PRACTICĂ RELEVANTĂ
PENAL
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUI
Art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b Cod procedură penală
“Admiterea plângerii formulată de petentă împotriva ordonanţei numărul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.
Desfiinţarea ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de
Argeş şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale faţă
de intimaţi sub aspectul infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere
prevăzute de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal şi 217 alin. 1 Cod penal şi a
redeschiderii urmăririi penale faţă de o intimată, sub aspectul aceloraşi
infracţiuni.
infracţiuni.
Stabilirea ca organele de urmărire penală să efectueze următoarele acte:
– stabilirea cu exactitate a imobilului unde locuia efectiv petenta şi a
imobilelor unde locuiau efectiv intimaţii la data de 12 decembrie 2005 şi dacă
imobilelor unde locuiau efectiv intimaţii la data de 12 decembrie 2005 şi dacă
gardul deteriorat delimita locuinţa petentei de locuinţa vreunui intimat.
gardul deteriorat delimita locuinţa petentei de locuinţa vreunui intimat.
– confruntarea intimaţilor, pentru a se stabili dacă învinuitul a intrat în
curtea locuinţei intimatei şi dacă i-a distrus gardul.
– efectuarea de cercetări suplimentare(reaudierea martorilor şi audierea
– efectuarea de cercetări suplimentare(reaudierea martorilor şi audierea
altor martori, dacă este cazul), pentru a se stabili dacă învinuitul a pătruns şi
acesta în curtea locuinţei intimatei şi a distrus gardul.
– motivarea în fapt a rezoluţiei procurorului de confirmare a începerii
– motivarea în fapt a rezoluţiei procurorului de confirmare a începerii
urmăririi penale, dacă este cazul.
urmăririi penale, dacă este cazul.
– motivarea în fapt a actului prin care procurorul pronunţă soluţia finală în
– motivarea în fapt a actului prin care procurorul pronunţă soluţia finală în
cauză”.
(sentinţa penală nr. 69/6.03.2008 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş)
La data de 20 ianuarie 2007, pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş a fost
înregistrată, adresa nr. 2962/216/2006 însoţită de dosarul cu acelaşi număr al
Tribunalului Argeş, în care s-a pronunţat decizia penală nr. 494/R/14.05.2007 în
urma căreia s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Curtea de Argeş, casarea sentinţei penale nr. 20/16.11.2007 a
Judecătoriei Curtea de Argeş şi trimiterea cauzei spre rejudecare către această
din urmă instanţă de fond.
În motivare, tribunalul a arătat că instanţa de fond a încălcat dreptul la
apărare al intimaţilor care au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor
prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. şi art. 217 alin. 1 C.pen., infracţiune pentru care
apărarea era obligatorie întrucât pedeapsa prevăzută pentru cea din urmă
infracţiune (sic !, credem că prima infracţiune) este mai mare de 5 ani
închisoare.
Considerăm că motivul de casare ales de tribunal este eronat. Potrivit art.
171 alin. 3 C.p.p. în cursul judecăţii asistenţa juridică este obligatorie şi în
cazurile în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa (…)
închisorii de 5 ani sau mai mare . În mod clar, procedura reglementată de art.
278 ind. 1 C.p.p. nu aparţine fazei judecăţii, iar această concluzie se desprinde
din constatarea că articolul menţionat este cuprins în cap. VII. al titlului I din
partea specială a Codului de procedură penală care reglementează urmărirea
penală, din faptul că în faza judecăţii părţile în proces se numesc inculpat, parte
vătămată, etc. şi nu petent şi intimat, dar şi din faptul că organul judiciar care
soluţionează plângerea formulată în condiţiile art. 278 ind. 1 C.p.p. este
judecătorul şi nu instanţa de judecată, acest judecător având atribuţii apropiate
unui judecător de instrucţie, cum era numit în reglementarea anterioară (Codul
de procedură penală Carol al II-lea). Toate acestea conduc la convingerea
judecătorului că tribunalul a pronunţat o decizie greşită aplicând reglementarea
cuprinsă în art. 171 alin. 3 C.p.p. care se referă la situaţia inculpatului ajuns în
faţa judecăţii, la procedura cuprinsă în art. 278 ind. 1 C.p.p. De fapt, după
pronunţarea acestei decizii a tribunalului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a
pronunţat într-un recurs în interesul legii şi a statuat, prin decizia nr. LXIV din
15 octombrie 2007 ( încă nepublicată) că dispoziţiile art. 171 alin. 3 C.p.p. se
interpretează în sensul că asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi şi
intimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 278 ind. 1
C.p.p.
