Competenţa materială. Acţiune pentru anularea unei hotărâri emisă de comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991


Actul administrativ atacat aparţinând comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991, conform art. 3 pct. 1 Cod proc. civ., competenţa de a soluţiona cauza aparţine curţii de apel.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 321/1995)

Prin cererea înregistrată la data de 17.11.1993, reclamanţii L.C., L.V.S. şi L.M.M. au chemat în judecată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al comunei Lereşti, judeţul Argeş, solicitând anularea hotărârii nr. 78/1991, emisă de această comisie.

în motivarea acţiunii, reclamanţii arată că prin actul administrativ menţionat a fost anulat, în mod nejustificat, procesul-verbal de punere în posesie nr. 215/1993, prin care li se atribuise terenul loc de casă, în suprafaţă de 7.500 m.p., situat în vatra satului Voineşti-Argeş.

La termenul din data de 5.04.1995, reclamanţii au precizat că hotărârea nr. 78/1991 aparţine comisiei judeţene de fond funciar, lucru ce rezultă şi din actele depuse la dosar după introducerea acţiunii.

Faţă de această precizare, instanţa urmează ca, în baza prevederilor art. 3 pct. 1 Cod proc. civ., să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ.