SC O.T. SA a declarat recurs la data de 28 decembrie 2009 împotriva sentintei civile nr.1301/09.12.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În fapt:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 19.06.2009, contestatorul V.I. a solicitat in contradictoriu cu intimata SC O.T. SA, constatarea nulitatii absolute/anularea a deciziei nr. 222/10.06.2009 emisa de Consiliul de Administratie, repunerea partilor in situatia anterioara in sensul reintegrarii contestatorului in functia detinuta anterior – director resurse umane, obligarea intimatei la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data emiterii deciziei si pina al afectiva reintegrare, obligarea intimatei si a numitului M.V. la plata daunelor materiale in suma de 10.000 lei, daunelor morale in suma de 20.000 lei si cheltuielilor de judecata.
In motivare se arata ca prin contractul individual de munca nr. 6414/16.12.2005, contestatorul a dobindit functia de director resurse umane, ulterior in urma concursului organizat si a deciziei Consiliului de Administratie nr. 3/16.12.2005, incepind cu data de 16.12.2005, contestatorul a fost validat in functia d e director resurse umane.
Prin decizia nr. 222/10.06.2009, a constatat ca incetase de drept contractul individual de munca nr. 6414/2005, asa cum rezulta din decizia nr. 2/10.06.2009 care nu i-a fost comunicata contestatorului si prin care s-a dispus revocarea sa din functie , din functia de director resurse umane.
Se invoca nulitatea absoluta a deciziei deoarece, in cazul in care i se atribuie caracterul de concediere, conform disp. art. 74 c.m, decizia nu contine elementele unei astfel de decizii, obligatorii sub sanctiune, nu este motivata in fapt si in drept, nu contine descrierea motivelor care au determinat concedierea si nici fundamentul – art. 56 lit. h c.m., nu contine nici o mentiune referitoare la durata preavizului si nici referitor la lista locurilor de munca disponibile in organigrama unitatii si nici termenul in care trebuia sa opteze contestatorul pentru ocuparea unui loc de munca vacant.
Daca se trece de aceste motive de nulitate absoluta se solicita sa se constate netemeinicia deciziei deoarece nu este incident nici un caz din cele strict si limitativ reglementat de lege, cit timp a ocupat functia de director resurse umane, contestatorul a indeplinit integral si corespunzator atributiile ce ii reveneau conform contractului individual de munca si fisa postului.
In cazul in care se considera ca decizia se refera la modificarea raporturilor de munca , potrivit art. 41 alin. 1 si 3 c.m, emiterea deciziei s-a realizat fara acordul salariatului-contestatorului , ceea ce nu este permis .
Emiterea deciziei si modul de comunicare a acesteia justifica acordarea daunelor materiale dar si daunele morale.
Anexat contestatiei se depun inscrisuri: decizia contestata, decizia nr. 222/2005 si fisa postului.
Prin intimpinare intimata invoca necompetenta instantei – sectiei civile, ci a sectiei comerciale pentru capatul de cerere ce se refera la constatarea nulitatii absolute a deciziei emise de Consiliul de Administratie, inadmisibilitatii actiunii si lipsa calitatii procesual active a contestatorului pentru primul capat de cerere, lipsa calitatii procesual pasive a numitului M.V. pentru toate capetele de cerere, iar pe fondul cauzei se solicita respingerea contestatiei ca nefondata deoarece incetarea contractului individual de munca a fost urmarea revocarii contestatorului de catre Consiliul de Administratie din functia de director in baza disp. art. 143 si 143/1 din si art. 18 alin. 2 lit. c din statutul intimatei.
Anexat intimpinarii se depune decizia nr. 2/10.06.2009 a Consiliului de Administratie, decizia contestata cu dovada comunicarii.
Prin sentinta civila nr. 1301/09.12.2009, Tribunalul Constanta a admis în parte actiunea precizata si formulata de reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta SC O.T. SA Constanta si a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr.2/10.06.2009 si a deciziei nr.222/10.06.2009 emise de pârâta.
A dispus reintegrarea reclamantului în functia detinuta anterior emiterii deciziei si a fost obligata pârâta la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data emiterii deciziilor si pâna la efectiva reintegrare.
