Competenţa materială a tribunalului este atrasă de întrunirea următoarelor caracteristici ale actului atacat: 1) să fie un act juridic; 2) să fie un act administrativ; 3) să fie un act de autoritate.
Decizia prin care organul de conducere al unei a desfiinţat un anume post nu constituie un act administrativ, care să poată fi anulat pe calea contenciosului administrativ.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 472/1994)
Prin cererea înregistrată la data de 27.09.1993, A.I. a solicitat anularea deciziei prin care S.C. “A.P.” -S.A. a hotărât desfiinţarea postului de şef de recepţie Ia Hotelul Bulevard.
în sprijinul cererii, petentul a depus la dosar adresa nr. 3.132/23.08.1993, prin care pârâta îi comunică că prin decizia civilă nr. 1.577/5.10.1993 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, definitivă, s-a hotărât reîncadrarea petentului în funcţia avută anterior, dar că acest fapt nu mai este posibil, întrucât la 5.10.1992, deci cu un an înainte, s-a hotărât desfiinţarea postului de şef recepţie la Hotelul Bulevard.
Totodată, i s-a comunicat că pentru perioada 1.10.1991 – 5.10.1992, se consideră că reclamantul este reîncadrat, cu plata drepturilor băneşti.
La 27.01.1994, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, considerând că actul consiliului de administraţie al pârâtei este un act administrativ, a declinat competenţa soluţionării cauzei la Tribunalul Municipiului Bucureşti – secţia de contencios administrativ.
Apreciind asupra competenţei materiale, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, în raport de sentinţa de declinare, tribunalul constată că este necompetent material a se pronunţa în cauză, competenţa aparţinând instanţei ce a fost iniţial învestită.
fentru a se putea considera material competent, tribunalul trebuie să se găsească în prezenţa următoarelor caracteristici ale actului atacat: 1) să fie un act juridic; 2) să fie un act administrativ; 3) să fie un act de autoritate.
Actul juridic adoptat sau emis, pentru a produce efecte juridice, pentru a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice, în general de drept administrativ, nu este regăsibil în comunicarea făcută reclamantului.
Mai mult, acest act juridic nu este administrativ, pentru că el nu a fost adoptat sau- emis de servicii publice administrative, în scopul realizării atribuţiilor ce revin acestora, pentru înfăptuirea sarcinilor puterii executive, de satisfacere a intereselor generale ale societăţii.
Se mai constată că această comunicare nu este un act de autoritate, în sensul că nu este emis de serviciile publice administrative, în calitatea lor de deţinători ai unor părţi din suveranitatea naţională, din puterea publică a statului.
împrejurarea că, consiliul de conducere al pârâtei este denumit de petent “consiliu de administraţie”, nu înseamnă că actul vizat devine act administrativ şi că poate fi atacat în contencios administrativ.
Urmează a se face aplicarea art. 21 din şi a se înainta cauza la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a se pronunţa asupra conflictului negativ de competenţă.
NOTĂ: întrucât sentinţa tribunalului de declinare a competenţei în favoarea judecătoriei este susceptibilă de a fi atacată cu apel şi, respectiv, cu recurs, în momentul pronunţării acesteia nu se ivise conflictul negativ de competenţă.
