Deşi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 stabileşte că „salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator (…), alin. (2) al acestui articol condiţionează acordarea tichetelor de masă de limitele stabilite prin prevederile bugetului de stat sau ale bugetelor locale.
În consecinţă, Legea nr. 142/1998 stabileşte că se pot acorda tichete de masă dacă limita bugetelor de stat sau locale o permite, şi chiar şi atunci, dacă există disponibilitate din partea angajatorului, norma fiind una dispozitivă.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 495 din 8 noiembrie 2007
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1737/88/2007, reclamanta T.L. a chemat în judecată pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Tulcea, solicitând plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze începând cu ianuarie 2004, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație până la data plății.
în motivarea acțiunii reclamanta arată că are calitatea de funcționar public iar, potrivit legii nr. 142/1998, avea dreptul la tichete de masă.
Prin sentința civilă nr. 1356 din 9 august 2007 a fost admisă cererea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul Legii nr. 142/1998, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă.
S-a reținut că măsura este una de protecție a salariaților și nu este lăsată la aprecierea angajatorului care trebuie să o respecte, indiferent de prevederile legii bugetare.
S-a mai reținut existența unei discriminări în raport de alți salariați din sectorul bugetar și încălcarea art. 41 alin. (2), art. 53 din Constituție, art. 5 alin. (3) din C.muncii, art. 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Soluția a fost atacată cu recurs de către angajator.
Curtea a admis recursul cu consecința modificării în tot a hotărârii atacate și respingerii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998: „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Deși textul stabilește doar posibilitatea de acordare a tichetelor de masă de către angajator, acesta este stimulat în sensul acordării tichetelor de masă, art. 8 din lege stabilind că „sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute la art. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit”. Cu toate acestea, art. 1 alin. (2) din lege condiționează acordarea tichetelor de masă de limitele stabilite prin prevederile bugetului de stat sau ale bugetelor locale.
Prin Legea nr. 507/2003 (a bugetului de stat pe anul 2004), Legea nr. 511/2004 (a bugetului de stat pe anul 2005) și Legea nr. 379/2005 (a bugetului de stat pe anul 2006) se stabilește că, în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare și inclusiv în activitățile finanțate integral din veniturile proprii înființate pe lângă unele instituții publice, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă.
în consecință, Legea nr. 142/1998 stabilește că se pot acorda tichete de masă dacă limita bugetelor de stat sau locale o permite, și chiar și atunci, dacă există disponibilitate din partea angajatorului, norma fiind una dispozitivă.
Având în vedere că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului de acordare a tichetelor de masă, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu de natură să nesocotească principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție. Acest principiu presupune același regim juridic pentru situații identice, ori în speță instituțiile sunt diferite, bugetele acestora fiind diferite și statutul persoanelor încadrate în instituțiile bugetare este diferit. Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că, principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, astfel că, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Dreptul care face obiectul acțiunii nu este nici unul din cele enumerate de Constituție în art. 41 alin. (2) ca reprezentând o măsură de protecție socială. Mai mult, legile privind salarizarea funcționarilor publici nu prevăd un astfel de drept (O.G. nr. 6/2007 în prezent), iar articolul ce face obiectul acțiunii nu a fost declarat neconstituțional.
Acordarea tichetelor de masă nu este nici un drept ocrotit și garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform jurisprudenței constante a Curții, dreptul la un tratament egal neavând o existență independentă, el fiind indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și de Protocoalele la aceasta.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat că art. 1 din Legea nr. 142/1998 face referire la „salariații” (din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, sectorului bugetar, unităților cooperatiste, al altor persoane fizice sau juridice) angajați cu contract individual de muncă, ori reclamanta are statutul de funcționar public, fiind numită în condițiile legii, dispozițiile codului muncii fiind aplicabile numai în măsura în care nu contravin statutului funcționarului public. în concluzie, aceasta nu este „salariat” în sensul Legii nr. 142/1998, nedesfășurându-și activitatea în temeiul unui contract de muncă. în ceea ce îi privește pe funcționarii publici, aceștia au putut beneficia de tichete de masă o perioadă scurtă de timp, pe perioada aplicării O.U.G. nr. 245/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici (1 martie – 13 decembrie 2001), această ordonanță fiind respinsă prin Legea nr. 725/4 decembrie 2001.
(Judecător Georgiana Pulbere)
