Cont exec Contestaţie la executare


R O M Â N I A

contestaţie la executare.

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa Nr. 1405/2011

Şedinţa publică de la 17 Mai 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE M.S.

Grefier E.I.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatorul M.M., domiciliat în localitatea Ţ., strada C., nr.7, judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimata CAS a Judeţului Gorj, cu sediul în municipiul Tg-Jiu, strada G., nr.30, judeţul Gorj, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită, cu citarea din ziua dezbaterilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 10.05.2011, dată la care a fost amânată pronunţarea soluţiei şa data de 17.05.2011, aspecte consemnate în încheierea de şedinţă din data de 10.05.2011 ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, petentul M. M. a solicitat anularea somaţiei şi a titlului executoriu nr.189 emise de intimata Casa de Asigurări de Sănătate Gorj.

În motivare, a arătat că suma calculată pentru anul 2009 de 3207 lei nu are bază reală de calcul, baza de calcul fiind de 4000 lei, situaţie faţă de care s-a apreciat că nu datorează suma reţinută prin somaţie şi titlu executoriu, fiind fără echivoc că suma calculată pentru anul 2009 este eronată. Că, suma calculată pentru anul 2005 nu este datorată , fiind anterioară aplicării Legii 95/2006, care nu poate avea efecte retroactive.

În concret, petentul a precizat că datorează suma de 1424 lei impozite şi penalităţi achitate plus 643 lei impozite şi penalităţi neachitate, adică un total de 2067 lei în loc de 3867 lei.

În dovedirea contestaţiei, a depus la dosarul cauzei situaţia sumelor încasate şi a debitelor declarate şi calculate pentru contribuţii, majorări de întârziere, stopaj la sursă, penalităţi pentru stopaj la sursă la 31.08.2009, situaţia sumelor datorate recalculate conform titlului executoriu şi somaţiei, declaraţia privind plăţi anticipate pe anul 2009 din data de 16.06.2009 şi adresa de înaintare a declaraţiilor pentru perioada 2006- 2009 privind calculul şi justificarea sumei achitate de 1424 lei.

Prin încheierea de şedinţă din 18.12.2009 a fost scoasă cauza de pe rol şi înaintată secţiei Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, spre competentă soluţionare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, sub nr. 9399/95/2009.

Au fost depuse la dosar de CAS Gorj: întâmpinare, tabele privind situaţia sumelor încasate şi a debitelor declarate şi calculate, la data de 31.08.2009, situaţia încasărilor existente pentru PFA M. M., decizie de impunere anuală din 26.06.2007, declaraţii privind obligaţiile de constituire şi plată la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate din 31.08.2009, din 23.09.2009, decizii de impunere anuală din 23.07.2008, din 16.06.2009, 19.02.2009.

În şedinţa publică din 19.01.2009, instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, raportat la obiectul acţiunii, respectiv contestaţie împotriva titlului executoriu, a somaţiei de plată, iar prin sentinţa civilă nr.92/19.01.2010 a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la formulată de M.M., domiciliat în loc.Ţ., str. C., nr.7, jud. Gorj, în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Gorj cu sediul în Tg.-Jiu, str. G., nr.30, jud. Gorj la Judecătoria Tg-Cărbuneşti.

Pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti, cauza a fost înregistrată sub nr…., la data de 12.02.2010, fiind citate părţile.

La data de 04.03.2010, contestatorul a depus la dosar note de şedinţă intitulate „răspunsuri”, prin care a arătat că în perioada 2004-2009 a desfăşurat profesia liberală de expert contabil, însă declaraţiile pe perioada 2008-2009 nu s-au prelucrat corect. A mai menţionat că s-a prezentat la sediul intimatei la data de 10.02.2010 şi a depus suma de 2500 lei, cu chitanţa nr.GJPFB nr.1503/10.02.2010 şi copia deciziei anuale de impunere pe anul 2009, conform căreia a înregistrat pierderi de 652 lei şi nu venituri de 12000 lei, motive pentru care suma de 828 lei calculată pe anul 2009 nu este datorată.

A anexat în fotocopii chitanţa nr.GJPFB nr.1503/10.02.2010 şi copia deciziei anuale de impunere pe anul 2009, situaţie privind expertizele judiciare efectuate în perioada 2006-2009, adresa nr.826/26.02.2009, adresa nr.1017/12.03.2008, adresa nr.606/26.02.2007, dovezi de comunicare, contract de asigurări sociale de sănătate, adeverinţă de asigurat emisă la data de 10.02.2010.

