DECIZIA PENALA NR. 144 /R/29 martie 2007
Pedeapsa aspra prin cuantum si executare. Art.13 teza II din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 din Codul penal.
Potrivit art.52 din Codul penal, pedeapsa este o masura de constrângere si un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul ei este prevenirea savârsirii de noi infractiuni.
Pe de alta parte, potrivit art.72 din acelasi cod, la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savârsite, de persoana infractorului si de împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Pedeapsa complementara. Omisiune.
Potrivit art.65 alin.2 si 3 din Codul penal, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie atunci când legea o prevede, iar pedeapsa principala stabilita este închisoarea de cel putin 2 ani.
Prin sentinta penala nr. 1533 din 9 iulie 2004 pronuntata de Judecatoria Oradea, în baza art. 13 teza II din Legea 87/1994 cu art. 13 Cod penal cu art. 653 Cod penal a fost condamnat inculpatul S.E. la o pedeapsa de 10.000.000 lei amenda penala.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa durata retinerii de 24 ore începând cu data de 13 noiembrie 2002.
În baza art. 14 Cod procedura penala si art. 998 inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabila civilmente SC GENORIA IMPEX SRL Oradea la 3.102.808.612 lei despagubiri civile în favoarea partii civile Ministerul Finantelor Publice.
În baza art. 353 cu referire la art. 163 Cod procedura penala s-a mentinut sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului.
În baza art. 7 cu referire la art. 21 lit. g din legea 26/26/1990 s-a dispus Oficiului Registrului Comertului Bihor efectuarea cuvenitelor mentiuni.
În baza art. 191 cod procedura penala inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabila civilmente la 8.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut urmatoarele :
În perioada iunie 1998 – august 2001, în calitate de administrator la SC. GENORIA IMPEX SRL , inculpatul S.E. a înregistrat în cheltuieli care nu au avut la baza operatiuni reale, beneficiind pe nedrept de deducerea TVA si diminuarea impozitului pe profit, cu urmarea producerii unei pagube de 3.102.808.609 lei la bugetul de stat.
Împotriva acestei sentinte penale, în termen legal a formulat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea, care a solicitat admiterea acestuia, desfiintarea sentintei atacate , iar în urma rejudecarii cauzei sa se pronunte o sentinta legala si temeinica, prin care inculpatul sa fie condamnat la o pedeapsa cu în regim de detentie si înlaturarea dispozitiilor privind pedeapsa complementara aplicata inculpatului.
În motivarea apelului s-a aratat în esenta ca hotarârea apelata este nelegala si netemeinica, raportat la pedeapsa aplicata de prima instanta inculpatului constând în amenda penala de 10.000.000 lei, în ce priveste modalitatea de executare, în raport cu circumstantele în care acesta a savârsit fapta, urmarile produse si persoana inculpatului.
Infractiunea de evaziune fiscala retinuta în sarcina inculpatului prezinta un grad de pericol social ridicat tinând cont de modul în care inculpatul a conceput si savârsit infractiunea pentru care a fost condamnat, infractiune prin care a creat un prejudiciu în suma de 3.102.808.612 lei, prejudiciu ce a ramas neacoperit.
S-a învederat ca, inculpatul chiar daca este fara antecedente penale, si ca a recunoscut fapta retinuta în sarcina sa în cursul urmaririi penale, acesta nu s-a mai prezentat în fata instantei de judecata, nu a depus diligentele minime în vederea repararii prejudiciului, context în care pedeapsa amenzii aplicata acestuia este neîndestulatoare.
S-a mai retinut ca, în conditiile în care în cursul urmaririi penale s-a instituit sechestrul asigurator asupra unor bunuri, masura nu a putut fi pusa în aplicare în conditiile în care inculpatul nu detine bunuri care sa asigure repararea cel putin în parte a prejudiciului, precum si faptul ca, dispozitia instantei cu referire la pedeapsa complementara cu referire la art. 21 lit. g din Legea 26/1990 este nelegala în conditiile în care instanta i-a aplicat pedeapsa amenzii si nu pedeapsa închisorii pentru inculpat mai mare de 2 ani.
Împotriva aceleiasi hotarâri a declarat apel inculpatul S.E. care a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentintei apelate si achitarea sa în temeiul dispozitiilor art. 11 pct.2 lit. a raportat la dispozitiile art. 10 lit. c Cod procedura penala.
Prin decizia penala nr.372/A din 9 octombrie 2006, pronuntata de Tribunalul Bihor în dosar nr.4986/2004, s-a admis apelul penal declarat de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea împotriva sentintei penale nr. 1533 din 9 iulie 2004 pronuntata de Judecatoria Oradea, care a fost desfiintata în sensul ca, s-a înlaturat dispozitia de condamnare a inculpatului S.E. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000.000 lei.
