Faptul ca negocierea contractelor colective de munca are loc intre sindicat si patronat nu inseamna ca salariatii nu pot introduce in mod direct actiune in instanta pentru a solicita drepturile reglementate prin acestea.
Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea înregistrata sub nr. 393/88/2008, reclamantii S.M., C.D. si C.V. au chemat în judecata S.C. P. S.A. Bucuresti, solicitând sa fie obligata societatea pârâta la plata sumei de: 1.874 lei, pentru C.V., reprezentând beneficii aferente anului 2005; 1.041 lei, pentru S.M., reprezentând beneficii aferente anului 2007; 1.249 lei, pentru C.D., reprezentând beneficii aferente anului 2007; indexarea acestor sume cu dobânda legala, în conformitate cu dispozitiile art. 1088, Cod Civil, precum si art. 2 si urmatoarele din O.G. nr. 9/2000, de la data introducerii cererii de chemare în judecata si pâna la plata efectiva a sumei si de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, reclamantii au aratat ca au fost angajati la S.C. P. S.A. Bucuresti, fosta Sucursala P.E.C.O. Tulcea, iar la începutul anului 2006, respectiv 2008, salariatilor P. le-a fost acordata suma de 2.500 lei, suma impozabila (1.700 lei, suma efectiv primita), cu titlu de suplimentari salariale aferente anului 2005, respectiv 2007.
Au aratat ca, întrucât de aceasta suma au beneficiat numai persoanele care aveau calitatea de salariati PETROM, la data respectiva, si întrucât suma vizeaza anul 2005, respectiv, 2007, ani în care au avut calitatea de salariati, era just sa beneficieze de o suma corespunzatoare numarului de luni ale anului 2005, respectiv 2007, în care au avut calitatea de salariati ai S.C. P. S.A.
Au subliniat ca, potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie între parti, iar neîndeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca, atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
În dovedire, reclamantii au depus la dosar copii xerox dupa carnetele de munca.
La termenul din data de 1 aprilie 2009, pârâta a depus o cerere prin care a invocat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298, alin. 2, ultima liniuta din Legea nr. 53/2003, prin raportare la prevederile art. 1, alin. 4) si 5), art. 73, alin. 3), lit. p) si art. 79, alin. 1) din Constitutia României, revizuita, solicitând suspendarea cauzei si sesizarea Curtii Constitutionale în vederea solutionarii acestei exceptii.
La acelasi termen, pârâta a depus la dosar note scrise, prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Tulcea, precum si opinia legala formulata în materie de profesor universitar doctor Viorel Mihai Ciobanu.
Prin încheierea de sedinta din data de 15 aprilie 2009, instanta, în temeiul art. 29, alin. 6) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, ca nefondata.
La data de 12.08.2009, pârâta a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a invocat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 286, 287 si 288 din Codul muncii, a art. 74, 75 si 77 din Legea nr. 168/1999 si a art. 164 Cod procedura civila, solicitând suspendarea judecarii cauzei si sesizarea Curtii Constitutionale cu aceasta exceptie.
Prin încheierea de sedinta din 7 octombrie 2009, instanta a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, ca nefondata.
La data de 4 noiembrie 2009, pârâta a depus la dosar concluzii scrise, solicitând admiterea exceptiei nulitatii cererii de chemare în judecata si a prescriptiei dreptului material la actiune, prevazuta de art. 283, alin. 1, lit. e) din Codul muncii si de art. 166 (1) din Codul muncii (pentru anul 2004).
De asemenea, pârâta a solicitat admiterea exceptiei prematuritatii cererii de chemare în judecata, a solicitat respingerea, ca inadmisibila, a cererii reclamantului fata de faptul ca pretentia dedusa judecatii poate fi valorificata pe calea conflictului de interese si nu pe cea a conflictului de drepturi, a solicitat respingerea actiunii ca nefondata si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr.2218/13.11.2009, Tribunalul Tulcea a respins exceptia nulitatii cererii de chemare în judecata, ca nefondata.
