ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII A
CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINŢA CIVILĂ NR. 3502
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 11.04.2011
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE: MIHAELA DRAGU
ASISTENT JUDICIAR: ELENA TALOI
ASISTENT JUDICIAR: MIHAELA ENE
GREFIER: MIHAELA LASCU
Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect contestaţie decizie de modificare a contractului individual de munca, formulată de reclamanta M.Z., în contradictoriu cu pârâţii AVAS-SGG.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la a doua strigare a cauzei, lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că procedura de citare este legal îndeplinită iar la data de 31.03.2011 pârâta SGG a depus la dosar note scrise iar la data de 4.04.2011 pârâta AVAS a depus al dosar inscrisuri.
În temeiul disp. art. 137 alin. 2 C.pr.civ. Tribunalul uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului GV-SGG, considerând că pentru soluţionarea excepţiei este necesar să fie administrate probe în strânsa legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Deliberând, în temeiul disp. art. 167 C.pr.civ. şi art. 287 C. muncii Tribunalul încuviinţează în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă concludentă şi utilă soluţionării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat şi probe noi de administrat, Tribunalul retine cauza spre soluţionare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acţiunii civile de fata, constata următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr.14022/3/2010, reclamanta Z.M. a chemat în judecată pe pârâţii AVAS şi SGG solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea/desfiinţarea Ordinului nr.240/12.02.2010 emis de Preşedintele AVAS, obligarea AVAS să îi plătească drepturile salariale cuvenite începând cu februarie 2010 până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, reprezentând diferenţa dintre salariul încasat conform ordinului contestat şi salariul cuvenit la nivelul 31.12.2009, obligarea SGG la repartizarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale ce i se cuvin, conform art.9 alin.1 şi 2 din Legea nr.330/2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că are calitatea de salariat al pârâtei AVAS în temeiul contractului individual de muncă încheiat cu această instituţie, contract care reprezintă legea părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 969 şi ale art. 10 şi art. 37 din Codul muncii.
În temeiul dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, instituţia în care îşi desfăşoară activitatea a fost reorganizată, prin transformarea Autorităţii dintr-o instituţie publică finanţată din surse proprii într-o instituţie publică ale căror cheltuieli sunt finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul SGG.
În aplicarea dispoziţiilor cuprinse în art. 3 şi art. 5 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, Guvernul a adoptat HG nr. 1436/18.11.2009 prin care a fost modificată şi completată Hotărârea Guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS.
De asemenea, HG nr. 1436/2009 în art. II stabileşte faptul că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern, conducerea AVAS şi reprezentanţii salariaţilor vor renegocia contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul instituţiei, în conformitate cu noile prevederi legale aplicabile.
Salarizarea personalului din instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat este reglementată în prezent de dispoziţiile Legii-cadrul nr. 330/5.11.2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice care instituie un sistem unic de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 330/2009, începând cu data intrării în vigoare a acestei norme-cadru, drepturile salariale ale personalului bugetar sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în corpul legii.
Norma-cadru prevede o aplicare etapizată a dispoziţiilor privind armonizarea sistemului de salarizare, în raport de importanţa, răspunderea, complexitatea activităţii şi nivelul studiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii, cap. IV din lege reglementând modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a legii, respectiv în cursul anului 2010.
Potrivit art. 30 alin. 5 din legea-cadru, pe parcursul primului an de implementare, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel încât noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcţiei din luna decembrie.
Ulterior, prin OUG nr. 1/2010, Guvernul a instituit unele măsuri privind modul de încadrare a personalului din instituţiile publice după expirarea contractelor colective de muncă.
Prin ordinul pe care îl atacă, pârâta AVAS a invocat dispoziţiile OUG nr. 1/2010 şi a dispus modificarea unilaterală a clauzelor cuprinse în contractul individual de muncă în ceea ce priveşte unul din elementele esenţiale ale raporturilor de muncă, respectiv cuantumul salariului ce i se cuvine pentru prestată.
Reclamanta menţionează că Ordinul pe care îl atacă a fost emis cu aplicarea eronată a dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 şi cu încălcarea prevederilor CCM al AVAS, înregistrat la DMPS Bucureşti sub nr. 673/11.02.2009
În susţinerea acestui punct de vedere reclamanta invocă prelungirea CCM al AVAS, încheiat pentru anul 2009-2010, până la data de 14.02.2011.
Astfel, CCM încheiat la nivelul AVAS valabil pentru anul 2009 – 2010 a fost înregistrat la DMPS Bucureşti sub nr. 673/11.02.2009, fiind valabil începând cu 14.02.2009 pentru o perioadă de un an, potrivit dispoziţiilor sale cuprinse la art. 78.
Dispoziţiile art. 2 alin. 5 din CCM prevăd faptul dacă niciuna din părţi nu denunţă contractul cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni.
Odată ce angajatorul a lăsat să treacă termenul de minim 30 de zile fără să denunţe contractul, a fost format în mod valabil acordul de voinţă al părţilor privind prelungirea contractului colectiv pentru o perioadă de încă un an sau până când părţile convin încheierea unui nou contract.
Orice denunţare a contractului colectiv de muncă după expirarea termenului prevăzut de art. 4 alin. 5 din CCM nu poate produce efecte juridice deoarece tinde la nesocotirea acordului de voinţă liber exprimat al părţilor şi la modificarea unilaterală a CCM, modificare care este lovită de nulitate absolută.
Precizează instanţei de judecată faptul că posibilitatea de prelungire tacită a CCM este prevăzută în mod expres de către legislaţia aplicabilă, respectiv de art. 23 coroborat cu art. 3 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 7 din CCM AVAS pentru anii 2009-2010, până la negocierea unui contract colectiv de muncă, rămân aplicabile prevederile contractului curent.
Pe lângă incidenţa în cauză a dispoziţiilor din Legea nr. 130/1996 precum şi a dispoziţiilor contractului colectiv unic la nivel naţional, prelungirea CCM ca urmare a nedenunţării sale în termen este în acord şi cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, care stabileşte cu titlul de principiu general-valabil faptul că salariaţii din sectorul bugetar îşi vor păstra în anul 2010 drepturile salariale la care aveau dreptul la 31 decembrie 2009, fără a fi afectaţi de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Se susţine că nici angajatorul AVAS şi nici reprezentanţii salariaţilor nu au denunţat Contractul Colectiv de Muncă cu mai mult de 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care acesta a fost încheiat, adică mai înainte de data de 15 ianuarie 2010, motiv pentru care CCM al AVAS înregistrat sub nr. 673/11.02.2009 şi valabil iniţial până la data de 14.02.2010 a fost prelungit automat pentru încă un an, respectiv până la data de 14.02.2011 sau până când părţile negociază, de comun acord, un nou contract colectiv de muncă.
Prin adresa nr. 1179/28.01.2010, angajatorul AVAS a notificat reprezentanţilor salariaţilor faptul că începând cu data de 15.02.2010 încetează aplicarea CCM al AVAS 2009-2010, invocând în motivele notificării dispoziţiile Legii nr. 329/2009, art. 6 din HG nr. 837/2004, dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 şi prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2010.
Reclamanta menţionează că angajatorul a întrerupt în mod intempestiv negocierile privind încheierea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă al AVAS.
