Restabilirea situaţiei anterioare poate fi dispusă prin hotărârea prin care a fost desfiinţat titlul executoriu, prin hotărârea pronunţată după rejudecarea fondului, dacă măsura a fost luată de instanta care a desfiintat hotărârea executată, sau prin hotărârea dată asupra acţiunii principale având un astfel de obiect.
(Decizia nr. 393 din 14 martie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2001, reclamanta S.C. “B.” S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “G.” S.R.L., solicitând ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună evacuarea acesteia, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, din spaţiul comercial, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 314/2001 aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta Contractul de asociere în participaţiune nr. 421 din 28.11.1995, modificat prin Actul adiţional nr. 524 din 01.02.2001, aceasta din urmă încălcându-şi obligaţiile asumate şi producându-i importante prejudicii, ca urmare a lipsei de folosinţă a spaţiului ocupat în mod abuziv de pârâtă.
Prin Sentinţa civilă nr. 6952 din 28.09.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis acţiunea reclamantei S.C. “B.” S.A. şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial în suprafaţă de 378,5 mp, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 314/2001, aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 din pentru admiterea cererii.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs S.C. “G.” S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Prin Decizia nr. 588/R din 06.11.2001, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a admis cererea de repunere a recurentei în termenul de declarare a recursului, a admis recursul şi a casat sentinţa civilă recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
în fond, după casare, pârâta S.C. “G.” S.R.L. a arătat că, prin procesul-verbal din 10.10.2001, a fost evacuată de reclamantă, în baza Sentinţei nr. 6952 din 28.09.2001, până la judecarea recursului de la curtea de apel, prin admiterea căruia s-a casat sentinţa sus arătată.
Totodată, pârâta a solicitat, potrivit art. 4042 alin. 2 din Codul de procedură civilă, să se dispună restabilirea situaţiei anterioare executării, iar pentru asigurarea întoarcerii executării să fie obligată S.C. “B.” S.A. să plătească daune cominatorii de câte 5.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamanta a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cererii de ordonanţă preşedinţială, ţinându-se seama de faptul că la data rejudecării pricinii statutul pârâtei este acela de evacuată, prin procesul-verbal din 10.10.2001 dresat de judecătoresc.
Pârâta a depus o listă de bunuri rămase în spaţiul din care a fost evacuată, susţinând că pe acest considerent cererea de ordonanţă preşedinţială nu a rămas fără obiect.
S-a invocat de pârâtă şi excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale în materia evacuării.
Prin Sentinţa civilă nr. 2 din 07.01.2002, Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis cererea de întoarcere a executării şi, în consecinţă, a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin întoarcerea executării. Totodată, acesta a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de S.C. “B.” S.A., pe care a obligat-o la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs S.C. “B.” S.A. şi S.C. “G.” S.R.L. în esenţă, recurenta S.C. “B.” S.A. a susţinut, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, că prima instanţă a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii când a respins cererea reclamantei de a se lua act de faptul că acţiunea a rămas fără obiect, pe considerentul că au rămas bunuri ale pârâtei în spaţiul din care a fost evacuată şi că pârâta a solicitat întoarcerea executării.
In susţinerea acestui motiv au fost invocate de recurentă dispoziţiile art. 579 -580 din Codul de procedură civilă, iar pentru întoarcerea executării, art. 4042 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
în ceea ce priveşte respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca nefondată, prima instanţă a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii pentru că, pe de o parte, a respins excepţia inadmisibilităţii, considerând îndeplinite condiţiile de admisibilitate, iar pe de altă parte, instanţa de judecată a respins acţiunea ca nefondată, pe considerentul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege în materia ordonanţei preşedinţiale, respectiv condiţia “caracterului provizoriu”, deşi aceasta este o condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi nu are legătură cu fondul cauzei pentru a putea determina admiterea cererii sau respingerea ca nefondată.
Cât priveşte caracterul vremelnic, instanţa de fond nu a precizat considerentele pentru care măsura nu este vremelnică, deşi reclamanta a susţinut că durata evacuării este limitată în timp, respectiv până la pronunţarea unei soluţii în Dosarul nr. 314/2001.
Cercetând temeinicia cererii de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu trebuia decât să observe dacă există sau nu aparenţă de drept în favoarea reclamantei, şi nu să reţină fără relevanţă juridică că inserarea pactului comisoriu, oricât de sever ar fi, nu conduce la rezilierea contractului de asociere fără a fi constatată de instanţa de judecată.
Cu privire la admiterea cererii de întoarcere a executării silite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară, instanţa de fond a greşit când a făcut mai întâi analiza acestei cereri, întrucât prin admiterea ei s-a antepronunţat asupra fondului cauzei, în sensul respingerii cererii de evacuare, repunerea părţilor în situaţia anterioară fiind rezultatul, şi nu cauza respingerii acţiunii introductive.
Recursul formulat de S.C. “G.” S.R.L. a fost susţinut sub aspectul nepronunţării instanţei de fond cu privire la daunele cominatorii, chiar dacă în considerente s-a motivat respingerea lor, deşi se impuneau ca fiind mijloc de constrângere pentru restabilirea situaţiei anterioare.
