Potrivit art. 43 din Codul comercial, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului şi nici ca reclamantul să facă dovada prejudiciului suferit. Despăgubirea datorată de debitor reprezintă dobânda.
în speţă, dividendele datorate reclamantei în calitate de acţionar, în temeiul Legii nr. 31/1990, republicată, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, fiind creanţe comerciale, achitarea lor cu întârziere justifică obligarea debitoarei în temeiul art. 43 din Codul comercial la daune moratorii, cuantumul acestora fiind determinat potrivit art. 3 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de .
(Decizia nr. 60 din 6 martie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 3232 din 11.06.1999, pronunţată în Dosarul nr. 2394/1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis cererea formulată de F.P.S., actualmente A.P.A.P.S., pârâta S.C. “E.” S.A. fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 132.784.737 lei contravaloare daune moratorii şi la 7.720.695 lei cheltuieli de judecată aferente litigiului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în esenţă că debitul principal dedus judecăţii, reprezentând contravaloarea dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1995, a fost achitat după înregistrarea acţiunii, pârâta datorând plata daunelor moratorii solicitate, reclamanta procedând la punerea acesteia în întârziere, fiind indiscutabilă suferirea unui prejudiciu în contextul inflaţiei.
împotriva sentinţei civile a declarat apel pârâta, solicitând respingerea capătului de cerere privind daunele moratorii, în esenţă învederând că aceste petenţii nu au fost probate în condiţiile art. 46 din Codul comercial, neexistând o hotărâre a adunării generale a acţionarilor care să stabilească termenul la care urmau a fi achitate dividendele.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 2875 din 22.11.1999, pronunţată în Dosarul nr. 3480/1999, a admis apelul promovat şi, în consecinţă, a schimbat Sentinţa civilă nr. 3232 din 11.06.1999, în sensul că a respins capătul de cerere privind plata sumei de 132.784.737 lei daune moratorii, pârâta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului în cuantum de numai 1.870.000 lei, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii. Instanţa de control judiciar a reţinut că, în absenţa unui act normativ care să reglementeze dobânda comercială, aceasta o reprezintă dobânda pieţei raportată la dobânda medie a Băncii Naţionale a României, iar nu aceea aleasă arbitrar de reclamantă, a Băncii de Dezvoltare, aceasta neprobând că a avut cont deschis la această instituţie bancară şi nici că a suferit vreo pagubă, ca o consecinţă directă şi necesară a raportului de obligaţie născut între părţi.
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 3951 din 21.06.2001, pronunţată în Dosarul nr. 1423/2000, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia adoptată în apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa supremă a reţinut că dividendele sunt creanţe comerciale datorate reclamantei în calitate de acţionar, în baza Legii nr. 31/1990, republicată, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr! 99/1999.
întrucât dividendele au fost achitate după introducerea acţiunii, prin Ordinul de plată nr. 324 din 7.04.1999, pârâta datorează daune moratorii pentru îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei sale.
Prin aceeaşi hotărâre irevocabilă s-a constatat că pârâta va suporta cheltuielile de judecată la valoarea acţiunii introductive, ca urmare a plăţii dividendelor după înregistrarea acţiunii.
în apel, după casarea cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială, sub nr. 2466/2001. Din dispoziţia instanţei intimata-reclamantă a depus calculul pretenţiilor reprezentând daunele moratorii sub forma dobânzii, precum şi nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţională a României pe perioada 1.01.1996- 29.06.1999, conform înscrisurilor existente la dosar.
în urma rejudecării apelului, Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere problemele de drept dezlegate prin hotărârea instanţei de recurs, obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmează a dispune obligarea pârâtei la plata cu titlul de daune moratorii a sumei de 97.561.186 lei, calculată pentru perioada 1.10.1996, după adoptarea hotărârii adunării generale a acţionarilor din 29.03.1996 prin care s-a aprobat bilanţul aferent exerciţiului financiar al anului 1995, inclusiv cuantumul dividendelor cuvenit reclamantei, până la 10.03.1999, achitarea dividendelor având loc în aprilie 1999, ţinând seama de nivelul taxei oficiale a scontului comunicat de Banca Naţională a României pentru acest interval de timp, astfel cum rezultă din Adresa nr. 1/2919 din 29.06.1999 ataşată la prezentul dosar, conform calculului existent.
Temeiul de drept al acestor pretenţii îl reprezintă dispoziţiile art. 43 din Codul comercial, plata daunelor moratorii sub forma dobânzii fiind accesorie debitului principal.
Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 nu constituie temeiul juridic al acordării acestor pretenţii, având numai rolul determinării modalităţii de calcul al daunelor moratorii în funcţie de taxa oficială stabilită de Banca Naţională a României şi pentru perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a actului normativ, neînsemnând deci o aplicare retroactivă a acestuia, susţinerile intimatei-reclamante pe acest aspect nefiind justificate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 296 din Codul de procedură civilă, a fost admis apelul declarat, fiind schimbată sentinţa atacată şi pe fond fiind admisă în parte acţiunea precizată, pârâta urmând a plăti suma de 97.560.186 lei daune moratorii, precum şi cheltuielile de judecată aferente primei faze procesuale, inclusiv cele ocazionate în funcţie de valoarea dividendelor achitate numai pe parcursul judecării în fond a litigiului, în cuantum de 7.016.224 lei, taxă judiciară timbru şi timbru judiciar, în temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă.
în baza ultimelor dispoziţii procedurale arătate mai sus, intimata-reclamantă a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată, ocazionate în calea de atac, în sumă de 11.164.257 lei, contravaloare taxă judiciară timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.
NOTĂ:
Decizia a rămas irevocabilă prin nerecurare.