Se susţine că potrivit dispoziţiilor art. II din HG 1436/2009, angajatorul AVAS avea obligaţia să întreprindă demersuri pentru negocierea cu reprezentanţii salariaţilor a unui nou contract colectiv de muncă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a HG nr. 1436/2009 (8 decembrie 2009).
Acest termen s-a împlinit la data de 8 ianuarie 2010, fără ca părţile să fi negociat înlocuirea CCM valabil în perioada 2009-2010 cu un alt contract colectiv, care să reglementeze raporturile de dreptul muncii.
Susţine că înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. II din HG nr. 1436/2009, părţile aflate în dialog au procedat la începerea negocierilor, reprezentanţii salariaţilor întâlnindu-se cu reprezentanţii AVAS în data de 04.01.2010 orele 15,00 şi convenind o serie de clauze ale noului contract colectiv de muncă.
De asemenea, părţile au convenit să se întâlnească din nou în data de 6.01.2010, orele 14,00 în vederea semnării actului adiţional nr. 3 la CCM. În data stabilită, preşedintele AVAS a comunicat verbal reprezentanţilor salariaţilor faptul că nu se va semna un act adiţional la CCM conform celor negociate de părţi, arătând faptul că urmează să fie adoptat un act normativ care să reglementeze modalitatea de plată şi cuantumul salariilor aferente lunii decembrie 2009 pentru toate instituţiile care au ca ordonator principal de credite SGG.
Reclamanta susţine că Ordinul atacat în prezenta acţiune încalcă dispoziţiile OUG nr. 1/2010, menţionând că la data emiterii acestuia nu i se aplicau dispoziţiile art. 1 alin. 3 şi 4 din OUG nr. 1/2010 ci cele ale art. 1 alin. 1 din acelaşi act normativ, motivat de faptul că în prezent CCM al AVAS se află în vigoare şi îşi produce efectele până la data de 14.02.2011 sau până ce părţile vor negocia, de comun acord, un nou contract colectiv de muncă.
Susţine că, în mod greşit, pârâta AVAS a considerat faptul că prevederile CCM şi-au încetat valabilitatea la data de 14.02.2010, atâta vreme cât aceasta nu a denunţat în termen contractul colectiv iar încheierea unui act adiţional la acesta nu a fost posibilă din culpa sa exclusivă.
Se arată că pârâta AVAS, în cuprinsul corespondenţei purtate cu reprezentanţii salariaţilor a creditat ideea conform căreia prin intrarea în vigoare a unor dispoziţii noi şi speciale, respectiv ale OUG nr. 1/2010, prevederile CCM şi-au încetat aplicabilitatea.
Solicită instanţei să observe faptul că prevederile unui CCM, legal încheiat cu respectarea legii şi a contractului colectiv unic la nivel naţional, nu pot înceta prin intrarea în vigoare a unei dispoziţii legale noi, deoarece legea civilă poate dispune numai pentru viitor, respectiv guvernează numai actele juridice încheiate după intrarea sa în vigoare.
Actul normativ invocat de către pârâta AVAS, prevede faptul că salariaţii din sistemul bugetar urmează să îşi primească drepturile salariale conform prevederilor contractelor colective de muncă până la expirarea duratei negociate de părţi, or la data intrării în vigoare a legii noi, exista deja acordul de voinţă tacit al AVAS şi al salariaţilor pentru prelungirea duratei CCM până la 14.02.2011.
Apreciază că, în mod greşit pârâta AVAS a considerat încetat CCM la data emiterii ordinului pe care îl contestă şi, pe cale de consecinţă, este nelegală diminuarea salariului său prin emiterea ordinului atacat ce face aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3 şi 4 din OUG nr. 1/2010.
Această aplicare eronată a legii a condus la diminuarea salariului său sub nivelul stabilit de dispoziţiile art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi ale art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010.
Precizează faptul că aplicarea de către pârâta AVAS a dispoziţiilor art. 1 alin. 3 şi 4 din OUG nr. 1/2010 la emiterea ordinului pe care îl contestă s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1 alin. 1, art. 12 alin. 3 coroborate cu art. 30 alin. 5, art. 29 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Menţionează că şi în ipoteza în care ar accepta că prevederile CCM nu au fost prelungite, solicită să se observe faptul că atunci când pârâta SGG stabilea, în calitatea sa de ordonator principal de credite, funcţia corespunzătoare pe care urma să fiu reîncadrat, trebuia să îi fixeze salariul la nivelul prevăzut de art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi de art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, în aşa fel încât drepturile salariale ce i se cuvin în cursul anului 2010 să nu fie mai mici decât cele stabilite la nivelul lunii decembrie 2009.
Reclamanta precizează că Ordinul contestat a fost emis cu încălcarea legii şi reprezintă o modificare unilaterală a raporturilor de muncă, deoarece prin ordinul pe care îl atacă, pârâta AVAS a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, modificându-i salariul sub pragul celui care i se cuvenea la 31 decembrie 2010, prin aceasta fiind încălcate dispoziţiile imperative ale art. 41 alin. 1 coroborat cu alin. 3 lit. e) din Codul muncii.
Modificarea unilaterală de către angajator a elementelor esenţiale ale raportului de muncă este posibilă numai cu titlul de excepţie şi numai dacă sunt întrunite elementele prevăzute de art. 42 alin. 1 din Codul muncii. Doctrina a arătat faptul că dispoziţiile art. 42 se pot completa şi cu alte situaţii prevăzute de lege în care modificarea raporturilor de muncă este posibilă pentru că rezultă din lege sau din contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de art. 17 alin. 4 din Cod.
Susţine că în prezenta cauză nu ne aflăm în ipoteza în care modificarea clauzelor din contractul de muncă pe care l-a încheiat cu pârâta AVAS a intervenit în temeiul legii sau a contractului colectiv de muncă, deoarece legislaţia în vigoare aplicabilă personalului încadrat în sistemul bugetar prevede faptul că pe durata anului 2010 salariul urmează să se păstreze la nivelul cuvenit în luna decembrie 2009 (art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010).
Se arată că prin ordinul a cărui anulare o solicită, pârâta AVAS şi-a manifestat voinţa în sensul modificării unilaterale a contractului individual de muncă şi a obligat-o la semnarea unui act adiţional la contractul de muncă.
Or, tocmai prin faptul că pârâta AVAS îi solicită acordul de voinţă pentru modificarea intervenită în raporturile de muncă, acord ce ar trebui să se materializeze în încheierea unui act adiţional la contractul de muncă, rezultă faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 17 alin. 5 din Cod şi că, de fapt, prin ordinul atacat se tinde la modificarea nelegală a unor elemente esenţiale ale raporturilor de muncă, respectiv funcţia/ocupaţia şi salariul de bază.
Reclamanta mai arată că modificarea raporturilor de muncă nu a respectat procedura de informare prevăzută de art. 17 din Codul muncii, fapt ce a condus la încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 1/2010
Pârâta AVAS a dispus modificarea atât a funcţiei pe care o deţinea cât şi a salariului ce i se cuvenea fără a o informa cu privire la conţinutul modificării, temeiurile de drept şi de fapt şi modul de calcul concret al drepturilor salariale.
Se menţionează că fără a achiesa la punctul de vedere al pârâtelor potrivit cărora CCM al AVAS a expirat la 14.02.2010, solicită instanţei să observe că pârâtele nu au respectat procedura prevăzută de art. 1 alin. 3 şi 4 din OUG nr. 1/2010, fapt ce reprezintă un alt motiv de nulitate a ordinului contestat.
