Conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, coroborat cu art. 52 din Legea nr. 3/1977, modificată, curgerea termenelor pentru contestarea unui act administrativ este condiţionată de o comunicare a acestuia.
Conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, coroborat cu art. 52 din Legea nr. 3/1977, modificată, curgerea termenelor pentru contestarea unui act administrativ este condiţionată de o comunicare a acestuia.
Tardivitatea nu poate fi constatată în lipsa probaţiunii certe a comunicării.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 302/1992)
Prin cererea adresată T.M.B. la data de 23.10.1992, înregistrată sub nr. 460/1992, reclamantul M.F. a chemat în judecată, la instanţa de contencios administrativ, Comisia de contestaşi din cadrul D.G.M.P.S. Bucureşti, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea deciziei nr. 152 din data de 24.09.1992 a acestei comisii. Se motivează că, în mod greşit, i-au fost respinse contestabile formulate, pe temeiul tardivităţii, în condiţiile în care el nu a primit decizia de pensionare.
în cauză s-a depus decizia nr. 152 din data de 24.09.1992, prin care s-a respins contestaţia reclamantului împotriva deciziei nr. 119.832 din data de 13.02.1991 a Comisiei de pensii a sectorului 2, constatându-se caracterul definitiv al acesteia, contestaţia fiind introdusă tardiv.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, cu motivarea că, cererea de renunţare la pensionare este admisibilă numai dacă această manifestare de voinţă are loc înainte ca decizia să devină definitivă; titlul de dobândeşte acest caracter în termen de 30 de zile de la comunicarea sa titularului, conform art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 3/1977.
Pârâta a invocat faptul comunicării deciziei conform art. 15 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin Decretul nr. 217/1977, invocând borderoul de expediere prin poştă.
S-a pus în vedere pârâtei să depună dovada scrisă privind expedierea prin poştă, dovadă care nu a fost produsă instanţei până la data pronunţării, comunicându-se, cu nota din data de 2.12.1992, referatul Oficiului de pensii, din care rezultă expediţia prin poştă.
în această notă se menţine însă concluzia de respingere a cererii de anulare a deciziei de pensionare, pe motivul tardivităţii introducerii ei.
în fapt, reclamantul M.F. a fost înscris la pentru muncă depusă şi limită de vârstă în condiţiile Decretului-lege nr. 60/1990, cu decizia nr. 119.832, din data de 13.02.1991.
Ulterior, a continuat activitatea, iar la data de 5.06.1992, cu cererea nr. 335.498, adresată M.M.P.S., a solicitat anularea deciziei de pensionare, menţionând că nu a primit până la această dată nici un act din care să rezulte că i s-a aprobat dosarul de pensionare.
La data de 15.07.1992, Oficiul de pensii sector 2 a respins cererea reclamantului de anulare a pensiei stabilite, pe motivul tardivităţii, în sensul că anularea trebuia să se facă în termen de 30 de zile de la comunicare.
Adresându-se Comisiei de contestaţii, cu aceeaşi motivare, prin decizia nr. 152 din data de 24.09.1992, reţinându-se că, cererea de anulare a fost introdusă în cursul lunii iulie 1992, cu mult peste termenul de 30 de zile de la comunicare, s-a respins contestaţia pe acelaşi motiv (al tardivităţii).
Potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 73/1991, decizia privind stabilirea pensiei se comunică în scris unităţii respective şi petiţionarului.
Conform art. 51(3) din acelaşi act normativ, unitatea nu poate dispune încetarea contractului de muncă pentru motivul pensionării, decât după primirea deciziei de pensionare.
Reclamantul a contestat faptul comunicării deciziei de pensionare, iar pârâta, deşi i s-a pus în vedere să facă proba comunicării actului, nu a produs-o instanţei.
în cazul în care nu s-a făcut o atare comunicare (pârâta neputând dovedi expedierea prin poştă a deciziei de stabilire a pensiei), cererea nu poate fi considerată tardivă. Reclamantul arată că a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei la data de 7.05.1992, când a ridicat carnetul de muncă de la Oficiul de pensii sector 2 Bucureşti.
Pentru ca decizia oficiului de pensii să intre în puterea caracterului definitiv, potrivit art. 55 (1) din Legea nr. 3/1977, modificată, se cere condiţia necontestării sale în termen, făcându-se trimitere la termenul de 30 de zile, inclus în art. 52 din acelaşi act normativ, care curge de la comunicare.
încălcându-se obligaţia de comunicare, ce revenea organului emitent al actului contestat, soluţia pronunţată de Comisia de contestaţii din cadrul D.G.M.P.S. Bucureşti este nelegală, tardivitatea neputând fi constatată în lipsa probaţiunii certe a faptului comunicării.
Acţiunea fiind întemeiată, în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, se va dispune, în urma admiterii cererii reclamantului, anularea deciziei nr. 152 din data de 24.09.1992 a Comisiei de contestaţii de pe lângă
D.G.M.P.S. Bucureşti şi se va trimite acestei comisii contestaţia, în vederea soluţionării în fond a cererii ce are ca obiect anularea deciziei de pensionare nr. 119.832, din data de 13.02.1991.
