Contracte Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)


Sedinta publica din data de 3 mai 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE – A. T. V.

GREFIER – A. P.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra actiunii formulate in baza legii contenciosului administrativ de reclamanta SC T. SRL in contradictoriu cu parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE BRASOV avand ca obiect „anulare act de control taxe si impozite”.

La apelul nominal facut in sedinta , la pronuntare, se constata lipsa partilor.

Procedura de citare legal indeplinita.

Dezbaterile asupra cererii de fata au avut loc in sedinta publica din data de 23 aprilie 2012, cand s-au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din aceea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, in temeiul art. 146 Cod procedura civila, a amanat pronuntarea pentru data de 26 aprilie 2012 iar apoi, din lipsa de timp pentru deliberare, in temeiul dispozitiilor art. 260 alin. 1 Cod procedura civila, pentru data de azi, 3 mai 2012.

TRIBUNALUL

Deliberand, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 24.05.2011, sub nr. 6973/62/2011, reclamanta SC T. SRL a solicitat, in contradictoriu cu parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE BRASOV, anularea adresei de raspuns nr. 6033 emisa de AFP Brasov la data de 18.02.2011 si comunicata reclamantei la data de 07.04.2011, obligarea paratei la plata dobanzilor al caror cuantum sa fie determinat prin expertiza astfel, pentru suma de 93.371 lei dobanda aferenta perioadei 08.05.2006 – 12.05.2010, pentru suma de 5.157 lei dobanda aferenta perioadei 14.06.2006 – 12.05.2010, pentru suma de 44.541 lei dobanda aferenta perioadei 20.07.2005 – 08.09.2010 iar pentru suma de 43.926 lei dobanda aferenta perioadei 18.04.2005 – 08.09.2010 si actualizarea sumelor cu indicele de inflatie si obligarea paratei la plata diferentei reactualizate si a dobanzii legale aferente sumelor precizate la punctul anterior, pentru perioadele mentionate.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr. 1013/C/16.11.2009 pronuntata de Tribunalul Brasov in dosarul nr. 5168/62/2008 ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 124/15.02.2010 a Curtii de Apel Brasov a fost admisa actiunea reclamantei si s-a dispus anularea deciziei nr. 82/09.05.20069 emisa de DGFP Brasov, a Raportului de inspectie fiscala nr. 1371/02.02.2006 si a Deciziei de impunere nr. 1371/02.02.2006 emise de DGFP Galati.

Urmare a constatarii nulitatii parata a restituit reclamantei sumele incasate in baza respectivelor acte administrativ fiscale si anume:

– suma de 93.371 lei retinuta la data de 08.05.2006 reprezentand TVA stabilita suplimentar de plata prin actele anulate.

– Suma de 5157 lei retinuta la data de 14.06.2006, reprezentand dobanzi aferente TVA stabilita suplimentar de plata prin actele anulate.

– Suma de 43.926 lei, reprezentand TVA de rambursat, solicitata de reclamanta prin decontul de TVA cu optiunea de rambursare nr. 2560/18.04.2005 si respinsa de la rambursare prin actele anulate

– Suma de 44.541 lei reprezentand TVA de rambursat, solicitat de reclamanta prin decontul de TVA cu optiunea de rambursare nr. 3506/20.07.2005 si respinsa de la rambursare prin actele anulate.

Sumele de 93371 lei 5157 lei au fost restituite reclamantei la data de 12.05.2010 iar cele de 43.926 lei si 44541 la data de 08.09.2010.

La cererea reclamantei de plata a dobanzilor pentru sumele restituite/rambursate cu intarziere de la buget, formulata in temeiul art. 124 din OG nr. 92/2003, inregistrata la parata sub nr. 30509/06.01.2011, parata a comunicat refuzul sau prin adresa nr. 6033/18.02.2011, comunicata la data de 07.04.2011.

In motivarea refuzului sau, parata a sustinut, in esenta, ca aceste dobanzi se pot acorda numai pentru perioada dintre solicitarea de restituire a sumelor formulata in baza hotararii judecatoresti irevocabile de anulare a actelor si data platii efective a acestora, respectiv pentru intervalul cuprins intre 06.05.2010 – 12.05.2010 pentru sumele de 93371 lei si 5157 lei si 06.05.2010 – 08.09.2010 pentru sumele de 43926 lei si 44541 lei.