În cazul concret al AVAS, ordonatorul principal de credite, pârâta SGG, ar fi trebuit să stabilească statul de funcţii al AVAS şi să iniţieze adoptarea unei hotărâri de guvern care să consfinţească această structură organizatorică, având în vedere faptul că art. 4 alin. 1 din HG 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS – modificat de art. I pct. 1 din HG 1436/2009 – prevede faptul că structura organizatorică a AVAS se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Înainte de emiterea ordinului atacat, pârâtele nu i-au adus la cunoştinţă, potrivit obligaţiei ce le revenea în temeiul art. 17 alin. 2, noua funcţie şi modul de stabilire a acesteia, respectiv care este funcţia din cadrul SGG cu care a fost asimilată funcţia sa, atribuţiile specifice funcţiei similare şi respectiv a noii funcţii de încadrare.
Statul de funcţii al AVAS a fost elaborat de către pârâta AVAS şi nu de către pârâta SGG, deşi aceasta din urmă avea calitatea de ordonator principal de credite şi era deci obligată să stabilească nemijlocit noua funcţie de încadrare. Acest stat de funcţii nu i-a fost adus la cunoştinţă înainte sau după emiterea ordinului, necunoscând modul în care pârâtele au procedat la determinarea funcţiei pe care a fost reîncadrată.
În ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale prin ordinul contestat, acestea au fost determinate în mod unilateral de către pârâta AVAS, fără a i se aduce la cunoştinţă care este nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcţia similară din cadrul SGG. Pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a-i comunica, înainte de emiterea ordinului contestat, modul de calcul al salariului, respectiv valoarea de referinţă care a fost folosită la stabilirea drepturilor salariale sau coeficientul de multiplicare folosit.
Se mai arată că Ordinul a cărui anulare o solicită nu conţine avizul obligatoriu al departamentului juridic.
Precizează că nelegalitatea ordinului pe care îl contestă generează obligaţia angajatorului AVAS de a-i achita drepturile salariale de care a fost lipsită.
Reclamanta mai menţionează că faţă de dispoziţiile speciale ale Legii-cadru nr. 330/2009, solicită obligarea SGG la repartizarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale ce i se cuvin.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 1 din Legea-cadru nr. 330/2009, ordonatorii principali de credite sunt obligaţi să repartizeze sumele destinate cheltuielilor salariale pentru personalul bugetar din aparatul propriu. Astfel, gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite.
În cazul litigiului de faţă, calitatea de ordonator principal de credite îi revine pârâtei SGG, care este obligată să întreprindă toate demersurile pentru a prevedea şi cuprinde, în bugetul propriu, sursele de plată a drepturilor salariale ce i se cuvin.
Obligaţia ordonatorului principal de credite de a repartiza sursele bugetare pentru plata drepturilor salariale este prevăzută chiar de legislaţia specială privitoare la salarizarea personalului bugetar, fiind o obligaţie esenţială a ordonatorului principal de credite fără de care acordarea drepturilor salariale de către instanţa de judecată nu îşi poate găsi finalitatea practică.
Pentru aceste considerente, solicită ca odată cu desfiinţarea ordinului contestat şi obligarea pârâtei AVAS la plata drepturilor salariale ce i se cuvin, instanţa să oblige şi ordonatorul principal de credite, pârâta SGG, la repartizarea sumelor destinate plăţii drepturilor ce i se cuvin.
În drept, au fost invocate prevederile art. 9, 12 alin. 3, 29 alin. 1, 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, art. 41 alin. 1 din Codul muncii.
Solicită obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Pe parcursul procesului, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că solicită, pe lângă cererile formulate prin acţiunea introductivă şi anularea/desfiinţarea art. 3 din Ordinul nr. 1331/11.06.2010 emis de Preşedintele AVAS.
În motivarea acestei cereri, reclamanta arată că, prin acest ordin, salariul de bază lunar brut ce i se cuvine a fost stabilit la 4569 lei, angajatorul motivând decizia sa prin intrarea în vigoare a unei noi structuri organizatorice a Autorităţii care nu i-ar fi permis acordarea salariului corespunzător funcţiei de la 31 decembrie 2009.
Consideră că acest ordin, în ceea ce priveşte stabilirea salariului de bază lunar brut este nelegal, impunându-se anularea/desfiinţarea sa pentru aceleaşi motive pe care le-a precizat în cererea introductivă. Arată că diminuarea salariului încalcă dispoziţiile imperative ale art. 30 alin.5 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prin aceea că stabileşte un salariu mai mic decât cel pe care îl primea conform contractului de muncă la nivelul lunii decembrie 2009 iar măsura unilaterală dispusă prin ordinul contestat încalcă dispoziţiile CCM valabil încheiat la nivelul AVAS.
La data de 14.02.2011, reclamanta si-a modificat cererea de chemare in judecata in sensul ca solicita sa se dispuna anularea /desfiintarea si a Ordinului nr.206/12.12.02.2010 si a ordinului nr.1331/11.06.2010 emise de Presedintele AVAS si obligarea la plata AVAS a drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 15.02.2010 si pana la data de 02.08.2010, data încetării activităţii, reprezentând diferenţa dintre salariul încasat conform ordinului contestat si salariul cuvenit la nivelul de 31 decembrie 2009.
Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Se arată că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.329/2009 si HG nr.1436/2009, AVAS şi-a schimbat regimul de finanţare, devenind instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul SGG.
Schimbarea regimului de finanţare a angajatorului a implicat în mod necesar şi schimbarea regimului de salarizare a personalului: din momentul în care AVAS nu mai dispune de “resurse financiare proprii provenite din venituri extrabugetare” ci de credite bugetare repartizate de la bugetul de stat, si personalul instituţiei devine personal bugetar, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal.
Învederează că prin HG nr.1436/2009 (adoptată în executarea Legii nr.329/2009) intervin modificări esenţiale ale statutului AVAS, constând în: finanţarea cheltuielilor de personal şi a celor aferente funcţionarii AVAS se asigură integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (anexa 1 poziţia 3 din Legea nr.329 şi art. 11 din HG nr.837 aşa cum a fost modificată prin HG nr.1436/2009); preşedintele nu mai are calitatea de ordonator principal de credite pentru cheltuielile de personal, această calitate revenind organului care a preluat finanţarea AVAS – Secretariatul General al Guvernului; salarizarea personalului AVAS nu se mai face conform CCM, în regim extrabugetar, ci potrivit reglementarilor legale în vigoare aplicabile personalului din instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral de la bugetul de stat (art.6 alin.2 din HG nr.837 aşa cum a fost modificată prin HG nr.1436/2009); faţă de modificările intervenite în statutul AVAS, CCM în vigoare trebuia renegociat, în scopul adaptării acestuia noilor reglementări legale aplicabile.
Pârâta arată că întrucât salariaţii nu au acceptat modificarea CCM 2009-2010, în sensul stabilirii drepturilor salariale la nivelul celor existente în sectorul bugetar, acesta a rămas aplicabil până la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, aplicându-se principiul ultra-activităţii legii vechi.
