Potrivit art. 1084 din Codul civil, recurenta-reclamantă trebuie să dovedească prejudiciul suferit ca urmare a încheierii cu întârziere a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Transformarea daunelor cominatorii, reprezentând doar sancţiunea mobilizatoare pentru ca intimata-pârâtă să respecte obligaţia asumată, în daune-interese presupune producerea dovezilor pentru pierderea suferită şi beneficiul de care a fost lipsită recurenta ca o consecinţă directă şi imediată a neexecutării obligaţiei de către intimată.
(Decizia nr. 434 din 15 martie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată la 09.11.2000 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta S.C. “I.” S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei A.P.A.P.S. la plata sumei de 651.566.200 lei daune-interese, prin transformarea aceleiaşi sume din daune cominatorii acordate conform Sentinţei civile nr. 286 din 28.05.1998 a Tribunalului Harghita, şi înfiinţarea unei popriri asigurătorii asupra contului pârâtei până la concurenţa sumei solicitate cu titlu de daune-interese.
Prin Sentinţa civilă nr. 647 din 27.03.2001, Tribunalul Harghita şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 7665 din 16.10.2001, a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată a reclamantei, reţinând că aceasta nu a dovedit existenţa unui prejudiciu ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. “I.” S.R.L., invocând ca motive de casare art. 304 pct. 9 şi 10 din şi solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost precizată la data de 25.06.2001, în sensul obligării pârâtei la 133.000.000 lei daune-interese.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susţine de către recurentă că Sentinţa civilă nr. 286 din 28.05.1998 a Tribunalului Harghita, prin care intimata a fost obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, emise de S.C. “V.B.” Harghita S.A., sub sancţiunea achitării de daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, a rămas definitivă la 13.07.1999, iar până la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni au trecut 133 zile, astfel încât cuantumul daunelor-interese solicitat, de 133.000.000 lei, este justificat.
Recurenta mai susţine că în ceea ce priveşte culpa în întârzierea cu care s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare, aceasta a fost determinată de refuzul intimatei-pârâte de a încheia contractul.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi având în vedere actele dosarului, urmează a constata că recursul este nefondat.
Conform art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit ca o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei.
Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a dovedit, prin nici un mijloc de probă, existenţa prejudiciului suferit ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni cu întârziere.
în precizările din dosarul de fond, reclamanta arată că determinarea întinderii prejudiciului suferit pentru stabilirea cuantumului daunelor-interese urmează a se face în raport de daunele cominatorii acordate, punând semnul egalităţii între daune-interese şi daune cominatorii şi considerând implicit şi, în mod evident, eronat că este scutită de orice dovadă în ce priveşte existenţa prejudiciului suferit.
Curtea, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