Parata considera ca in perioada 2006 – martie 2010, respectiv de la prima contestatie formulata impotriva sumelor stabilite de plata si pana la redactarea deciziei nr. 124/R/15.02.2010 pronuntata de Curtea de Apel Brasov (decizie irevocabila prin care au fost anulate actele administrativ fiscale prin care s-au stabilit sumele de plata in sarcina reclamantei) actele administrativ fiscale au reprezentat titlu de creanta si in baza carora s-a procedat la incasarea sumelor stabilite prin acestea.

Impotriva acestui raspuns s-a formulat contestatie in temeiul art. 205 – 207 din Codul de procedura fiscala si art. 7-8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, inregistrata la parata sub nr. 52379/A/05.05.2011.

Prin adresa nr. 759/12.05.2011 parata a restituit contestatia nesolutionata, comunicand ca trebuie formulata plangere prealabila potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 intrucat adresa de raspuns nu constituie act administrativ fiscal in acceptiunea Codului de procedura fiscala.

Arata ca contestatia formulata indeplinea toate conditiile legale ale unei plangeri prealabile potrivit legii contenciosului administrativ, fiind chiar intemeiata pe art. 7 si 8 din Legea nr. 554/2004, astfel ca parata avea obligatia solutionarii acesteia, iar daca se considera necompetenta avea obligatia sa o transmita spre solutionare organului superior DGFP Brasov.

Apreciaza ca, atat modalitatea de restituire a contestatiei nesolutionate cat si motivarea paratei in respingerea solicitarii reclamantei, constituie un refuz nejustificat de solutionare a cererii care deschide calea actiunii in justitie pentru acordarea de dobanzi pentru perioada in care reclamanta a fost lipsita de sumele respective, in temeiul unor acte administrative nelegale si constatate nule irevocabil.

Conform principiului retroactivitatii efectelor nulitatii, toate efectele actului constatat nul sunt desfiintate retroactiv inca de la incheierea/emiterea sa ca si cand acesta nu ar fi existat. Conform principiului restabilirii situatiei anterioare, tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic desfiintat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act nu ar fi existat.

Conform principiului repararii integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 Cod civil, autorul este obligat sa acopere atat prejudiciul efectiv cat si beneficiul nerealizat.

Arata ca prejudiciul efectiv a fost acoperit in parte prin restituirea sumelor de bani percepute in mod nelegal de parata prin actele anulate. Pentru ca restituirea sa fie integrala si efectiva, sumele retinute trebuie indexate cu indicele inflatiei avand in vedere perioada mare de timp scursa, astfel incat suma restituita sa fie corespondentul exact in prezent al sumelor retinute in anii 2005 – 2006.

De asemenea, arata ca nici beneficiul nerealizat nu a fost acoperit , respectiv lipsa de folosinta a sumelor de bani pentru perioada in care acestea au fost nelegal retinute si pana la restituirea lor.

Art. 124 din OG nr. 92/2006 privind Codul de Procedura Fiscala prevede:

„ (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor.

(2) Nivelul dobanzii este cel prevazut la art. 120 alin. 7 si se suporta din acelasi buget din care se restituie ori se ramburseaza, dup caz, sumele solicitate de platitori.”

(2) Nivelul dobanzii este cel prevazut la art. 120 alin. 7 si se suporta din acelasi buget din care se restituie ori se ramburseaza, dup caz, sumele solicitate de platitori.”

Prin urmare, apreciaza ca parata datoreaza dobanda prevazuta de art. 124 Cod procedura fiscala pentru toata perioada in care i-a retinut in mod nelegal sumele de 93.371 lei si 5157 lei si pana la restituirea acestora, precum si pentru perioada in care a refuzat in mod nelegal rambursarea taxei pe valoare adaugata in suma de 43926 lei si 44.541 lei de la data solicitarii de rambursare prin deconturile de TVA si pana la plata efectiva a acestora.

Acordarea dobanzilor urmeaza a fi efectuata in cuantumul prevazut prin legea in vigoare pe perioada curgerii acestora, respectiv:

– art. 119 raportat la art. 15 alin. 5 din Codul de procedura fiscala in vigoare in perioada 15.07.2005 – 28.09.2005

– art. 120 raportat la art. 116 alin. 5 Cod procedura fiscala in vigoare in intervalul 29.09.2005 – 31.08.2006

– art. 120 raportat la art. 115 alin. 5 Cod procedura fiscala in vigoare in intervalul 31.08.2006 – 30.07.2007

– art. 124 raportat la art. 120 alin. 7 Cod procedura fiscala in vigoare in intervalul 31.07.2007 – 01.07.2010.