C.p.p.
Deşi instanţa de control judiciar nu a luat în considerare motivul invocat
de parchet cum că prima instanţă a soluţionat cauza fără ca procedura de citare a
intimatei petente N.E. să fie legal îndeplinită cu aceasta, vom face pe această
cale unele precizări pentru a evita alte soluţii de casare cu trimitere spre
rejudecare, soluţii care duc la tergiversarea judecăţii. În mai multe decizii de
speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat ca nerespectarea dispoziţiilor
privitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă care
operează exclusiv în interesul părţii în raport de care judecata s-a desfăşurat cu
încălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. 1 C.p.p. şi căreia i s-a adus o vătămare ce
nu poate fi înlăturată prin anularea actului procesual, iar pe cale de consecinţă
acest caz de casare poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsă la
judecată din acest motiv.
Revenind la speţa de faţă, se observă că reprezentantul Ministerului Public
este într-o gravă eroare când invocă acest motiv de casare, mai ales că prin
sentinţa de fond a fost admisă plângerea formulată de petentă faţă de care
procurorul de şedinţă a afirmat că procedura de citare este nelegal îndeplinită,
lipsind astfel condiţia vătămării intereselor acesteia. Din păcate nu este prima
oară când procurorul de şedinţă apelează la asemenea demersuri (ca să folosim
un eufemism). Deşi în cursul soluţionării cauzei pe fond procurorul de şedinţă
nu invocă nici o nelegalitate cu privire la procedura de citare sau cu privire la
orice alt aspect, asemenea motive sunt invocate direct în căile de atac, dar numai
atunci când soluţia instanţei de fond este nefavorabilă parchetului, ceea ce duce
la tergiversarea judecării cauzelor (pentru că din păcate, instanţele superioare
sunt destul de receptive la asemenea motive), cu consecinţe destul de neplăcute
asupra a ceea ce înseamnă celeritate în judecarea cauzelor, principiu aplicabil cu
mai mare măsură în cauzele penale unde se cere o reacţie promptă a autorităţilor
faţă de săvârşirea de infracţiuni. Prin asemenea atitudine procurorul de şedinţă
ne aminteşte de o epocă apusă, o epocă în care soluţiile erau stabilite de parchet
şi nu de instanţele de judecată. De asemenea, prin această atitudine procurorul
de şedinţă dovedeşte că nu apără interesul public, care cere ca dosarele penale să
fie soluţionate cu celeritate pentru a da o rezolvare cât mai rapidă dar şi corectă a
conflictelor de drept penal, aşa cum îi cer obligaţiile stabilite de lege, ci interesul
unei instituţii şi anume parchetul.
La dosarul cauzei au mai fost depuse copii de pe unele înscrisuri: sentinţa
civilă nr. 259/13.03.2007 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş), un raport
de expertiză tehnică judiciară, declaraţia martorei G.J. audiată în dosarul nr.
191/2006 al Judecătoriei Curtea de Argeş, sentinţa civilă nr. 442/9.05.2006
pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, decizia civilă nr. 1086/R/09.11.2006
pronunţată de Tribunalul Argeş, declaraţiile martorului P.V. audiat în dosarul
2154/2006 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi în dosarul nr. 2039/2005 al
Judecătoriei Curtea de Argeş.
Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul reţine următoarele:
Petenta este fiica intimaţilor N.V. şi N.Gh. În anul 2005, între N.E. şi
bunica acesteia, Gh.I., s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză
de întreţinere autentificat sub nr. 4075/5 octombrie 2005 de către BNP D. D.F.,
prin care Gh.I. i-a vândut nepoatei sale suprafaţa de 1613 m.p. teren împreună
cu o din cărămidă, situate în pct.,,Acasă”, din intravilanul comunei
Muşăteşti, satul Rotăreşti, judeţul Argeş, cu obligaţia pentru cea din urmă să-i
acorde întreţinere şi îngrijire pe toată durata vieţii şi să-i facă ulterior toate
obiceiurile creştineşti. Vânzătoarea şi-a păstrat uzufructul viager asupra
imobilului vândut, cumpărătoarea urmând a intra în posesie după decesul
primeia.
Datorită unor neînţelegeri cu privire la acest contract, între membrii
familiei N. au intervenit certuri, ajungându-se până la introducerea unei acţiuni
civile în instanţă pentru rezoluţiunea contractului, contract care a şi fost
desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 422/9 mai 2006 a Judecătoriei Curtea de Argeş,
rămasă irevocabilă, părţile fiind repuse în situaţia anterioară încheierii actului.
Până la intentarea acestei acţiuni civile, petenta a susţinut că în seara zilei
de 12 decembrie 2005, deşi nu era acasă, părinţii săi ( actualmente divorţaţi)
împreună cu numitul P.V., concubinul lui N.V. au pătruns în curtea locuinţei
sale şi i-au distrus un gard.
Pentru aceste fapte, N.E. a sesizat organele de cercetare penală. După
audierea părţilor şi a martorilor B.Şt., B.A. şi C.F., prin rezoluţia nr. 3570003/2
martie 2006, Poliţia comunei Muşăteşti a început urmărirea penală împotriva
învinuitei N.V. pentru infracţiunile de distrugere şi violare de domiciliu prev. şi
ped. de art. 192 C.p. şi 217 C.p., cu aplic. art. 75 lit. a) C.p.
Prin această rezoluţie nu s-a început şi urmărirea penală împotriva
celorlalţi doi învinuiţi, însă procurorul, prin rezoluţia nr. 9/P/2 martie 2006, a
confirmat începerea urmăririi penale dispusă de organele de cercetare penală din
cadrul Postului de poliţie Muşăteşti împotriva învinuiţilor N.V., N. Gh. şi P.V.,
pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 C.p. şi 217 alin. 1 C.p., cu
aplic. art. 75 lit. a) C.p., cu toate că nu se începuse urmărirea penală decât
împotriva lui N.V.
Potrivit art. 228 alin.1 C.p.p., organul de urmărire penală sesizat prin
plângere dispune, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul
actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din
cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art.
10 C.p.p. În cazurile în care rezultă că fapta nu prezintă gradul de pericol social
al unei infracţiuni, organul de urmărire penală începe urmărirea penală şi
înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a se dispune scoaterea de sub
urmărire penală ( art. 228 alin. 2 C.p.p).
Potrivit art. 228 alin. 3 ind. 1 C.p.p., rezoluţia de începere a urmăririi
penale este supusă confirmării motivate a procurorului.
Aşadar, începerea urmăririi penale, în situaţia în care urmărirea penală nu
se efectuează în mod obligatoriu de către procuror ( cum este şi cazul în speţă),
se dispune numai prin rezoluţia organelor de cercetare penală, care efectuează
cercetări după ce au fost sesizate.
Chiar dacă dispoziţiile art. 209 alin. 2 şi 218 alin. 3 C.p.p. permit
procurorului să efectueze orice acte de urmărire penală în cauzele pe care le
supraveghează, în speţă nu s-a dispus începerea urmăririi penale şi împotriva
învinuiţilor N.Gh. şi P.V., deşi aceştia erau cunoscuţi, ci procurorul a confirmat
doar începerea urmăririi penale dispusă de organele de cercetare penală,
urmărire penală care a fost însă începută doar împotriva învinuitei N. V.
