– României: art. 25
– Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: Protocolul nr. 4, art. 2
– Codul de procedură penală: art. 1602, art. 1603
– Jurisprudenţă CEDO: cauza Peltonen c. Finlandei
Potrivit art. 1603 C. pr. pen. controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat, în totul sau în parte, de aceasta, pentru motive temeinice.
Prin aplicarea prevederilor art. 1602 C. pr. pen. inculpatului i s-au instituit anumite obligaţii, ca garanţie a exercitării controlului judiciar, pe durata procesului penal. Unele dintre aceste obligaţii restricţionează dreptul la libera circulaţie şi impun cerinţa prezentării la toate chemările organelor judiciare sau ale poliţiei. Aceste măsuri au fost considerate necesare la data liberării provizorii sub control judiciar, fiind în acord cu dispoziţiile Protocolului 4, art. 2, paragrafele 1 – 4, la Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De la luarea acestor măsuri a trecut, însă, o perioadă de 1 (un) an. În acest interval de timp, deşi inculpatul a făcut o declaraţie de recunoaştere a faptelor de care este acuzat, organele de urmărire penală au efectuat acte de urmărire penală în mod sporadic, cel puţin în ultimele 9 (nouă) luni, după ce aceste activităţi s-au desfăşurat în mod concentrat şi în bune condiţii, imediat după depistarea faptelor şi inculpatului. Prin urmare, îngrădirea, în continuare a unor drepturi ale inculpatului datorită măsurilor de restricţionare a libertăţii de mişcare apare excesivă, contrară scopului recunoscut de normele procesual penale şi dispoziţiilor conţinute de reglementările Uniunii Europene, încetând să mai aibă un caracter rezonabil.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,
Decizia penală nr. 1150/R din 5 septembrie 2012, dr. M.B.
Prin sentinţa penală nr. 235/PI din 11 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 680/59/2012, în baza art. 1603 C. pr. pen., raportat la art. 1602 alin. (3) C. pr. pen., s-a respins cererea de ridicare a controlului judiciar formulată de inculpatul O.D. ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia penală nr. 1571/R/07.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în acelaşi dosar, s-a dispus admiterea recursului declarat de inculpat, a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.D., punerea în libertate provizorie a acestuia, pe timpul liberării provizorii fiind obligat să respecte următoarele condiţii: a) să nu depăşească limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Timişoara ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Potrivit art. 1603 C.p.p.: „Controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice”.
Faţă de textul de lege menţionat, instanţa a reţinut că susţinerile inculpatului O.D. invocate în cererea sa de ridicare totală a controlului judiciar, respectiv comportamentul adecvat al acestuia în societate, existenţa unei familii şi a unui loc de muncă stabil, nu reprezintă motive temeinice pentru admiterea cererii.
Inculpatul a fost arestat preventiv în data de 21.09.2011 şi liberat sub control judiciar la un timp foarte scurt, la data de 07.10.2011, iar de atunci şi până în prezent a fost supus respectării unor obligaţii stabilite de instanţă. Este adevărat că pe parcursul celor 9 luni de zile inculpatului i-a fost îngrădită parţial libertatea de mişcare, însă, dat fiind faptul că dosarul în care este cercetat inculpatul O.D. pentru evaziune fiscală se află în prezent încă în faza cercetărilor, fiind necesară administrarea unor probe noi, probe care este posibil să necesite prezenţa personală a inculpatului, pentru a asigura prezenţa acestuia la activitatea de urmărire penală şi pentru ca lipsa sa să nu se răsfrângă în mod negativ asupra desfăşurării cu celeritate a urmăririi penale, instanţa a apreciat ca fiind necesară menţinerea tuturor obligaţiilor impuse de instanţa de judecată. Pe de altă parte, instanţa a constatat că păstrarea în continuare a controlului judiciar nu ar împieta asupra desfăşurării în condiţii normale a vieţii sale sociale sau de familie.
Împotriva acestei hotărâri penale a declarat recurs petentul O.D..