Pârâta face trimitere la dispoziţiile din Legea – cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice şi la efectele legii cu privire la sistemul de salarizare aplicabil AVAS: drepturile salariale ale personalului AVAS nu pot excede celor stabilite de Legea nr.330/2009; gestiunea sistemului de salarizare aplicabil personalului AVAS se asigură de ordonatorul principal de credite (SGG), iar nu de către ordonatorul terţiar de credite (AVAS); drepturile salariale ale personalului AVAS nu mai pot fi negociate, fiind stabilite prin lege; cheltuielile cu salariile trebuie să se încadreze în resursele financiare alocate anual prin legea bugetului de stat (Legea nr. 11/2010) si repartizate de ordonatorul principal de credite conform Legii nr. 500/2002.
Se arată că în scopul aplicării corelate a Legii nr.329/2009 si Legii nr.330/2009 dar şi al respectării acordului de împrumut cu FMI din perspectiva monitorizării/verificării de către misiunea de evaluare, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă nr.1/2010, prin care s-au dispus următoarele măsuri cu privire la salarizarea personalului instituţiilor care si-au schimbat regimul de finanţare: salarizarea personalului se face conform Contractului colectiv de muncă existent, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate (art. 1 alin. 1); în scopul încadrării în cheltuielile de personal aprobate până la împlinirea termenului contractelor colective de muncă conducătorii instituţiilor puteau proceda fie la renegocierea drepturilor salariale, fie la restructurarea/reorganizarea activităţii prin reducerea numărului de posturi (art.1 alin.2); după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate CCM, personalul este reîncadrat pe noile funcţii stabilite de ordonatorul principal de credite prin asimilare cu funcţiile din instituţia care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz ….”(art.1 alin.3); drepturile salariale pentru personalul reîncadrat se stabilesc la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcţii similare din instituţia sau autoritatea care îi preia în structură sau finanţare (art.1 alin.4); cuantumul individual al drepturilor salariale, inclusiv al sporurilor prevăzute la alin.(4), se stabileşte de conducătorul instituţiei sau autorităţii publice, astfel încât să se asigure încadrarea în cheltuielile de personal aprobate, cu avizul ordonatorului principal de credite.
Pârâta face trimitere şi la dispoziţiile art.10 din O.U.G. nr. 1/2010, la dispoziţiile art.14 lit. a), b) şi u) din OUG nr.1/2010 şi solicită să se constate că evenimentele legislative menţionate au impus emiterea ordinului contestat, prin care salariul contestatoarei a fost stabilit la nivelul maxim al funcţiei similare din SGG.
Precizează că între data emiterii ordinului contestat şi data prezentei întâmpinări au mai intervenit următoarele evenimente legislative cu incidenţă directa asupra raporturilor de muncă dintre AVAS şi salariaţii săi: HG nr.368/2010, Legea nr.284/2010, Legea nr.285/2010.
Pârâta arată că nu poate fi primită susţinerea contestatoarei potrivit cu care Ordinul a fost emis cu aplicarea eronată a dispoziţiilor OUG nr.1/2010 şi cu încălcarea CCM 2009-2010, arătând că prin cererea ce face obiectul dosarului nr.16491/3/2010, AVAS a solicitat Tribunalului Bucuresti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale: în principal, să constate încetat Contractul Colectiv de Muncă încheiat la data de 11.02.2009 pentru o perioadă de 1 (un) an de zile şi înregistrat la Agenţia Pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti sub nr.673/11.02.2009, contract a cărui valabilitate a început la 14.02.2009; în subsidiar, să constate încetarea (caducitatea, inaplicabilitatea) şi înlocuirea de drept, cu prevederile legale în vigoare, a clauzelor din CCM, referitoare la drepturile de natură salarială, la angajarea şi promovarea în muncă a personalului şi la concedii.
În soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă 1951/28.02.2011, prin care a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis acţiunea AVAS, sens în care a constatat încetat CCM înregistrat sub nr. 673/11.02.2009.
Pârâta consideră că dacă salariaţii AVAS ar fi fost exceptaţi de la aplicarea OUG nr.1/2010, acest lucru ar fi fost prevăzut în mod expres în textul actului normativ, iar dispoziţiile art.28-32 din OUG nr.51/1998 privind salarizarea specială a personalului AVAS nu ar fi fost abrogate la data intrării în vigoare a OUG nr.1/2010.
Pârâta susţine că ordinul contestat a fost emis în executarea şi cu respectarea OUG nr.1/2010.
Până la expirarea termenului de 1 an pentru care a fost încheiat CCM (respectiv până la data de 14.02.2010), personalul AVAS a beneficiat de salariile prevăzute în CCM, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pentru trimestrul 1 al anului 2010, conform art.1 alin.(1) din OUG nr.1/2010; astfel, pentru primul trimestru al anului 2010 cheltuielile de personal repartizate reprezintă mai mult de jumătate din suma totală cu acest titlu repartizata pe anul în curs; după expirarea termenului de 1 an menţionat mai sus, începând cu data de 15.02.2010, personalul AVAS este salarizat conform noului Stat de funcţii cuprinzând salariile aferente, aprobat de SGG, în calitate de ordonator principal de credite, în conformitate cu dispoziţiile art.1 alin.(3) – (5) din OUG nr.1/2010.Învederează instanţei că termenul pentru care a fost încheiat CCM 2009 – 2010 este de 1 an, si nu de „2 ani” sau „1 an şi nu mai mult de 12 luni”, aşa cum susţin salariaţii AVAS, atunci când invocă prelungirea tacită a CCM.
Arată că dacă ar fi fost menţinute drepturile salariale prevăzute în CCM, fără a aplica OUG nr. 1/2010, sumele alocate AVAS de ordonatorul principal de credite cu titlu de cheltuieli de personal pentru tot anul 2010 ar fi fost epuizate într-o singură lună.
Menţionează că dacă s-ar accepta teoria prelungirii tacite a CCM AVAS începând cu data de 14.02.2010, s-ar ajunge la situaţia în care s-ar încălca următoarele norme legale: art. 157 alin.(2) din Codul muncii, conform căruia salariile personalului din autorităţile si instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat nu pot face obiectul negocierii, fiind stabilite prin lege; art.12 din Legea nr.130/1996 conform căruia prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariaţii instituţiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale; art.14 din Legea nr.500/2002 conform cărora nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare; prevederile şi principiile Legii nr.330/2009, în sensul că personalul AVAS, spre deosebire de personalul celorlalte instituţii finanţate de la bugetul de stat, ar urma să beneficieze în continuare de drepturi salariale care exced celor stabilite prin această lege; art.1 din OUG nr.1/2010 care s-ar aplica tuturor instituţiilor care s-au reorganizat prin schimbarea sistemului de finanţare, cu excepţia AVAS, deşi prin art.14 din acest act normativ au fost în primul rând abrogate dispoziţiile speciale privind salarizarea personalului AVAS (art.28-32 din OUGnr.51/1998 rep.).
Teoria prelungirii tacite a CCM nu poate fi acceptată câtă vreme un astfel de contract nu este bazat pe un buget aprobat, ci pe un iluzoriu buget propriu de venituri şi cheltuieli” care a încetat să existe după ce AVAS şi-a schimbat statutul juridic, devenind instituţie finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul SGG.