Nu se poate susţine că urmărirea penală s-a început în mod legal pentru că
aceasta are loc ,,in rem”, deoarece această situaţie se întâlneşte doar când autorii
unor fapte penale sunt necunoscuţi, însă când aceştia sunt cunoscuţi trebuie să se
dispună faţă de ei începerea urmăririi penale.
Dacă procurorul aprecia că în cauză trebuia începută urmărirea penală şi
împotriva celorlalţi doi învinuiţi pentru cele două infracţiuni, acesta urma să
trimită cauza la organele de cercetare penală pentru a se dispune în consecinţă.
Procurorul a confirmat o rezoluţie prin care nu se începuse urmărirea
penală împotriva tuturor învinuiţilor, procedând astfel în mod nelegal .
Nu se poate reţine că prin rezoluţia procurorului s-a dispus începerea
urmăririi penale şi împotriva învinuiţilor N.Gh. şi P.V., de vreme ce prin acel act
s-a confirmat doar, în baza art. 228 alin. 3 ind. 1 C.p.p., începerea urmăririi
penale dispusă de organele de cercetare penală.
Rezoluţia procurorului din 2 martie 2006 este nelegală şi prin prisma
faptului că nu este motivată în fapt, aşa cum cer dispoziţiile art. 228 alin.3 ind. 1
Analizând conţinutul foarte sumar sau chiar lipsa de conţinut al acestui
înscris, care, în opinia procurorului, ar reprezenta o rezoluţie în sensul cerut de
art. 228 alin.3 ind. 1 C.p.p., dar nu şi în accepţiunea instanţei, se observă că
aceasta nu este motivată în fapt în nici măcar o frază. Procurorul s-a rezumat să
folosească doar formularul tipizat al acestui act şi să-l completeze încadrându-se
exact în rândurile lăsate libere în acel formular iniţial, care, probabil, este folosit
în fiecare situaţie de acest fel. În rezoluţie nu s-a menţionat situaţia de fapt care a
condus la începerea urmăririi penale în cauză, aşa cum, de altfel, acest lucru nu
rezultă nici din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de organele de
poliţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, orice persoană are dreptul la
un proces echitabil, indiferent de calitatea procesuală a acesteia, astfel încât să-şi
poată exercita toate drepturile şi să beneficieze de toate garanţiile procesuale
conferite de lege pentru a-şi susţine cauza.
Drepturile stabilite prin Convenţie trebuie aplicate de Statul Român şi au
prioritate faţă de dreptul intern, ele trebuind respectate pe tot parcursul
procesului, în speţă şi în faza de urmărire penală, mai ales că această fază este
caracterizată printr-un formalism excesiv.
Un alt aspect de nelegalitate întâlnit în dosarul de urmărire penală este
acela că, deşi nu s-a dispus, potrivit legii, începerea urmăririi penale împotriva
învinuiţilor P.V. şi N.Gh. (confirmându-se doar de către procuror începerea
urmăririi penale, care, de fapt, nu s-a dispus şi cu privire la cei doi intimaţi, aşa
cum s-a arătat mai sus), aceste două persoane au fost sancţionate cu amendă
administrativă în baza art. 10 lit. b ind. 1 C.p.p., şi art. 18 ind. 1 C.p., ca urmare
a scoaterilor de sub urmărirea penală neîncepută însă conform legii.
În altă ordine de idei, deşi s-a reţinut că şi P.V. ar fi comis cele două fapte
reclamate în plângere ( violarea de domiciliu şi distrugerea gardului petentei),
din probele administrate nu rezultă în niciun mod că acesta ar fi pătruns în
interiorul locuinţei lui N.E. Niciunul dintre martori nu au relatat acest aspect, iar
declaraţiile lui N.Gh. şi a lui N.V. în acest sens sunt contradictorii.
Singurul care a susţinut că a intrat în curtea locuinţei petentei, a luat o
rangă şi s-a apucat împreună cu N.V. şi P.V. să dărâme gardul este N. Gh., însă
din acea declaraţie nu se poate desprinde cu claritate concluzia că P. V. a pătruns
şi el în interiorul curţii lui N.E., mai ales că acesta nu a recunoscut săvârşirea
faptelor.
