Competenţă materială. Constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă ce garantează un credit bancar


Reclamanţii au învestit Judecătoria Constanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat de fostul Notariatul de Stat Judeţean Constanţa, contract încheiat între B.R.D. Sucursala M.K. şi reclamantul D.A., prin mandatar, în calitate de girant ipotecar.

Conform dispoziţiilor art. 3 pct. 11 Cod comercial, sunt considerate acte de comerţ operaţiunile de bancă şi schimb. Practica judiciară a decis constant că împrumutul şi garanţiile acestuia sunt comerciale, dacă sunt făcute de un comerciant. întreprinderile bancare, făcând operaţiuni de bancă şi de schimb, sunt considerate, potrivit art. 3 pct. 11 şi art. 7 Cod comercial, ca fiind comerciante. Conform art. 56 Cod comercial, dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acel act legii comerciale. Prin aceasta, legea comercială a voit să facă egale părţile faţă de acest act. în consecinţă, una din părţile contractante, fiind comerciant care realizează operaţiuni de bancă şi schimb – fapte de comerţ obiective, conform art. 3 pct. 11, actele încheiate de aceasta în realizarea obiectului de activitate sunt acte comerciale şi sunt supuse legii comerciale, conform art. 56, chiar şi atunci când cealaltă parte contractantă este necomerciant. Contractul de ipotecă încheiat de reclamantul D.A., prin mandatar, cu pârâta B.R.D., constituie un act comercial, accesoriu la contractul de credit şi îi este aplicabilă legea comercială.

Conform art. 2 pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de până la 10 miliarde lei inclusiv, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. Acţiunea în nulitatea contractului de ipotecă încheiat de bancă reprezintă o cerere în materie comercială neevaluabilă în bani, competenţa de soluţionare în primă instanţă revenind Tribunalului Constanţa – Secţia Comercială.

Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 300/C din 2003