Precizează că în anul 2009, AVAS dispunea de un buget propriu de venituri şi cheltuieli, aprobat prin HG nr.530/2009 din care suporta cheltuielile de personal. Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.329/2009 şi a HG nr.1436/2009, AVAS nu mai dispune de un astfel de buget, cheltuielile de personal fiind finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul SGG.
Solicită să se constate că, în speţă, nu poate fi vorba de o prelungire “convenţională” a acestui contract întrucât: lipseşte consimţământul angajatorului de a prelungi durata CCM cu încă 1 an; angajatorul, în calitate de ordonator terţiar de credite, nu are capacitatea grevării bugetului de stat pe anul 2010, aprobat prin Legea nr.11/2010 cu sumele prevăzute în CCM 2009-2010; reglementările legale în vigoare interzic instituţiilor finanţate din fonduri publice să negocieze drepturi salariale, acestea fiind prevăzute de lege; CCM 2009-2010 nu prevedea prelungirea contractului ca sancţiune aplicată părţii care nu-l denunţă cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului, ci tot ca pe un rezultat al acordului de voinţe.
Precizează că măsura restructurării prin reducerea numărului de posturi prevăzuta la art.1 alin.(2) din OUG nr.1/2010 şi indicată de contestatoare ca o posibilă soluţie pentru încadrarea în bugetul repartizat nu este aplicabilă AVAS deoarece: conducătorul AVAS nu poate dispune reducerea numărului de posturi, acest lucru realizându-se în cazul AVAS numai prin hotărâre a Guvernului (art.1 din OUG nr.23/2004); reducerea numărului de posturi anterior expirării CCM nu ar fi condus la reducerea cheltuielilor cu personalul ci la creşterea spectaculoasă a acestor cheltuieli, întrucât CCM 2009 – 2010 prevedea plata a 10 salarii compensatorii în cazul concedierilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, salariul mediu la nivelul instituţiei fiind de 8.500 lei conform CCM 2009-2010.
Menţionează că nu poate fi primită susţinerea potrivit cu care drepturile salariale prevăzute în CIM anterior emiterii Ordinului contestat rămân valabile chiar şi în ipoteza încetării CCM 2009-2010 şi indiferent de evenimentele legislative intervenite şi nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia Ordinul a fost emis cu încălcarea legii întrucât ar încalcă prevederile art.41 alin.(1), art. 3 şi art.17 din Codul Muncii, art.1 alin.(3) şi (4) din OUG nr.1/2010 şi nu conţine avizul obligatoriu al departamentului juridic.
Se arată că Ordinul nu reprezintă decizia arbitrară a angajatorului ori a ordonatorului principal de credite de modificare unilaterală a drepturilor salariale ale contestatoarei, ci un act de a unor dispoziţii legale imperative, precizând că a intervenit modificarea ope legis a contractului individual de muncă, aflându-ne în situaţia excepţiei prevăzute de art. 17 alin(4) din Codul Muncii.
Schimbarea sistemului de salarizare aplicabil AVAS nu a fost decisă de angajator ci de legiuitor, prin dispoziţii legale imperative, în contextul actualei crize economice şi al obligaţiei respectării acordului de împrumut cu FMI.
Învederează că dacă AVAS ar fi fost finanţată în continuare din venituri extrabugetare, iar aceste venituri ar fi fost îndestulătoare, dacă personalul AVAS ar fi fost exceptat de la aplicarea Legii nr.330/2009 si de la OUG nr. 1/2009, preşedintele AVAS nu ar fi avut niciun motiv – şi nici temeiul legal – să emită Ordinul prin care comunica salariatului cuantumul drepturilor salariale individuale, conform aprobării ordonatorului principal de credite
În aceste condiţii, solicită să se constate că, în speţă, ne aflam în situaţia modificării de drept a contractului individual de muncă, conform art.17 alin(4), teza a doua din Codul Muncii.
În ce priveşte interpretarea dată de către reclamantă dispoziţiilor art.1 alin.(3) şi (4) din OUG nr.1/2010, pârâta arată: la solicitarea ordonatorului principal de credite, AVAS a întocmit proiectul noului stat de funcţii cuprinzând salariile aferente, prin asimilare cu funcţiile existente în SGG, la nivelul lunii decembrie 2009; în luna decembrie 2009 funcţiile existente în SGG (şi din întreg sectorul bugetar) şi salariile aferente acestora erau reglementate prin OG nr. 10/2008; SGG a analizat noul stat de funcţii şi salariile aferente acestora, a constatat că acesta este întocmit conform prevederilor legale aplicabile şi l-a aprobat sub nr.2631/DNA/12.02.2010; reîncadrarea în funcţie are semnificaţia echivalării cu funcţia similară din SGG în scopul stabilirii drepturilor salariale individuale prevăzute de lege şi nu presupune o modificare a felului muncii, atribuţiile postului rămânând neschimbate; noul stat de funcţii adoptat în executarea OUG nr.1/2010 nu se confundă cu structura organizatorică a instituţiei; OUG nr.1/2010 nu prevede o formulă sacramentală prin care SGG să reîncadreze în funcţie cele câteva mii de salariaţi ai instituţiilor/entităţilor aflate în subordine/coordonare/finanţare; preşedintele AVAS a adus la cunoştinţa salariaţilor în mod repetat faptul că schimbarea statutului juridic al instituţiei implică şi schimbarea statutului personalului, în sensul că salariile acestuia fiind plătite de la bugetul statului, sunt stabilite de lege.
Apreciază că niciun salariat al AVAS nu se poate prevala de necunoaşterea sau neînţelegerea legislaţiei aplicabile personalului din sectorul bugetar, cu atât mai mult cu cât atât angajatorul, cât şi SGG si Ministerul Muncii au informat personalul cu privire la schimbarea sistemului de finanţare a instituţiei şi a sistemului de salarizare aplicabil începând cu data de 15.02.2010 .
Pârâta mai susţine că Ordinul preşedintelui nu constituie un act normativ în sensul Legii nr.24/2000 rep. şi al HG nr.561/2009 şi niciun act administrativ în sensul Legii nr.554/2004, ci un act prin care îşi exercită atribuţiile prevăzute de OUG nr.23/2004.
Pe de alta parte, reclamanta nu are calitatea de funcţionar public (care se dobândeşte numai în condiţiile prevăzute de Legea nr.188/1999) ci de personal contractual, aflat în raporturi de muncă şi nu de serviciu cu AVAS. În ceea ce priveşte avizul departamentului juridic, precizează că acesta este consultativ (Legea 514/2003) şi nu obligatoriu. Cu toate acestea, consideră că Direcţia Resurse Umane nu a solicitat avizul Direcţiei Generale Juridice întrucât conducătorii ambelor compartimente funcţionale au intrat într-un evident conflict între atribuţiile profesionale şi interesul personal al menţinerii salariilor acordate conform vechii reglementări.
Astfel, la adresa nr.983/21.01.2010 prin care ordonatorul principal de credite solicita să i se comunice perioada de valabilitate a CCM AVAS şi orice alte aspecte relevante, conducătorii celor două direcţii au întocmit adresa nr.1160/22.01.2010, arătând că „CCM AVAS este valabil începând cu data de 14.02.2009 pentru o perioada de 1 an”. Ulterior, conducătorii respectivi şi-au schimbat opinia, susţinând că CCM 2009 -2010 a fost prelungit tacit cu încă 1 an, începând cu data de 14.01.2010 (anterior datei de 21.01.2010) şi au formulat contestaţii prin care au pretins revenirea la vechile salarii (de 12.582 lei, respectiv de 22.194 lei).
