Acţiune pentru reglementarea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti. Inadmisibilitate


Nu sunt întrunite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi acţiunea formulată în administrativ de o persoană fizică împotriva unei instanţe judecătoreşti, având ca obiect reglementarea situaţiei punerii în a unui titlu executoriu, respectiv a unei hotărâri judecătoreşti date într-un litigiu de muncă, este inadmisibilă.

(Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 413/1998)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 353/5.10.1998, reclamantul S.V. a chemat în judecată Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, solicitând să se reglementeze, pe calea contenciosului administrativ, situaţia punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de Judecătoria sectorului 1 într-un litigiu de muncă, rămasă definitivă şi învestită cu formulă executorie, respectiv a sentinţei civile nr. 10.938/30.10.1995, din care s-a pus în executare silită doar practicaua (privind obligarea Muzeului Satului Bucureşti la reîncadrarea reclamantului în muncă, care s-a realizat la 3.04.1998, iar în ceea ce priveşte obligarea Muzeului Satului Bucureşti la plata salariilor de care a fost lipsit reclamantul pe perioada 10.08.1994 – 3.04.1998, nu s-a efectuat executarea).

Instanţa, faţă de obiectul prezentei acţiuni şi actele depuse la dosar, din care rezultă că reclamantul solicită pe calea acţiunii în contencios administrativ reglementarea unei executări silite a sentinţei civile nr. 10.938/30.10.1995, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 într-un litigiu de muncă, definitivă şi învestită cu formulă executorie, executare ce a format obiectul dosarului nr. 120/1998, urmează să respingă acţiunea reclamantului ca inadmisibilă în contencios administrativ, în cauză nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.