Anulare act administrativ emis de autoritatea publică locală prin care s-a aprobat planul de urbanism. Legitimare procesuală activă. Interdicţie de participare la deliberare şi adoptare act administrativ pentru consilierul care are interes personal sau pa


Articolul 47 din Legea nr. 215/2001 instituie o interdicţie de participare la deliberarea şi la adoptarea hotărârii pentru consilierul care are interes personal sau patrimonial.

Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 434 din 4 octombrie 2007

Reclamanții S.I. și S.P. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Cernavodă anularea Hotărârii nr. 282 din 27 noiembrie 2006 adoptată de intimat, suspendarea actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

în fapt, pârâtul a adoptat hotărârea ce face obiectul prezentei cauze prin care a aprobat planul de urbanism de detaliu pentru imobilul D+P+M situat în Cernavodă, str. V.A. nr. 12.

Reclamanții au făcut plângere către emitent, iar acesta prin adresa nr. 16501 din 19 decembrie 2006 le-a comunicat că solicitarea lor privind revocarea actului administrativ a fost respinsă.

Reclamanții apreciază că hotărârea s-a adoptat cu încălcarea legii privind amenajarea teritoriului și urbanismului Legea nr. 350/2001, pentru că, mai întâi au început lucrările de construire a imobilului și apoi s-a adoptat planul de urbanism de detaliu.

Hotărârea atacată s-a adoptat exclusiv pentru a salva auto­rizația de construire emisă pentru B.S. și a cărei anulare face obiectul dosarului nr. 1578/CA/2005 al tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 420/23 aprilie 2007, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S.I. și S.P., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Cernavodă; a anulat Hotărârea nr. 282 din 27 noiembrie 2006 adoptată de Consiliul Local al Orașului Cernavodă; a respins cererea de suspendare a actului administrativ ca rămasă fără obiect; a obligat pârâtul către reclamanți la plata sumei de 1.438,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 27 noiembrie 2006 în ședința ordinară a Consiliului Local Cernavodă, consilierul local M.M., fiica beneficiarului Hotărârii nr. 282/2006 B.S., nu și-a anunțat interesul personal și nu s-a abținut de la vot.

Din cuprinsul dispozițiilor legale indicate, s-a reținut că doamna M.M. avea obligația de a se abține de la vot, indiferent dacă avea interes patrimonial sau personal.

Față de această situație de fapt, raportat la temeiurile de drept invocate, instanța a considerat că Hotărârea nr. 282/2006 este nulă de drept, conform art. 81 din Legea nr. 393/2004 și art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 respectiv art. 46 din Legea republicată în 2007.

Având în vedere nulitatea de drept reținută, instanța nu a mai analizat celelalte aspecte invocate de reclamanți în acțiune.

Față de faptul că Hotărârea nr. 282/2006 adoptată de Consiliul Local Cernavodă în opinia instanței este nulă de drept, aceasta a respins cererea de suspendare a actului administrativ solicitată de reclamanți ca rămasă fără obiect.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, invocând motive de nelegalitate.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Alineatul (2) din același articol prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept al său, sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.

Pe de altă parte, pentru a înainta sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie legitim – corespunzător legii materiale și procesuale, să fie născut și actul să existe în momentul formulării cererii.

Interesul, potrivit art. 1 teza ultimă, este legitim și poate fi atât privat, cât și public.

în cauză, în raport de dispozițiile legale sus-citate, se constată că reclamanții au calitate procesuală activă în prezenta cauză, pentru că, în alin. (2) al art. 1 din lege, se prevede expres posibilitatea terțului față de actul administrativ de a-l constata, iar interesul reclamanților este dovedit în cauza de față, pentru că imobilul construit de beneficiarul actului administrativ B.S. se află amplasat în vecinătatea imobilului proprietatea reclamanților.

în acest context reclamanții se legitimează procesual activ, fiind vătămați în principal în dreptul lor de proprietate care este știrbit prin edificarea construcției de B.S., iar interesul este legitim pentru că actele de autoritate trebuie să fie adoptate cu respectarea legii.

Fiica beneficiarului actului administrativ B.S., M.M., este și a participat la ședința în care s-a adoptat PUD-ul, a luat cuvântul în sprijinul adoptării acestei hotărâri.

Cum art. 47 din Legea nr. 215/2001 instituie o interdicție de participare la deliberarea și la adoptarea hotărârii pentru consilierul care are interes personal sau patrimonial și este fără putință de tăgadă că, consilierul M.M. este fiica beneficiarului acestei hotărâri și, ca atare, a avut interes în adoptarea hotărârii, corect prima instanță a admis acțiunea.

Susținerea din recurs că M.M. nu a votat este nedovedită, pentru că la ședința în care s-a votat hotărârea au participat 16 consilieri și au votat toți – 13 voturi pentru și 3 abțineri – deci M.M. a votat.

Așa fiind, instanța de control constată că recursul este nefondat sub toate aspectele criticilor formulate, și în baza art. 312 C. proc.civ., este respins ca atare.

(Judecător Georgiana Pulbere)