LITIGIU DE MUNCĂ. FOND.
CONTESTAŢIE LA DECIZIA DE CONCEDIERE. NULITATE ABSOLUTĂ.
(Tribunalul Călăraşi, Sentinţa Civilă Nr. 1981/03 Mai 2011,
menţinută prin decizia Curţii de Apel Bucureşti)
Prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. -/116/2010, reclamanta BE în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL DE ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ IALOMIŢA solicită anularea dispoziţiei de concediere nr. – din 12.10.2010 emisă de pârât, reintegrarea în funcţia avută şi obligarea unităţii la plata despăgubirilor calculate de la data încetării contractului individual de muncă până la data reintegrării efective în muncă, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că până în prezent a desfăşurat activitatea de referent în cadrul Biroului Economic al OCPI Ialomiţa, iar prin decizia citată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă având în vedere Ordinul Directorului General al ANCPI 552/2010, privind repartizarea numărului de posturi pentru ANCPI.
Consideră reclamanta că măsura luată împotriva sa este nelegală şi netemeinică, pentru mai multe motive.
Astfel, se observă în primul rând că decizia nu este motivată. Simpla referire la un Ordin al Directorului ANCPI nu constituie o motivare a deciziei, ceea ce înseamnă că au fost încălcate dispoziţiile art. 74 din Codul Muncii. De altfel, acest Ordin 552/20101 nu îi este opozabil, întrucât nu i s-a adus la cunoştinţă. Această încălcare a dispoziţiilor art. 74 lit. a din Lg. 53/2003 duce la constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere sus menţionate.
Mai arată reclamanta că decizia de concediere este nelegală şi sub aspectul faptului că au încălcate dispoziţiile art. 65 Codul Muncii, care arată că încetarea contractului de muncă trebuie să fie determinată de dificultăţi economice, transformări tehnologice sau reorganizare a activităţii şi că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Ori, analizând problematica din această perspectivă, se constată că la nivelul OCPI Ialomiţa nu există aceste dificultăţi, nu există transformări tehnologice. Cât priveşte reorganizarea, aceasta nu este efectivă iar desfiinţarea locului de muncă nu este efectivă şi nu are cauză reală, întrucât există o persoană angajată a OCPI care a preluat toate atribuţiile pe care le-a avut în fişa postului reclamanta.
Precizează că nu există o nouă organigramă care să fi fost emisă după desfiinţarea acestui post (deci care să nu mai cuprindă acest post de referent). Fără acest post pe care l-a ocupat reclamanta în cadrul biroului economic instituţia nu poate să funcţioneze.
În opinia reclamantei, concedierea sa a avut loc ca urmare a faptului că a deranjat conducerea prin faptul că anterior a formulat o cerere de chemare în judecată la decizia emisă de către angajator prin care i se diminua salariul pe baza unor criterii nelegale, proces aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi cu termen de soluţionare la 24.11.2010.
Mai arată că decizia de concediere este nelegală şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 74, care arată că decizia trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, la litera d, „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant”.
În drept invocă art. 76-78 Codul Muncii.
În dovedire depune înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul solicită respingerea acţiunii reclamantei şi arată, cu privire la anularea deciziei de concediere, faptul că în conformitate cu perimetrul legislativ în care funcţionează Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară i s-au aplicat în anul 2010 măsurile de reducere a personalului angajat conform HG. 621/2010, prin care numărul de posturi alocate ANCPl a fost redus de la 3598 la 3038, Ordinul Directorului General al A.N.C.P.I nr. 552/13.08.2010 privind repartizarea numărului de posturi pentru A.N.C.P.I. şi instituţiile subordonate.
Astfel, s-a ajuns ca O.C.P.l. Ialomiţa sa fie nevoit să-si restructureze un număr de 11 posturi de la un total de 53 în vechea organigramă la 44 în prezent, cinci posturi ocupate urmând a fi desfiinţate şi drept urmare salariaţii ce le ocupă să fie fost concediaţi.
Mai arată pârâtul că urmare Ordinului Directorului General al A.N.C.P.I nr. 552/13.08.2010, Consiliul de conducere al O.C.P.l. Ialomiţa a emis în final trei decizii de concediere individuală, o decizie de încetare a contractului individual de muncă prin demisie şi o decizie de pensionare, reuşind astfel să se încadreze în numărul de 44 de salariaţi.
Astfel, alături de eliminarea posturilor vacante şi de reducerea efectivă a altor posturi, conducerea instituţiei a stabilit şi reducerea unui post de referent din cadrul Biroului economic din totalul de 2 posturi pe care le avea acest birou, în a cărui componenţă mai erau posturi de şofer, îngrijitor, consilieri.