În baza art. 13 teza II din legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul S.E. , la o pedeapsa de :
– 2 ani si 6 luni închisoare în regim de detentie , cu aplicarea art. 64 lit. a,b,c, Cod penal pe durata executarii pedepsei principale.
S-a respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva aceleiasi sentinte penale mentinându-se restul dispozitiunilor sentintei apelate.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut ca apelul formulat de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea este întemeiat pentru urmatoarele considerente :
În mod corect s-a retinut ca, inculpatul în perioada lunilor iunie 1998 – august 2001 în calitatea sa de administrator al SC GENORIA IMPEX SRL ORADEA, a înregistrat în contabilitatea acestei societati pe baza unor facturi fictive, care în final au dus la diminuarea pe nedrept de deducere a T.V.A. si diminuarea impozitului pe profit, cauzând astfel o paguba la bugetul de stat în suma de 3.102.808.609 lei, fapta ce întruneste elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala, fapta prevazuta si pedepsita de art. 13 teza II-a din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
Este de retinut faptul ca, inculpatul în faza de urmarire penala a recunoscut savârsirea acestei fapte, astfel încât calificarea juridica nu comporta discutii.
La dozarea si individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevazute de art. 72 Cod penal si în acest context nu trebuiesc neglijate aspecte legate de modalitatea în care inculpatul a savârsit fapta retinuta în sarcina sa, de asemenea s-a avut în vedere valoarea prejudiciului cauzat de inculpat prin fapta sa, care este la o valoare apreciabila, la faptul ca inculpatul nu a depus diligente minime în recuperarea prejudiciului în conditiile în care desi s-a instituit sechestru asigurator, nu au fost identificate bunuri cu care sa contribuie la acoperirea prejudiciului.
S-a retinut de asemenea ca valoarea prejudiciului la nivelul perioadei cuprinse între anii 1998 – 2001 se ridica la suma de 3.102.808.609 lei, care la nivelul acestei perioade reprezenta o suma considerabila .
În ce priveste apelul inculpatului, s-a avut în vedere ca acesta a recunoscut savârsirea infractiunii, declaratia sa a fost coroborata cu toate celelalte probe aflate la dosarul cauzei cum ar fi depozitiile martorilor, constatarile tehnico-stiintifice, actele de control ale Directiei Controlului Fiscal, situatie fata de care apelul inculpatului fiind nefondat, a fost respins.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor si inculpatul S.E.
Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea si modificarea hotarârilor recurate în sensul de a se dispune aplicarea fata de inculpatul S.E. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a, b si c Cod penal pe o durata de 5 ani, întrucât inculpatul a fost condamnat pentru infractiunea prevazuta de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea prevederilor art. 13 Cod penal, la o pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare, ceea ce impune fata de dispozitiile art.65 Cod penal si aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Inculpatul recurent S.E. a solicitat, în principal, admiterea recursului sau, casarea deciziei si mentinerea ca legala si temeinica a hotarârii instantei de fond, iar în subsidiar, dupa rejudecarea cauzei de catre instanta de control judiciar sa se dispuna aplicarea unei pedepse în conditiile art. 81 sau 86/1 Cod penal, având în vedere circumstantele reale a faptei, precum si persoana inculpatului, care nu a fost condamnat anterior.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penala nr. 144/R din 29 martie 2007, a admis recursurile penale declarate de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor si inculpatul S.E., împotriva deciziei penale nr.372/A din 9 octombrie 2006, pronuntata de Tribunalul Bihor si a sentintei penale nr.1533 din 9 iulie 2004 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care le-a casat si modificat în sensul ca, a redus pedeapsa aplicata inculpatului recurent S.E., cu datele personale aflate la dosar, pentru infractiunea prev. si ped. de art. 13 teza II din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, de la 2 ani 6 luni închisoare cu aplic. art. 71 si 64 lit. a – c Cod penal, la 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71 si 64 lit. a – c Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. c Cod penal pe o durata de 2 ani, dupa executarea pedepsei principale, a înlaturat executarea pedepsei principale în regim privativ de libertate si în baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani închisoare pe durata termenului de încercare prevazut de art. 82 Cod penal si a facut aplicarea art. 71 alin.5 Cod penal cât priveste pedeapsa accesorie, a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal si art. 359 Cod procedura penala.
În motivare a retinut ca, din ansamblul actelor si lucrarilor aflate la dosar rezulta ca, în intervalul iunie 1998 – august 2001, inculpatul, în calitate de administrator la S.C GENORIA IMPEX SRL Oradea, a înregistrat în contabilitatea societatii cheltuieli ce nu aveau la baza operatiuni reale obtinând prin activitatea infractionala întreprinsa deducerea de TVA si diminuarea impozitului pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum de 3.102.808.612 lei ( ROL ).