S-a respins actiunea formulata în contradictoriu cu pârâtul M.V. ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
A fost obligata pârâta la plata catre reclamant a sumei de 2400 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prioritar instanta a solutionat exceptiile invocate de intimata, prin incheierea de sedinta motivata din data de 13.10.2009, in sensul ca a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a numitului M.V., a respins exceptia lipsei calitatii procesual active a contestatorului si a inadmisibilitatii a stabilit natura cauzei ca fiind un litigiu de munca.
Contestatorul a fost angajat prin contractul individual de munca nr. 64141/ 16.12.2005, incepind cu data de 16.12.2005, pe functia de director resurse umane la unitatea intimata, pe durata nedeterminata.
Prin decizia nr. 2/10.06.2009, Consiliul de Administratie a luat masura de revocare a contestatorului de pe functia detinuta, in urma dezbaterilor si referatului nr. 1499/05.06.2009 al Directorului General, in conformitate cu disp. art. 143 si 143 ind. 1 din legea 31/1990 si art. 18 alin. 2 lit. c din statutul intimatei.
Urmarea emiterii deciziei nr. 2/2009 a Consiliului de Administratie, a fost constatarea incetarii de drept a contractului de munca al contestatorului.
Aceasta decizie produce efecte juridice asupra contractului individual de munca al contestatorului, asupra raporturilor juridice dintre parti, in sensul ca unitatea intimata considera incetat contractul.
Temeiul indicat de intimata pe care se sprijina decizia emisa este art. 56 lit. h c.m , text care reglementeaza strict si limitativ cazurile in care un contract individual de munca se inceteaza de drept.
De asemenea, intimata isi intemeiaza masura pe disp. art. 18 al. 2 din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unitatii, text care reglementeaza atributiile Consiliului de Administratie, printre care si numirea si revocarea directorilor si stabilirea remuneratiei lor.
Textul sus-mentionat se refera la competenta Consiliului de Administratie de a numi acesti directori si de a revoca din functie directorii, competenta respectata in speta.
Coroborarea temeiurilor de drept pe care intimata le-a avut in vedere la luarea masurii contestate, conduce la concluzia ca daca intimata a valorificat referatul nr. 1499/05.06.2009, aceasta echivaleaza cu stabilirea masurii datorita neregulilor constatate prin analiza perioadei 15.03.2009 – 31.05.2009, nereguli ce constituie abateri de la fisa postului, in final abateri cu caracter disciplinar.
Valorificarea acestui referat este specifica unui inceput de cercetare disciplinara nerealizata in cazul contestatorului, emiterea deciziei fiind in lipsa cercetarii prealabile.
Tratarea situatiei contestatorului s-a realizat prin prisma unor abateri disciplinare, decizia avind caracter de sanctiune disciplinara, pentru care intimata nu a efectuat cercetarea prealabila disciplinara obligatorie sub sanctiunea prevazuta de codul muncii, ceea ce conduce la constatarea nulitatii absolute a deciziei nr. 222/2009.
Aceeasi sanctiune se aplica si deciziei nr. 2/2009 care dispune revocarea contestatorului din functia de director resurse umane prin masura Consiliului de Administratie pentru argumente similare si care se expun in continuare.
Sustinerea intimatei in sensul ca emiterea deciziei nu a insemnat sanctionarea contestatorului din punct de vedere disciplinar nu poate fi primita, deoarece mentionarea neregulilor legate de activitatea efectiva a contestatorului in referatul nr. 1499/2009 – baza emiterii imediate a deciziei, este specifica sanctiunii disciplinare.
Invocarea prevederilor din Legea 31/1990 referitor la posibilitatea si cazurile de revocare a directorilor societatilor comerciale nu este oportuna deoarece revocarea reprezinta si aceasta in sine tot o categorie de sanctiune, pe care insa legiuitorul a lasat-o, din punct de vedere al competentei speciale stabilite prin , consiliilor de administratie in exclusivitate.