A respins exceptia prematuritatii cererii, ca nefondata.
A respins exceptia inadmisibilitatii cererii, ca nefondata.
A respins exceptia prescriptiei, prevazuta de art. 283, alin.(1), lit. e) si de art.166, alin. 1 din Codul muncii.
A admis actiunea introdusa de reclamantii: S.M., C.D., C.V., în contradictoriu cu pârâta S.C.”P” S.A. Bucuresti.
A obligat pârâta S.C. P. S.A. Bucuresti, la plata catre reclamanti a drepturilor salariale cuvenite si neacordate, reprezentând beneficii, astfel:
– pentru C.V., suma de 1.874 lei, reprezentând beneficii pentru anul 2005;
– pentru S.M., suma de 1.041 lei, reprezentând beneficii aferente anului 2007;
– pentru C.D., suma de 1.249 lei, reprezentând beneficii pentru anul 2007, sume din care se vor scadea impozitul pe si contributiile la bugetul de asigurari sociale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie, la data platii efective.
A obligat societatea pârâta la plata catre reclamanti a sumei de 350 lei pentru fiecare, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:
Instanta a retinut ca, potrivit prevederilor art. 112, pct. 3/ Cod Procedura Civila ,,Cererea de chemare în judecata va cuprinde obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci când pretuirea este cu putinta…”
Analizând cererea de chemare în judecata, instanta a constatat ca reclamantii si-au precizat obiectul actiunii, acesta reprezentând beneficiul (cota de participare la profit) pentru anii 2004, 2005, 2006 si 2007, cât si valoarea obiectului, acestia detaliind pentru fiecare din anii mai sus precizati, care a fost contravaloarea beneficiului solicitat, dupa pretuirea lor, cu raportare la prevederile în materie din contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
În conditiile în care pârâta ar fi avut dubii cu privire la corectitudinea acestei valorificari a obiectului cererii, avea posibilitatea sa dovedeasca, fie prin înscrisuri, fie prin efectuarea unei expertize contabile în cauza, ca valoarea obiectului cererii este alta decât cea solicitata de reclamanti. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conform prevederilor art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revine, în conflictele de munca, angajatorului.
Cu privire la exceptia prematuritatii cererii de chemare în judecata, instanta a apreciat ca si aceasta exceptie se va respinge ca nefondata, motivat de faptul ca sindicatul, ca institutie, ar fi avut dreptul sa negocieze cu patronatul cu privire la cuantumul drepturilor ce s-ar cuveni salariatilor, însa, chiar în conditiile în care nu ar fi avut loc aceasta negociere, nu se poate aprecia ca salariatii nu au dreptul sa încaseze cota de participare la profit, având în vedere ca C.C.M. se aplica pentru fiecare salariat si nu pentru sindicat, ca institutie distincta, care are decât obligatia de a veghea la respectarea contractului colectiv de munca. Dreptul la actiune al reclamantilor este nascut, atât timp cât acestia se prevaleaza de contractele colective de munca, care contin prevederi cu privire la beneficiul solicitat de reclamanti.
Referitor la exceptia inadmisibilitatii cererii, instanta a retinut urmatoarele:
Conform prevederilor Legii nr. 168/1999, conflictele de interese sunt conflictele de munca ce au ca obiect stabilirea conditiilor de munca cu ocazia negocierii contractelor colective de munca, referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariatilor, iar conflictele de drepturi sunt conflictele de munca ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligatii decurgând din legi sau din alte acte normative, precum si din contracte colective sau individuale de munca.
Or, în conditiile în care, prin actiune, reclamantii au solicitat acordarea unui drept salarial, respectiv îndeplinirea unei obligatii de plata a societatii, prevazute în C.C.M. la nivel de unitate, instanta apreciaza ca actiunea este admisibila, ca si conflict de drepturi, cu atât mai mult cu cât, dreptul pretins de reclamanti exista (având în vedere ca, prin invocarea prescriptiei prevazute de art. 283, lit. e) din Codul Muncii, însasi pârâta recunoaste implicit existenta acestui drept).
