Arestare preventivă. Revocare. Condiţii


Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia penală nr. 363/2001, a admis recursul declarat de inculpată împotriva încheierii din 23 februarie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa. în speţă, recurenta inculpată a fost trimisă în judecată în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 113/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals intelectual, iar în şedinţa de judecată din 23 februarie 2001, tribunalul a dispus arestarea preventivă a inculpatei, cu motivarea că pedepsele prevăzute de lege pentru faptele deduse judecăţii sunt mai mari de 2 ani, iar lăsarea în libertate a făptuitoarei prezintă pericol pentru ordinea publică, aceasta sustrăgându-se judecăţii.

Măsura arestării preventive poate fi luată doar când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ţinându-se seama de gradul de pericol social al infracţiunii, vârsta, antecedentele şi alte aspecte legate de persoana faţă de care se ia această măsură, astfel cum rezultă din prevederile art. 136 alin. ultim Cod procedură penală.

Din dosarul cauzei rezultă că inculpata s-a prezentat la organul de urmărire penală, nu are antecedente penale, iar la data la care instanţa de fond a dispus luarea măsurii arestării preventive, atât aceasta cât şi apărătorul ales nu au fost prezenţi la judecată. Organele de urmărire penală au efectuat cercetarea inculpatei în stare de libertate, iar instanţa de fond, nejustificat, a apreciat că a se sustrage de la judecată, deoarece la termenul precedent, apărătorul făptuitoarei a adus la cunoştinţă instanţei că aceasta se află internată în Spitalul Orăşenesc Pucioasa.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Ploieşti a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpată de Tribunalul Dâmboviţa.

Decizia penală nr.363/2001 a Curţii de Apel Ploieşti