– art. 124 (9) raportat la art. 120 (9) alin. 7 Cod procedura fiscala pentru perioada ulterioara datei de 01.07.2006.

OG nr. 9/2000 considera ca lipsa de folosinta a sumei de bani provoaca creditorului un prejudiciu care este egal cu dobanda legala, astfel ca parata datoreaza aceasta dobanda pentru perioadele mentionate.

In drept sunt invocate dispozitiile art. 115 alin. 5, 116 alin. 5, 12, 124, 124 (9), alin. 7, 205 – 207 din Codul de procedura fiscala, art. 7-8 din Legea nr. 554/2004, art. 1084 Cod civil, OG nr. 9/2000.

In probatiune, reclamanta a depus la dosar inscrisuri.

Prin intampinare, parata a solicitat respingerea cererii reclamantei, invocand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acesteia avand in vedere ca pretinsele dobanzi solicitate de reclamanta provin din acte administrativ fiscale emise de DGFP Galati si DGFP Brasov.

AFP Brasov este organul fiscal competent teritorial de punere in a hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile, ca urmare a schimbarii sediului societatii de la Galati la Brasov.

Parata nu a emis acte administrativ fiscale prin care sa fie stabilite obligatii de plata, nu a solutionat contestatia formulata de reclamanta impotriva actelor de inspectie fiscala anulate de instanta de judecata iar in acest conditii cererea de acordare a unor dobanzi la plata unor sume stabilite de alte organe fiscale constituie o incercare de imbogatire fara just titlu, intrucat AFP Brasov nu a emis titluri de creanta pe numele reclamantei si nu a incalcat termenii prevazuti de legiuitor la art. 70 si 117 Cod procedura fiscala, care sa genereze obligatia de plata a dobanzilor.

Pe fondul cauzei se arata ca actiunea este neintemeiata intrucat solicitarea reclamantei de a anula adresa emisa de AFP Brasov nu are consecinta si obligarea acesteia la restituirea unor sume de bani, acest restituiri fiind efectuat in conformitate cu prevederile art. 117 Cod procedura fiscala.

Potrivit acestui articol :

„ (1) Se restituie, la cerere, debitorului urmatoarele sume:

a. Cele platite fara existenta unui titlu de creanta.

b. Cele platite in plus fata de obligatia fiscala

c. Cele platite ca urmare a unei erori de calcul

d. Cele platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale

e. Cele de rambursat, de la bugetul de stat

f. Cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii

g. Cele ramase dupa efectuarea distribuirii prevazuta la art. 170

h. Cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, dupa caz, in temeiul hotararii judecatoresti prin care se dispune desfiintarea executarii silite”.

De asemenea, nici art. 124 Cod procedura fiscala nu este aplicabil paratei, intrucat AFP Brasov a restituit sumele stabilite prin hotararile judecatoresti in termenul legal prevazut de legiuitor. Perioada pentru care reclamanta solicita dobanzilor nu este opozabila paratei, la acea data reclamantul figurand cu sediul in Galati iar actele de control au fost incheiate de DGFP Galati, parata neavand nici un temei de drept care sa justifice acordarea acestor pretinse sume de bani.

Potrivit art. 124 Cod procedura fiscala : „ (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor.

Din lecturarea textelor de lege mentionate rezulta ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de legiuitor la art. 124 Cod procedura fiscala pentru ca reclamanta sa beneficieze de dobanzi intrucat nu a facut dovada ca parata nu a respectat termenele prevazute de4 legiuitor la art. 70 si 17 Cod procedura fiscala.

La data de 06.01.2011 reclamanta s-a adresat AFP Brasov conform nr. de inregistrare 30509/06.01.2011 prin care a solicitat acordarea de dobanzi in temeiul unui articol neaplicabil paratei.