În ceea ce priveşte cererea privind obligarea AVAS să îi plătească salariul de care considera că a fost lipsita, învederează că o astfel de măsura ar implica în mod necesar adoptarea de către Parlamentul României a două legi: lege derogatorie de la Legea nr.329/2009, Legea nr.330/2009, OUG nr. 1/2010, Legea nr.500/2002 si Codul muncii, prin care să se dispună că personalul AVAS, spre deosebire de ceilalţi salariaţi din sectorul bugetar, beneficiază de condiţii speciale de salarizare; lege rectificativă a bugetului de stat pe anul 2010 în baza căreia să fie majorate cheltuielile cu personalul în bugetul SGG, în scopul plăţii salariului.
În privind cererii prin care contestatoarea solicita obligarea SGG să repartizeze AVAS sumele necesare plăţii salariului, apreciază că o astfel de măsura ar contraveni dispoziţiilor Legii nr.500/2002 privind finanţele publice şi ar implica în mod necesar adoptarea unei legi rectificative a Legii bugetului de stat.
Susţine că Ordinul contestat a fost emis în executarea art.1 alineatele (3) – (5) din OUG nr.1/2010.
Arată că, premergător emiterii ordinului contestat, a fost aprobat de SGG noul Stat de funcţii valabil la data de 15.02.2010 prin care funcţiile din cadrul AVAS au fost echivalate cu funcţiile similare din SGG, stabilindu-se totodată şi drepturile salariale aferente acestora la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru salariaţii SGG. În luna decembrie 2009, salariile personalului din SGG – precum şi salariile pentru toţi salariaţii din sectorul bugetar – erau prevăzute de OG nr. 10/2008.
În aceste condiţii, drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite la nivelul maxim prevăzut pentru funcţia similară din SGG în luna decembrie 2009, astfel cum era reglementat în anexa 1b pct. II de la OG nr.10/2008.
Precizează că ordinul contestat nu reprezintă o decizie arbitrară de modificare a salariului, ci un act de executare a unor dispoziţii legale imperative, determinat de schimbarea regimului de finanţare a AVAS (instituţie finanţată integral din fonduri publice), precum şi de schimbarea sistemului de salarizare a personalului acestei instituţii.
Pretinsa „prelungire tacită” a CCM 2009-2010 nu poate constitui un motiv de neaplicare a dispoziţiilor legale imperative aplicabile personalului din instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat şi o cauza de anulare a Ordinului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115 s.u. Cod de Procedură Civilă.
SGG a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia de fond, peremptorie a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SGG.
Se arată că reclamanta nu a indicat temeiul în drept al cererii formulate împotriva pârâtului SGG, după cum nu a arătat nici motivele de fapt care să indice în ce mod i-au fost încălcate drepturi subiective de către pârâtul SGG.
Din susţinerile acesteia nu rezultă existenţa unui raport juridic obligaţional cu pârâtul SGG şi care să poată fi transpus prin prezenta cerere într-un raport de drept procesual.
Menţionează faptul că, în prezenta cauză, calitatea procesuală pasivă revine AVAS (subiect de drept distinct de SGG), această instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale având personalitate juridică.
Având în vedere faptul că Ordinul nr.204/12.02.2010 a fost emis de Preşedintele AVAS, tot acestei instituţii, în dubla calitate de angajatoare a reclamantei şi emitentă a actului, îi revine şi obligaţia corelativă de a susţine legalitatea sa, în prezentul litigiu.
Pârâta AVAS a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată.
Alături de precizările pe care le-a expus în întâmpinarea iniţială, se susţine că anterior emiterii Ordinului nr. 1331/11.06.2010, reclamanta a îndeplinit funcţia de expert financiar. Prin Ordinul nr. 1331/11.06.2010, la cererea reclamantei, aceasta a fost numită în funcţia de , având în vedere şi îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor de încadrare cu privire la studii. Ulterior, la data de 03.06.2010, între AVAS şi reclamantă a fost încheiat Actul adiţional la CIM, prin care s-a modificat funcţia şi salariul reclamantei, iar reclamanta a fost de acord cu încadrarea sa pe noua funcţie şi locul de muncă, însă nu a fost de acord cu salariul.
Pârâta precizează că drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite la nivelul maxim prevăzut pentru funcţia similară din SGG în luna decembrie 2009,astfel cum era reglementat în anexa 1b pct. II de la OG nr. 10/2008.
Au fost depuse la dosar, în copie, înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către pârâtul SGG, Tribunalul reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului SGG la repartizarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale ce i se cuvin, conform art. 9 alin.1 şi 2 din Legea nr. 330/2009.
Conform prevederilor art. IX din OUG nr. 4/2011, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, poziţia 3 din anexa nr. 1 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Prin art. II pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr. 4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi pentru executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii s-a dispus modificarea prevederilor articolului 8, alineatul (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 23 aprilie 2004, aprobată cu completări prin Legea nr. 360/2004, cu modificările ulterioare, după cum urmează:”Preşedintele este ordonator principal de credite atât pentru cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat, cât şi pentru bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare şi de valorificare a activelor statului.”
Prin urmare, modificarea adusă art. 8 alin.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2004 stabileşte cine are calitatea de ordonator principal de credite, normă legală în vigoare la data pronunţării sentinţei, inclusiv în cazul cheltuielilor care se asigură de la bugetul de stat.
Tribunalul consideră că aceste dispoziţii legale prezintă relevanţă, chiar dacă ele sunt ulterioare introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că, în cererea prin care se solicită obligarea pârâtului SGG să repartizeze sumele necesare plăţii drepturilor salariale conform art. 9 alin.1 şi 2 din Legea nr.330/2009, este obligatoriu ca pârâtul să aibă inclusiv la data soluţionării cererii calitatea de ordonator principal de credite, fapt care, în speţă, nu mai subzistă.
Prin urmare, se va dispune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtul GR – SGG şi, pe cale de consecinţă, se va respinge acţiunea împotriva acestuia pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Analizând fondul cererii de chemare în judecată formulată împotriva AVAS, Tribunalul reţine următoarele:
Între reclamantă în calitate de salariată şi pârâtă în calitate de angajatoare s-au derulat raporturi de muncă, după cum rezultă din dosar şi actele adiţionale încheiate ulterior, depuse, în copie, la dosar.
Prin Ordinul nr. 240/12.02.2010 emis de Preşedintele AVAS, depus, în copie, la fila nr. 36 din dosar, s-a dispus, începând cu data de 15.02.2010, reîncadrarea reclamantei în funcţia de expert jurist la Direcţia Juridică Legi Speciale din cadrul Direcţiei Generale Juridice, stabilindu-se că salariul de bază lunar brut corespunzător reîncadrării pe funcţia de expert jurist şi gradaţiei 2 este de 3.461 lei, sporurile incluse în salariul de bază calculate în procente sunt: spor confidenţialitate 15% şi spor pentru vechime în muncă de 10%.
Pe acest ordin reclamanta a menţionat că nu este de acord cu diminuarea drepturilor salariale şi nici cu semnarea unui act adiţional.