Starea de fapt si vinovatia inculpatului rezulta din ansamblul probatoriului administrat pe tot parcursul procesului penal inclusiv din declaratiile inculpatului date în faza de urmarire penala.
Instanta de fond si apel au stabilit în mod corect vinovatia inculpatului sub aspectul savârsirii infractiunii de evaziune fiscala prev. si ped. de art. 13 teza II din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal.
Potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea 87/1994, prin evaziune fiscala se întelege fapta de sustragere prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor si altor sume datorate bugetului de stat. Mijloacele la care face referire legiuitorul în art. 9-16 din Legea 87/1994, constituie modalitati normative ale savârsirii infractiunii de evaziune fiscala.
Din economia textului art. 13 rezulta ca, falsificarea documentelor contabile prin atestarea unor împrejurari nereale si folosirea acestora pentru a produce consecinte juridice, respectiv diminuarea beneficiului firmei, cu urmarea neplatii impozitelor, taxelor si contributiilor datorate statului, constituie infractiunea de evaziune fiscala.
Revenind la speta, inculpatul S.E., în perioada iunie 1998- august 2001, în calitate de administrator al SC GENORIA IMPEX SRL Oradea, pe baza unor facturi fictive, a înregistrat în contabilitatea firmei cheltuieli ce nu aveau la baza operatiuni reale, beneficiind pe nedrept de deducerea TVA si diminuarea impozitului pe profit.
În consecinta, instanta de control judiciar a constatat ca vinovatia si încadrarea juridica data faptei este corecta.
Solicitarea inculpatului formulata în sensul de a i se aplica dispozitiile art. 81 sau 86/1 Cod penal ca modalitate de executare a pedepsei este întemeiata.
Instanta de apel i-a aplicat inculpatului S.E. o pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare în regim privativ de libertate pentru infractiunea prev. de art. 13 teza II din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal .
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere modalitatea în care inculpatul a savârsit fapta, valoarea prejudiciului, nereparat.
Instanta de recurs apreciaza ca, o pedeapsa de 2 ani închisoare în conditiile art. 81 Cod penal este necesara si suficienta pentru a-si atinge scopul prevazut de art. 52 Cod penal.
Functia de reeducare si îndreptare depind de persoana celui condamnat, iar din punct de vedere a eficientei, pedeapsa trebuie sa fie adaptabila în sensul proportionalizarii ei în raport de pericolul social concret atât al faptei cât si al infractorului.
Instanta de apel a supradimensionat pericolul social concret al faptei, facând abstractie de persoana inculpatului – fara antecedente penale, care a recunoscut savârsirea infractiunii. De asemenea, instanta de apel nu a avut în vedere împrejurarile concrete de savârsire a infractiunii ca, de exemplu, faptul ca pentru a se acoperi în cu anumite cheltuieli ocazionate de constructia unei case, contabilului firmei B.D., inculpatul a înregistrat acte fictive în contabilitatea firmei. Totodata, este de reliefat faptul ca, mai multe chitante au fost întocmite de catre persoane din firma la îndemnul numitei B.M., careia procurorul în faza de urmarire penala i-a aplicat dispozitiile art. 18/1 Cod penal.
Prin urmare, fata de gradul de pericolul social concret pe care-l prezinta fapta inculpatului, limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea de evaziune fiscala, tinându-se seama si de atitudinea ante si postinfractionala a inculpatului, instanta de recurs a apreciat ca, o pedeapsa de 2 ani închisoare în conditiile art. 81 Cod penal este suficienta pentru reeducarea inculpatului. Sub acest aspect, a fost admis recursul declarat de catre inculpat, au fost casate si modificate hotarârile atacate în sensul ca, s-a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 2 ani si 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 lit. a-c Cod penal, dispunându-se suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 4 ani, prev. de art. 82 Cod penal; s-a va face aplicarea prevederilor art. 71 alin.5 Cod penal cât priveste pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit.a – c Cod penal si s-a atraa atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal si art. 359 Cod procedura penala.
Critica formulata de parchet sub aspectul gresitei neaplicari a dispozitiilor legale referitoare la pedeapsa complementara este întemeiata.
Potrivit dispozitiilor art. 13 din Legea 87/1994, în vigoare la data savârsirii faptei de catre inculpat, sanctiunea aplicabila pentru aceasta infractiune era închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi sau amenda de la 1.000.000 la 10.000.000 lei.
Având în vedere ca instanta de apel i-a aplicat inculpatului o pedeapsa de 2 ani si 6 luni pentru aceasta infractiune, fata de dispozitiile art. 65 alin.1 si 2 din Codul penal, era obligatoriu sa-i aplice acestuia si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi.
??
??
??
??
1
