Prin acţiunea înregistrată la data de 7 aprilie 2009 la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamantul P.C.I. i-a chemat în judecată pe pârâţii B.O. şi B.D.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 6.11.2007 şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 32.160 euro reprezentând preţul apartamentului ce a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare şi a sumei de 660 euro penalităţi de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 16.471 din 18 decembrie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.C.I. împotriva pârâţilor B.O. şi B.D.A. şi în consecinţă, s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant în calitate de promitent-cumpărător şi pârâţi în calitate de promitenţi–vânzători la data de 6 noiembrie 2007, atestat sub nr. 218 de avocatul G.A.D., având ca obiect imobilul apartament nr. 5, situat la parter, din imobilul ce se va construi în localitatea Floreşti, str. M., pentru preţul de 31.500 euro.
Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 31.500 euro echivalent în lei la data plăţii, reprezentând preţul achitat de reclamant.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiat.
Au fost obligaţi pârâţii să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3.791 lei, reprezentând taxe judiciare de timbru şi 3.500 lei onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că la data de 6.11.2007, între părţi s-a încheiat un de vânzare-cumpărare, prin care pârâţii s-au obligat să construiască şi să vândă un apartament situat în comuna Floreşti, str. M., termenul de finalizare şi de predare a apartamentului fiind data de 31 august 2008, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor la termen pârâţii obligându-se să îi plătească reclamantului penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi.
Anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, prin procura specială autentificată sub nr. 843 din 16.05.2007, pârâţii l-au împuternicit pe numitul P.S.C. să vândă în numele şi pe seama lor, apartamentele ce se vor edifica pe terenul pârâţilor, la preţul pe care îl va considera de cuviinţă şi să primească preţul vânzării în numele şi pe seama pârâţilor.
Ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, la data de 14.02.2008, pârâţii le-au vândut numiţilor P.S.C. şi R.L., terenul pe care urma să fie edificat imobilul ce trebuia să cuprindă şi apartamentul promis spre vânzare reclamantului.
Prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul direct de către mandanţi, se poate considera că mandatul de a vinde dat lui P.S.C. a fost retras, însă preţul urma să fie achitat către mandatar.
Reclamantul a achitat integral preţul apartamentului, plătind primele două tranşe lui P.S.C., mandatarul pârâţilor, iar a treia tranşă a fost achitată numitului R.L., îndeplinindu-şi astfel obligaţiile asumate prin antecontract.
Deşi apartamentul trebuia construit şi predat reclamantului până la data de 31 august 2008, termen ce putea fi prelungit din motive obiective cu 45 de zile, nici la data de 12 octombrie 2009 când instanţa s-a deplasat la faţa locului, nu era finalizat balconul apartamentului, nu erau montate instalaţiile sanitare şi cele electrice, nu era montat parchetul şi nu era finalizată parcarea din faţa imobilului.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că raportul juridic contractual a fost iremediabil afectat de conduita culpabilă a pârâţilor, iar singurul remediu substanţial este cel al rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Prin încheierea civilă nr. 1462 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj secţia civilă şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Comercial Cluj competenţa soluţionării recursului declarat de pârâţii B.O. şi B.D.A., împotriva sentinţei civile nr. 16.471 din 18 decembrie 2010 (în realitate 2009) a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că deşi în cauză este vorba de constructori persoane fizice, edificarea de către aceştia a unor imobile de locuinţe colective, s-a făcut scopul vânzării lor, adică în scop comercial. Caracterul comercial este determinat de caracterul profesional al acestei activităţi, iar comercialitatea rezultă din scopul construirii edificiului, acela de vânzare în scopul obţinerii unui profit.
Această activitate de construire este una de comerţ obiectivă, conform prevederilor art. 3 pct. 8 Cod comercial, chiar dacă constructorul nu este înregistrat ca şi comerciant la în una din formele cerute de legislaţia în vigoare. Potrivit art. 3 pct. 8 din Codul comercial, obiectul unei asemenea întreprinderi poate fi construirea de noi edificii, dar şi lucrările de transformare, adăugire, amenajare, aceste activităţi trebuind să vizeze bunuri imobile.