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi în raport cu actele şi lucrările din dosar în limitele prevăzute de art. 3856 alin. (1) şi (3) C. pr. pen, Curtea constată că prima instanţă că recursul inculpatului este fondat din următoarele considerente:
Articolul 25 din Constituţia României reglementează dreptul la liberă circulaţie stabilind: „1. Dreptul la libera circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
2. Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.”
De asemenea, potrivit articolului 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului: „1. Oricine stă legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber şi de a-şi alege liber rezidenţa.
2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv a sa.
3. Exerciţiul acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricţii decât acelea care, fiind prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea infracţiunilor penale, protecţiei sănătăţii sau moralităţii, sau protecţiei drepturilor şi libertăţilor altuia.
4. Drepturile recunoscute la paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone, să facă obiectul restricţiilor care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Instanţa de recurs reţine că prin decizia nr. 1571/R/07.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.D., punerea în libertate provizorie a acestuia, pe timpul liberării provizorii fiind obligat să respecte următoarele condiţii: a) să nu depăşească limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Timişoara ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Dreptul la libera circulaţie aşa cum este recunoscut la paragrafele 1 şi 2 ale articolului 2 din Protocolul nr. 4, are drept scop asigurarea dreptului în spaţiu, garantat oricărei persoane, de a circula pe teritoriul pe care se află precum şi de a-l părăsi; aceasta implică dreptul de a merge într-o ţară la alegerea sa în care ar putea fi autorizat să intre [a se vedea, Peltonen împotriva Finlandei, decizia Comisiei din 20 februarie 1995, D.R. 80-A, pag. 43, alin. (1)].
Rezultă că libera circulaţie ordonă interdicţia oricărei măsuri ce ar putea aduce atingere acestui drept şi ar putea restrânge exerciţiul său în condiţiile în care nu răspunde cerinţelor unei măsuri ce ar putea fi considerată necesară într-o societate democratică.
Obligaţia impusă inculpatului, aceea de a nu depăşi limitele teritoriale ale României este prevăzută de lege, respectiv 1602 alin. (3) lit. a) C. pr. pen.
Inculpatul a suferit o restrângere a exerciţiului dreptului său la libera circulaţie, care reprezintă o ingerinţă în sensul articolului 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei.
La momentul impunerii obligaţiei inculpatului de a nu părăsi limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă, această ingerinţă urmărea un scop legitim şi era necesară într-o societate democratică.
Astfel instanţele care au dispus iniţial luarea măsurii arestării preventive şi ulterior liberarea sub control judiciar au apreciat că aceste măsuri se impun pentru desfăşurarea în bune condiţii a urmăririi penale.
În momentul de faţă, instanţa trebuie să verifice dacă măsura luată, respectiv aceea de a nu părăsi limita teritorială a ţării respectă principiul proporţionalităţii, respectiv dacă aceasta mai e necesară, adecvată şi corespunzătoare scopului urmărit deoarece instanţa trebuie să realizeze un just echilibru între restrângerea libertăţii de mişcare persoanei şi interesul desfăşurării în bune condiţii a anchetei penale.
Astfel, Curtea reţine că împotriva inculpatului s-a început urmărirea penală prin rezoluţia din 08.09.2011 pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 şi art. 2961 alin. (1) din Legea 571/2003, reţinându-se în sarcina sa că în cursul anului 2011 acesta a achiziţionat diverse cantităţi de alcool din judeţul Bihor, pe care l-a valorificat în localităţi din judeţele Timiş, Arad şi Alba fără întocmirea documentelor financiar contabile şi fără a avea calitatea de antrepozitar fiscal.
În data de 20.09.2011, inculpatul a fost depistat în trafic, având în microbuz cantitatea de 2.000 litri alcool.
La data de 21.09.2011, împotriva lui O.D. s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus amintite, a fost audiat inculpatul care a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, arătând că în cursul anului 2011, a achiziţionat de la o fabrică din judeţul Bihor cantităţi de alcool în diferite ocazii pe care le-a comercializat mai multor persoane, indicând acele persoane.