Analizând recursurile declarate în raport de motivele invocate de recurenţi şi ţinând seama de art. 581 – 582 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate.
Curtea a apreciat corectă soluţia instanţei de fond, având în vedere dispoziţia din art. 4042 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care stabileşte că, dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată (Curtea de Apel Bucureşti – Decizia nr. 588 din 6.11.2001 – a casat cu trimitere spre rejudecare Hotărârea nr. 6952 din 28.09.2001, care fusese executată prin procesul-verbal din 10.10.2001) nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se dispune de instanţa care rejudecă fondul.
Prin urmare, rejudecând fondul după casare, instanţa era ţinută de respectarea acestei dispoziţii legale (art. 4042 alin. 2 din Codul de procedură civilă), cu atât mai mult cu cât pârâta a şi solicitat repunerea în situaţia anterioară executării.
Instanţa s-a pronunţat asupra unei măsuri pe care ar fi putut-o lua chiar instanţa care a casat sentinţa (în speţă Curtea de Apel Bucureşti).
Teoria recurentei cu privire la antepronunţarea asupra fondului cauzei prin admiterea întoarcerii executării sau aceea cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, deoarece repunerea părţilor în situaţia anterioară ar fi trebuit să fie rezultatul, şi nu cauza acţiunii introductive, este eronată, ţinând seama că admiterea întoarcerii executării este rezultatul desfiinţării Sentinţei de evacuare nr. 6952 din 28.09.2001, şi nu cauza respingerii acţiunii în fond după rejudecare.
Aşadar, cel puţin sub acest aspect (al repunerii în situaţia anterioară), acţiunea în fond după casare nu rămăsese fără obiect, independent de existenţa sau nu a unor bunuri lăsate de pârâţi în spaţiu.
Susţinerea recurentei că cererea de întoarcere a executării nu poate avea o existenţă de sine stătătoare, atâta timp cât nu a fost formulată pe calea unei cereri reconvenţionale, urmează a fi respinsă în temeiul art. 4042 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pentru aceleaşi considerente arătate anterior.
Primul aspect vizat de recurentă în susţinerea motivului de recurs este acela că s-a respins excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale în materia evacuării formulată de pârâtă şi, în consecinţă, instanţa nu mai putea relua cercetarea îndeplinirii condiţiilor pe fondul cauzei.
Faţă de acest considerent, Curtea apreciază că instanţa de fond nu a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât respingerea excepţiei, aşa cum a fost invocată de pârâtă, a avut în vedere că, deşi evacuarea în principiu nu poate fi dispusă pe calea ordonanţei, totuşi în practică se admite că ordonanţa preşedinţială în materia evacuării este admisibilă pentru a obţine evacuarea persoanelor care au ocupat o suprafaţă fără titlu, abuziv, precum şi a persoanelor tolerate în spaţiu, trecând apoi la analizarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă (păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere şi prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar mai putea repara), concretizate în cele două condiţii, urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii, din ultima decurgând a treia, şi anume măsura luată să nu prejudece fondul.
Prejudiciile invocate ca urmare a lipsei de folosinţă a spaţiului ocupat nu reprezintă, în conformitate cu dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură civilă, pagube iminente care nu s-ar mai putea repara şi nici nu este vorba de pagube rezultate ca urmare a ocupării spaţiului, dat fiind raporturile locative întemeiate pe contractul de asociere în participaţiune, raporturi care pot fi lămurite numai de instanţa de drept comun.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a constatat că drepturile locative ale S.C. “G.” S.R.L. rezultă din prevederile contractului de asociere încheiat între părţi şi, fără o constatare asupra legalităţii rezilierii de către instanţa judecătorească de drept comun prin analiza pactului comisoriu inserat în contract, măsura luată ar fi fără temei legal.
Instanţa de fond, prin considerentele prezentate, a demonstrat că măsura evacuării pe calea ordonanţei nu poate fi luată câtă vreme se impune cercetarea unor aspecte legate de fondul cauzei, deoarece probele şi susţinerile reclamantei au dus la concluzia netemeiniciei cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins recursul S.C. “B.” S.A. ca nefondat.
Curtea a constatat şi că recursul formulat de S.C. “G.” S.R.L. este nefondat, deoarece instanţa de fond nu se pronunţă în dispozitiv decât asupra capetelor de cerere formulate de reclamantă şi de pârâta-reclamantă care formulează o cerere reconvenţională.
Dacă instanţa fondului a putut dispune asupra întoarcerii executării, în temeiul art. 4042 alin. 2 din Codul de procedură civilă, fără a fi necesară o cerere reconvenţională, nu acelaşi lucru se poate dispune cu privire la cererea pârâtei de acordare a daunelor cominatorii formulate în cadrul acţiunii reclamantei, cu nerespectarea normelor procedurale prevăzute de art. 119 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a motivat în considerente respingerea cererii pârâtei, cu privire la acordarea de daune cominatorii, ca urmare a faptului că pârâta nu a formulat o cerere reconvenţională, în conformitate cu dispoziţiile art. 119 din Codul de procedură civilă.
în aceste condiţii, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, au fost respinse recursurile ca nefondate.