Prin adresa nr.3690/31.03.2010, intimata a comunicat faptul că s-a prezentat la sediul său contestatorul pentru a depune documentele în vederea impunerii, intimata comunicându-i sub luare de semnătură cuantumul sumei datorate către CASJ Gorj, urmare declaraţiilor depuse personal până la data de 31.08.2008. A arătat că suma datorată la data de 31.08.2008 de către contestator era de 5236 lei, din care s-au dedus plăţi în sumă de 1424 lei, rămânând un sold de 3812 lei.

În şedinţa publică din data de 27.04.2010, după punerea în discuţia părţilor, în temeiul art.137 alineat 1 Cod proc.civ., instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, fila 54, revenind cu adresă către intimată pentru a comunica situaţia finală a contestatorului ca urmare a luării în considerare a deciziei de impunere anuală pe anul 2009.

Prin adresa nr.5727/19.05.2010, intimata a comunicat faptul că, urmare depunerii în instanţă a deciziei de impunere anuală pe anul 2009, act comunicat de către instanţa de judecată, s-au efectuat operaţiunile de înregistrare în evidenţa CASJ Gorj, în baza acestui act, debitul fiind compus din suma de 195 lei – contribuţie de fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi suma de 823 lei – mjorări şi penalităţi de întârziere. Astfel, debitul total datorat de contestator este de 1018 lei . Pentru aceste motive, intimata a arătat că actele de executare contestate trebuie menţinute pentru suma de 1018 lei.

Deşi prin notele de şedinţă depuse la filele 28-29, contestatorul a completat acţiunea în sensul că a solicitat obligarea intimatei la restituirea sumei de 890 lei, în şedinţa publică din data de 19.05.2010, contestatorul a renunţat la judecata acestui capăt de cerere, declaraţie consemnată şi taşată la dosarul cauzei la fila 57, motive pentru care în temeiul art.246 Cod proc.civ., instanţa a luat act de această manifestare de voinţă prin încheierea de şedinţă din data de 19.05.2010.

În aceeaşi şedinţa publică, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza de specialitate contabilitate, fiind desemnat în cauză expert, numita D. P. De asemenea, au fost stabilite onorariul expertului şi obiectivele expertizei.

În şedinţa publică din data de 16.06.2010, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art.155 indice 1 din Codul de procedură civilă, întrucât contestatorul nu a depus la dosar dovada achitării onorariului expertului.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 13.08.2010, cauza fiind repusă pe rol la data de 20.10.2010 la cererea contestatorului.

Împotriva concluziilor raportului de expertiză, intimata a formulat obiecţiuni, acestea fiind admise de către instanţă în şedinţa publică din data de 17.09.2010 când instanţa a dispus revenirea cu adresă către expertul desemnat în cauză pentru a răspunde la acestea, precum şi pentru a preciza să se dacă suma de 700 lei, reţinută de Tribunalul Gorj, a fost virată în contul Casei de Asigurări de Sănătate deschis pentru aceste viramente, iar în caz negativ să se arate în ce cont a fost virată suma de 700 lei şi să se răspundă la celelalte obiective cu privire la sumele virate în contul pârâtei în funcţie de această situaţie constatată; dacă, la momentul emiterii titlului executoriu contestat în prezenta cauză, contestatorul datora sumele înscrise în acest titlu executoriu, expertul depunând la dosar răspunsul la obiecţiuni, fila 100.

Prin notele de şedinţă depuse de către contestator, acesta a solicitat obligarea intimatei la restituirea sumei de 1216 lei, stabilită prin raportul de expertiză, intimata comunicând prin adresa nr.836/18.01.2011 că nu este de acord cu modificarea de acţiune, motive pentru care, instanţa, în temeiul art.132 Cod proc.civ., a constatat decăzut contestatorul din dreptul de a modifica acţiunea.

Intimata a depus la dosar declaraţiile depuse de contestator şi declaraţiile de impunere.

Contestatorul a reiterat solicitarea privind obligarea intimatei la plata sumei de 1216 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Intimata a emis pe numele contestatorului somaţia nr.13434/20.10.2009 şi titlul executoriu nr.189/13434/20.10.2009, pentru debitorul 3643 lei, acte contestate în cauza de faţă.

În cursul procesului, contestatorul a depus la dosar decizia de impunere anuală pentru anul 2009, act în urma căruia intimatul a recalculat debitul datorat de către contestator, debit compus din suma de 195 lei – contribuţie de fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi suma de 823 lei – majorări şi penalităţi de întârziere. Astfel, intimata a arătat că debitul total datorat de contestator este de 1018 lei.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul desemnat a concluzionat că suma de 700 lei a fost reţinută de către Tribunalul Gorj cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, reţinută la sumele cuvenite contestatorului în calitate de expert judiciar pentru expertizele efectuate în anii 2006-2009, sumă vizată către CAS, astfel că această sumă nu mai este datorată de către contestator.