În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, prevazuta de art. 283, alin. (1), lit. e) din Codul muncii, instanta urmeaza a retine urmatoarele:
În cauza sunt incidente prevederile art. 283, alin. 1, lit. c) din Codul muncii, întrucât este vorba despre drepturi salariale, chiar daca ele poarta denumirea de cota de participare la profit (beneficii), pentru ca ele sunt acordate reclamantilor, urmare a calitatii acestora de salariati ai pârâtei.
Astfel, articolul mai sus-mentionat dispune ca ,,cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariati”.
Asadar, în aceasta cauza nu sunt incidente prevederile art. 283, lit. e) din Codul muncii, invocate de pârâta, care se refera la o prescriptie speciala, în sensul ca dreptul la actiune se prescrie în termen de 6 luni de la data nasterii acestuia, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca, ori, a unor cauze contractuale ale acestuia.
În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune prevazuta de art. 166 alin. (1) din Codul muncii, instanta a retinut urmatoarele
Prin actiunea formulata la data de 26 februarie 2009, reclamantii au solicitat beneficiile cuvenite pentru anul 2005 (C.V.) si pentru anul 2007 (S.M., C.D.).
Beneficiile solicitate de reclamanti, se acorda pentru anul precizat de reclamanti, la începutul anului calendaristic imediat urmator.
Astfel, pentru anul 2005, pârâta ar fi trebuit sa-i plateasca reclamantului C.V. beneficiul, la începutul anului 2006.
Conform prevederilor art. 166 (1) din Codul muncii:
„Dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Având în vedere ca reclamantii au solicitat beneficiile aferente pentru anii 2005 si, respectiv 2007, iar cerea lor a fost formulata la data de 26 februarie 2009, vazând si dispozitiile legale citate mai sus, instanta va respinge si aceasta exceptie, ca nefondata.
Potrivit art.168, alin.4 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul P. pe anii 2005, 2006 si 2007:
,,În functie de profitul obtinut, potrivit legii, P. S.A., prin negociere cu F.S.L.I. P., va acorda si alte suplimentari, adaosuri, stimulente”.
Art. 969/Cod Civil prevede ca ,,Conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante” si, prin urmare, având în vedere ca dispozitiile din contractul colectiv de munca pe care reclamantii si-au întemeiat pretentiile nu au fost desfiintate, trebuie sa-si produca efectele juridice avute în vedere de parti la data încheierii.
În cazul reclamantilor, societatea nu si-a îndeplinit obligatiile ce îi reveneau potrivit art. 168, alin. 4 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2005 pentru C.V. si 2007 pentru S.M. si C.D. si astfel nu le-au fost platite acestora suplimentarile salariale pentru anii mai sus precizati, pentru fiecare reclamant în parte.
Conform prevederilor art. 236 din Codul Muncii, contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor.
Fata de aceste considerente, instanta a admis actiunea, obligând pârâta S.C. „P” S.A. Bucuresti, la plata catre reclamanti a drepturilor salariale cuvenite si neacordate, reprezentând beneficii, astfel: pentru C.V., suma de 1.874 lei, reprezentând beneficii pentru anul 2005; pentru S.M., suma de 1.041 lei, reprezentând beneficii aferente anului 2007; pentru C.D., suma de 1.249 lei, reprezentând beneficii pentru anul 2007, sume din care se vor scadea impozitul pe venit si contributiile la bugetul de asigurari sociale.
Întrucât de la data la care li se cuveneau aceste drepturi salariale, si pâna la data platii lor efective va mai trece o perioada de timp, a fost obligata pârâta la plata lor, actualizate fiind cu indicele de inflatie la data platii efective.
Împotriva hotarârii tribunalului, la data de 15 februarie 2010 a declarat recurs S.C. P. S.A.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
Nu au existat negocieri cu sindicatul având acest obiect, nu s-au stabilit în mod bilateral patronat-sindicat nici cota de participare la profit, nici modalitatea concreta de acordare si nici conditiile de diferentiere între salariati.
Lipsa calitatii procesuale active a reclamantei.
Partile contractului colectiv de munca sunt: patronul si salariatii (a se vedea Ion Traian Stefanescu op. cit.).
Aceste parti sunt reprezentate, conform art. 14 din Legea 130/1996 (rep. 1998) privind contractul colectiv de munca, care prevede ca: “Partile contractului colectiv de munca sunt patronul si salariatii, reprezentate dupa cum urmeaza:
Salariatii sunt reprezentati, la nivel de unitate, în cazul P., de sindicat legal constituit.
Contractul colectiv de munca este act juridic bilateral, în care partile sunt legal reprezentate: daca reprezentantul legal al unei parti-sindicatul reprezentativ în conditiile legii – ramâne în pasivitate cu privire la declansarea si finalizarea procedurii prevazute normativ în art. 139 din CCM, salariatii nu pot sa actioneze individual, situatie nesocotita de catre reclamanta prin formularea, în contradictoriu cu subscrisa, a capatului de cerere privind acordarea cotei de profit.
Prematuritatea capatului de cerere privind acordarea cotei din profit.
Drepturile salariatului individual fata de profitul P. se nasc în urma negocierii speciale patronat-sindicat, nu direct din CCM. Aceasta întrucât clauzele CCM sunt normative. Daca norma este suficienta pentru a se aplica direct salariatilor individuali, acest lucru se va aplica. Daca, însa, norma trimite la o reglementare subsecventa, atunci acea reglementare este creatoare de drept pentru subiectii individuali, potrivit modului în care a fost adoptata.
În concluzie actiunea reclamantului este prematura – chiar daca accesul la justitie este garantat, aceasta garantie este data de Constitutie în conditiile legii. Or, contractul colectiv de munca este lege, deci salariatul este obligat, în prealabil actiunii în justitie, sa parcurga reglementarea art. 139 CCM – negocierea prin reprezentant legal, sindicatul-tocmai pentru crearea dreptului cerut în justitie.
Prescriptia capatului de cerere privind acordarea cotei din profit.
Conform dispozitiilor art. 283 lit. e) din Codul Muncii:
“Cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
(…) e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.”
În speta, solicitarea reclamantei privind acordarea cotei din profit nu reprezinta o actiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de munca, ci reprezinta o actiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul CCM – ceea ce este evident, reclamanta neinvocând decât art. 139 din CCM, nu si contractul individual de munca.
Sub aspectul prescriptiei extinctive aceasta actiune se încadreaza deplin în ipoteza art. 283 lit. e) Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni-nu cel de trei ani prevazut de litera c) din acelasi articol, cum gresit a considerat instanta de fond.
Netemeinicia capatului de cerere privind acordarea cotei din profit.
Dreptul pretins de reclamanta nu exista-actiunea este neîntemeiata – câta vreme nu exista reglementarea acestui drept, asa cum aceasta este ceruta de forma art. 139 CCM.
Din cuprinsul clauzei art. 139 CCM reiese cu claritate faptul ca în urma negocierilor purtate între P. si reprezentantii salariatilor se vor stabili urmatoarele aspecte:
– daca se va acorda sau nu o cota de participare a salariatilor la profitul obtinut de societate (eventual pe ani);
– cuantumul cotei de participare a salariatilor la profitul anual;
– modalitatea concreta de acordare a cotei de participare;
– conditiile de diferentiere dintre salariati.
Aceasta clauza nu da nastere în concret la nici un drept banesc, ci stabileste doar premisele acordarii unui astfel de drept.
