Casare cu trimitere spre rejudecare. Incompatibilitatea judecătorului sindic.Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Secţia comercială – Decizia comercială nr. 577/30 iunie 2010

Prin sentinţa nr. 240/F/11.03.2010 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 3136/97/2007 al Tribunalului Hunedoara a fost respinsă contestaţia formulată de către debitoarea SC H.G. SRL Hunedoara, s-a admis cererea formulată de creditoarea SC CIT SA Craiova şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC H.G. SRL cu sediul în Călan, str.B, jud. Hunedoara, societate înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sub nr. J20/1670/2005

Au fost indisponibilizate părţile sociale ale administratorului societăţii debitoare.

A fost numit administrator judiciar SP P.G. SPRL cu sediul în Deva, având atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, cu o remuneraţie provizorie de 3000 lei.

S-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei, creditoarei, administratorului judiciar desemnat şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de .

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că în cel de-al doilea ciclu procesual, după ce cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Hunedoara, la data de 21.01.2010, s-a dispus citarea debitoarei atât prin publicitate într-un ziar de largă circulaţie – asigurată de creditoarea SC CIT SA CRAIOVA, la sediul social, astfel cum aceasta figurează la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la domiciliul procesual ales, cât şi prin afişare la uşa instanţei.

S-a arătat că au fost acordate mai multe termene de judecată fără ca la vreun termen debitoarea să se prezinte pentru a-şi apăra interesele sau să depună acte doveditoare în susţinerea motivelor invocate în contestaţie sau în declaraţia de recurs, dovedind doar intenţia sa de a împiedica soluţionarea cauzei pe fond.

Analizând cererea creditoarei instanţa a reţinut că aceasta îndeplineşte cerinţele art.3 din Legea nr. 85/2006, că valoarea creanţei este peste valoarea – prag de 30.000 lei prevăzută de art.3 pct. 12 din aceeaşi lege, fiind certă, lichidă şi exigibilă, iar apărările debitoarei sunt pur formale.

Aşa fiind, s-a respins contestaţia formulată de către debitoarea SC H.G. SRL, a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC CIT SA CRAIOVA şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC HG SRL.

Împotriva acestei sentinţe, debitoarea SC HG SRL a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, a art.299 şi art.304 pct. 1, 5, 7, 8, 9 Cod procedură civilă, solicitând să fie casată, să se respingă în întregime cererea de deschidere a procedurii generale de insolvenţă formulată de SC CIT SA Craiova împotriva sa.

A motivat că sentinţa atacată a fost pronunţată prin judecător D.I., acelaşi care a pronunţat în acelaşi dosar sentinţa nr. 562/F/2009, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare, deşi ar fi trebuit să se abţină de la judecată potrivit art.24, 25, 27 pct. 7 Cod procedură civilă.

A invocat, apoi, nelegala sa citare la fond, neanalizarea temeinică a certitudinii, exigibilităţii şi lichidităţii creanţei pretinse şi nici a naturii pretenţiilor, nesancţionarea timbrării ulterioare a cererii de deschidere a procedurii şi neluarea în considerare a probelor sale, care dovedesc că nu se află în stare de insolvenţă.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, raportat la actele şi lucrările dosarului, se constată următoarele:

Sentinţa atacată – nr. 240/F/2010 – a fost pronunţată în dosarul nr. 3136/97/2007 în cel de-al doilea ciclu procesual, după ce o primă hotărâre – sentinţa nr. 562/F/2009 din acelaşi dosar – a fost casată de către Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr.903/18.11.2009, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara.

Obiectul judecăţii l-a constitut cererea formulată de reclamanta SC CIT SA pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC H.G. SRL, respectiv contestaţia acesteia din urmă.

Sentinţa nr. 240/F/11.03.2010 din cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare, a fost pronunţată de dl. judecător sindic D.I., acelaşi care a pronunţat şi sentinţa nr.562/F/28.05.2009 în primul ciclu procesual.

Potrivit art.12 al.2 din Legea nr. 85/2006, în situaţia rejudecării, după casarea hotărârii în recurs, judecătorului sindic îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 al.1 Cod procedură civilă privind incompatibilitatea.

Art.24 al.1 Cod procedură civilă prevede că judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în caz de rejudecare după casare.

Dispoziţiile referitoare la incompatibilitate sunt de natură imperativă, astfel că nerespectarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârii pronunţate.

În consecinţă, la pronunţarea sentinţei atacate instanţa a fost greşit alcătuită, condiţie în care sunt incidente prevederile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, în baza art.312 al.1-3 Cod procedură civilă va fi admis recursul de faţă, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare vor fi avute în vedere şi restul criticilor cuprinse în motivele de recurs.