N.V. a declarat că P.V. nu a participat nici măcar la distrugerea gardului,
acesta aflându-se în drumul public. Cei doi intimaţi N. au mai declarat la data de
3 ianuarie 2006 că numai aceştia ar participat la dărâmarea gardului,
nepomenind nimic despre prezenţa lui P.V. la locuinţa petentei.
Faţă de cele de mai sus, lucrurile sunt foarte neclare în privinţa participării
şi a lui P.V. la dărâmarea gardului, dar mai ales în privinţa pătrunderii acestuia
în curtea locuinţei petentei, aspecte care trebuie clarificate de organul de
urmărire penală, fără a exista îndoieli, după care urmează a se dispune în
consecinţă. Din probele existente la dosarul de urmărire penală rezultă cel puţin
că P.V. a fost învinuit pe nedrept pentru săvârşirea infracţiunii de violare de
domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.p., nerezultând acea faptă în niciun mod .
Organul de urmărire penală va mai trebui să stabilească unde locuiau
efectiv fiecare dintre părţi, dacă petenta locuia în aceeaşi gospodărie cu N. V. şi
dacă gardul deteriorat delimita locuinţa petentei de cea a vreunui intimat.
Schiţa aflată la fila 24 a dosarului de urmărire penală nu lămureşte în
niciun fel acest aspect, care are înrâuriri asupra individualizării unei eventuale
sancţiuni aplicate vreunuia dintre intimaţi.
Un alt aspect care este în neconcordanţă cu dispoziţiile legale interne şi cu
prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale îl reprezintă nemotivarea în fapt a ordonanţei
procurorului prin care s-a dispus scoaterea învinuiţilor de sub urmărire penală şi
aplicarea pentru fiecare dintre aceştia a unei sancţiuni administrative de 150 lei
amendă.
Astfel, în primul paragraf al acelei ordonanţe se menţionează că s-a depus
o plângere penală la Postul de poliţie Muşăteşti de către partea vătămată N.E.
împotriva intimaţilor, preluându-se expunerea situaţiei de fapt relatate de
petentă.
În următorul paragraf se arată că s-a început urmărirea penală în cauză
împotriva celor trei învinuiţi pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 192 alin. 2
C.p. şi 217 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a) C.p. la data de 2 martie 2006 de
către organele de cercetare penală ( deşi rezoluţia de începere a urmăririi penale
nu cuprinde întocmai aceste menţiuni-n.n.). Se mai arată că în cauză sunt
incidente dispoziţiile art. 18 ind. 1 C.p., deoarece faptele săvârşite de intimaţi nu
prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, pentru patru motive
prezentate în mod foarte succint.
Procurorul nu reţine nimic personal în legătură cu situaţia de fapt din
seara zilei de 12 decembrie 2005, rezumându-se să arate doar criteriile de
individualizare a sancţiunilor aplicate şi nici organele de cercetare penală nu au
făcut acest lucru în actele pe care le-au întocmit, respectiv în rezoluţia de
începere a urmăririi penale şi în referatul cu propunerea de scoaterea de sub
urmărire penală şi aplicarea art. 18 ind. 1 C.p., singurul aspect reţinut doar în
acest din urmă referat fiind acela că învinuiţii au mers la locuinţa petentei, unde
au desfăcut un gard, rupând trei uluci, şase laţi şi două balamale în valoare totală
de 45,58 lei.
În toate aceste acte de urmărire penală nu se menţionează nimic în
legătură cu pătrunderea celor trei intimaţi în interiorul curţii locuinţei lui N. E.
( aspect esenţial în soluţionarea cauzei), în legătură cu locul unde era construit
gardul rupt de aceştia, care au fost motivele pentru care intimaţii au făcut
asemenea gesturi etc.
Neprocedându-se în sensul celor de mai sus, instanţa de judecată nu poate
aprecia dacă soluţia procurorului este legală şi temeinică, dacă ea a ţinut seama
de toate aspectele şi împrejurările de fapt concrete şi de persoanele şi conduitele
participanţilor la săvârşirea faptelor reclamate.