Existenta unui contract de mandat sustinut de intimata nu este justificata deoarece raporturile de munca dintre parti primeaza, au fost intâi stabilite prin incheierea unui contract de munca, fara a exista si un contract de mandat ulterior sau chiar concomitent, elementele unicului contract de munca nu cuprind si elementele specifice contractului de mandat care nu poate fi oferit in aceste imprejurari tacit, implicit, la data incheierii unui alt gen de contract.
Intentia ambelor parti din momentul incheierii singurului contract dintre ele a fost acela al stabilirii raporturilor de munca, nu de mandat, care trebuie sa fie realizat expres, sau din manifestarea de vointa a partilor sa poata fi constatat, evident, ceea ce in speta nu se regaseste.
De asemenea, nu se vor retine sustinerile potrivit carora contestatorul facea parte din categoria directorilor cu atributii delegate, pentru motivul ca atributiunile sale sunt conforme si derivate din contractul sau de munca pe functia de director resurse umane, fara sa se fi incheiat un contract de munca pe alta functie si ulterior, prin delegare, contestatorului sa ii fie delegate si alte atributiuni specifice postului de director resurse umane.
Sustinerea intimatei in sensul ca raporturile dintre parti au dubla natura – de munca si comerciala, nu pot fi retinute deoarece contestatorul, desi a fost numit in anul 2005 prin decizia nr. 3/16.12.2005 in functia de director resurse umane, la data respectiva intre parti s-a încheiat contractul individual de munca pe aceasta functie.
Asadar, natura raporturilor dintre parti este cert aceea dintre salariat-angajator – raport de munca, fara caracterul comercial pe care il confera un contract de mandat comercial.
Nu se poate sustine ca odata încheiat un contract individual de munca acesta cuprinde si elementele specifice altui gen de contract recte de mandat comercial, deoarece daca se intentiona existenta acestui ultim contract, se incheia anterior, ulterior, concomitent cu contractul de munca, astfel salariatul derulind un dublu raport juridic – de munca si de mandat comercial.
Pornind de la aceasta constatare, contestatorul nu facea parte dintre directorii cu atributii delegate, ca pentru el sa opereze reglementarea din OUG nr. 82/2007, respectiv contractul sau individual de munca sa inceteze de drept, deoarece reglementarea prin acest text se refera la contractele de munca ale administratorilor /directorilor incheiate pentru indeplinirea mandatului de administrator/director inainte de intrarea in vigoare a OUG 82/2007.
Ca urmare, decizia prin care a fost revocat din functia de director – nr. 222/2009, dar si decizia nr. 2/2009, emise de Consiliul de Administratie, ca urmare a unor abateri disciplinare, pentru care nu s-a urmat procedura speciala a cercetarii prealabile, sunt nule si ca o consecinta a acestei constatari, a admiterii contestatiei, se dispune reintegrarea contestatorului in functia detinuta anterior emiterii deciziei, cu plata tuturor drepturilor actualizate, majorate indexate cuvenite de la data emiterii deciziei si pana la efectiva reintegrare.
Pentru argumentele expuse referitor la natura raporturilor dintre parti-de munca, chemarea in judecata a numitului M.V. este eronata, persoana respectiva nefiind angajator in acceptiunea codului muncii, astfel ca nu se intruneste dubla identitate dintre persoana chemata in judecata si debitorul obligatiei a carei se cere.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta nelegalitatei sentintei din urmatoarea perspectiva :
1. În mod gresit a fost respinsa exceptia nulitatii absolute a capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a deciziei consiliului de administratie nr.10/2009, fara a se observa ca analiza acestui capat de cerere nu este supus jurisdictiei muncii, ci instantelor de administrativ.
2. Caracterul nefondat al capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a deciziei consiliului de administratie al SC O.T. SA nr.2/10.06.2009, acest capat de cerere fiind si inadmisibil, însa instanta a dat un raspuns exceptiei.
Desi acest motiv de recurs vizeaza nelegalitatea, admiterea capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a deciziei consiliului de administratie nr.2/10.06.2009, argumentele care sustin acest motiv de recurs sunt în legatura cu decizia consiliului de administratie al SC O.T. SA nr.10/2009, despre care învedereaza ca a fost emisa cu respectarea disp. Art. 142 si 143 din Legea nr.31/1990 si art. 18(2) si 18(12) din Statutul SC O.T. SA.