Ulterior stabilirii naturii posturilor ce urmau a fi desfiinţate, toţi referenţii Biroului economic au fost trecuţi prin criteriile prevăzute de Anexa 2 a adresei ANCPI nr. 435279/20.08.2010, prin care s-au prevăzut criteriile de concediere.
Întrucât reclamanta nu are copii în întreţinere, s-a luat măsura concedierii individuale a acesteia, fiind îndeplinite condiţiile art. 74 din Codul muncii.
Se mai arată că în vederea efectuării concedierii individuale nu au fost vizate persoane, ci posturi determinate prin natura lor, fiind stabilite întâi posturile şi apoi trecându-se la aplicarea criteriilor de departajare a salariaţilor.
Pârâtul consideră că aceste condiţii au fost îndeplinite deoarece desfiinţarea postului reclamantei este efectivă, definitivă şi are o cauză reală şi serioasă datorită aplicării HG. 621/2010, Ordinului Directorului General al A.N.C.P.I nr. 552/13.08.2010.
În dovedire pârâtul depune …
In drept invocă C.pr.civ şi Lg. 53/2003.
Prin notele scrise depuse la dosar solicită, pârâtul respingerea contestaţiei formulate de către contestatoarea BE ca neintemeiata, respingerea cererii de reintegrare a reclamantei si a cererii de obligare a instituţiei la despăgubiri ca neintemeiata si menţinerea ca legala si temeinica a Deciziei de concediere individuala nr.-/12.10.2010 pentru următoarele motive:
In fapt, contestatoarea BE a fost salariata Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ialomiţa pana in data de 13.10.2010 , data la care au incetat raporturile de dintre contestatoare si intimatul OCPI Ialomiţa urmare concedierii individuale conform Deciziei nr. -/12.10.2010.
Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ialomiţa, conform HG nr.1210/2004 este instituţie publica cu personalitate juridica in subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, instituţie in subordinea Ministerului Administraţiei si Internelor, astfel incat, asa cum reiese si din adresa ANCPI nr. 435279/20.08.2010 inregistrata sub nr. 5906/20.08.2010, s-a inscris in procesul de reorganizare si restructurare care are loc la nivelul Ministerului Administraţiei si Internelor si instituţiilor sale subordonate.
Prin HG nr. 621/2010 s-a modificat art. 10 alin. (1) din HG nr.1 210/2004 privind organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, astfel că numărul de posturi ale ANCPI si unităţilor sale subordonate a fost redus de la 3598 la 3038, iar Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ialomiţa i s-a alocat un număr de 44 de posturi conform Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 552/13.08.2010.
Urmare acestor modificări legislative si Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 552/13.08.2010, OCPI Ialomiţa a procedat la concedieri individuale deoarece numărul de angajaţi ai instituţiei este sub 100, iar numărul posturilor reduse este sub 10.
Precizează că în cazul acestei concedieri individuale a respectat in totalitate conţinutul adresei nr. 435279/20.08.2010, astfel incat alături de eliminarea posturilor vacante si de reducerea efectiva a altor posturi, s-a stabilit de către conducerea instituţiei si reducerea unui post de referent din cadrul Biroului Economic din totalul de 2 posturi de referent pe care le avea acest birou aceştia fiind trecuţi prin criteriile prevăzute de Anexa 2 a adresei ANCPI nr. 435279/20.08.2010.
In aceste condiţii, pârâtul face dovada ca reclamanta s-a încadrat în condiţia de a nu avea copii în întreţinere, putând fi concediata individual, respectându-se condiţia ca măsura concedierii sa afecteze in primul rând persoanele care nu au copii în întreţinere, celalalt referent din Biroul Economic având copil în întreţinere.
Conform contestaţiei, reclamanta a fost concediata pe criterii care nu ţin de persoana salariatului şi i s-a întocmit Decizia de concediere individuala nr. -/12.10.2010, decizia îndeplinind toate condiţiile cerute de Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, dispoziţiile art. 74, care stabileşte ca o decizie de concediere individuala trebuie sa cuprindă doar motivele care determina concedierea si durata preavizului, deoarece doar deciziile de concediere colectiva trebuie sa conţină si prevederile art. 74, alin.(1) literele c) si d.
De asemenea, arată pârâtul, nu avea nici obligaţia de a comunica reclamantei lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate deoarece nu exista nici un post vacant iar termenul in care salariaţii urmează sa opteze pentru a ocupa un alt loc de munca se aplica doar daca aveam o concediere pentru motivele prevăzute de art. 61 litera c) si d ) adică daca prin decizie a organelor competente de expertiza medicala se constata inaptitudinea fizica psihica a salariatului, fapt ce nu permitea acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de munca ocupat sau în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de munca în care este încadrat.
