– Legea nr. 36/2002: art. 9 alin. 2;
– Ordinul M.A.I. nr. 300/2004: art. 139.
Legea nr. 52/2003 privind, regulile minimale aplicabile pentru asigurarea transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale nu este aplicabilă elaborării unui ordin privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru suficientul motiv că nu se încadrează în definiţia dată de legea menţionată actului normativ vizat de Legea nr. 52/2003, neîndeplinind condiţia aplicabilităţii generale. Pentru că, prin ipoteză, un act de management resurse umane vizează o categorie specială de persoane, respectiv angajaţii Ministerului
Administraţiei şi Internelor, categorie care poate fi consultată în procesul decizional, dar a cărei consultare nu este obligatorie.
Nepublicarea Ordinului nr. 300/2004 în Monitorul Oficial nu constituie motiv de nelegalitate a acestuia pentru cel puţin două motive. Pe de o parte, consecinţa nepu-blicării unui act normativ o constituie inexistenţa acestuia din punct de vedere juridic, iar pe de altă parte, aşa cum judicios se apără pârâţii, normele din Legea nr. 24/2000 privind obligativitatea publicăm au fost introduse prin Legea nr. 194/2007, astfel încât, în baza principiului tempus regit actum, obligaţia de publicare nu există la momentul edictării ordinului contestat.
(Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială,de administrativ şi fiscal –
sentinţa nr. 175 din 16 octombrie 2009)
Prin cererea formulată de Sindicatul Poliţiştilor şi personalul contractual din cadrul I.P.J. Botoşani în numele şi pentru ofiţerii de poliţie din cadrul I.P.J. Botoşani, nominalizaţi în cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A.,
I.G.P.R. şi I.P.J. Botoşani, se solicită obligarea pârâţilor la acordarea gradelor profesionale şi funcţiilor echivalente acestor grade, corespunzător cu vechimea în activitatea de poliţist, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale retroactiv, corespunzător noilor grade profesionale, şi constatarea nelegalităţii dispoziţiilor art. 139 din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
în motivarea acţiunii se menţionează că toţi reclamanţii au fost iniţial angajaţi ca agenţi de poliţie şi, ulterior, după absolvirea facultăţii, au participat la concursul de trecere în corpul ofiţerilor, fiindu-le atribuit gradul de subinspector.
Aceştia au considerat că, în mod nelegal, nu li s-a luat în considerare vechimea dobândită ca poliţişti, acordându-li-se doar gradul profesional de subinspector, fără vechime în muncă, deşi personalul provenit din sursă externă, absolvent al unor facultăţi de orice profil, a fost angajat cu grade profesionale superioare.
Reclamanţii au menţionat că li s-a refuzat acordarea unor grade profesionale mai mari decât cel de subinspector, având în vedere disp. art. 139 din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004.
Pârâţii I.P.J. Botoşani şi I.G.P.R. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani în soluţionarea cauzei, excepţia inadmisibilităţii cererii, iar pe fond, au solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 37 din 14 ianuarie 2009, Tribunalul Botoşani a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, reţinând calitatea de autoritate publică centrală a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Pentru termenul de judecată din 12 iunie 2009, reclamanţii au depus precizări la excepţia de nelegalitate invocată, insistând asupra următoarelor aspecte:
– nerespectarea Legii nr. 52/2003 în procedura de elaborare a Ordinului M.A.I. nr. 300/2004, respectiv a regulilor minimale de transparenţă decizională;
-nepublicarea Ordinului M.A.I. nr. 300/2004 în Monitorul Oficial, deşi acesta este un document clasificat;
-aplicarea Ordinului M.A.I. nr. 300/2004 creează o între personalul provenit din sursă internă – agenţi de poliţie care au absolvit, ulterior angajării, studii superioare cu diplomă sau licenţă, în condiţiile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 – şi personalul provenit din sursă externă. Aceasta deoarece, conform art. 139 alin. 4 din ordinul contestat, agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie li se acordă, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliţie, în vreme ce personalului încadrat în poliţie din sursă externă i se poate acorda grade profesionale în raport de vechimea în specialitate, conform art. 139 alin. 3 al Ordinului.
Excepţia este neîntemeiată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Legea nr. 52/2003 privind regulile minimale aplicabile pentru asigurarea transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale nu este aplicabilă elaborării unui ordin privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru suficientul motiv că nu se încadrează în definiţia dată de legea menţionată actului normativ vizat de Legea nr. 52/2003, neîndeplinind condiţia aplicabilităţii generale. Pentru că, prin ipoteză, un act de management resurse umane vizează o categorie specială de persoane, respectiv angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, categorie care poate fi consultată în procesul decizional, dar a cărei consultare nu este obligatorie.