Pe baza documentelor, a concluzionat expertul că sumele plătite de contestator sunt: 1424 lei, cu ordinul de plată nr.-61/14/18.08.2009 şi 2500 lei, cu chitanţa de 1503/10.02.2010. Deci, a concluzionat că suma totală plătită de către contestator este de 3924 lei. A calculat expertul debitul datorat de către contestator la fondul de asigurări de sănătate, arătând că acesta este de 2708 lei, rezultând că a fost achitată în plus de către contestator suma de 1216 lei.

A arătat expertul că această situaţie rezultă din faptul că în anul 2006, contestatorul a realizat un din onorarii pentru expertizele judiciare şi extrajudiciare, potrivit deciziei de impunere anuală, de 2692 lei, pentru care datora o contribuţie la acest fond de 175 lei. Că, pentru expertizele judiciare efectuate în anul 2006, Tribunalul Gorj a virat la fondul de sănătate suma de 280 lei, deci mai mult cu 105 lei.

Că, în anul 2007, contestatorul a înregistrat o pierdere de 685 lei, pentru care nu are nicio obligaţie de plată la fondul de asigurări de sănătate, ci are de primit de la intimată suma de 169 lei virată de Tribunalul Gorj pentru expertizele judiciare.

Pentru anul 2008, a arătat expertul, la venitul impozabil de 53443 lei, contestatorul are obligaţia de plată a unei contribuţii de 2935 lei la care se adaugă dobânzi şi penalităţi în sumă de 182 lei şi majorări de întârziere de 53 lei, rezultând o creanţă în sumă de 3170 lei, iar în anul 2009 contestatorul suportă pierderi în sumă de 652 lei, pentru care nu se datorează contribuţia la fondul de sănătate, însă potrivit sumei virate de către Tribunalul Gorj, contestatorul are de primit de la intimată suma de 188 lei.

A arătat expertul că aceste calcule s-au efectuat potrivit art.257, alineat 2 litera b din Legea nr.95/2006, în funcţie de declaraţiile depuse de către contestator.

Instanţa nu poate reţine ca întemeiată apărarea intimatei cu privire la faptul că suma de 700 lei virată de către Tribunalul Gorj nu este încasată de către CAS Gorj, întrucât din constatările expertului şi adresa nr.11/22.03.2010 a Tribunalului Gorj rezultă că această sumă a fost vizată în contul Bugetului de Asigurări de Sănătate, contestatorul neavând culpă în acest sens.

Faţă de aceste probe, în temeiul art.172 şi următoarele din capitolul XI al Codului de procedură fiscală, aprobat prin OG nr.92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa constată acţiunea iniţială formulată de contestator întemeiată, urmând pe cale de consecinţă să dispună anularea celor două acte de executare contestate în cauza de faţă.

Referitor la capătul de cerere privind restituirea sume de 1216 lei, reiterat ulterior constatării de către instanţă a faptului că reclamantul este decăzut din dreptul de a modifica acţiunea, dată fiind această soluţie, ţinând cont de faptul că intimata s-a opus modificării acţiunii în acest sens, raportat la momentul solicitării, respectiv după prima zi de înfăţişare, instanţa, în temeiul art.132 Cod proc.civ., va respinge cererea de modificare a acţiunii, acesta având posibilitatea de a formula astfel de pretenţii pe cale separată.

Dată fiind culpa procesuală a intimatei, în temeiul art.274 Cod proc.civ., instanţa o va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 300 lei, conform dovezii de la dosar, reprezentând onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de modificare a acţiunii.

Admite acţiunea iniţială formulată de contestatorul M.M., domiciliat în localitatea Ţ., strada C., nr.7, judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimata CAS a Judeţului Gorj, cu sediul în municipiul Tg-Jiu, strada Griviţa, nr.30, judeţul Gorj, având ca obiect contestaţie la executare.

Anulează somaţia nr.13434/20.10.2009 şi titlul executoriu nr.189/ din 20.10.2009 emise de către intimată.

Obligă intimata către contestator la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 17.05.2011 la Judecătoria Tg-Cărbuneşti.

Preşedinte,

M.S.

Grefier,

E.I.

Red M.S./ tehnored MS / 4 ex/ 17 Iunie 2011