Prin urmare, pentru nasterea, în concret, a dreptului de participare la o cota din profitul anual al societatii este necesara parcurgerea procedurii negocierilor dintre partile semnatare ale CCM.
Incompatibilitatea pretentiei reclamantului cu Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Art. 178 “(1) Din beneficiile societatii se va prelua în fiecare an cel putin 5% pentru formarea fondului de rezerva, pâna ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social.
(4) Fondatorii, administratorii si personalul societatii vor participa la beneficii, daca aceasta este prevazuta în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobata de adunarea generala extraordinara.
(5) În toate cazurile, conditiile participarii se vor stabili de adunarea generala, pentru fiecare exercitiu financiar.”
Prin legea 161/2003, de modificare a Legii 31/1990, posibilitatea din alineatul 4 care privea pe salariati a fost eliminata, alineatul 4 fiind redus la urmatoarea reglementare: „Fondatorii vor participa la profit, daca aceasta este prevazuta în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi,a fost aprobata de adunarea generala extraordinara”.
În conditiile în care actul constitutiv al subscrisei nu prevede posibilitatea acordarii catre salariati a unei cote din profitul P. si nici o hotarâre a adunarii generale a actionarilor nu s-a adoptat în acest sens, instanta de judecata nu se poate substitui vointei interne a societatii în sensul de a obliga P. prin admiterea pretentiilor reclamantului.
Pentru nasterea acestui drept, posibil a face obiectul unei cereri de plata a salariatului/unei dispozitii de plata a instantei, conditia precizata mai sus-negocierea dreptului cu sindicatul-este unica procedura legala posibil de urmat de catre salariati.
Textul art. 139 CCM este lipsit de orice continut patrimonial în beneficiul direct al salariatului individual, asadar cererea de chemare în judecata fondata direct si singular pe textul art. 139 CCM este neîntemeiata.
Potrivit art. 1 din OG 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome: “ începând cu exercitiul financiar al anului 2001 la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome:”începând cu exercitiul financiar al anului 2001 la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome profitul ramas dupa deducerea impozitului pe profit se repartizeaza pe urmatoarele destinatii, daca prin legi speciale nu se prevede altfel:…
e) Pâna la 10% pentru participarea salariatilor la profit” – din 2004 completat cu “ dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza lunar realizat la nivelul agentului economic, în exercitiul financiar de referinta.”.
Prin privatizarea S.C. P. S.A. din 2004, s-a iesit din sfera de aplicabilitate a OG 64/2001. Asadar nici un argument dedus din OG 64/2001 nu poate fi incident în cauza: si nici retinut de instanta.
Instanta de fond a calculat drepturile salariale în mod eronat, fara a avea în vedere un criteriu de stabilire al acestora.
Instanta de fond nu ne explica prin ce formula matematica, criteriu de determinare a ajuns la acest cuantum al “beneficiilor” pentru fiecare reclamant în parte, dar mai ales de ce aceasta suma difera de la un reclamant la altul”.
Instanta de fond a preferat elementul de surprindere si a stabilit cuantumul sumelor reprezentând valoarea “beneficiilor” fara a se motiva aceasta solutie.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat ca acestea sunt fondate în parte pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 139 alin. 1 din CCM la nivel de unitate pentru anul 2005: “cota de participare a salariatilor P. la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum si conditiile de diferentiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI P.
Prin CCM la nivel de unitate pe anii 2006 si 2007, acest articol a ramas neschimbat.
Din analiza prevederilor contractuale invocate mai sus rezulta ca acordarea acestui drept este conditionata de existenta negocierilor între FSLI si patronat cu privire la conditiile de acordare si cuantumul exact al acestui drept.
În speta, nu au existat negocieri cu sindicatul având ca obiect, cota de participare la profit, modalitatea concreta de acordare si conditiile de diferentiere între salariati.
