Comisia de negociere privind vânzarea unor spaţii comerciale construite din fondurile statului. Stabilirea competenţei acesteia


Potrivit art. 4 alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a H.G. nr. 505/1998, competenţa comisiei de negociere privind vânzarea către actualii deţinători a unor spaţii comerciale construite din fondurile statului şi aflate în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome de interes local, va fi stabilită de consiliul local respectiv şi nu de primar.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 447/1998)

Prin cererea înregistrată sub nr. 361/7.10.1998, Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat anularea dispoziţiei nr. 682/7.09.1998, emisă de Primarul sectorului 6 Bucureşti.

Prin dispoziţia menţionată, primarul a stabilit competenţa comisiei de negociere privind vânzarea către actualii deţinători a unor spaţii comerciale construite din fondurile statului şi aflate în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora.

în motivarea cererii se arată că primarul a încălcat prevederile art. 4, alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a H.G. nr. 505/1998, potrivit cărora competenţa comisiei de negociere va fi stabilită de către consiliul local şi nu de către primar.

La dosar s-au depus copia dispoziţiei atacate şi dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Deşi legal citat, Primarul sectorului 6 nu s-a prezentat la proces şi nici nu a depus întâmpinare.

Analizând actele depuse, instanţa consideră întemeiată acţiunea.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a H.G. nr. 505/1998, competenţa comisiei de negociere va fi stabilită de consiliul local respectiv şi nu de primar.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul urmează a admite acţiunea Prefectului Municipiului Bucureşti, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, anulând dispoziţia nr. 682/7.09.1998, emisă de Primăria sectorului 6, ca nelegală.