Nepublicarea Ordinului nr. 300/2004 în Monitorul Oficial nu constituie motiv de nelegalitate al acestuia pentru cel puţin două motive. Pe de o parte, consecinţa nepublicării unui act normativ o constituie inexistenţa acestuia din punct de vedere juridic, iar pe de altă parte, aşa cum judicios se apără pârâţii, normele din Legea nr. 24/2000 privind obligativitatea publicării au fost introduse prin Legea nr. 194/2007, astfel încât, în baza principiului tempus regit actum, obligaţia de publicare nu există la momentul edictării ordinului contestat. Aşa fiind, dacă ordinul ar fi considerat inexistent, încadrarea în funcţie a agenţilor de poliţie care au absolvit ulterior studii superioare cu diplomă sau licenţa, conform art. 9 alin. 2 din Legea nr. 36/2002, s-ar face în baza art. 21 alin. 4 din lege, respectiv în raport cu vechimea în specialitate corespunzătoare studiilor absolvite, vechime care, prin ipoteză, este egală cu zero. Pentru că abia prin absolvirea studiilor menţionate, foştii agenţi de poliţie dobândesc specializarea care le permite încadrarea în categoria ofiţerilor, motiv pentru care gradul primit nu poate fi decât acela de subinspector.
Această argumentaţie oferă în fapt premisele pentru discuţia referitoare la cea de-a treia critică de nelegalitate, care constituie totodată şi cauza cererii de chemare în judecată.
Mai exact, reclamanţii pretind că art. 139 alin. 4 din ordinul contestat operează o distincţie nejustificată între ofiţerii proveniţi din agenţii de poliţie (sursă internă) şi cei proveniţi din sursă externă.
Dar care sunt textele legale în discuţie?
Art. 9 din Legea nr. 360/2002 prevede că: „(1) Poliţiştii provin, de regulă, din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului de Interne.
(2) Ofiţerii de poliţie pot proveni şi din rândul agenţilor de poliţie absolvenţi, cu diplomă sau licenţă, ai instituţiilor de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului de Interne sau ai altor instituţii de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţilor necesare poliţiei, stabilite prin ordin al ministrului de interne.
(3) Pentru unele funcţii pot fi încadraţi specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.”
Art. 21 alin. 3 din lege prevede că: „La absolvirea colegiului de poliţie sau a Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru loan Cuza» a Ministerului de Interne, poliţistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliţie şi este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de un an.”
Art. 139 din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 prevede că: „(3) Personalului încadrat în poliţie din sursă externă, în funcţii cu specializări prevăzute în fişa postului pentru studiile absolvite şi care a lucrat efectiv înainte de încadrare în asemenea specializări, inclusiv în funcţii didactice, i se acordă grade profesionale în raport de vechimea în specialitate, potrivit Anexei nr. 5
(4) Agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie li se acordă, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliţie.”
Examinând coroborat textele citate, Curtea observă că, în realitate, ordinul contestat nu face decât să explice, şi să uşureze astfel, aplicarea art. 9 şi 21 din lege, fără a adăuga nimic la acestea.
Mai exact, prin ipoteză, personalul provenit din sursă internă nu a desfăşurat activitate în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite (nu a fost ofiţer de poliţie, ci a fost agent de poliţie, activităţile sale, deşi asemănătoare, nefiind dublate de responsabilităţile ce revin ofiţerilor de poliţie), aşa încât nu poate fi încadrat decât ca subinspector de poliţie, în vreme ce, de asemenea, prin ipoteză, persoanele angajate din sursă externă sunt specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului, aşa încât vechimea în respectiva specialitate îi îndreptăţeşte la încadrarea în grade profesionale raportate la această vechime.
în consecinţă, constatând că ordinul contestat a fost elaborat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 360/2002 şi că dispoziţiile prevăzute la publicarea în Monitorul Oficial şi transparenţa decizională nu îi sunt aplicabile, Curtea va respinge excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
De asemenea, pentru considerentele arătate cu prilejul analizei criticii privind discriminarea, Curtea va respinge ca nefondată cererea privind obligarea pârâţilor la acordarea gradelor profesionale în raport de vechimea în activitatea de poliţie şi, pe cale, de consecinţă, cererea privind plata drepturilor salariale aferente.
