Cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Condiţii. Cazul bine justificat


Existenţa cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. Simplul fapt al formulării plângerii împotriva actului de control şi a contestaţiei împotriva deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare nu este însă de natură a înlătura prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 824 din 31 martie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 4304/27.11.2009 a Tribunalului Maramureş, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC C.M.T. SRL Sighetu Marmaţiei privind suspendarea executării Deciziei nr. 7/28.08.2009 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj – Biroul Vamal Sighet, urmare Procesului-verbal de control nr. 2733 din aceeaşi zi întocmit de pârâta D.R.A.O.V. Cluj – Biroul Vamal Sighet.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC C.M.T. SRL Sighetu Marmaţiei, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 7/28.08.2009 privind regularizarea situaţiei obligaţiilor suplimentare stabilite de controlul vamal, respectiv a procesului-verbal de control nr. 2733/28.08.2009, acte emanând de la Biroul Vamal Sighet, până la pronunţarea instanţei de fond, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivare s-a arătat că împotriva procesului-verbal de control reclamanta a făcut plângere prealabilă, iar împotriva deciziei a promovat contestaţie potrivit art. 205 şi 206 din O.G. nr. 92/2003.
Reclamanta a mai arătat că sunt îndeplinite cerinţele privind cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, raportat la faptul că organul de control nu a luat în considerare succesiunea contractului de leasing, termenul în care trebuia ca bunul să fie restituit, sau să primească o nouă destinaţie vamală care rezultă din contract şi care nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în ţară a bunului, taxa pe valoare adăugată s-a calculat în mod greşit prin raportare la valoarea integrală a bunului când în realitate trebuia raportată doar la valoarea reziduală a bunului, taxa devenind exigibilă la data când bunurile încetează de a mai fi plasate sub regimurile vamale de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor de import, ori bunul din speţa de faţă nu a încetat să fie plasat sub acest regim.
În probaţiune s-au depus procesul-verbal de control nr. 2733/2009, plângere împotriva acestuia, dovada expedierii plângerii, Decizia de Regularizare nr. 7/2009, Contestaţia împotriva Deciziei de Regularizare şi Dovada de expediere a contestaţiei.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată, susţinând că reclamanta invocă propria sa culpă în susţinerea cererii arătând că valoarea reziduală nu a fost achitată din motive financiare, astfel, încât leasingul nu a fost închis, ori, cazul bine justificat trebuie să fie apreciat ca urmare a existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ fiscal, care este emis în temeiul şi pentru executarea legii, îndoială care să înfrângă caracterul executoriu al acestuia, termenul de leasing expirând la 12.08.2009, iar T.V.A. nu poate fi calculată la valoarea reziduală, ci doar la cea integrală, având în vedere dispoziţiile art. 652 lit. m) din H.G. nr. 707/2006.
Pârâta a susţinut că reclamanta nu a dovedit nici iminenţa unei pagube care s-ar produce în patrimoniul său, ca atare nu sunt întrunite cumulativ cele două condiţii imperative.
Examinând cererea care a fost legal timbrată şi pentru care s-a depus cauţiune în cuantum de 7579,20 lei, prin prisma celor invocate de reclamantă, din coroborarea susţinerilor pârâtei, a probelor existente la dosar, precum şi a normelor legale incidente, Tribunalul a reţinut următoarele:
Cazul bine justificat, condiţie cerută de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. nu a fost dovedit, dat fiind faptul că reclamanta a invocat motive subiective pentru neplata taxei vamale calculate la valoarea reziduală, care nu pot crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, în sensul art. 2 lit. l) din legea menţionată.
Referitor la prevenirea unei pagube iminente, Tribunalul a constatat că această condiţie prevăzută de lege nu este prezentă în cauză, având în vedere susţinerea reclamantei, conform căreia ar suferi un prejudiciu material pentru că este obligată să plătească T.V.A. pe care nu îl datorează, ori această împrejurare referitoare la datorarea sau nu a T.V.A. urmează a se stabili pe altă cale.
Este real faptul că reclamanta a formulat plângere împotriva actului de control şi contestaţie împotriva Deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, condiţie necesară, dar nu suficientă pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ unilateral.
Împotriva hotărârii a declarat recurs SC C.M.T. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă admiterea cererii de suspendare a executării actului până la soluţionarea plângerii/contestaţiei de către instanţa de fond; acordarea de cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
În motivarea recursului s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile necesare şi suficiente pentru a dispune suspendarea executării actului.
1. Condiţia „cazului bine just ficat” trebuie analizată pornind de la definiţia dată acestei sintagme potrivit art. 2 lit. t ) din Legea nr. 554/2004.
Definiţia se referă la împrejurări legate de stări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Aceste împrejurări urmează a fi apreciate de către instanţă, în acest sens fiind şi practica CEDO.