3. În mod nelegal instanta de fond a constatat inexistenta unor raporturi de mandat între societate si contestator având în vedere numirea de catre consiliul de administratie a directorilor, raporturile juridice dintre acestia si societate au la baza un contract de mandat.
Fara a exista un contract de mandat – dat de catre consiliul de administratie al societatii, reclamantul nu putea sa aiba calitatea de director resurse umane al SC O.T. SA.
Dupa intrarea în vigoare a disp. art. V din OUG nr.82/2007, nu mai este posibila încheierea contractelor individuale de munca pentru directori, aceasta interdictie rezultând din art. 152 alin.2 si 3 din lege.
4. Instanta de fond a constatat în mod nelegal calitatea reclamantului de director cu atributii de conducere delegate de catre consiliul de administratie al SC O.T. SA.
În precizarile depuse pentru termenul de judecata din 02.12.2009, reclamantul neaga calitatea de direct acestuia cu atributii delegate.
SC O.T. SA are calitate de societate comerciala pe actiuni a carei situatie financiara anuala face obiectiv obligatiei legale de auditare financiara, fiind aplicabile prevederile art. 143 alin.4 din Legea nr.31/1990.
Reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile alin.5 ale art. 143 din Legea nr. 31/1990, fiind director cu atributii de conducere delegate, întrucât la SC O.T. SA nu pot exista alti directori decât directori cu atributii delegate.
Daca reclamantul era un director fara atributii delegate, nu era necesara o decizie a Consiliului de administratie.
Decizia nr. 2/10.06.2009 este legala fiind respectate conditiile impuse de art. 143/1 1 din Legea nr. 31/1990 si art. 18(2) din Statutul SC O.T. SA.
Pe baza raportului de drept comercial se grefeaza pe raportul de munca.
Încetarea raporturilor de drept comercial care primeaza, determina încetarea raportului de munca.
Încetarea contractului individual de munca s-a facut în conditiile art.55 lit.a si nu în ipoteza concedierii definita de art. 58 din codul muncii.
În consecinta, nu sunt incidente prevederile art. 41, 65, 74, 76 si 78 din Codul muncii invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecata.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentinta atacata din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul având în vedere urmatoarele:
1. Decizia consiliului de administratie nr.2/10.06.2009 de revocare din functie a reclamantului intimat a avut efecte asupra raporturilor de munca dintre parti, astfel încât aceasta decizie este supusa controlului instantei de jurisdictia muncii în conformitate cu disp. art. 281 din codul muncii.
Decizia Consiliului de administratie al SC O.T. SA nu a vizat masuri de administrare de natura a atrage competenta de solutionare sub aspectul nulitatii absolute a instantelor de drept comercial din perspectiva disp. Legii nr. 31/1990 a societatilor comerciale, ci a avut ca obiect precis determinat încetarea derularii raporturilor de munca pentru unul dintre salariatii societatii comerciale.
Tribunalul Constanta a dat un raspuns distinct exceptiei inadmisibilitatii prin încheierea interlocutorie din 13.10.2009.
În ceea ce priveste criticile referitoare la caracterul nefondat al acestui capat de cerere, curtea are în vedere urmatoarele:
Prin contractul individual de munca nr. 6414/16.12.2005 încheiat cu SC O.T. SA Constanta în calitate de angajator, intimatul a dobândit calitatea de salariat, având functia de director resurse umane.
Postul a fost dobândit pe baza de concurs organizat de SC O.T. SA Constanta si începând cu 16.12.2005 a fost validat în functia de director resurse umane.
În speta, nu sunt aplicate disp. art. 142, 143/11 si art. 143 din Legea nr. 31/1900, precum si ale art. 18 alin. 2 lit.c si art. 18(12) din Statutul SC O.T. SA, întrucât reclamantului nu i-au fost delegate atributii de conducere a societatii.
Atributiile de serviciu au fost stabilite de catre directorul general prin fisa postului.
De asemenea, modul de organizare a activitatii directorului de resurse umane nu este stabilit prin act constitutiv, prin statutul sau prin decizia consiliului de administratie, ci prin fisa postului semnata de directorul general în calitate de angajator.
