Prin sentinţa civilă nr.6010 din 26.11.2010 a Tribunalului Sălaj, s-a admis acţiunea formulată de debitoarea SC „M.C.˝ SRL Fodora, societate în lichidare judiciară reprezentată de lichidator judiciar şi a fost obligată pârâta SC O. SRL Focşani să plătească reclamantei suma de 11.632, 47 lei reprezentând contravaloare produse livrate conform facturilor seria MCL nr.88/23.02.2009 şi seria MCL nr. 497/29.07.2009, cu dobânda legală aferentă de la scadenţă la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindica reţinut următoarele:
În temeiul raporturilor juridice de drept comercial convenite de părţi, reclamanta a livrat pârâtei marfă pentru construcţii conform facturilor seria MCL nr.88/23.02.2009 şi seria MCL nr. 497/29.07.2009, care nu au fost achitate. Existenţa şi derularea raportului juridic de drept comercial rezultă din actele contabile, iar neexecutarea obligaţiilor de plată a preţului convenit este reflectată în fişa contabilă „Situaţie clienţi – facturi neîncasate”.
Factura face dovadă în legătură cu existenţa actului juridic şi cu executarea operaţiunii care constituie obiectul ei, astfel ea face dovadă împotriva destinatarului , care este obligat la plata acesteia.
Pârâta nu s-a prezentat la interogatoriu, deşi a fost citată cu această menţiune, astfel că, potrivit dispoziţiilor art.225 Cod procedură civilă, acest refuz echivalează cu o mărturisire deplină, având în vedere contextul probator administrat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC O. SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În motivele de recurs se învederează faptul că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică întrucât competenţa materială şi teritorială de soluţionare a prezentului litigiu nu aparţine Tribunalului Sălaj sau judecătorului sindic. Având în vedere că se află în prezenta unui litigiu comercial a cărui obiect nu depăşeşte suma de 100.000 lei, competenţa de soluţionare aparţine potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, judecătoriei, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a litigiului, potrivit disp.art.5 din C.proc.civ., aceasta aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, în speţă, Judecătoria Focşani.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului şi a se constata că Tribunalul Sălaj sau judecătorul sindic nu sunt competenţi material şi teritorial să soluţioneze prezentul litigiu, iar pe cale de consecinţă, soslicită casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, în speţă, Judecătoria Focşani.
Solicită a se constata de asemenea, că instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei cu încălcarea dispoz.art.107 C.proc.civ., privind citarea părţilor, ceea ce atrage nulitatea sentinţei recurate.
Recurenta mai arată că, instanţa de fond în mod nelegal a reţinut în motivarea sentinţei că, pârâta-recurentă nu s-a prezentat la interogatoriu, căci procedura de citare cu subscrise nu a fost îndeplinită, fapt reţinut inclusiv de instanţa de fond în practicaua sentinţei recurate.
Mai invederează faptul că, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.720/1 şi urm.C.proc.civ., că este adevărat că reclamanta a livrat marfa însă, nu este adevărată susţinerea acesteia în sensul că facturile nu au fost achitate. Cu privire la marfă, pârâta susţine că a întocmit procese verbale cu ocazia recepţiei semnate şi de reprezentanţii reclamantei în care s-a inventariat marfa livrată ce prezenta defecte.
În şedinţa publică, Curtea în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.306 alin.2 C.pr.civ. a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a judecătorului sindic în soluţionarea acţiunii promovate de către debitoare.
Analizând cu prioritate excepţia inovată, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art.6 din Legea nr.85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului comercial, în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.
Conform art.11 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolvenţei, principalele atribuţii ale judecătorului sindic fiind enumerate.
Coroborând dispoziţiile legale enunţate anterior, Curtea constată că nu se poate susţine cu temei că toate acţiunile promovate de către debitoarea aflată în sunt date de legiuitor în competenţa materială a judecătorului sindic, atribuţiile sale jurisdicţionale fiind limitate doar la cele aferente procedurii.
Prin urmare, acţiunile prin care debitoarea în insolvenţă tinde la recuperarea creanţelor proprii de la diverşi parteneri contractuali nu intră în competenţa judecătorului sindic întrucât deşi vizează averea debitoarei nu sunt aferente procedurii în înţelesul art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Aşadar, întrucât în speţă demersul judiciar al reclamantei care vizează recuperarea unor creanţe ale debitoarei de la debitorii săi nu este dată de legiuitor în competenţa de soluţionare a judecătorului sindic, constatând că ne aflăm în prezenţa unei cereri în materie comercială, evaluabilă în bani, Curtea va stabili că potrivit art.1 C.pr.civ. raportat la art.2 alin.1 lit.a C.pr.civ., revine Judecătoriei Focşani competenţa materială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, Curtea, în temeiul art.312 alin.5 şi art. 306 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 va admite recursul declarat de pârâtă, va casa în întregime hotărârea recurată şi va trimite cauza în vederea soluţionării în primă instanţă Judecătoriei Focşani. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