În aceasta cauză nu se analizează fondul, dar se palpează astfel, încât instanţa poate să constate că între starea de fapt şi temeiul de drept pentru care se pretinde plata T.V.A.-ului, este o mare discrepanţă. Contractul de leasing este nefinalizat, iar proprietara bunului este o terţă persoană.
Aceste lucruri sunt recunoscute chiar şi de Autoritatea Vamală.
Analiza fondului ar trebui să se oprească aici, întrucât pentru executarea actului trebuie să existe corespondenţă între starea de fapt şi temeiul de drept în caz contrar impunându-se suspendarea executării lui.
2. Condiţia „pagubei iminente” este îndeplinită prin prejudiciul material pe care l-ar suporta societatea fiind obligată să plătească un T.V.A. pe care nu îl datorează.
Suma ce urmează a fi plătita este foarte mare şi ar putea să destabilizeze echilibrul financiar al societăţii şi aşa precar datorita perioadei de criză.
Instanţa de fond apreciază că urmează să se stabilească dacă datora sau nu T.V.A.-ul, dar ca acest lucru va face obiectul altui dosar.
S-a mai arătat că deşi organul de control evidenţiază succesiunea în timp a Contractului de Leasing prin schimbarea, ei bine, în final nu s-a ţinut seama de acest aspect.
Iniţial, bunul în cauza a făcut obiectul contractului de leasing nr. ROM377/TW/FP/29.02.2004 utilizator fiind SC T.C.L. SRL cu sediul în loc. Deva. str. V.B., nr. 25, jud. Hunedoara. În data de 16.08.2004 bunul a fost plasat sub regim de admitere temporara cu exonerare totala a drepturilor vamale de import, conform declaraţiei vamale nr. 120373/ 16.08.2004 acceptată de către biroul vamal Deva.
În baza Acordului încheiat la data de 2.06.2006 între V.T.C. în calitate de locator, SC T.C.L. SRL, în calitate de utilizator în contractul de leasing nr. ROM377/TW/29.02.2004 şi SC C.M.T. SRL, în calitate de nou utilizator în contractul de leasing nr. ROM228/AR/SS/02.06.2006. Biroul vamal aproba cesionarea operaţiunii de leasing implicit transferul mărfurilor de la un titular la celalalt.
Cel de al doilea titular, SC C.M.T. SRL a solicitat plasarea mărfurilor transferate sub regim vamal de admitere temporara cu exonerare totala a plăţii drepturilor de import, în baza contractului de leasing nr. ROM228/AR/SS/02.06.2008. Acest regim vamal suspensiv a fost aprobat de către Biroul vamal Sighet prin acceptarea declaraţiei vamale nr. 15067/11.08.2006, în conformitate cu art. 302 lit. b) din H.G. nr. 707/2008 privind regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.
Termenul în cadrul căruia bunul urma să fie restituit sau să primească o noua destinaţie vamală este cel convenit între părţi prin Contractul de Leasing, dar nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în tara a bunului.
(1) Bunurile mobile care sunt introduse în ţara de către utilizatori, persoane fizice sau juridice romane, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăţi de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plata a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale.
(2) Bunurile mobile care sunt introduse în ţara de societăţile de leasing, persoane juridice romane, în baza unor contracte de leasing încheiate cu utilizatori, persoane fizice sau juridice romane, se încadrează în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plata a sumelor aferente tuturor drepturilor de import.
(3) În cazul în care utilizatorul, din vina societăţii de leasing sau a furnizorului, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune prevăzut în contract, privind prelungirea termenului de leasing sau achiziţia bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat sa plătească taxele vamale la valoarea reziduala a bunului, care nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare a bunului.
(4) În cazul achiziţionării bunurilor introduse în ţara în condiţiile alin. (1) şi (2), utilizatorul este obligat sa achite taxa vamală calculată la valoarea reziduala a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare a bunului.
(5) Termenul în cadrul căruia bunurile urmează sa fie restitui sau sa primească o noua destinaţie vamală este cel convenit între părţi prin contractul de leasing, dar nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în ţara a bunului.
(6) Subansamblurile şi componentele introduse în ţara de societăţile de leasing în scopul producerii de bunuri care vor face obiectul unor contracte de leasing sunt exceptate de la plata taxelor vamale şi a ”.
Aceste prevederi legale au făcut posibilă aprobarea prelungirii termenului de încheiere a regimului vamal de admitere temporara cu exonerarea totala de drepturi de import pentru bunul care face obiectul declaraţiei vamale nr. 15067/11.08.2006 până la data de 12.08.2009.
Pana la termenul din 12.08.2009 părţile au convenit să prelungească Contractul de Leasing Financiar nr. ROM/228/AR/SS/02.06.2006, conform Addendumului la contract datat 12.08.2008.
Din motive economico-financiare absolut obiective, valoarea reziduală nu a fost achitată de către utilizator, astfel, încât leasingul nu a fost închis.