Mai mult, decizia de concediere data cuprinde corect doar motivul concedierii, adică Ordinul ANCPI nr. 552/2010, nefiind obligatoriu să conţină şi criteriile care au stat la baza aplicării Ordinului ANCPI nr. 552/2010 pentru că includerea altor menţiuni decât a motivului concedierii nu ar fi legala. Decizia întocmita este legala, îndeplineşte condiţiile de fond si de forma, respecta în totalitate adresa ANCPI nr. 437323/29.09.2010 şi prevederile Codului Muncii, concedierea având la bază desfiinţarea postului rezultată din aplicarea Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 552/13.08.2010.
Consideră pârâtul că din probatoriul administrat in acesta cauza, înscrisuri si interogatoriu, reiese ca s-au îndeplinit formalităţile de publicare a conţinutului Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 552/2010, motivul concedierii fiind cunoscut de reclamanta si urmare publicării la avizierul instituţiei si urmare comunicării deciziei de concediere, insa criteriile de concediere nu figurează in Codul Muncii ca fiind obligatorii de comunicat salariatului concediat si nici nu trebuiau incluse in cuprinsul deciziei de concediere deoarece Codul Muncii nu impune ca un angajator sa comunice salariatului criteriile care stau la baza concedierii.
Precizează pârâtul ca prin Decizia nr. 137/2010 s-a adus la cunoştinţa tuturor salariaţilor Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ialomiţa, in acelaşi mod unic si oficial de afişare la avizierul instituţiei, faptul ca numărul de posturi repartizat instituţiei este de 44, iar contestatoarea nu trebuia sa beneficieze de un tratament preferenţial de comunicare a deciziilor care privesc toţi salariaţii si sa fie informata separat prin alt mod.
Mai arată că în vederea efectuării concedierii individuale nu au fost vizate persoane, ci posturi determinate prin natura lor, stabilindu-se întâi natura acestora, ulterior trecându-se la aplicarea criteriilor de departajare intre salariaţii care ocupau posturi de aceeaşi natura, desfiinţarea postului contestatoarei având o cauza si reala si serioasa in emiterea si respectarea Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 552/2010 care a stabilit numărul de posturi pe fiecare oficiu de cadastru in parte.
Consideră pârâtul ca desfiinţarea postului de referent pe care l-a ocupat contestatoarea are o cauza reala si serioasa in Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 552/13.08.2010, prin care i s-au atribuit 44 de posturi si in faptul ca prin HG nr. 621/2010 s-a modificat art.10 alin. (1) din HG nr. 1210/2004 privind organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale de Cadastru si Publicitate Imobiliara; astfel, numărul de posturi ale ANCPI si unităţilor sale subordonate a fost redus de la 3598 la 3038; de asemenea, Agenţia Naţionala de Cadastru si Publicitate Imobiliara nu mai este instituţie autofinanţata, ci este finanţata integral de la bugetul de stat, pe cale de consecinţa toate oficiile de cadastru si publicitate imobiliara sunt finanţate integral de la bugetul de stat ceea ce semnifica faptul ca s-a produs o transformare a acestei instituţii pe care contestatoarea o cunoaşte foarte bine ca fosta salariata in cadrul Biroului Economic.
De asemenea, învederează pârâtul că potrivit legislaţiei in vigoare si Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 119/20.03.2009 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcţionare al oficiilor de cadastru si publicitate imobiliara, hotărârile si deciziile la nivelul OCPI Ialomiţa se iau doar de către directorul instituţiei care, conform art. 13 din acest ROF, este ordonator terţiar de credite.
Mai arată pârâtul că a depus înscrisuri din care reiese ca Biroul Economic nu si-a modificat componenta, ca nu au fost aduşi noi salariaţi in schema de personal a acestui birou; faptul ca un salariat al OCPI Ialomiţa a primit si alte sarcini de serviciu pe langa cele existente sau ca un salariat si-a dat demisia de la OCPI Ialomiţa sunt irelevante in acest litigiu; de asemenea, s-a făcut deplina dovada ca fostele atribuţii de referent (post pentru studii medii) ale reclamantei nu au fost preluate de niciun alt salariat al OCPI Ialomiţa, astfel încât desfiinţarea postului de referent a fost reala.
Solicita pârâtul sa se respingă si cererea de reintegrare a reclamantei pe postul deţinut anterior, deoarece postul de referent cu studii medii nu mai exista in statul de funcţii si de personal al OCPI Ialomiţa, ceea ce confirma desfiinţarea reala a acestui post, susţinerile reclamantei cum ca atribuţiile sale ar fi fost preluate de alti colegi nefiind nici dovedite de către acesta si nici reale.
