Contencios administrativ si fiscal – anulare pv contraventie Contravenţii. Închisoare contravenţională


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACAU

SECTIA COMERCIALA SI ADMINISTRATIV

DECIZIA NR.855

Sedinta publica din la 9 noiembrie 2010

Pe rol pronuntarea recursului declarat de recurentul SC TFB – RO SRL împotriva sentintei civile nr. 15 pronuntata de Judecatoriei Bacau, în dosarul in */2009 contradictoriu cu intimata ITM BACAU, avad ca obiect anulare proces verbal de contraventie.

Dezbaterile in fond si sustinerile orale ale partilor, au avut loc in sedinta publica de la data de 2.11.2010 dezbateri care s-au consemnat în încheierea de sedinta din aceea zi ,care face parte integranta din prezenta hotarâre, când s-au pus concluzii pe fond,iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru pentru data de 9.11.2010, când a deliberat si a pronuntat urmatoarea hotarâre.

INSTANTA

Cu cererea adresata Judecatoriei Bacau si înregistrata sub nr. */2009 petenta S.C. TFB RO S.R.L. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Teritorial de Bacau a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria BCA nr. 055851/07 04 2009.

În motivarea plângerii petenta a aratat în esenta ca nu se face vinovata de fapta retinuta în sarcina sa întrucât la data efectuarii controlului, persoana pentru care s-a mentionat ca a fost gasita la lucru fara forme legale, O.I., avea de fapt contract de munca încheiat care a si fost prezentat organelor de control de catre administratorul societatii .

În sustinerea plângerii petentul a solicitat iar instanta a admis si a administrat proba cu înscrisuri .

Legal citata, petenta s-a prezentat în fata instantei si a solicitat anularea procesului verbal.

Organul constatator, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii si s-a prezentat în instanta.

Prin SC nr. 15/12.01.2010 pronuntata de Judecatoria Bacau a fost respinsa plângerea ca nefondata.

S-a retinut ca prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria BCA nr. 055851/07 04 2009 i s-a aplicat petentei o amenda contraventionala în cuantum de 1500 lei, pentru savârsirea faptei prevazute de art. 16 alin. 1 si sanctionata de art. 276 al.1 lit. e) din Legea 53/2003 cu modificarile si completarile ulterioare.

S-a retinut în sarcina petentei faptul ca la data de 06 04 2009 a primit la lucru pe O.I. fara a-i întocmi contract de munca în forma scrisa.

Analizând probatoriul administrat instanta a constatat ca plângerea este nefondata.

Potrivit declaratiei aflate în copie la fila 27 dosar, data de O.I. la data de 06 04 2009 în prezenta inspectorilor I.T.M., aceasta presta munca pentru petenta fara a fi semnat cu angajatorul contract de munca .

A doua zi – 07 04 2009 – a fost prezentat inspectorilor ITM de catre administratorul petentei copie de pe contractul de munca datat 02 04 2009 încheiat de catre SC TFB RO S.R.L. cu O.I. (aflat in copie la fila 3 dosar).

Instanta a apreciat ca acest contract de munca este un înscris pro causa având in vedere declaratia data de salariatul O.I..

La aprecierea fortei sale probante instanta A retinUT ca acesta nu are data certa în sensul art. 1182 cod civil, fiind înregistrat la ITM Bacau dupa data încheierii procesului verbal.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs petenta care a aratat în esenta faptul ca instanta de fond în mod gresit nu a avut în vedere contractul individual de munca depus la dosar, contract care nu s-a dovedit a fi fals si din care reiesea ca acesta a fost încheiat anterior controlului.

De asemenea s-a mai aratat ca instanta de fond nu a coroborat acest contract si cu alte înscrisuri din care reiesea clar ca acest contract a fost întocmit la data de 2.04.2009.

Instanta constata recursul nefondat.

Astfel, sustinerea recurentei în sensul ca continutul contractului face dovada deplina pâna la proba contrarie este adevarata, cu exceptia datei la care a fost întocmit acesta, data care nu poate fi opusa tertilor decât în masura în care a devenit certa fata de dispozitiile art. 1182 Cciv.

Aceste dispozitii legale au fost edictate tocmai pentru a împiedica fraudarea tertilor prin antedatarea unor înscrisuri sub semnatura privata.

Dincolo de aceste dispozitii legale clare si a caror aplicare a realizat-o si instanta de fond, sustinerea recurentei în sensul ca instanta trebuia sa coroboreze acest contract cu alte înscrisuri provenind tot de la petenta este neîntemeiata.

Astfel, fisa de pontaj este un înscris care provine tot de la petenta, iar fisa medicala nu are nici un fel de relevanta cu privire la data încheierii contractului de munca, întocmirea fisei medicare nepresupunând în mod necesar si întocmirea contractului.

Retinând prin urmare recursul ca neîntemeiat, instanta îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul SC TFB – RO SRL împotriva sentintei civile nr. 15 pronuntata de Judecatoriei Bacau, în dosarul in */2009 contradictoriu cu intimata ITM BACAU, avad ca obiect anulare proces verbal de contraventie, ca nefondat.

Irevocabila

Pronuntata în sedinta publica.