3. s-a calculat în mod greşit prin raportare la valoarea integrală a bunului când, în realitate, trebuia raportată doar la valoarea reziduală a bunului.
În acest sens s-au invocat dispoziţiile alin. (4) ale art. 27 din O.G. nr. 51/1997.
4. Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când bunurile încetează de a mai fi plasate sub regimurile vamale de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor de import.
Bunul din speţă de faţa nu a încetat sa fie plasat sub regimurile vamale mai sus amintite, motivat de faptul ca părţile au exercitat dreptul de opţiune prevăzut în contract privind prelungirea termenului de leasing”.
Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale CLUJ, prin întâmpinare, solicitând respingerea acestuia ca nefundat, menţinând în tot hotărârea instanţei fondului ca fiind dată cu respectarea legii, în virtutea următoarelor argumente: Nu a fost dovedita existenţa cazului bine justificat nici în faţa instanţei fondului şi nici în recursul declarat nu există motive întemeiate care să contrabalanseze cele reţinute în hotărârea recurată.
Nu a fost constatată existenta unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrativ-fiscale emise de Biroul Vamal Sighet, îndoială care să înfrângă caracterul executoriu pe care îl au, prin efectul legii, aceste acte.
Si în ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, iminenţa unei pagube care s-ar produce în patrimoniul recurentei, prin punerea în a actului administrativ-fiscal, aceasta condiţie este indisolubil şi intrinsec legată de prima condiţie, cazul bine justificat.
Or, sub aspectul aparentei fondului, recurenta nu a probat existenţa unui motiv întemeiat privind nelegalitatea vădita a actelor contestate. Atât timp cât orice act administrativ-fiscal se bucură, prin efectul legii, de prezumţia de legalitate şi are caracter executoriu, iar prezumţia nu a fost răsturnată de titularul acestui act, nu putem fi în prezenţa unui prejudiciu cauzat prin punerea lui în executare.
Din perspectiva cerinţelor instituite de lege pentru acordarea suspendării executării actului administrativ atacat, se impune ca instanţa îndrituită să aibă în vedere, în primul rând, sumele care fac obiectul actului administrativ-fiscal, a cărui executare se cere a fi suspendată prin raportare la cifra de afaceri a petentei, situaţia financiară, bunurile şi valorile din patrimoniul acesteia, aşa, încât să-şi poată forma convingerea că creanţa fiscală, la care se adaugă, pentru fiecare zi de întârziere la plata, majorări, va putea fi achitată de debitor fără probleme, dacă nu va avea câştig de cauza în calea contestaţiei administrativ-jurisdicţionale, urmată de acţiunea în contencios fiscal.
Analizând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304, 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Recurenta reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri de suspendare, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării deciziei nr. 7/2.08.2009 de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, respectiv a procesului-verbal de control nr. 273328.0.2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit textului de lege menţionat, art. 14 alin. (1): ,,În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral (…)”.
Actul administrativ, în speţă decizia organului vamal, se bucură de prezumţia de legalitate care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu.
Principiul legalităţii actelor administrative presupune pe de o parte, că autorităţile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune în acelaşi timp, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi, să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative, trebuie considerate a fi în realitate un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acesta să nu-şi producă efectul asupra celor vizaţi.
În considerarea celor două principii incidente în materie: al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie însă o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, impun pentru eventualitatea suspendării actului administrativ, îndeplinirea cumulativă a două condiţii respectiv existenţa cazului bine justificat şi eventualitatea producerii unei pagube iminente, definită ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil [art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004].
În ceea ce priveşte prima condiţie cerută de lege, existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Instanţa trebuie să analizeze actele dosarului constatând sau nu o eventuală aparenţă de nelegalitate a actului contestat.
Conform art. 2 din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înţeleg împrejurări legate de stare de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ.
În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că această condiţie nu a fost dovedită de către reclamantă, nefiind evidenţiate împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.
Şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, s-a apreciat în mod judicios că aceasta nu a fost dovedită în condiţiile în care nu au fost depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte un eventual dezechilibru financiar ca urmare a plăţii T.V.A.
În condiţiile în care actul atacat este prezumat a fi legal, ordinea firească la care face referire recurenta este: plata sumei stabilite în sarcina sa şi doar în ipoteza în care se constată că prezumţia de legalitate trebuie înlăturată, restituirea sumelor încasate fără just titlu.
Simplul fapt al formulării plângerii împotriva actului de control şi a contestaţiei împotriva deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare nu este de natură a înlătura prezumţia de legalitate a actului administrativ.
Faţă de aceste împrejurări, raportat la art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta SC C.M.T. SRL Sighetu Marmaţiei împotriva sentinţei civile nr. 4304/27.11.2009, a Tribunalului Maramureş, pe care o menţine în întregime.
(Judecător Maria Hrudei)