Necomunicarea actului administrativ sau vicierea procedurii de comunicare nu poate avea ca efect anularea deciziei de impunere întrucât nulitatea intervine pentru nerespectarea dispoziţiilor imperative legate de proceduri anterioare sau cel mult concomitente emiterii actului, or comunicarea este o formalitate ulterioară. Efectul constatării acestui viciu îl reprezintă inopozabilitatea actului, aspect dealtfel constatat de instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare.
Nulitatea actului administrativ fiscal poate fi antrenată pentru lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal prevăzute la art. 46 Cod proc. fisc., referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal.
Motivul de fapt şi temeiul de drept deşi sunt elemente ce intră în conţinutul actului administrativ, lipsa acestor elemente nu afectează validitatea acestuia.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2504/07 mai 2012
Prin sentinţa administrativă nr. 1549/CA/2011 a Tribunalului Sibiu a fost admis acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta B.G. în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE S., a dispus anularea actului administrativ nr. 2925/17.02.2011 emis de pârâta Direcţia Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate S., a dispus anularea deciziei de impunere nr.14159/21.10.2010 şi a anulat datoria bugetară în cuantum de 110 lei constând în plăţi contribuţii la FNUASS pe anul 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Deşi din cuprinsul adresei nr. 1546/2.03.2011 rezultă existenţa între CNAS şi ANAF a unui acord vizând informaţiile cu privire la veniturile realizate din activităţi independente din cedarea folosinţei bunurilor din dividende, din dobânzi, drepturi de proprietate intelectuală, acest protocol nu este depus la dosarul cauzei.
De asemenea, pârâta nu a făcut dovada calităţii de contribuabil al reclamantei, nefiind depuse la dosar contractul de închiriere înregistrat la AFP S. şi declaraţia de venituri.
În consecinţă, faţă de cele expuse întrucât în speţă nu s-a făcut dovada de către pârâtă a calităţii de contribuabil a reclamantei în condiţiile art. 51 alin. 2 lit. e din OUG nr.150/2002, tribunalul apreciat acţiunea reclamantei ca întemeiată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate S. solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru următoarele considerente:
– Reclamanta nu a negat niciodată că nu ar fi obţinut venituri din cedarea folosinţei bunurilor, astfel încât este eronată susţinerea instanţei de fond că nu a fost dovedită calitatea de contribuabil a acesteia; de asemenea, din adresa nr. 23716/24.10.2011 rezultă că veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor declarate la D.G.F.P. S. corespunde veniturilor transmise de către A.N.A.F. pârâtei şi care au stat la baza calculului obligaţiilor fiscale;
– Tocmai datorită faptului că reclamanta nu a respectat obligaţia legală de a se adresa instituţiei pârâte în vederea declarării veniturilor realizate şi stabilirii contribuţiei de sănătate, s-a procedat la emiterea deciziei contestate, conform dispoziţiilor art. 35 din Ordinul CNAS 617/2007.
Referitor la obligaţia de plată a la FNUASS pentru venituri realizate din cedarea folosinţei bunurilor se arată că îşi menţin motivele expuse în întâmpinarea depusă în dosarul Tribunalului Sibiu.
În drept, se invocă dispoziţiile Legii nr. 95/2006, Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007, O.G. 92/2003, art. 299 – 316 C.p.civ..
Reclamanta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, iar în subsidiar, în cazul admiterii recursului, să se ţină seama de faptul că obligaţia reclamantei este datorată doar pentru perioada 01.01.2007-30.06.2007.
În motivarea întâmpinării se arată că decizia atacată poartă acelaşi număr cu numeroase alte decizii de impune emise altor contribuabili.
Din cuprinsul deciziei de impunere nu rezultă cu certitudine perioada avută în vedere la stabilirea obligaţiei de plată şi nici obligaţiile la care se referă, motiv pentru care pârâta apreciază că nu suntem în prezenţa unei creanţe certe.
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă: perioada pentru care s-a calculat suma, natura veniturilor care ar fi făcut obiectul obligaţiei de plată bugetare şi titlul în baza căreia a fost stabilită obligaţia de plată.