Functia ocupata de intimat se încadreaza în teza a doua a alin. 5 din art. 143 din Legea nr. 31/1990 în sensul ca: „orice alta persoana, indiferent de denumirea tehnica a postului ocupat în cadrul societatii este exclusa de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societatii pe actiuni”.
Nu este reala ipoteza expusa de recurenta referitoare la numirea în calitate de Director resurse umane de catre consiliul de administratie prin decizia nr. 3/16.12.2005, fapt ce ar determina natura dubla, comerciala si de dreptul muncii a raporturilor juridice dintre reclamant si intimata, postul fiind ocupat prin concurs, decizia mai sus aratata nefacând altceva decât sa aprobe referatul Serviciului Juridic Actionariat privind validarea în functia de Director Resurse Umane.
Nefiind numit de consiliul de administratie, este exclusa existenta vreunui contract de mandat încheiat (fie si verbal cum s-a încercat sa se acrediteze ideea prin motivele de recurs) între salariat si angajator.
Nu se poate deci discuta în cauza despre existenta unui contract de mandat pe care s-au grefat raporturilor de munca.
Pretinsa invocare a incidentei disp. art.V din OUG nr.82/2007 în conformitate cu care contractele de munca ale administratorilor/directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, înceteaza de drept la data intrarii în vigoare a ordonante – nu transforma automat raportul de munca într-un raport de drept comercial sau nu grefeaza neconditionat raportul de munca pe raportul comercial.
Contractul de munca încheiat între reclamant si intimata nu a avut drept obiect îndeplinirea mandatului de director, ci a functiei de director resurse umane, conform clasificarii ocupatiilor din România (lit.E din contractul individual de munca).
În acelasi contract s-a aratat explicit ca prevederile lui se completeaza cu disp. Legii nr. 53/2003 ale codului muncii si ale contractului colectiv de munca, nefacându-se nici un moment trimitere la disp. Legii nr. 31/1990.
Pe de alta parte, daca societatea ar fi apreciat ca în situatia reclamantului sunt incidente disp. art. V din OUG nr.82/2007, avea obligatia ca la momentul intrarii în vigoare a acestui act normativ sa clarifice raporturile juridice dintre parti, sa emita eventual o decizie de încetare de drept a contractului individual de munca si sa treaca la încheierea contractului de mandat.
Raporturile juridice dintre parti nu au evoluat de aceasta maniera, ci în mod intempestiv si fara a invoca incidenta dispozitiilor legale mai sus evocate, angajatorul emite decizia consiliului de administratie nr.2/10.06.2009, distorsionând în mod voit raporturile juridice dintre parti, încercând sa acrediteze ideea la un interval atât de mare de la intrarea în vigoare a art. V din OUG nr.82/2007, ca se impune revocarea din functia de director resurse umane, temeiul indicat nefiind acest act normativ, ci art. 143 si 143/1 din Legea nr. 31/1990 republicata si art. 18 alin.2 lit.c din Statutul societatii O.T. SA.
Apare în aceste conditii excesiva si nejustificata invocarea drept criticile ale sentintei, incidenta art. V din OUG nr. 82/2007, câta vreme ce acest temei nu a stat la baza emiterii Deciziei consiliului de administratie nr. 2/10.06.2009 prin care s-a revocat din functia de director resurse umane salariatul.
Contractul individual de munca al salariatului a continuat sa fiinteze si dupa intrarea în vigoare a actului normativ mai sus aratat, cât si a interdictiei, prev.de art. 152 alin. 2 si 3 din lege, însa acest fapt nu poate fi sanctionat de instanta de recurs si în afara litigiului dedus judecatii, câta vreme o eventuala culpa nu poate fi retinuta decât tot în sarcina angajatorului.
Instanta de fond, cât si instanta de control judiciar, sunt obligate sa analizeze cauza în limitele obiectului fixat de catre reclamant în considerarea principiului disponibilitatii partilor neputând supune analizei si controlului situatiei de fapt exterioare raportului juridic dedus judecatii.
