Contestaţie decizie de impunere. Lipsa procedurii prealabile
Parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie în situaţia în care se contestă în instanţă decizia de impunere emisă de Administraţia Finanţelor Publice
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 19.12.2011 contestatorul B.V, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice D.T.S, a solicitat anularea deciziilor de impunere referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.2530124316812/31.12.2010 şi nr.2530126284261 /18.04.2011, emise de Administraţia Finanţelor Publice D.T.S, decizii care au stat la baza emiterii titlului executoriu nr. 253010011804875/21.06.2011.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în anul 2011 i s-a comunicat, la cererea sa, ca urmare a constatării popririi contului personal de către BRD Drobeta Tr. Severin, înregistrată sub nr. 2000/09.02.2011, că s-a înfiinţat poprirea asupra contului său în baza dosarului nr. 360438/2001 comunicat de AFP Drobeta Turnu Severin, pentru suma de 1063 lei. Mai arată că, la data de 20.06.2011 a solicitat un extras de cont pentru luna mai şi a constatat că avea în continuare contul poprit.
A revenit cu adresele nr. 30/20.06.2011 către BRD, nr. 29 /20.06.2011 către BCR şi o notificare către AFP Drobeta Turnu Severin emisă la data de 22.06.2011 prin care a solicitat detalii cu privire la actele în baza cărora s-a dispus măsura popririi. Urmare acestor adrese a primit, de la AFP Drobeta Turnu Severin, somaţia nr. 253010020154570/21.06.2011 şi titlul executoriu nr. 253010011804875/21.06.2011 la data de 01.07.2011 prin scrisoare, documente ce nu i-au fost comunicate niciodată şi un dosar de executare, de care de asemenea nu a avut cunoştinţă.
A mai precizat că, şi BRD i-a comunicat la data de 05.07.2011 adresa de înfiinţare a popririi nr. 360438/10.02.2011, din care rezultă că ar datora către bugetul de stat diferenţe de impozit pentru anii 2007-2010, însă susţine că nu a primit nici o înştiinţare despere existenta acestor debite, nu are cunoştinţă de unde provin şi nu i-au fost comunicate, până la data introducerii acţiunii, despre nici unul din actele întocmite în dosarul de executare. Reclamantul a contestat aceste acte, motivând că nu au la bază un raport sau un proces verbal de stabilire a acestor obligaţii care trebuiau să-i fie comunicate şi care constituie, potrivit Codului de procedură fiscală titlul de creanţă, apreciind că necomunicarea altor acte ulterioare sunt lovite de nulitate absolută.
În apărare, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. A invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, întrucât reclamantul nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, respectiv nu a contestat decizia de impunere la organul fiscal emitent. A motivat că reclamantul nu poate invoca motivul că nu a avut cunoştinţă de debitele din cuprinsul deciziilor de impunere contestate, deoarece s-au întreprins numeroase demersuri de către organele de silită pentru încasarea sumelor din cuprinsul deciziilor de impunere contestate. Pe fond, a arătat pârâta că la baza emiterii deciziilor de impunere contestate au stat declaraţiile informative 210 (fişele fiscale depuse de către angajator pentru anii respectivi), iar sumele ce rezultă din cuprinsul deciziilor de impunere contestate sunt diferenţe de impozit rezultate în urma globalizării veniturilor.
Prin sentinţa nr. 2148 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 9665/101/2011 s-a dispus admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi respingerea acţiunii formulate de contestatorul B.V, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice D.T.S ca inadmisibilă.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, Tribunalul Mehedinţi a avut în vedere că prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 2530124316812 /31.12.2010 şi nr. 2530126284261 /18.04.2011, emise de Administraţia Finanţelor Publice D.T.S, decizii care au stat la baza emiterii titlului executoriu nr. 253010011804875/21.06.2011.
Conform art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii.
Potrivit art. 209 alin.1 lit. a din acelaşi act normativ contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a deciziilor pentru regularizarea situaţiei, emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, se soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal atunci când contestaţiile au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei.
Art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 prevede că deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de administrativ competentă, în condiţiile legii.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate pentru anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii reclamantul trebuia să se adreseze cu o contestaţie la organul de soluţionare constituit la nivelul DGFP Mehedinţi , iar împotriva deciziei pronunţate de acesta cu plângere la instanţa de contencios administrativ. Împotriva deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii reclamantul nu a formulat contestaţie la DGFP Mehedinţi.
Având în vedere că, anterior sesizării instanţei, reclamantul nu a formulat o contestaţie împotriva deciziilor de calcul accesorii, Tribunalul a reţinut că acesta nu a parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de OG nr. 92/2003 pentru a putea sesiza instanţa de contencios administrativ.
Reţinându-se neîndeplinirea de către reclamant a procedurii prealabile prevăzută de OG nr. 92/2003, s-a dispus admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Mehedinţi a formulat recurs reclamantul B.V, recurs care a fost respins prin decizia nr.8514 din 17.10.2012 a Curţii de Apel Craiova , reţinându-se că, potrivit art. 205 alin. 1 C. pr. fisc. (Posibilitatea de contestare), împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, contestaţia fiind o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii. Referitor la caracterul obligatoriu al procedurii administrativ fiscale prevăzute de disp. art 205 si urma C.pr fisc, Curtea a apreciat că în cauză, reclamantul poate ataca direct în instanţa deciziile de impunere, după ce in prealabil, le-a contestat in fata organelor fiscale. În materia contestării în justiţie a actelor administrativ fiscale, cum este cazul în speţă, a fost instituită o procedură prealabilă specială reglementată în Titlul IX din Codul de procedură fiscală. Astfel, potrivit art. 205 alin. 1 din Codul de procedură fiscală împotriva actelor administrativ fiscale se poate formula contestaţie, care este o cale administrativă de atac, la organul fiscal competent. Conform art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate în faţa instanţelor de contencios administrativ potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Aşa cum a statuat în mod repetat Curtea Constituţională această procedură din O.G. nr. 92/2003, este o cale administrativă de atac, fără caracter jurisdicţional şi în consecinţă, parcurgerea ei este obligatorie. Parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune. In acest sens se înscrie si jurisprudenţa constantă a ICCJ (dec. nr. 4373/28.09.2011 secţia CAF).
Curtea a apreciat astfel că in mod corect, instanţa de fond a soluţionat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără a intra in analiza fondului cauzei, reclamantul fiind obligat ca, iniţial, pentru contestarea deciziilor de impunere sa urmeze procedura prevăzută de art. 205 si următoarele cod procedură fiscală.
