Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.561/02 martie 2011
Prin Decizia nr.561/2011 pronunţată în dosar nr.4188/107/2010 la data de 02.03.2011, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de apel Alba Iulia a respins ca nefondat recursul declarat de către reclamantul P.I. împotriva sentinţei nr.1849/CAF/2010 pronunţată de către Tribunalul Alba în dosarul nr.4188/107/2010 şi ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu B.
S-a reţinut că prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. 4188/107/2010, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice A. şi Administraţia Fondului pentru Mediu:
– să fie obligate să restituie reclamantului suma de 6.958 RON, achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare potrivit chitanţei TS6 nr.1248320 din 7.04..2010, precum şi la plata sumei reprezentând dobânda legală, calculată de la data achitării taxei şi până la data restituirii efective a sumei;
În motivarea acţiuni, arată că în fapt a achiziţionat clin Republica Federală Germania un autoturism marca A. având număr de identificare WAUZZZ4F97N124XXX, provenienţa acesteia fiind certă, din Uniunea Europeană. Pentru a putea înmatricula acest autoturism, a fost obligat să plătească potrivit O.G. nr.50/2008 o taxă de poluare, deşi această taxă este ilegală şi intră în conflict cu normele de drept internaţional însuşite de România odată cu aderarea acesteia la Uniunea Europeană.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru, care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România şi, mai recent, a autoturismelor noi produse în România.Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte ţări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar şi potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Fritia Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speţă, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Mai este de remarcat un alt tip de : între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 şi cele care înmatriculează autoturisme ulterior, doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deşi este evident că poluează şi autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deşi din preambulul O.U.G. nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului poluatorul plăteşte.
În drept, invocă art. 112 Codul de procedură civilă, art. 11 şi art. 148 din Constituţie, art. 90 din Tratatul CE.
Pârâta Administraţia Finanţelor Publice A. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acţiunii.
Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, motivată de faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă/contestaţie administrativă sau un refuz nejustificat. Pe fond, solicită pârâta respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr.1849/CAF/2010 tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului A. şi Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru restituire taxă de poluare.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii invocată de Administraţia Fondului pentru Mediu este neîntemeiată întrucât nici unul dintre actele care stau la baza încasării taxei pe poluare nu sunt acte administrative fiscale, pentru motive ce ţin în special de definiţia actului administrativ fiscal şi modul în care acesta se comunică, dar şi pentru motive care ţin de logică.
Pe de altă parte, raportat la posibilitatea de contestare a acestei decizii de calcul, considerăm că trebuie să ne raportăm obligatoriu la dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează taxa pe poluare. Or, articolul 10 din acest act normativ, arată că suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4. Deci, contestaţia împotriva deciziei de calcul este limitată ope legis la modalitatea de calcul sub aspectul gradului de uzură al autovehiculului, orice fel de contestaţie în afara limitelor articolului 10 din O.U.G. nr.50/2008 urmând a fi respinsa. Aşadar, decizia de calcul al taxei pe poluare nu poate să fie considerată un act administrativ fiscal.
Cu privire la fondul cauzei s-a decis că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr.50/2008, în varianta iniţială, între 1.07.2008 şi 15.12.2008, precum şi ulterior datei de 14.02.2010, nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art.90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii.
În critica adusă hotărârii atacate se susţine că instanţa de fond nu a analizat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 care nu se aplică autovehiculelor produse în România şi înmatriculate aici, considerându-se evidentă diferenţa de tratament juridic între aceste din urmă autovehicule şi cele aduse din Comunitatea Europeană. S-a apreciat că dispoziţiile O.U.G. nr.50/2008 contravin art. 90 din Tratatul CE.
Verificând sentinţa atacată din prisma motivului invocat, raportat şi la prevederile art. 304 ind. 1 C.pr.civ., curtea reţine următoarele:
Reclamantul a achiziţionat clin Germania un autoturism marca Audi având număr de identificare WAUZZZ4F97N124XXX, provenienţa acesteia fiind certă, din Uniunea Europeană. Pentru a putea înmatricula acest autoturism, a fost obligat să plătească potrivit O.G. nr.50/2008 o taxă de poluare, potrivit chitanţei TS6 nr. 1248320 din 7.04.2010, pe baza Deciziei de calcul al taxei nr. 83849 din 6.04.2010.
Cu privire la motivul de recurs referitor la conformitatea taxei de poluare instituită de O.U.G. nr.50/2008, cu dispoziţiile art. 110 din TFUE curtea reţine că soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală.
Conform art. 110 paragraf 1 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene – TFUE nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.