Art. 139 din CCM – unitate creeaza numai o vocatie a salariatilor la beneficii patrimoniale raportate la profitul P., stabileste doar premisele acordarii unui drept patrimonial al salariatului fata de profitul P., nu da nastere la un drept cert al salariatilor de a încasa o suma de bani cu acest titlu.
Drepturile salariatului individual fata de profitul P. se nasc în urma negocierii speciale patronat-sindicat;
Daca norma este suficienta pentru a se aplica direct salariatilor individual acest lucru se va aplica. Daca însa norma trimite la o reglementare subsecventa, atunci acea reglementare este creatoare de drept pentru subiectii individuali.
Art. 139 din CCM – unitate nu da nastere în concret la nici un drept banesc, ci stabileste doar premisele acordarii unui astfel de drept.
Pentru nasterea în concret a dreptului de participare la o cota din profitul anual al societatii este necesara parcurgerea procedurii negocierilor dintre partile semnatare al CCM.
În lipsa procedurii de negociere, salariatii nu pot solicita obligarea societatii la plata vreunei sume, ci pot solicita prin sindicatul legal reprezentativ obligarea societatii la demararea procedurilor de negociere în vederea stabilirii existentei si cuantumului unui astfel de drept.
Prevederile art. 139 din CCM – unitate au de data aceasta un caracter generic si nu unul concret, ceea ce înseamna ca nu pot produce efecte juridice directe asupra contractelor individuale de munca ale salariatilor.
Aceasta clauza generala prin care partile au stabilit obligatia de a negocia pe viitor acordarea catre salariati a unei cote parti din profitul societatii nu naste un drept direct, concret în favoarea angajatilor.
De exemplu, prin art. 168 alin. 1 din CCM – unitate, se prevede ca salariatii P. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe P. SA, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun.
Spre deosebire de acest articol prin care se arata în mod direct dreptul salariatilor la câte o suplimentare a drepturilor salariale, precum si cuantumul acestor suplimentari, prin art. 139 se prevede doar vocatia salariatilor de a încasa o parte din profitul societatii, conditiile de acordare si, cuantumul concret al acestui drept, urmând a fi stabilit prin negociere.
In ceea ce priveste celelalte critici aduse hotarârii primei instante cu privire la modul de solutionare al exceptiilor, Curtea a apreciat ca sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantilor.
Sindicatele participa la negocierea contractelor colective de munca în calitate de reprezentanti ai salariatilor si nu în nume propriu.
Faptul ca negocierea are loc între sindicat si patronat nu înseamna ca salariatii nu pot introduce în mod direct actiune în instanta, pentru a solicita drepturile reglementate prin CCM în favoarea lor.
In conformitate cu dispozitiile art. 241 alin. 1 Codul muncii, contractul colectiv de munca la nivel de unitate produce efecte pentru toti salariatii angajatorului.
Cu privire la exceptia prematuritatii cererii.
Pentru ca o cerere de chemare în judecata sa fie prematur introdusa este decisiv ca o procedura prealabila, reglementata expres ori un termen prevazut în conditiile de accesibilitate si previzibilitate sa fie parcurse cu necesitate de cel care se adreseaza instantelor judecatoresti, înainte de înregistrarea actiunii.
În cauza, actiunea reclamantilor de a pretinde în calitate de salariat anumite categorii de drepturi banesti de la societatea angajatoare, nu este conditionata de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau conditii, asa încât cererea formulata sa fie considerata prematur introdusa.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
– În cauza sunt incidente prevederile art. 283 al. 1 lit. c) din Codul muncii potrivit carora:” cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri de catre salariati.
De asemenea, prin art. 166 din Codul muncii, se prevede ca: “dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
In cauza, este vorba despre drepturi salariale, chiar daca ele poarta denumirea de cota de participare la profit.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 din Codul de procedura civila, Curtea a admis recursul formulat si a modificat în parte sentinta recurata în sensul respingerii actiunii ca nefondata, mentinând celelalte dispozitii referitoare la exceptii.