Cu adresa nr. 6033/18.02.2011 s-a formulat raspuns reclamantei, comunicat prin posta cu scrisoare recomandata . in data de 05.04.2011 cu adresa nr. 46208A reclamanta s-a adresat din nou organului fiscal prin care se mentioneaza ca desi a formulat doua adrese catre AFP Brasov si una catre DGFP Brasov nu a primit nici un raspuns.

Prin adresa nr. 11527/14.04.2011 s-a raspuns reclamantei ca procedura de comunicare de catre AFP Brasov a fost indeplinita.

Ulterior la data de 05.05.2011 reclamanta a revenit cu contestatie inregistrata sub nr. 82379A prin care contesta adresa nr. 6033/18.02.2011 emisa de AFP Brasov, intemeiata pe art. 7-8 din Legea nr. 554/2004.

Prin adresa nr. 52379A/12.05.2011 i se restituie reclamantei contestatia introduca gresit la acelasi organ fiscal care s-a pronuntat asupra cererii, mentionandu-i faptul ca potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se poate adresa organului ierarhic superior.

Apreciaza ca afirmatiile reclamantei cu privire la obligativitatea paratei de a inainta contestatia institutiei competente este lipsita de temei de drept iar necunoasterea legislatiei in materie sau interpretarea gresita a acestora nu poate constitui un motiv de aparare.

Adresa emisa de parata este in conformitate cu prevederile legale iar solicitarea reclamantului de a anula aceasta adresa nu poate avea drept consecinta restituirea de catre parata a unor sume de bani necuvenite contribuabilului.

In drept sunt invocate dispozitiile codului de procedura fiscala si ale Legii nr. 554/2004.

In probatiune, parata a depus la dosar inscrisuri.

La termenul de judecata din data de 12.12.2011 instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, cu motivarea aratata in incheierea de sedinta.

A fost depus la dosar raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 18.04.2005, cu adresa nr. 2560, reclamanta S.C. T. S.R.L a solicitat rambursarea TVA-ului in suma de 43.926 lei achitat la o data anterioara.

La data de 26.07.2005, prin adresa nr. 3.506, reclamanta a solicitat restituirea TVA-ului de 44.541 lei achitat anterior.

Prin raportul de inspectie fiscala nr. 131371/02.02.2006 sumele de mai sus au fost respinse de la rambursare.

Prin acelasi raport de inspectie fiscala s-a stabilit in sarcina reclamantei obligatia platii sumei de 93.371 lei reprezentand TVA suplimentar, precum si obligatia de plata a sumei de 5.157 lei reprezentand dobanda aferenta TVA-ului stabilit suplimentar.

A fost emisa decizia de impunere nr. 1371/02.02.2006 de catre DGFP Galati.

Atat respingerea cererii de rambursare a sumelor 43.926 lei si 44.541 lei reprezentand TVA solicitat la rambursare, cat si stabilirea TVA-ului suplimentar de 93.371 lei si a dobanzilor aferente in cuantum de 5.157 lei a fost facuta in urma unor compensari intre suma reprezentand TVA de rambursat si TVA stabilit ca fiind datorat ( a se vedea fila 9, partea finala din dosar).

Reclamanta a contestat pe cale administrativa raportul de inspectie fiscala nr. 1371/02.02.2006 si decizia de impunere nr. 1371 din aceeasi data, fiind emisa, in solutionarea contestatiei, decizia nr. 82/09.05.2006 de catre DGFP Brasov.

La data de 08.05.2006, prin nota nr. 6888, reclamanta a achitat TVA-ul suplimentar in suma de 93.371 lei, stabilit prin raportul de inspectie fiscala nr. 1377/02.02.2006 si prin decizia de impunere cu acelasi numar.

La data de 14.06.2006, prin nota nr. 8834, reclamantei i s-a retinut si suma de 5.157 lei reprezentand dobanzi aferente TVA-ului stabilit suplimentar.

Cu privire la sumele de 43.926 lei si 44.541 lei reprezentand TVA stabilit la rambursare de catre reclamanta, trebuie observat faptul ca respectivele sume fusesera incasate de Administratia Finantelor Publice cu titlu de TVA, la date anterioare celor la care reclamanta a solicitat rambursarea, respectiv datele de 18.04.2005 si 20.07.2005.

La data de 02.06.2006 reclamanta a solicitat in instanta anularea raportului de inspectie fiscala nr. 1371/02.02.2006 si a deciziei de impunere cu acelasi numar si a deciziei de impunere nr. 82/009.05.2006 de solutionare a contestatiei.