Prin Hotărârea pronunţată în cauza Weigel (2004) CJCE a stabilit că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele comunitare în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre.
Aşadar, rolul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate şi cele similare autohtone.
Problema care este supusă dezbaterii este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor din tratat invocate de reclamant.
Instanţa de recurs, urmărind modificările succesive ale O.U.G. nr.50/2008, constată faptul că taxa de poluare a fost stabilită prin Decizia nr. 83849 din 6.04.2010, după data modificării O.U.G. nr.50/2008 prin O.U.G. nr.218/2008 , O.U.G. nr. 7/2009 respectiv O.U.G. nr.117/2009.
În consecinţă, compatibilitatea O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse în primul rând prin O.U.G. nr.218/2008.
Analiza trebuie efectuată prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea O.U.G. nr.218/2008.
Astfel, în preambulul ordonanţei de urgenţă analizate se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare şi economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a pieţelor auto şi a producţiei industriei furnizoare, precum şi măsurile de susţinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internaţională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Schimbarea de intenţie declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susţinerii unor programe de protecţie a mediului prin îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. nr.50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule şi păstrarea locurilor de angrenate în producţia de autovehicule.
Trebuie enunţat în acest context şi faptul că, deşi iniţial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autovehiculelor în România, indiferent de tipul acestora, prin actul normativ enunţat, O.U.G. nr.218/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare.
Astfel potrivit art. III din O.U.G. nr.218/2008 ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2008”. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenţiei clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate.
În jurisprudenţa referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiţie Europeană a explicat care sunt condiţiile în care se poate reţine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naţionale şi produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenţă între produsele importate vizate de taxă şi produsele interne favorizate, prelevarea fiscală naţională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar şi potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea consumatorilor.
În consecinţă, atunci când produsele interne şi produsele importate se află într-un raport de concurenţă, iar prin efectul unei norme fiscale naţionale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajaţi să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naţionale şi a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil iar norma fiscală naţională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin O.U.G. nr.218/2008, norma internă îndeplinea toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România – respectiv cele de tipul M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4 şi restul autoturismelor noi sau second-hand de acelaşi tip – M1 şi N1, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenţia declarată de protejare a industriei naţionale, scop incompatibil cu cerinţele şi rigorile spaţiului de liberă circulaţie a mărfurilor, forţei de muncă şi capitalului. Există astfel un raport de concurenţă între produsele importate şi produsele naţionale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse,în speţă fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Referitor la raportul de concurenţă trebuie reţinută şi noţiunea de produse similare. Astfel, în cauza 168/78 Comisia C. Franţa Curtea a decis că trebuie să fie considerate produse similare produsele care “au caracteristici similare şi îndeplinesc aceleaşi nevoi din punct de vedere al consumatorului”
Aşadar trebuie menţionat că discriminarea operează numai între produse care deservesc acelaşi scop, respectiv numai pentru cele de tipul M1 şi N1, pentru celelalte tipuri – M2,M3,N2,N3 – neexistând o astfel de discriminare. Ca exemplu un autotren sau un autobuz nu corespunde aceloraşi nevoi ca şi un autoturism şi ca urmare nu se află în situaţii comparabile, deci nu poate fi subiect al discriminării instituite de art. III din O.U.G. nr.218/2008.
Reclamantul a cumpărat un autovehicul de tipul M1 deci ar fi putut fi subiect al discriminării în măsura în care taxa datorată ar fi fost calculată în temeiul O.U.G. nr.218/2008, respectiv O.U.G. nr.7/2009 (care menţine aceleaşi dispoziţii derogatorii), adică dacă decizia de calcul a taxei ar fi fost emisă până la data de 31.12.2009.
Fiind o taxă calculată în anul 2010, trebuie analizată în speţă incidenţa O.U.G. nr.117/2009.
Analizând conţinutul articolului unic al acestui act normativ se constată că acesta extinde aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.218/2008 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condiţiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
În interpretarea conţinutului acestui articol trebuie avute în vedere şi scopul adoptării ordonanţei, evidenţiat în dispoziţiile preambulului respectiv, pentru a asigura un timp rezonabil de 45 de zile pentru înmatricularea autovehiculelor care provin din statele membre ale Uniunii Europene intrate în România până la 31 decembrie 2009.
Ca atare, interpretarea gramaticală şi teleologică a actului normativ susmenţionat ne permite să conchidem că extinderea protecţiei instituite de art. III din O.U.G. nr.218/2008 se referă la autovehicule de tipul M1 şi N1, introduse în România până la 31.12.2009 şi pentru care s-a cerut înmatricularea până la data de 13.02.2010.