La data de 21.09.2011, inculpatul a fost arestat preventiv, în temeiul încheierii nr. 110/CC/21.09.2011 dată de Tribunalul Timiş, iar la data de 07.10.2011 s-a dispus liberarea sub control judiciar a inculpatului, Curtea de Apel Timişoara, instituind în sarcina inculpatului obligaţiile mai sus amintite.
Curtea reţine că în cursul lunilor septembrie – octombrie 2011, s-au efectuat mai multe acte de urmărire penală, fiind audiaţi în calitatea de învinuiţii persoanele cărora inculpatul le-a vândut alcool, s-au efectuat percheziţii la domiciliul inculpatului şi a celorlalţi învinuiţii, au fost prelevate probe cu privire la alcoolul găsit asupra acestora pentru a se determina concentraţia şi implicit valoarea accizelor datorate.
La data de 06.12.2011, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale comunică organelor de urmărire penală că prejudiciul definitiv pentru inculpat este în sumă de 60.752. Totodată în cursul urmăririi penale, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile ale inculpatului, respectiv autovehicule.
De la punerea sa în libertate sub control judiciar în cursul lunii octombrie 2011, actele de urmărire penală efectuate nu au necesitat prezenţa inculpatului, acesta nefiind chemat pentru audierii sau pentru efectuarea vreunui act de urmărire penală. În cauză nu există date că inculpatul a încercat să se sustragă urmăririi penale sau că ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului sau să influenţeze declaraţiile vreunor martori sau învinuiţi. Urmărirea penală s-a desfăşurat în bune condiţii iar inculpatul a respectat obligaţiile impuse. Curtea mai reţine că actele de urmărire penală s-a efectuat mai mult în perioada octombrie 2011 – decembrie 2011, în anul 2012, efectuându-se doar în mod sporadic.
Având însă în vedere că îngrădirea libertăţii de mişcarea a inculpatului durează de aproape 1 an, instanţa de recurs opinează că menţinerea în continuare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României nu mai este necesară într-o societate democratică, scopul măsurii fiind atins, respectiva buna desfăşurarea a procesului totodată măsura încetează să mai aibă un termen rezonabil, mai ales având în vedere şi perioada de inactivitate a organelor de urmărire penală.
În consecinţă Curtea apreciază că această obligaţie nu se mai impune a fi menţinută.
De asemenea întrucât obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. b), c) C. pr. pen., respectiv de a se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat precum şi a se prezinte la Poliţia Municipiului Timişoara ori de câte ori este chemat au ca scop respectarea obligaţiei prevăzută de art. 1602 alin. (3) lit. a) adică aceea de a nu depăşi limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă, cu privire la care Curtea a apreciat că nu mai este necesară şi adecvată scopului urmărit, se impune a nu mai fi menţinute nici aceste obligaţii.
Totuşi având în vedere că participarea la procesul penal este nu numai un drept şi ci şi o obligaţie ce revine fiecărei persoane în scopul desfăşurării urmării penale şi a judecăţii cu celeritate, se impune ca organele judiciare să cunoască în orice moment locul unde inculpatul locuieşte, în vederea citării acestuia la proces.
Astfel, Curtea apreciază că se impune ca măsura prevăzută de art. 1602 alin. (3), lit. d) C. pr. pen., adică obligaţia inculpatului de a nu-şi schimba locuinţa decât cu încuviinţarea instanţei se impune a fi menţinută.
Întrucât se referă la o stare de pericol, instanţa de recurs opinează trebuie menţinută şi obligaţia art. 1602 alin. (3) lit. e) C. pr. pen.
Aşa fiind, Curtea, cu opinie majoritară va admite recursul inculpatului, va casa încheierea penală recurată şi rejudecând:
Va ridica în parte controlul judiciar instituit prin decizia penală nr. 1571/R/17.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 6683/30/2011 în sensul că va înlătura obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. a), b), c) C. pr. pen.
Va menţine obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. d), e) C. pr. pen.