Reclamanta a contestat acest ordin pentru că a considerat că a fost emis cu aplicarea eronată a dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 şi cu încălcarea prevederilor CCM al AVAS, înregistrat la DMPS Bucureşti sub nr. 673/11.02.2009.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 1/2010, Tribunalul reţine că nu este întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin.1 din OUG nr. 1/2010, în vigoare la data emiterii ordinului, salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
Tribunalul reţine că aceste dispoziţii legale sunt incidente pentru faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. e şi f din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/09.11.2009, reorganizarea se realizează prin una dintre următoarele modalităţi: e)reducerea de posturi din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice; f)schimbarea regimului de finanţare a unor autorităţi sau instituţii publice, prin virarea veniturilor încasate la bugetul de stat şi finanţarea cheltuielilor de la bugetul de stat.
Dispoziţiile art. 4 alin.1 din acelaşi act normativ dispun că autorităţile şi instituţiile publice înfiinţate prin lege, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau ordonanţă a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei legi, precum şi modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 1.
În lista instituţiilor şi autorităţilor publice înfiinţate prin lege, ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi ordonanţă a Guvernului, supuse reorganizării – respectiv în Anexa nr. 1, pct. 3, pârâta AVAS este menţionată ca fiind una dintre instituţiile supuse reorganizării, urmare căreia s-a decis ca AVAS este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului şi că se reduce un număr de 88 de posturi.
Aşadar, instituţia pârâtă angajatoare este una dintre cele căreia i s-a schimbat regimul de finanţare.
În cadrul instituţiei pârâte a fost încheiat Contractul colectiv de muncă 2009-2010 înregistrat sub nr. 673/11.02.2009 depus, în copie, la filele nr. 131-144 din dosar, ceea ce înseamnă că în aplicarea OUG nr. 1/2010, drepturile salariale stabilite conform CCM rămân în plată până la expirarea CCM.
Conform dispoziţiilor art.78 din Contractul colectiv de muncă 2009-2010 înregistrat sub nr. 673/11.02.2009, contractul este valabil începând cu 14.02.2009 pentru o perioadă de un an.
Aceasta înseamnă că dispoziţiile Contractului colectiv de muncă 2009-2010 înregistrat sub nr. 673/11.02.2009 şi-a produs efectele în perioada 14.02.2009-14.02.2010, după care devin aplicabile prevederile OUG nr.1/2010.
Deşi reclamanta consideră că prevederile CCM au fost prelungite tacit deoarece acesta nu a fost denunţat, Tribunalul nu poate să nu ţină cont de faptul că în privinţa datei până la care CCM şi-a produs efectele a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1951/28.02.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti –Secţia a VIII a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 16491/3/2010, prin care s-a constatat încetat Contractul colectiv de muncă înregistrat la MMFPS – Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti, sub nr. 673/11.02.2009.
Din copia certificatului de grefă de la fila nr. 242 din dosar, rezultă că litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1951/28.02.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti –Secţia a VIII a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 16491/3/2010, s-a desfăşurat între reclamanta AVAS, pârâţii fiind reprezentanţii salariaţilor ce figurează în CCM la nivel de unitate şi a avut ca obiect constatarea încetării contractului colectiv de muncă încheiat la data de 11.02.2009 pentru o perioadă de 1 an de zile, contract a cărui valabilitate a început la data de 14.02.2009 şi în subsidiar constatarea încetării şi înlocuirea de drept cu prevederile legale în vigoare a unor clauze din contractul colectiv de muncă etc.
În condiţiile în care, printr-o hotărâre judecătorească, care este opozabilă părţilor semnatare a CCM al AVAS, s-a constatat încetat CCM menţionat, iar această hotărâre fiind definitivă, în sensul dispoziţiilor art. 289 din Codul muncii, este şi producătoare de efecte juridice, susţinerile reclamantei referitoare la faptul că CCM al AVAS încheiat pentru anul 2009-2010 a fost prelungit până la 14.02.2011 nu pot fi primite, fiind neîntemeiate.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei, în sensul că la data emiterii ordinului nu i se aplicau dispoziţiile art. 1 alin.3 şi 4 din OUG nr. 1/2010 ci cele al art. 1 alin.1 din acelaşi act normativ, Tribunalul reţine că nu este întemeiată, deoarece, aşa cum anterior s-a menţionat, începând cu data de 15.02.2010 CCM al AVAS nu mai era în vigoare, după cum rezultă din considerentele anterior expuse.
Astfel, conform art. 1 alin.1 din OUG nr. 1/2010, salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
Cum, în speţă, prin sentinţa civilă nr. 1951/28.02.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti –Secţia a VIII a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 16491/3/2010, prin care s-a constatat încetat Contractul colectiv de muncă înregistrat la MMFPS – Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti, sub nr. 673/11.02.2009, rezultă că prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 nu îi erau aplicabile.
În consecinţă, la data emiterii Ordinului contestat erau incidente dispoziţiile art. 1 alin.3 şi 4 din OUG nr. 1/2010.
Conform art. 1 alin. 3 din OUG nr. 1/2010 după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menţionat la alin. (1) va fi reîncadrat pe noile funcţii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului, prin asimilare cu funcţiile din instituţia care îl preia în structură, subordine ori în finanţare, după caz.
Dispoziţiile alin.4 sunt în sensul că drepturile salariale ale personalului reîncadrat potrivit alin. (3) sunt stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcţiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituţia sau autoritatea care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz. Acestui personal i se acordă şi sporurile prevăzute în notele la anexa nr. I/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care se includ în salariul de bază, precum şi indemnizaţia de conducere, după caz.
Conform alin. 5 cuantumul individual al drepturilor salariale, inclusiv al sporurilor prevăzute la alin. (4), se stabileşte de conducătorul instituţiei sau autorităţii publice, astfel încât să se asigure încadrarea în cheltuielile de personal aprobate, cu avizul ordonatorului principal de credite.
Dispoziţiile alin.6 sunt în sensul că salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat şi care a fost reîncadrat în cursul anului 2009 se menţine astfel cum a fost stabilită la data reîncadrării.
În consecinţă, în condiţiile în care Ordinul nr. 236/12.02.2010 emis de Preşedintele AVAS stabileşte drepturile salariale începând cu data de 15.02.2010, adică ulterior încetării CCM la nivel de unitate, înseamnă că a fost emis în mod legal, motiv pentru care critica referitoare la aplicarea eronată a OUG nr. 1/2010 nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că ordinul a fost emis cu încălcarea legii deoarece reprezintă o modificare unilaterală a raporturilor de muncă, Tribunalul reţine următoarele:
Aşa cum s-a mai precizat în prezentele considerente, prin Legea nr. 330/2009 instituţiei pârâte i s-a schimbat regimul de finanţare şi a devenit instituţie finanţată integral de la buget.
Acest aspect prezintă relevanţă în privinţa regimului juridic al salariului.
