în baza art. 44 şi urm. din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar (în vigoare de la data de 4.11.1997), competenţa materială de soluţionare a litigiilor în materie de Legea nr. 18/1991 aparţine instanţei de drept comun, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripţie este situat terenul în cauză.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 13/1998)
Prin acţiunea înregistrată la acest tribunal sub nr. 469/11.12.1997, reclamantul B.I., în nume propriu şi în calitate de mandatar al fraţilor săi B.N., B.C., C.M. şi C.L., a chemat în judecată pe pârâţii Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al municipiului Sighişoara şi preşedintele acesteia, Primarul municipiului Sighişoara, Ş.C., solicitând obligarea pârâţilor să-i pună în posesie cu suprafaţa de 5.560 m.p. teren intravilan, situat în municipiul Sighişoara, str. Mihai Viteazu, prin constituirea dreptului de proprietate, conform prevederilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, cu plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare.
în conformitate cu prevederile art. 137 Cod proc. civ., având în vedere obiectul acţiunii reclamanţilor, instanţa a pus, din oficiu, în discuţia părţilor competenţa materială a Tribunalului Municipiului Bucureşti – secţia contencios administrativ, în raport de prevederile Legii nr. 169/4.11.1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 299/4.11.1997, respectiv art. 44 şi urm., cap. III/1 din această lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, având în vedere data primirii la T.M.B.-S.C.A. a prezentei cauze, respectiv 11.12.1997.
Având în vedere că prin aceste prevederi normative, în vigoare începând cu data de 4.11.1997, competenţa materială de soluţionare a litigiilor în materie de Legea nr. 18/1991 aparţine instanţei de drept comun, respectiv judecătoriei in a cărei circumscripţie este situat terenul, iar acţiunea de faţă a fost înregistrată pe rolul T.M.B.-S.CA la data de 11.12.1997, instanţa, în baza art. 44 şi urm. Cap. III/l din Legea nr. 169/4.11.1997, coroborat cu prevederile art. 1 Cod proc. civ. şi art. 158 Cod proc. civ., urmează să-şi decline competenţa materială de soluţionare a cauzei la Judecătoria Sighişoara, judeţul Mureş.