La data de 20.06.2006, prin incheierea pronuntata in dosarul nr. 65/AF/2006, Tribunalul Brasov a dispus suspendarea executarii raportului de inspectie fiscala nr. 1371/02.02.2006 si a deciziei de impunere nr. 1371/02.02.2006 doar cu privire la sumele de 43.926 lei si 44.541 lei, reprezentand TVA respins la rambursare (deci cu privire la TVA-ul achitat deja de reclamanta anterior cererilor de rambursare), pana la solutionarea irevocabila a actiunii (filele 95 si 96 din dosar).

In solutionarea fondului cererii de anulare a celor trei acte administrativ fiscale a fost pronuntata de Tribunalul Brasov sentinta nr. 1/AF/15.01.2008.

Aceasta sentinta a fost casata cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 401/R/05.06.2008 pronuntata de Curtea de Apel Brasov ( a se vedea fila 34 din dosar).

In rejudecare, prin sentinta civila nr. 1013/C/16.11.2009 pronuntata de Tribunalul Brasov, au fost anulate raportul de inspectie fiscala nr. 1371/02.02.2006, decizia de impunere cu acelasi numar si decizia nr. 82/09.05.2006 de solutionare a contestatiei.

Prin decizia nr. 124/R/15.02.2010, recursurile formulate impotriva sentintei de mai sus au fost respinse de catre Curtea de Apel Brasov ( filele 36 – 39 din dosar).

Asa cum rezulta din inscrisul de la fila 45 din dosar, la data de 25.03.2010 reclamanta a solicitat paratei restituirea sumelor de 93.371 lei reprezentand TVA stabilit suplimentar si a sumei de 5.157 lei reprezentand dobanda aferenta.

La data de 12.05.2010 reclamantei i-au fost restituite aceste doua sume.

La dosar nu au fost depuse de catre parti acte din care sa rezulte data la care reclamanta a solicitat restituirea sumelor de 43.926 lei si de 44.541 lei reprezentand TVA stabilit prin sentinta nr. 1013/C/16.11.2009 a Tribunalului Brasov ca fiind de rambursat de catre parata reclamantei, respectiv nu s-au depus inscrisuri din care sa rezulte data la care, ulterior ramanerii irevocabile a respectivei sentinte, reclamanta a formulat cerere de restituire a acestor sume.

Instanta retine, cu privire la acest aspect, faptul ca parata indicat in adresa nr. 6033/18.02.2011 faptul ca si in privinta acestor sume, procedura prevazuta de OMF nr. 1899/22.12.2010 a fost finalizata tot la data de 06.05.2010, la fel ca si pentru sumele de 93.371 lei reprezentand TVA stabilit suplimentar si pentru cea de 5.157 lei reprezentand dobanzile aferente ( filele 9-11 din dosar).

Intr-o atare situatie, instanta va retine ca si pentru sumele de 43.926 lei si 44.541 lei cererea de restituire a fost adresata paratei tot la data de 25.03.2010, ca si cererea de restituire a sumelor de 93.371 lei si 5.157 lei.

La data de 08.09.2010, prin nota nr. 21075/05.09.2010, parata a restituit reclamantei sumele de 43.926 lei si 44.541 lei reprezentand TVA de rambursat.

Prezenta cauza vizeaza acordarea dobanzilor la sumele de restituit (93.371 lei si 5.157 lei) ori de rambursat ( 43.926 lei si 44.541 lei), impunandu-se a se stabili momentul de la care sunt datorate, potrivit dispozitiilor legale, respectivele dobanzi.

Potrivit art. 117 alin. 1 lit. b, e si f, se restituie la cererea debitorului sumele platite in plus fata de obligatia fiscala, cele de rambursat de la bugetul de stat si cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare.

Asadar, chiar in situatia in care s-a constatat ca au fost platite debite nedatorate de catre contribuabil, restituirea debitului de face de catre organele fiscale doar daca exista o cerere in acest sens din partea contribuabilului si aceasta chiar in cazul existentei unor hotarari judecatoresti care au anulat actele administrativ-fiscale prin care se stabilisera respectivele debite ori prin care se refuzase rambursarea respectivelor debite (TVA-ul in cazul de fata).