Prin art. I pct. 5 din Hotărârea nr. 1436/2009 din 18/11/2009 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS, s-a dispus că Hotărârea Guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 în 4 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: “Art. 11. – (1) Finanţarea cheltuielilor de personal şi a celor aferente funcţionării AVAS se asigură integral de la bugetul de stat, prin bugetul SGG. (2) Veniturile rezultate din activitatea de privatizare şi valorificare a activelor statului urmează regimul stabilit potrivit legislaţiei specifice în domeniu, cu excepţia veniturilor cuvenite bugetului de stat care se virează integral la acesta.(3) Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare şi de valorificare a activelor statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”
În condiţiile în care finanţarea cheltuielilor de personal se asigură integral de la bugetul de stat, iar conform art. 6 alineatul (2) din HG nr. 837/2004 modificat prin HG nr. 1436/2009 salarizarea personalului AVAS se face potrivit reglementărilor legale în vigoare aplicabile personalului din instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral de la bugetul de stat, argumentul utilizat de reclamant, întemeiat pe dispoziţiile art. 41 din Codul Muncii, în sensul că prin diminuarea salariului a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă nu poate fi primit pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin.1 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.
Conform dispoziţiilor art. 43 alin.3 din acelaşi act normativ, modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condiţiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.
În speţă, prin reîncadrarea reclamantei este evident că a fost modificat unul dintre elementele contractelor individuale de muncă, însă nu se poate reţine încălcarea textului de lege evocat în susţinerea cererii, în condiţiile în care modul de salarizare a personalului bugetar este stabilit prin lege.
Astfel, conform art. 157 alin.1 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/şi colective între angajator şi salariaţi sau reprezentanţi ai acestora.
Prin derogare de la principiul anterior menţionat, conform alin.2 din Legea nr. 53/2003, sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1 alin.1 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data de la care se solicită plata diferenţelor salariale, conform cărora prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
Conform alin.2 al art. 1 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Principiul enunţat în Legea nr. 330/2009 este de menţionat în prezentele considerente pentru că el vine să consolideze situaţia de excepţie prevăzută de dispoziţiile art. 157 alin.2 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii..
Prin urmare, modul de salarizare al personalului bugetar este stabilit prin lege şi reflectă posibilităţile financiare ale statului de a susţine plata salariilor.
Mai mult decât atât, conform dispoziţiilor art. 14 lit. n din OUG nr. 1/2010 la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: orice alte dispoziţii din actele normative speciale care reglementează posibilitatea negocierii drepturilor salariale pentru instituţiile şi autorităţile publice care şi-au schimbat regimul de finanţare din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, potrivit Legii nr. 329/2009.
Pentru toate motivele de fapt şi de drept anterior expuse, critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii nu poate fi considerată întemeiată, motiv pentru care, sub acest aspect, acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că modificarea raporturilor de muncă nu a respectat procedura de informare prevăzută de art. 17 din Codul muncii, Tribunalul consideră că nu este întemeiată, în condiţiile în care schimbarea regimului de finanţare al pârâtei şi modalitatea de salarizare sunt prevăzute de acte normative, publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că reclamanta nu poate invoca faptul că nu ar fi avut cunoştinţă de modificările care urmau să fie aplicate.
În ceea ce priveşte critica conform căreia Ordinul a cărui anulare o solicită nu conţine avizul obligatoriu al departamentului juridic conform art.54 alin.4 din Regulamentul adoptat prin HG nr. 561/2009, Tribunalul reţine următoarele:
Prin Hotărârea nr. 561/2009 din 10/05/2009 a fost aprobat Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării.
Conform dispoziţiilor art. 54 alin.4 din Regulament din 10/05/2009 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte vor fi elaborate respectându-se normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu consultarea compartimentelor de specialitate din cadrul autorităţii publice respective, şi vor fi avizate în mod obligatoriu de compartimentul juridic propriu.
În speţă, acest act normativ nu este incident, deoarece Ordinul contestat nu face parte din categoria celor menţionate în Regulament(nefiind document de politici publice şi proiect de acte normative), ci este emis în exercitarea atribuţiilor prevăzute de OUG nr. 23/2004 şi vizează raporturile de muncă dintre părţi.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 1216/03.06.2010 emis de Preşedintele AVAS, Tribunalul reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 1331/11.06.2010 emis de Preşedintele AVAS, s-a dispus, începând cu data de 11.06.2010, numirea reclamantei în funcţia de consilier juridic la Direcţia Politici Comunitare şi Dialog Social – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 prin transformarea postului ocupat.
În art. 2 din Ordin se arată că salariului de bază lunar brut corespunzător reîncadrării pe funcţia de consilier juridic şi gradaţiei 2 este 3461 lei. Sporurile incluse în salariul de bază, calculate în procente sunt: spor confidenţialitate 15%; spor pentru vechime în muncă 10%.
Urmare emiterii acestui ordin între părţi a fost încheiat actul adiţional la CIM nr. 365/11.06.2010, depus, în copie, la dosar, prin care s-a menţionat că funcţia şi salariul reclamantei se modifică conform O.P. nr. 1331/11.06.2010, act pe care reclamanta l-a semnat cu menţiunea că este de acord cu funcţia şi locul de muncă cu excepţia salariului.
Deşi reclamanta arată că diminuarea salariului încalcă dispoziţiile imperative ale art. 30 alin.5 din Legea nr.330/2009, prin aceea că stabileşte un salariu mai mic decât cel pe care îl primea conform contractului de muncă la nivelul lunii decembrie 2009, ceea ce ar însemna că reclamanta doreşte păstrarea salariului la nivelul lunii decembrie 2009, o astfel de posibilitate nu mai există în condiţiile în care reclamanta nu mai îndeplineşte funcţia avută la nivelul lunii decembrie 2009, ci o altă funcţie.
În acest sens, Tribunalul are în vedere comparaţia dintre salariul stabilit în cel de-al doilea Ordin contestat şi salariul menţionat în statul de funcţii de la fila nr. 191 din dosar, din care rezultă că la data de 15.02.2010(evident după aplicarea OUG nr.1/2010) un consilier juridic gradaţia 5 din AVAS avea un salariul de bază lunar brut de 3531 lei, cât i se stabilise şi reclamantei.
Celelalte critici formulate împotriva acestui ordin cu privire la modificarea unilaterală a contractului de muncă nu pot fi reţinute pentru acelaşi considerente expuse în motivarea capătului de cerere anterior, referitor la modificarea salariului.
Faptul că reclamanta a fost de acord cu modificarea felului muncii în baza O.P nr. 1331/11.06.2010 rezultă şi din copia actului adiţional la CIM nr. 365 încheiat la 03.06.2010, depus, în copie, la fila nr. 124 din dosar, din care rezultă că reclamanta a fost de acord cu funcţia şi locul de muncă cu excepţia salariului.
În consecinţă, cererea precizatoare este la rândul ei neîntemeiată şi va fi respinsă.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse în prezentele considerente, se va dispune respingerea acţiunii formulate împotriva AVAS ca neîntemeiată în totalitate, inclusiv sub aspectul cererii referitoare la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre salariul încasat conform ordinului contestat şi salariul cuvenit la nivelul de 31 decembrie 2009, deoarece pârâta nu are obligaţia plăţii altor drepturi salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care Ordinul contestat este legal şi temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului GR-SGG şi, pe cale de consecinţă, respinge acţiunea formulată de reclamanta Z.M. împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Respinge acţiunea, aşa cum a fost modificata, formulată de reclamanta Z.M. împotriva pârâtei AVAS ca neîntemeiată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2011.
Preşedinte Asistent judiciar Asistent judiciar
Dragu Mihaela Taloi Elena Ene Mihaela
Grefier
Lascu Mihaela
