Potrivit art. 149 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura compatibilităţii , şi cu codul de procedură civilă, care prin art. 725 arată că dispoziţiile noi de procedură se aplică din momentul intrării lor în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
Modificarea valorii prag pentru care se poate solicita deschiderea procedurii insolvenţei reprezintă o normă de procedură, de imediată aplicare, inclusiv în perioada tranzitorie, cuprinsă între data înregistrării cererii şi data soluţionării acesteia, fiind evidentă intenţia legiuitorului de a nu se solicita deschiderea procedurii insolvenţei pentru o valoare modică în actualele condiţii economice de blocaj financiar.
Decizia nr.1998 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Creditoarea A.F.P. a solicitat instituirea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC V. T. SRL.
În motivarea cererii a arătat că debitoarea se află în stare de prin incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile, fiind în încetare de plăţi de peste 30 de zile, creanţa datorată fiind de 34.653 lei, conform titlului executoriu depus la dosar.
În drept au fost invocate dispoziţiilor art. 26, 31, 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Debitoarea nu a formulat contestaţie în termenul prev. de art. 33 alin.2 din Legea 85/2006.
Prin sentinţa nr. 1430/14.10.2010 Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei A.F.P. în contradictoriu cu debitoarea SC V. T. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătorul sindic a reţinut că pentru deschiderea procedurii de insolvenţă se impune dovedirea îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art.1 şi art. 3 din Legea 85/2006.
În baza art. 3 pct.1 lit. a din lege insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori, iar în baza art.3 pct.12 “cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie”.
A mai reţinut că acest ultim articol privind valoarea prag a creanţei a fost modificat prin Legea nr.169 din 14 iulie 2010 publicată în Monitorul Oficial la data de 21 iulie 2010, stabilindu-se o valoare prag de 45.000 lei, iar cererea creditoarei vizând creanţa de 34.653 lei este situată sub valoarea prag prevăzută de lege, neîndeplinind condiţia prev. de art. 3 pct.12 din Legea 85/2006.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs creditoarea, care a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a arătat că prin cererea nr. 82094/18.02.2010 a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei privind pe debitoare, întrucât are de recuperat o creanţă în sumă totală de 34.653 RON, iar din actele dosarului rezultă că debitoarea se află în stare de insolvenţă prin incapacitate vădită de plată a datoriilor certe şi exigibile cu sumele de bani disponibile, fiind în încetare de plaţi de peste 30 zile, aşa cum prevede art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Precizează că a solicitat ca debitoarea să fie supusă procedurii insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, având în vedere că este titulara unei creanţe la bugetul consolidat al statului în cuantum mai mare de 30.000 RON, valoare prag prevăzută de lege la momentul depunerii cererii, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, neachitată nici până în prezent, ca o consecinţa a stării de insolvenţa care durează de peste 30 de zile.
Consideră că judecătorul sindic a apreciat eronat probele administrate în cauză, întrucât valoarea prag a fost majorată de la 30.000 lei la 45.000 lei conform noului act normativ care a intrat în vigoare la data de 24.07.2010, însă cererea a fost introdusă în data de 23.02.2010, cu mult timp înainte de apariţia ultimelor modificări.
Curtea a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 31 alin. 1 coroborate cu art. 3 pct. 6 şi 12 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, în sensul că un creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii de insolvenţă este acela care are împotriva patrimoniului debitorului de recuperat o creanţă minimă de 45.000 lei .
Este adevărat că la data depunerii cererii de către creditoare valoarea prag a creanţei pentru admisibilitatea cererii era de 30.000 lei, art. 3 pct. 12 suferind modificări cu privire la valoarea prag a creanţei prin Legea nr. 169/2010.
Criticile invocate de recurentă au fost considerate nefondate, având în vedere că potrivit art. 149 din Legea 85/2006 dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura compatibilităţii, şi cu codul de procedură civilă, care prin art. 725 arată că dispoziţiile noi de procedură se aplică din momentul intrării lor în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
Modificarea valorii prag pentru care se poate solicita deschiderea procedurii insolvenţei reprezintă o normă de procedură, de imediată aplicare, inclusiv în perioada tranzitorie, cuprinsă între data înregistrării cererii şi data soluţionării acesteia, fiind evidentă intenţia legiuitorului de a nu se solicita deschiderea procedurii insolvenţei pentru o valoarea modică în actualele condiţii economice de blocaj financiar, urmărindu-se şi degrevarea instanţelor de soluţionarea unor cauze de mică importanţă.
La data analizării cererii creditoarei în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate impuse de lege se aflau în vigoare noile cerinţe impuse de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006, care impunea ca şi condiţie de deschidere a procedurii ca valoarea prag a creanţei invocate de creditor să fie de minim 45.000 lei, iar creanţa de recuperat era sub acest prag.
Pe de altă parte, adoptarea acestei soluţii înlătură a ce s-ar putea crea prin aplicarea unui tratament diferenţiat debitorilor aflaţi în aceeaşi conjunctură, înrăutăţindu-se situaţia celor care au o datorie mai mică, dar împotriva cărora ar trebui deschisă procedura insolvenţei, conform vechii legi, în raport cu cei care ar avea o datorie mai mare, în speţă de peste 30.000 lei, dar nu ar intra sub incidenţa Legii nr. 85/2006 republicată, aşa cum a fost modificată la data de 24.07.2010 prin Legea nr. 169/2010.
În această situaţie Curtea, în raport cu art. 312 din Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
