Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut de către prima instanţă că prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria BH nr.0006031 încheiat în 30.10.2009 în localitatea Oradea, petenta S.C. M.S.R.L. a fost sancţionată contravenţional cu amenda contravenţională cumulată în valoare de 3000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.276 alin.1 lit.e) din Legea nr.53/2003 (câte 1.500 lei pentru fiecare faptă contravenţională constatată).
S-a reţinut în sarcina acesteia că a primit la muncă, fără a le fi încheiat contracte individuale de muncă, două persoane, respectiv TD şI TC , cu data începerii activităţii 24.02.2009, fapt ce încalcă prevederile art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003.
În cuprinsul procesului verbal se precizează că TD a declarat pe proprie răspundere că este asociat şi este prezentă la societate atât cât este nevoie, fapt confirmat şi de TC, administratorul societăţii, în declaraţia dată de acesta pe proprie răspundere.
Procesul verbal de contravenţie a fost semnat cu obiecţiuni.
Împotriva acestui act constatator, în termenul legal prevăzut de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, respectiv 15 zile de la comunicare, petenta a formulat plângere contravenţională.
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanţa a reţinut că acesta este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate menţiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege.
În ceea ce priveşte temeinicia, s-a reţinut că petenta a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.276 alin.1 lit.e) din Legea nr.53/2003, conform căruia „primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art.16 alin.(1), se sancţionează cu amenda de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei.”
În fapt, s-a reţinut că petenta a primit la muncă două persoane, respectiv pe numiţii TD şi TC.
Petenta a contestat existenţa faptelor contravenţionale, susţinând că nu este obligatorie încheierea unor contracte individuale de muncă, având în vedere că cele două persoane deţin calitatea de asociaţi în cadrul societăţii, iar TC deţine şi calitatea de administrator.
Aceste susţineri sunt dovedite cu certificatul constatator nr.90887 din 04.11.2009 emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor (filele 14-15).
Faţă de această împrejurare, problema care se impune a fi clarificată în speţă este dacă în cazul asociaţilor, respectiv a asociaţilor/administratori, din cadrul unei cu răspundere limitată este obligatorie încheierea unui contract individual de muncă cu societatea.
Din analiza prevederilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, cu privire la această problemă se constată că sunt prevăzute dispoziţii exprese doar în cazul asociatului unic şi al administratorului unei societăţi comerciale pe acţiuni.
Astfel, în cazul asociatului unic, art.1961 alin.3 din Legea nr.31/1990 prevede expres că „asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societăţii cu răspundere limitată al cărui asociat unic este”, dispoziţii din care se desprinde ideea că încheierea contractului de muncă este o facultate şi nu o obligaţie, iar în cazul administratorilor din cadrul unei societăţi pe acţiuni, art.1371 alin.3 din Legea nr.31/1990 interzice categoric încheierea unui contract de muncă cu societatea pe durata desfăşurării mandatului.
Din economia acestor dispoziţii legale, reţinând în plus că o trăsătură caracteristică esenţiala a raportului de muncă o reprezintă relaţia de subordonare, cel care prestează fiind subordonat celuilalt, şi luând în considerare, de asemenea, că asociaţii unei societăţi au şi beneficiul profitului realizat, instanţa a apreciat că în cazul societăţii comerciale cu răspundere limitată, asociatul sau asociatul/administrator are facultatea şi nu obligaţia de a desfăşura activitatea în baza unui contract individual de muncă, opţiunea fiind la latitudinea acestuia.
Pentru aceste motive şi având în vedere că din actele care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie rezultă că toate celelalte persoane care desfăşoară activitate în cadrul societăţii (terţe faţă de aceasta) au încheiate valabil contracte individuale de muncă, înregistrate la I.T.M. Bihor, instanţa a apreciat că se impune anularea procesului verbal de contravenţie.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Bihor solicitând modificarea ei, respingerea plângerii şi menţinerea procesului-verbal.
În motivare se arată că numiţii TD şi TC desfăşurau activitate în beneficiul societăţii, astfel încât exista obligaţia de a încheia un contract individual de muncă.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Legea nr. 53/2003, O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 108/1999 şi Legea nr. 130/1999.
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 şi 306 alin. 2 C.pr.civ. tribunalul reţine că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, ca formă a răspunderii juridice, răspunderea contravenţională presupune încălcarea sau neîndeplinirea unei obligaţii cu vinovăţie a unei obligaţii stabilite în sarcina sa. În măsura în care însă de lege lata nu este stabilită o atare obligaţie, atragerea răspunderii contravenţionale nu este posibilă. Aceeaşi concluzie se impune şi în ipoteza în care unei anumite persoane i se conferă posibilitatea de a opta între mai multe variante de a acţiona.
Aşa fiind, tribunalul reţine că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a prevederilor art. 196 1 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 stabilind că acesta instituie o facultate pentru asociatul TC în cadrul M SRL. Faptul că acesta desfăşoară activităţi pentru ea reprezintă modalitatea concretă de aducere la îndeplinire a obligaţiilor izvorâte din contractul de mandat şi lege. Tocmai de aceea, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