Analizând cererea reclamantului se constată că autoturismul a fost introdus în România după 31.12.2009, dovadă fiind contractul de vânzare cumpărare şi actul de radiere din statul membru UE de unde a fost cumpărat – 20.01.2010 iar taxa a fost calculată prin Decizia nr. 83849 din 6.04.2010, ulterioară datei de 13.02.2010.
Ca urmare reclamantul intimat nu este subiect al discriminării instituite de art. III din O.U.G. nr. 218/2008 – extinsă prin O.U.G. nr.117/2009, aplicabile fiind în speţă dispoziţiile O.U.G. nr.50/2008 în forma neafectată de clauză de exceptare.
Această forma este identică, sub aspectul fondului, (nu şi al cuantumului taxelor) cu forma iniţială.
Analiza compatibilităţii acesteia se realizează pe baza principiilor generale rezultate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privitoare la interpretarea dispoziţiilor tratatelor şi a conţinutului concret al actului normativ aplicabil în speţă.
Curtea de Justiţie a arătat în mod constant că o consecinţă a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum creşte progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (Deciziile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; Cauza C-132/88 Comisia Comunităţilor Europene c. Republicii Elene, par. 17).
Cu privire la natura taxei de poluare CJCE s-a pronunţat la 05.12.2006 asupra acţiunilor preliminare formulate de Hajdu-Bihar Megyei Birosag şi Bacs Kiskun Megyei Birosag în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi şi C-333/2005 Nemeth, ocazie cu care a statuat că o comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speţă, de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurenţă între autoturismele uzate aflate deja pe piaţa naţională şi autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv şi cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
S-a concluzionat că art. 90 par.1 din Tratatul CE (devenit art. 110 din TFUE – începând cu data de 01.12.2009) trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) şi clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate (a se vedea şi Decizia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr.50/2008 (forma în vigoare la 06.04.2010) prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.
Aşa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu, ţinând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Obligaţia de plată a taxei se naşte, conform art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 :
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 şi 9.
Aşa cum rezultă din cuprinsul O.U.G. nr.50/2008 (varianta iniţială şi cea în vigoare la 06.04.2010), spre deosebire de actul normativ maghiar, actul normativ român respectă exigenţele de compatibilitate cu art. 110 paragraful 1 din TFUE.
Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective – (tipul motorului, capacitatea cilindrică) şi clasificarea din punct de vedere al poluării – luându-se în considerare şi deprecierea autoturismului, conform coeficienţilor descrişi în anexa 4 (Cota fixă de reducere prevăzută în anexa nr. 4 este stabilită în funcţie de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică şi nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei vor fi acordate reduceri suplimentare faţă de cota fixă, în funcţie de abaterile de la situaţia standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă).
Pe de altă parte aşa cum rezultă din art. 8 :
(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto naţional se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile alin.2.
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional.
Aşadar atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului Audi cumpărat de reclamant este egală cu valoarea reziduală a taxei pentru un autoturism Audi identic cu cel cumpărat de reclamant, scos din parcul auto naţional în aceeaşi zi cu cea în care s-a solicitat înmatricularea primului, exigenţele stipulate de CJCE cu ocazia soluţionării acţiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi şi C-333/2005 Nemeth sunt respectate.
Faţă de aceste împrejurări instanţa reţine că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr.50/2008 (varianta iniţială şi cea în vigoare la 06.04.2010) nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 110 paragraful 1 din TFUE.
Referitor la pretinsa discriminare invocată de reclamant trebuie arătat că aceasta nu există, întrucât Comisia Europeană nu a impus un anumit model de taxă de poluare (percepută o singură dată sau percepută anual), statelor membre revenindu-le libertatea de a alege această modalitate iar la nivel comunitar această taxă nu este armonizată. În această situaţie Statul Român a înţeles să folosească o variantă de percepere singulară.
În mod evident nu se poate face comparaţie, în acest context, între autovehiculele înmatriculate anterior datei de 01.07.2008 (dat de aplicare a O.U.G. nr.50/2008) şi cele înmatriculate ulterior acestei date, întrucât este de principiu că actele normative nu se pot aplica retroactiv, iar faptul generator al taxei era introducerea autovehiculului în parcul naţional.
Dealtfel în acelaşi sens, în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi şi C-333/2005 Nemeth, CJCE a statuat că o comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speţă, de poluare) nu este relevantă. Aşa fiind nu se poate discuta despre o discriminare pentru că ipotezele imaginate de reclamant nu au caracterul de situaţii comparabile.
Faţă de aceste aspecte se constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea corectă a legii motiv pentru care, conform art. 312 din recursul reclamantului urmează a fi respins.