Potrivit art. 278 ind. 1 alin. 7 C.p.p., judecătorul, soluţionând plângerea,
verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din
dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Nemotivarea, sub toate aspectele, a soluţiei prin care se finalizează
activitatea de urmărire penală lipseşte în speţă şi părţile interesate de a se plânge
împotriva acestei soluţii-drept recunoscut de lege-nu pot să-şi formuleze apărări
corespunzătoare, iar judecătorul nu are cum să verifice legalitatea şi temeinicia
actului procurorului, de vreme ce acesta nu este motivat.
Acest lucru încalcă, aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 6 din
Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale cu privire la garantarea unui proces echitabil.
Instanţa de judecată nu se poate transpune şi în activitatea de urmărire
penală şi să acopere – prin motivarea soluţiei sale în baza probelor existente la
dosarul de urmărire penală – nelegalităţile procurorului, acesta fiind cel care
trebuie să-şi repare neregulile făcute prin nerespectarea cu stricteţe a obligaţiilor
pe care i le stabileşte legea procesuală română şi convenţiile internaţionale la
care România este parte.
Dacă instanţele de judecată ar confirma şi actele de urmărire penală
întocmite în mod nelegal de către procuror sau de către organele de cercetare
penală, organele de urmărire penală ar putea încălca oricând legea, prin
întocmirea nelegală a unor acte sau neîntocmirea lor. Dacă s-ar trece peste toate
aceste aspecte analizate pe larg de către instanţă şi nu s-ar lua măsuri în
conformitate cu legea, s-ar încuraja faptul ca organele de urmărire penală să
trateze instrumentarea unui dosar cu oarecare indiferenţă, mergând pe ideea că
dacă efectuează unele acte nelegale, acestea pot fi îndreptate de către instanţă,
dacă mai este cazul. O anchetă penală trebuie să fie serioasă şi efectivă, nu
superficială şi care să încalce drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.
Aşa cum instanţele de control judiciar manifestă o rigurozitate deosebită
cu privire la elementele de fapt şi de drept pe care trebuie să le cuprindă o
hotărâre judecătorească dată de judecătorii fondului, aspecte sesizate fără cruţare
tocmai de reprezentanţii parchetului în motivele de apel sau de recurs, în situaţia
în care hotărârea judecătorească nu le cuprinde întocmai, tot astfel instanţele
judecătoreşti trebuie să manifeste aceeaşi exigenţă şi faţă de actele emise de
organele de urmărire penală, procurorul român fiind şi el considerat un magistrat
şi având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi judecătorul.
Toate aspectele de nelegalitate semnalate mai sus nu au fost remediate
nici de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de
Argeş, cu ocazia soluţionării plângerii împotriva ordonanţei procurorului
formulată de petentă în baza art. 278 C.p.p.
Faţă de cele de mai sus, judecătorul, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b
Cod procedură penală, va admite plângerea formulată de petenta N.E., împotriva
ordonanţei numărul 9/P/2006 din 30 martie 2006 a Parchetului de pe lângă
Judecătoria Curtea de Argeş.
Va desfiinţa ordonanţa numărul 9/P/2006 din 30 martie 2006 a
Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi va trimite cauza
procurorului, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii N. Gh. şi
P.V., sub aspectul infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere prevăzute
de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal şi 217 alin. 1 Cod penal şi a redeschiderii
urmăririi penale faţă de intimata Gh.V. (fostă N.), sub aspectul aceloraşi
Organele de urmărire penală vor efectua următoarele acte:
– stabilirea cu exactitate a imobilului unde locuia efectiv petenta N. E. şi a
– confruntarea intimaţilor Gh.V. şi N.Gh., pentru a se stabili dacă P.V. a
intrat în curtea locuinţei lui N.E. şi dacă i-a distrus gardul.
altor martori, dacă este cazul), pentru a se stabili dacă P.V. a pătruns şi acesta în
curtea locuinţei lui N.E. şi a distrus gardul.
cauză.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare
avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, din care 450 lei onorariu
apărător din oficiu vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