Restituirea nu se face din oficiu decat cu titlu de exceptie, respectiv in cazul regularizarii anuale a impozitului pe datorat de persoane fizice si a stabilirii de diferente, ipoteza care nu este aplicabila spetei de fata ( a se vedea art. 117 alin. 2 din OG nr. 92/2003).

De asemenea, nu este aplicabila spetei de fata nici prevederea alin. 2 ind. 1 a aceluiasi articol, referitoare la restituirea din oficiu de catre organul fiscal a sumelor retinute prin poprire in plus fata de creantele pentru care s-a infiintat poprirea, in cauza nefacandu-se dovada infiintarii vreunei popriri.

Dupa cum s-a precizat, momentul la care reclamanta a formulat cererea de restituire a debitelor indicate in petitul al doilea al actiunii si al dobanzilor aferente este data de 25.03.2010.

Cu privire la dobanzile aferente acestor debite ce trebuie restituite sau rambursate, art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 prevede ca anularea acesteia se face doar la cererea contribuabililor.

Referitor la momentul de la care sunt datorate aceste dobanzi, acelasi text de lege prevede ca, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut de art. 70.

Potrivit art. 70 alin. 1 din acelasi act normativ, inscrisurile depuse de catre contribuabil se solutioneaza de catre organul fiscal in termen de 45 de zile de la inregistrare.

Doar in situatia in care, pentru solutionarea cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, alin. 2 al aceluiasi articol prevede ca acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate.

In acelasi sens sunt si prevederile Capitolului II din Ordinul Ministrului Finantelor nr. 1899/22.12.2004 mentionat la fila 108 din dosar de expertul judiciar.

Cu privire la procentul dobanzii datorate instanta retine ca, pentru perioada in discutie, cuprinsa intre data de 01.07.2010 si 30.09.2010, acesta este de 0,05 % pe zi, potrivit art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2009 aplicabila respectivei perioade ( a se vedea si concluziile expertului de la fila 108 din dosar).

In concluzie, instanta retine ca si in situatia in care sumele ce trebuie restituite sau rambursate de la buget rezulta din anularea actelor administrativ fiscale ce le-au stabilit ori le-au refuzat la rambursare, anulare care este facuta prin hotarari ale instantelor de judecata, restituirea ori rambursarea acestora, precum si a dobanzilor aferente, nu se face din oficiu decat in situatii de exceptie, fiind deci necesara o cerere a contribuabilului in acest sens.

De asemenea, momentul de la care sunt datorate dobanzile incepe, conform art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/20036, dupa trecerea a 45 de zile de la cererea contribuabilului de restituire a debitului, cerere a carei data este de 25.03.2010 in speta de fata.

Inclusiv expertul judiciar a indicat, la fila 113 din dosar, faptul ca dobanda se calculeaza incepand din ziua imediat urmatoare expirarii termenului de 45 de zile prevazut de art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003.

In raport de dispozitiile legale indicate, care au caracter special fata de cele ale Codului civil, trimiterile reclamantei la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii si ale repararii integrale a prejudiciului sunt lipsite de relevanta.

Cu privire la sumele de 93.371 lei si de 5.157 lei, instanta retine ca cererea de restituire a fost adresata de reclamanta si inregistrata la parata la data de 25.03.2010 ( fila 45 din dosar), sumele fiind restituite la data de 12.05.2010, asa cu arata atat reclamanta cat si parata, rezultand un numar de 2 zile de intarziere dupa termenul de 45 de zile stabilit de art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003.

Pentru suma de 93.371 lei dobanda pe zi de intarziere este de 46,6855 lei (93.371 x 0,05%), pentru cele 2 zile de intarziere rezultand o dobanda de 93,371 lei (46,6855 x 2).

Pentru suma de 5157 lei dobanda pe zi de intarziere este de 2,5785 lei (5157 x 0,05%), pentru cele doua zile de intarziere rezultand o dobanda de 5,157 lei (2,5785 x 2).

Cu privire la sumele de 43926 lei si 44.541 lei, instanta retine ca cererea de restituire a acestui TVA de rambursat a fost inregistrata tot la 25.03.2010 iar sumele au fost restituite la data de 08.09.2010, rezultand un numar de 122 de zile de intarziere, calculate in raport de expirarea celor 45 de zile prevazute la art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003, expirare care a avut loc la data de 10.05.2012.

