Prin sentinţa civilă nr. 5.960 din 26.11.2010, a Tribunalului Sălaj s-a admis acţiunea formulată de petenta S.C. „M.” S.R.L., societate în reprezentată de lichidator judiciar şi a fost obligată pârâta S.C. „L.” S.R.L. ZALĂU să plătească reclamantei suma de 36.665,69 lei reprezentând contravaloare marfă livrată conform facturii nr. 514/31.01.2008, cu dobânda legală aferentă de la scadenţă la plata efectivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în temeiul raporturilor juridice de drept comercial convenite de părţi, reclamanta a livrat pârâtei materiale de construcţii conform facturilor nr. 514/31.01.2008 şi nr. 859/17.10.2008, rămânând un rest de 39.537,75 lei care nu a fost achitată.
Tribunalul a apreciat că susţinerile pârâtei că factura nr. 514/31.01.2008 a fost emisă în avans, iar marfa nu a fost livrată, au fost infirmate de plata parţială a acesteia, de însuşirea acestora prin semnătura delegatului F.V..
Contractul prin care părţile se obligă reciproc trebuie executat cu bună credinţă conform art. 970 din Codul Civil. Neexecutarea de către una din părţi a obligaţiei contractuale constituie cauza juridică pentru partea cocontractantă de a pretinde în justiţie obligarea acesteia la îndeplinirea obligaţiei asumate, în conformitate cu dispoziţiile art. 1021 raportat la art. 1073 din Codul Civil.
Potrivit dispoziţiilor art. 43 Cod comercial datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, astfel că pârâta urmează să fie obligată şi la plata dobânzii legale aferente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.C. „L.” S.A ZALĂU solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar şi constatarea faptului că nu are calitate de debitor în această cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că nici până la această dată S.C. M. S.R.L. nu a livrat marfa facturată prin factura nr. 514/31.01.2008, astfel că nu a putut plăti o marfă neridicată şi nerecepţionată, în acest sens fiind şi faptul că S.C. M. S.R.L. nu a solicitat niciodată plata acestei facturi, iar pentru celelalte facturi emise între cele două societăţi, solicitările de plată au fost făcute cel mai târziu la 10 zile calendaristice de la emiterea facturilor, dacă nu au existat alte clauze contractuale. Nedatorarea sumei 36.665,69 lei rezultă şi din faptul că în gestiunea pârâtei nu a intrat niciodată cantitatea de bolţari ceramici, aspect dovedit şi prin faptul că nu a primit niciodată un aviz de însoţire a mărfii pentru marfa nelivrată din factura emisă în avans. De asemenea, S.C. M. S.R.L. nu a prezentat documente prin care să dovedească că pârâta a recepţionat cantitative şi calitativ respectiva marfă, nu a făcut dovada că ar fi avut în stoc o cantitate aşa de mare de bolţari ceramici, astfel că prin obligarea sa la plata contravalorii facturii menţionate a fost obligată la o plată nedatorată întrucât nu are nici un fel de debit faţă de intimată.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei primei instanţe în pronunţarea sentinţei recurate, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art.6 din Legea nr.85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului comercial, în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.
Conform art.11 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolvenţei, principalele atribuţii ale judecătorului sindic fiind enumerate.
Coroborând dispoziţiile legale enunţate anterior, Curtea constată că nu se poate susţine cu temei că toate acţiunile promovate de către debitoarea aflată în insolvenţă sunt date de legiuitor în competenţa materială a judecătorului sindic, atribuţiile sale jurisdicţionale fiind limitate doar la cele aferente procedurii.
Prin urmare, acţiunile prin care debitoarea în insolvenţă tinde la recuperarea creanţelor proprii de la diverşi parteneri contractuali nu intră în competenţa judecătorului sindic întrucât deşi vizează averea debitoarei nu sunt aferente procedurii în înţelesul art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Aşadar, întrucât în speţă demersul judiciar al reclamantei care vizează recuperarea unor creanţe ale debitoarei de la debitorii săi nu este dat de legiuitor în competenţa de soluţionare a judecătorului sindic, constatând că ne aflăm în prezenţa unei cereri în materie comercială, evaluabilă în bani, Curtea va stabili că potrivit art.1 C.pr.civ. raportat la art.2 alin.1 lit.a C.pr.civ., revine Judecătoriei Zalău competenţa materială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, Curtea, în temeiul art.312 alin.5 şi art. 306 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 va admite recursul declarat de pârâtă, va casa în întregime hotărârea recurată şi va trimite cauza în vederea soluţionării în primă instanţă Judecătoriei Zalău. (Judecător Monica Ileana Iuga)
