ANULARE PROCES VERBAL DE CONTRAVENTIE Contravenţii. Închisoare contravenţională


În motivarea plângerii se arata ca în perioada 06.04.2011-08.04.2011 a fost efectuat un control la punctul de lucru al societatii, din localitatea C., jud. T, de catre inspectori ai ITM T , constatarile fiind consemnate în procesul verbal de control nr. 6936/2011.

În anexele la acest proces verbal se arata ca la momentul controlului au fost gasite ca lucrând fara contract de munca, doua persoane, respectiv numitele M.M.siM.F.

Petenta arata ca între consemnarile din acest proces verbal de control si cele din actul constatator al contraventiei atacat exista contradictii astfel: se arata ca inexistenta contractului de pentru M. F. a fost constatata la data de 13.04.2011 desi controlul efectuat a avut loc la datele de 06.04 si 01.04.2011.

Sub aspectul temeiniciei se arata ca M.F.nu este salariata unitatii petente dar organul constatator nu a tinut cont de aceasta mentiune facuta de reprezentantul petentei. Ceilalti angajati au contracte de munca astfel ca nu se justifica aplicarea amenzii.

În dovedirea plângerii a depus în copie actului constatator, proces verbal de control, înstiintare de plata, anexa de constatare în domeniul relatiilor de munca.

La data de 19.05.2011, intimatul I.T.M.T a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii.

S-a motivat de intimat ca procesul verbal de contraventie a fost întocmit legal, societatea petenta avea obligatia de încheia contract de munca privitor la angajatii sai si sa le înregistreze la ITM, precum si faptul ca M.F.a afirmat în fata inspectorilor ca lucreaza pentru aceasta societate fara contract de munca astfel cum s-a si consemnat în scris.

Având în vedere actele dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin procesul de contraventie contestat petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda în valoare totala de 3000 lei, în temeiul art.276 alin 1. lit e din Legea 53/2003.

Mirea Florina a fost audiata ca martor de instanta, sub prestare de juramânt si a relatat ca singurul lucru pe care l-a facut a fost ca fiind cunostinte apropiate cu patronii,acestia i-au facut un serviciu atunci când a avut o petrecere astfel ca a considerat normal sa îi ajute la curatenie dar fara a fi remunerata.

Aceasta relatare a martorei este sustinuta si de cea a martorei Balan Mariana, care este angajata societatii petente cu contract de munca.

Instanta constata însa existenta fisei de identificare din data de 6.04.2011- f.3 din dosar, unde se consemneaza contrariul celor sus aratate, în sensul ca Mirea Florina a lucrat pentru aceasta societate, semnând înscrisul respectiv.

Aspectele de neconcordanta între procesul verbal de control si cel de constatare a contraventiei , invocate de petenta nu se sustin.

Trebuie observat faptul ca premergator încheierii actului constatator al contraventiei a avut loc controlul efectiv la fata locului fiind dispuse masuri care sa fie îndeplinite pâna la data de 18.04.2011.

La data de 13.04.2011, asa cum se mentioneaza expres în procesul verbal de contraventie, s-a constatat prin sistemul informatic al intimatului ITM ca petenta nu si-a îndeplinit obligatiile stabilite anterior si nu a încheiat contract de munca privitor la Mirea Florina.

Totusi, pentru a se putea stabili necesitatea sanctionarii a petentei trebuie avute în vedere mai multe aspecte astfel:

Pentru conturarea calitatii de angajat care sa impuna întocmirea unui contract individual de munca trebuie sa se analizeze efectiv tipul de activitate, durata,frecventa, remuneratia astfel încât sa se poata concluziona cu certitudine ca o astfel de activitate constituie un raport de munca reglementat de codul muncii.

Faptul ca Mirea Florina a ajutat la curatenie, fiind în relatii de prietenie cu patronii si fara a face o astfel de activitate în mod frecvent, stabil si remunerat, nu înseamna ca a efectuat activitati specifice unui angajat care sa impuna existenta contractului de munca.

Trebuie însa aratat ca o astfel de practica este la limita legalitatii, astfel ca petenta trebuia sa se asigure în mod efectiv ca beneficierea de servicii din partea altor persoane nu constituie o încalcare a codului muncii cu privire la obligativitatea încheierii contractului de munca.

Prin urmare, în raport de gravitatea faptei, de tipul de activitate comerciala desfasurat de petenta si complexitatea acestei activitati , se va admite în parte actiunea si se va dispune înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale în cuantum de 3000 lei stabilita prin procesul verbal de contraventie seria TR nr. 0006800/13.04.2011, cu sanctiunea „AVERTISMENT”.

Se vor pune în vedere petentei dispozitiile art.7 alin. 1 din OG 2/2001 privind respectarea pe viitor a dispozitiilor legale.