Pentru suma de 44541 lei, dobanda pe zi de intarziere este de 22,2705 lei (44.541 x 0,05 % ), pentru cele 122 de zile de intarziere dobanda fiind de 2717,001 lei (22,2705 x 122).

Pentru suma de 43.926 lei, dobanda pe zi de intarziere este de 21,963 lei (43.926 x 0,05 %), pentru cele 122 de zile de intarziere rezultand o dobanda totala de 2679,486 lei (21,963 x 122).

Cu privire la depasirea termenului de 45 de zile calculate de la data cererii de restituire a sumelor de 44.541 lei si 43.926 lei, inregistrata la data de 25.03.2010, instanta retine ca in cauza nu s-a facut de catre parata dovada incidentei cazului prevazut de art. 70 alin. 2 din OG nr. 92/2003 referitoare la prelungirea termenului de 45 de zile necesar obtinerii de informatii suplimentare de la contribuabil, cu atat mai mult cu cat stabilirea obligatiei de restituire a acestor doua debite reprezentand TVA de rambursat s-a realizat in urma unor procese intre parti care s-au derulat pe o perioada de aproximativ 3 ani si 9 luni de zile, perioada in care parata a putut lua cunostinta de toate aspectele.

Instanta retine si ca, atata vreme cat, inclusiv in situatia anularii unor acte administrativ fiscale ce stabilesc debite, prin hotarari irevocabile ale instantelor de judecata, restituirea sumelor in discutie se face doar in baza unei cereri ce trebuie adresata organului fiscal de catre contribuabil, este irelevant cu privire la dobanzi, faptul ca prin incheierea din 20.06.2006 pronuntata de Tribunalul Brasov in dosarul nr. 65/AF/2006 s-a dispus suspendarea executarii in privinta sumelor de 43.926 lei si 44.541 lei reprezentand TVA solicitat la rambursare (deci in privinta unor sume incasate de organul fiscal anterior solicitarii reclamantei de rambursare din 18.04.2005 si 20.07.2005) neexistand, cu referire la aceste doua debite,formulata ulterior pronuntarii incheierii de mai sus, vreo cerere de restituire care sa conduca la posibilitatea luarii in considerare, la calculul dobanzilor aferente, al altui moment decat cel din data de 25.03.2010, cand, dupa ramanerea irevocabila a hotararilor judecatoresti de anulare a actelor administrativ-fiscale, reclamanta a formulat cerere de restituire.

Avand in vedere argumentele invocate, instanta va admite in parte cererea reclamantei, cu acordarea cheltuielilor de judecata proportional pretentiilor admise (cheltuielile de judecata facute de reclamanta in proces fiind in cuantum total de 17.533,6 lei reprezentand insumarea 33,6 lei taxa de timbru, 2500 lei onorariu expert si 2 x 7500 lei onorariu avocat). Suma totala solicitata prin actiune fiind de 302.401,8 lei, acordandu-se prin hotarare totalul de 5495,015 lei, obligarea la plata cheltuielilor de judecata se va face proportional sumei admise la plata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELEL LEGII

HOTARASTE

Admite in parte cererea formulata de reclamanta S.C. T. S.R.L., cu sediul ales in B., str. I. R., nr. x, ap. x, jud. B, impotriva paratei Administratia Finantelor Publice Brasov, cu sediul in Brasov, str. M. K, nr.x.

Anuleaza partial adresa de raspuns nr. 6033/18.02.2011 emisa de parata doar in ceea ce priveste sumele indicate mai jos cu titlu de dobanda datorata reclamantei.

Obliga parata la plata catre reclamanta a urmatoarelor sume:

– 93,371 lei calculata asupra sumei de 93.371 lei si 5,757 lei calculata asupra sumei de 5.157 lei, aferente perioadei 11.05.2010-12.05.2012;

– 2.717,001 lei calculata asupra sumei de 44.541 lei si 2.679,486 lei calculata asupra sumei de 43.926 lei, aferente perioadei 11.05.2010-08.09.2010.

Respinge restul pretentiilor reclamantei.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 336,82 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, proportional cu valoarea pretentiilor admise.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 03.05.2012.

PRESEDINTE GREFIER

A. T. V. A. P.

Red. A.T.V./05.06.2012

Dact. A.P./06.06.2012

– 4 ex. –