Împrejurarea ca SC O.T. SA are calitatea de societate comerciala pe actiuni a carei situatie financiara anuala face obiectul obligatiei legale de auditare financiara, nu atrage incidenta disp. art. 143 din Legea nr. 31/1990 în mod automat si nici nu poate sa conduca la concluzia ca reclamantul nu-si putea exercita atributiile de serviciu în lipsa unei delegari ale atributiilor de catre consiliul de administratie, câta vreme angajatorul nu a înteles sa atribuie nici un fel de delegare de atributii, ci sa stabileasca obligatiile de serviciu prin fisa postului.
Neavând atributii delegate, pe buna dreptate nu sunt incidente disp. alin. 5 din art. 143 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care „în întelesul prezentei legi, direct al societatii pe actiuni este numai acea persoana careia i-au fost delegate atributii de conducere a societatii în conformitate cu art. 1”. Orice alta persoana, indiferent de denumirea tehnica a postului ocupat în cadrul societatii este exclusa de la aplicarea dispozitiilor Legii nr. 31/1990 cu privire la directorii societatii pe actiuni.
De altfel, si în art. 18 alin. 3 din Statutul societatii se arata ca directorii pot fi numiti dintre administratori sau din afara consiliului de administratie, ceea ce nu este cazul în speta, reclamantul nefiind numit, ci a ocupat postul prin concurs.
Daca reclamantul ar fi fost numit, s-ar fi aplicat principiul simetriei actelor juridice, cine numeste poate si revoca în conditiile legii.
Iata de ce tribunalul a sanctionat în mod corespunzator si emiterea deciziei nr. 2/10.06.2009, nefiind incidente disp.art. 143/1.1 din Legea nr. 31/1990 si art. 18(2) din Statutul SC O.T. SA pentru argumentele pe larg expuse mai sus.
Reclamantul nu a fost un director cu atributii delegate de consiliul de administratie, astfel ca el nu putea fi revocat în temeiul art.143.1 1 din Legea nr. 31/1990, atributiile sale de serviciu fiind clar stipulate prin contractul individual de munca si fisa postului si anume, obligatia de a realiza norma de munca si atributiile din fisa postului, obligatia de a respecta disciplina muncii, obligatia de fidelitate, obligatia de a respecta masurile de securitate si sanatate a muncii, obligatia de confidentialitate.
Mentionarea unor asemenea atributii, exclud ipoteza exercitarii unei functii de director cu atributii de delegatie, el conturând cu claritate un veritabil raport de munca supus jurisdictiei muncii, în ceea ce priveste încheierea, executarea si încetarea.
Încetarea raportului de munca nu putea avea drept temei prevederile art. 56 /h din codul muncii si art. 30 lit. G din CCM, deciziei 222; atribuindu-i-se valoarea juridica a unei decizii de concediere este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa elementelor prev. de art. 74 din codul muncii.
Caracterizarea acestei decizii ca o decizie de concediere este determinata si de împrejurarea ca la emiterea ei recurenta a valorificat referatul nr. 1499/05.06.2009, ceea ce echivaleaza cu stabilirea masurii datorita neregulilor constatate prin analiza perioadei 15.03.2009 – 31.05.2009, nereguli ce constituie abateri de la fisa postului, în final abateri cu caracter disciplinar.
Valorificarea referatului este specifica fara îndoiala unei cercetari disciplinare, care însa în fapt nu s-a realizat în cazul contestatorului, emiterea deciziei realizându-se în lipsa cercetarii disciplinare.
Tribunalul a considerat deci în mod justificat si argumentat ca decizia nr.222/10.06.2009 este lovita de nulitate absoluta pretinsa invocare a incidentei disp. art. 56 lit.h din codul muncii ca temei al încetarii de drept a contractului individual de munca fiind nejustificata.
Drept urmare, situatia juridica a raporturilor de munca nu se afla în ipoteza art. 55 lit.a din codul muncii, ci în ipoteza concedierii definita în art. 58 din acelasi act normativ.
Pe cale de consecinta, Curtea gasind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul, în conformitate cu art. 312 Cod pr.civila, hotarârea atacata fiind legala si temeinica.