Reclamanta a luat cunoştinţă despre decizia de impunere în cadrul contestaţiei la executare, aceasta nefiindu-i comunicată în conformitate cu prevederile art. 44, alin. C.pr.fisc.
Se mai solicită ca instanţa să aibă în vedere că pentru anul 2007 perioada de valabilitate a contractului de închiriere a fost doar de 6 luni.
În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii 554/2004 şi prevederile art. 274 C.pr.civ.
Curtea constată că recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin decizia de impunere nr. 14159/21.10.2010, emisă de Casa de asigurări de Sănătate a Judeţului S. s-au stabilit în sarcina reclamantei plăţi contribuţii la FNUASS pe anul 2007 în sumă de 110 lei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie, aceasta fiind soluţionată de către pârâtă prin hotărârea nr. 2925/08.03.2011.
Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat anularea celor două decizii invocând următoarele motive: necomunicarea deciziei de impunere şi lipsa unor elemente din cuprinsul acestea (perioada pentru care s-a calculat suma, natura veniturilor care ar fi făcut obiectul obligaţiei de plată bugetare şi titlul în baza căreia a fost stabilită obligaţia de plată).
În ceea ce priveşte comunicarea deciziei de impunere:
Într-adevăr potrivit art. 44 alin. 1 C.proc. fiscală actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat în formele şi locurile prevăzute de alineatele următoare din norma susmenţionată. Însă singurul efect recunoscut de lege necomunicării actului administrativ este, potrivit art. 45 C.proc. fiscală, inopozabilitatea lui. Altfel spus actul administrativ necomunicat în formele prescrise, nu produce efecte juridice împotriva destinatarului actului administrativ.
Lipsa de comunicare a acestuia act administrativ nu este de natură a afecta însă validitatea lui, astfel că nu poate fi anulat pentru acest motiv.
În ceea ce priveşte elementele deciziei de impunere:
Potrivit art. 46 C.proc.fisc. nulitatea actului administrativ fiscal poate fi antrenată pentru lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal.
Deşi conform art. 43 C.proc.fisc. motivul de fapt şi temeiul de drept sunt elemente ce intră în conţinutul actului administrativ, lipsa acestor elemente nu afectează validitatea acestuia.
În speţă, se observă că decizia atacată conţine toate elementele prevăzute de art. 46 din actul normativ menţionat anterior sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, aceasta cuprinde, contrar susţinerilor reclamantei: perioada pentru care s-au calculat contribuţii şi natura veniturilor care au determinat stabilirea obligaţiei de plată (veniturile impozabile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor începând cu data de 25.01.2006 în sumă de 1696 lei) şi temeiul de drept al stabilirii obligaţiei de plată, oferind suficiente indicii destinatarului actului administrativ cu privire la impunerea sa, de natură a justifica măsura luată şi a oferi instanţei posibilitatea exercitării unui control de legalitate adecvat.
Motivarea măsurii luate este suplimentată şi prin răspunsul la contestaţia administrativă materializată prin decizia nr. 2925/08.03.2011, care răspunde exigenţelor art. 211 C.proc.fisc., conţinând toate elementele prescrise în această normă cu excepţia căii de atac, termenului de exercitare a acesteia şi instanţei competente, de care însă nu se poate prevala, însă, reclamanta care a cunoscut şi contestat în termenul legal şi la instanţa competentă acest act administrativ.
De asemenea, Curtea reţine că venitul impozabil în funcţie de care s-a stabilit obligaţia plăţii contribuţiei la FNUASS este cel din decizia de impunere anuală pentru veniturile realizate de reclamantă din cedarea folosinţei bunurilor în perioada 01.07.2006-31.05.2007, emisă de Administraţia Finanţelor Publice Sibiu.
De altfel, reclamanta nici nu a negat că ar fi realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor (la dosar au fost depuse contractele de închiriere încheiate de aceasta), criticile acesteia vizând exclusiv aspectele menţionate anterior.
În concluzie, hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea greşită a legii, astfel că în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea a admis recursul pârâtei şi a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunea reclamantei.
