Acţiune pentru înscrierea în evidenţele fiscale a unui apartament. Temeinicie


Măsura administraţiei financiare de a scoate pe reclamanţi din evidenţele fiscale apare ca nelegală şi abuzivă, de vreme ce nu s-a făcut nici o dovadă în sensul anulării titlului de proprietate al acestora (transcris la notariat) şi nu s-a depus o hotărâre judecătorească în acest sens.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 413/1996)

Prin cererea înregistrată la data de 18.04.1996, reclamanţii C.A. şi C.D. au chemat în judecată Administraţia Financiară sector 3, solicitând obligarea pârâtei de a înscrie în evidenţele fiscale ap. 24, situat în str. Prisaca, sectorul 3, Bucureşti.

în motivarea acţiunii, reclamanţii învederează că sunt proprietarii apartamentului în cauză, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 33.39l/V 1991, încheiat cu S.C. „TITAN” – SA, transcris sub nr. 58/4.05.1992.

La data de 4.05.1992, reclamanţii au înscris în evidenţele fiscale acest apartament, cu procesul-verbal nr. 9.433/4.05.1992, eliberat de administraţia financiară.

Reclamanţii arată că au plătit impozitele aferente până în anul 1996, când administraţia financiară, în baza unei adrese primite de la S.C. „TITAN” – S.A., a refuzat să le mai încasese impozitele, menţionând că, contractul lor de vânzare-cumpărare a fost anulat.

Analizând actele depuse, instanţa constată că, prin adresa din 1995, S.C. „TITAN”-S.A. a comunicat administraţiei financiare anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3339/V/1991, încheiat pe numele reclamanţilor. Drept urmare, aceştia au fost scoşi din evidenţele fiscale, iar apartamentul în cauză a fost înregistrat ca aparţinând altor proprietari, C.G. şi C.P., în baza unui nou act de vânzare-cumpărare (nr. 1.386/26.02.1993, eliberat de S.C. „TITAN”-SA).

Măsura de a-i scoate pe reclamanţi din evidenţele fiscale apare ca nelegală, deoarece nu s-a făcut nici o dovadă privind anularea titlului de proprietate al acestora.

Anularea contractului de vânzare-cumpărare, transcris la notariat, s-ar putea face numai printr-o hotărâre judecătorească, cu respectarea termenului general prevăzut pentru prescripţia dreptului la acţiune.

Atât timp cât S.C. „TITAN” – SA. nu a dovedit anularea primului contract de vânzare-cumpărare, nu putea cere administraţiei financiare scoaterea de pe rol a apartamentului de pe numele reclamanţilor şi înscrierea unui nou act de vânzare-cumpărare, încheiat cu alte persoane, privind aceeaşi locuinţă.

Pentru motivele arătate, instanţa urmează să admită acţiunea aşa cum a fost formulată, luând act că nu se solicită cheltuielile de judecată.