Cu toate că s-a contestat că scopul construirii este cel de a vinde apartamentele rezultate, acest aspect reiese din procura specială prin care pârâţii au împuternicit o persoană să vândă toate apartamentele.
Raportat la numărul apartamentelor pentru care s-a obţinut autorizaţie de construire şi a fost împuternicită o persoană să le vândă, scopul construirii lor a fost pentru obţinerea de profit, ceea ce le imprimă caracterul unor acte de comerţ.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul P.C.I., solicitând în principal casarea ei pentru că a fost pronunţată de un complet de judecători nelegal constituit şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, secţia civilă, pentru a fi soluţionată în complet de apel şi nu de recurs, având în vedere că obiectul cauzei are o valoare de peste 100.000 lei, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Cluj secţia civilă, care este competent să judece această cauză.
În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că tribunalul a făcut o greşită şi incorectă aplicare a legii atunci când în mod greşit a soluţionat cauza în complet de recurs, în condiţiile în care calea de atac exercitată de pârâţi a fost apelul, raportat la prevederile legale procedurale şi la principiul conform căruia calea de atac este stabilită de lege şi nu de instanţa de judecată.
Întrucât obiectul cauzei deduse judecăţii este de peste 100.000 lei, calea de atac împotriva sentinţei este apelul, iar nu recursul. Tribunalul Cluj trebuia să verifice în primul rând legala constituire a completului de judecată raportat la calea de atac şi doar după aceasta să decidă punerea în discuţie a competenţei materiale a instanţei şi să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Natura cauzei este civilă şi nu comercială, atât datorită raportului juridic dedus judecăţii, cât şi stării de fapt rezultate din ansamblul probelor administrate în cauză, din care nu rezultă starea de fapt reţinută de tribunal, respectiv că pârâţii Buzoianu s-ar îndeletnici cu construirea în scop de revânzare a mai multor apartamente.
Intimaţii prin reprezentanţi au solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Pârâţii B.O. şi B.D.A. au învestit Tribunalul Cluj cu soluţionarea apelului împotriva sentinţei civile nr. 16.471 din 18 decembrie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Fără ca apelul să fie repartizat unui complet de judecată alcătuit din 2 judecători, care să îl recalifice în recurs şi apoi să îl transpună la completul de 3 judecători conform art. 99 alin.(3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cauza a fost repartizată direct ca recurs completului de 3 judecători, care a judecat cauza în recurs.
Potrivit art. 304 pct. 1 Cod proc.civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Nu doar că tribunalul nu a respectat formalitatea recalificării căii de atac a apelului în recurs, dar având în vedere că valoarea obiectului acţiunii introductive de instanţă este de 32.160 euro, ceea ce în moneda naţională reprezintă aproximativ 137.800 lei, iar conform art. 2821 alin. (1) Cod proc.civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă cât şi în materie comercială, a judecat în mod greşit în recurs, în loc să judece în apel.
O altă eroare săvârşită de tribunal, a fost aceea că a declinat competenţa soluţionării recursului în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, fără să observe că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) Cod proc.civilă, tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Aşadar, Tribunalul Cluj, secţia civilă, trebuia să judece în complet de 2 judecători apelul declarat de pârâţii B.O. şi B.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 16.471 din 18 decembrie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, iar dacă ar fi apreciat că acţiunea intentată de reclamant împotriva pârâţilor are natură comercială, să anuleze sentinţa judecătoriei şi să trimită cauza spre soluţionare în primă instanţă Tribunalului Comercial Cluj, potrivit art. 297 alin. (2) coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a) Cod proc. civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 1 şi 9 coroborat cu art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) Cod proc.civilă, se va admite recursul declarat de reclamant împotriva încheierii tribunalului, care va fi casată şi se va trimite cauza la acelaşi Tribunal Cluj, pentru judecarea apelului declarat de pârâţi în contra sentinţei judecătoriei.