Pentru cheltuielile de transport pe care reclamanta susţine ca le-a efectuat, solicita respingerea acestora deoarece nu exista nici o dovada ca sunt efectuate in legătura cu prezentul litigiu; reclamanta a depus copii ale unor bonuri fiscale in număr de 8 insa numărul de termene acordate in acest litigiu a fost de 5 (08.12.2010, 13.01.2011, 10.02.2011, 03.03.2011, 24.03.2011)si nici unul dintre bonurile fiscale nu a fost eliberat in datele cand au avut loc şedinţele de judecata, exemplu in zilele de 21.04.2011, 09.02.2011, 02.03.2011, 23.03.2011, 17.03.2011, 11.03.2011, 09.01.2011,13.04.2011 nu au fost infatisari in acest dosar.
In drept, invocă dispoziţiile Legii 53/2003 privind Codul Muncii, Codul de Procedura Civila.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reclamanta BE a devenit angajata Oficiului De Cadastru Şi Publicitate Imobiliară Călăraşi în cadrul Serviciului Publicitate Imobiliară la data de 11.10.2004, în urma încheierii contractul individual de munca nr. -.
Prin decizia nr. -/12.10.2010, paratul a dispus încetarea contractului individual de muncă al d-nei BE, începând cu data de 13.10.2010, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă, conform cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, urmează a analiza cu prioritate excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. -/12.10.2010, invocată de reclamantă.
Potrivit art. 74 Codul muncii:
„(1) Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.”
Analizând conţinutul deciziei contestate, instanţa constată că motivul de nulitate invocat de reclamanta este real, respectiv pârâtul nu a indicat în decizia nr. -/12.10.2010 motivele care determină concedierea, ci a enumerat actele avute în vedere la emiterea deciziei, respectiv Ordinul Directorului General al A.N.C.P.I nr. 552/13.08.2010 privind repartizarea numărului de posturi pentru ANCPI şi instituţiile subordonate şi adresa nr. nr. 6501/15.09.2010 prin care s-a adus la cunoştinţa reclamantei că beneficiază de 20 de zile lucrătoare de preaviz.
Potrivit art. 65 alin. 1 Codul muncii (în forma aplicabilă la data emiterii deciziei), „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar în conformitate cu alin. 2, „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”
Condiţia de legalitate impusă de lege este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Desfiinţarea locului muncii este efectivă, astfel cum cere legea, dacă locul de muncă în cauză a fost suprimat din structura angajatorului, respectiv nu se mai regăseşte în organigrama acesteia ori în statul de funcţii.
În speţă, se constată că pârâta a depus la dosar statul de funcţiuni rezultat în urma reorganizării şi aprobat de ANCPI, prin Ordinul nr. 838/29.11.2010, iar prin întâmpinare, aceasta recunoaşte faptul că instituţia a intrat în proces de reorganizare, fiind nevoită să restructureze un număr de 5 posturi din totalul de 53 avute în vechea organigramă, astfel că a procedat la identificarea persoanelor ce pot fi disponibilizate, după care a emis adresele de preaviz şi ulterior deciziile de concediere şi a solicitat avizarea statului de funcţiuni de către ANCPI.
Ca urmare, instanţa constată că la data de 12.10.2010 desfiinţarea locului de muncă ocupat de reclamantă nu era efectivă.
Faţă de aceste lipsuri evidente ale deciziei nr. -/12.10.2010 emisă de pârât, instanţa va aplica sancţiunea prevăzută de art. 76 Codul muncii („Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”) şi va constata nulitatea absolută a acesteia, fără a mai analiza celelalte motive de nelegalitate şi netemeinicie invocate de reclamantă.
Pe cale de consecinţă, va dispune repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii deciziei nr. 145/12.10.2010, în sensul reîncadrării acesteia pe postul deţinut anterior emiterii acesteia, respectiv acela de referent în cadrul Biroului economic.
De asemenea, în baza art. 78 alin. 1 Codul muncii, pârâta va fi obligata la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, începând cu data de 13.10.2010 până la reintegrarea efectivă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga parata către reclamantă la plata sumei de 1050,06 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat – 600 lei şi cheltuieli de transport de 450.06 lei efectuate în zilele de 08.12.2010, 09.01.2011 şi 09.02.2011, fiind acordate astfel doar cheltuielile de transport efectuate în zilele în care au fost şedinţe de judecată ori în zilele anterioare acestora.
În temeiul art. 36 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti opinia asistenţilor judiciari este concordantă cu soluţia şi considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.
Văzând şi dispoziţiile art. 289 Codul muncii rap. La art. 299 şi urm Cod procedură civilă.
1
