Acţiune intentată de sindicatul salariaţilor din administraţia locală, având ca obiect anularea unei măsuri dispusă de Curtea de Conturi şi privind suspendarea unor practici nelegale de acceptare la negocierea acordurilor colective a unor clauze care nu s


Prin Sentinţa civilă nr. 2212 din 16.04.2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a respins acţiunea reclamantului Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia locală de Stat ,,C.”, în numele şi pentru membrii săi de sindicat şi Primarul Municipiului Zalău, privind anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. 32/23.11.2009 emisă de Camera de Conturi Sălaj, de suspendare a practicilor nelegale constatate referitor la negocierea clauzelor incluse în A/CCM ca urmare a nerespectării reglementărilor în vigoare prin : – renegocierea la expirarea termenului de valabilitate a A/CCM a clauzelor lovite de nulitate sesizate de DPMSS Sălaj prin excluderea din prevederile contractului; – neacceptarea la expirare de clauze ce nu se încadrează în prevederile legale în vigoare. S-a respins cererea de suspendare a efectelor deciziei şi s-a dispus restituirea cauţiunii de 500 lei achitată prin chitanţa seria TA nr. 1688149/16.04.2010 la CEC Bank.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin pct. A1 – contestat de către reclamant, Camera de Conturi Sălaj, în urma de financiar efectuat la Primăria Municipiului Zalău, s-a dispus suspendarea practicilor nelegale constatate, referitor la negocierea clauzelor incluse în A/CCM ca urmare a nerespectării reglementărilor legale în vigoare prin:

-renegocierea la expirarea termenului de valabilitate a A/CCM a clauzelor lovite de nulitate sesizate de DMPSS Sălaj prin excluderea din prevederile contractului;

-neacceptarea la semnare de clauze ce nu se încadrează în prevederile legale în vigoare. Ca termen de realizare s-a impus 21.12.2009.

Această măsură s-a dispus datorită constatării de abateri de la legalitate şi regularitate astfel:

1.Consiliul Local al municipiului Zalău prin HCL nr. 331/05.12.2005 avizează un proiect Acord/Contract colectiv de muncă ai şi a salariaţilor din cadrul aparatului propriu al CLM Zalău şi a serviciilor subordonate, în baza căruia Primăria municipiului Zalău în calitate de ordonator de credite încheie acest Acord/Contract colectiv de muncă cu reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Administraţia Locală de Stat ,,C.” Zalău în care sunt prevăzute clauze contractuale privind acordarea de sporuri, adaosuri, drepturi, prime care exced actele normative în vigoare, clauze înscrise la art. 24 (2) din A/CCM.

În baza art. 25 din Legea nr. 130/1996 republicată, acest A/CCM semnat de părţile contractante a fost depus şi înregistrat la DMSSF Sălaj sub nr. 11/10.01.2006.

DMSSF Sălaj în urma efectuării verificărilor prevăzute în art. 27 din Legea nr. 130/1996 emite adresa nr. 13/12.01.2006 prin care sesizează părţile semnatare că „în contractul colectiv de muncă încheiat de dumneavoastră sunt incluse clauze care nu respectă prevederile din actele normative în vigoare, aceste clauze fiind lovite de nulitate” fără să menţioneze care ar fi aceste clauze şi prevederile legale încălcate.

Urmare a faptului că Primăria municipiului Zalău nu a acordat aceste drepturi prevăzute în A/CCM, salariaţii instituţiei intentează acţiune civilă la Tribunalul Sălaj, în anul 2006, împotriva pârâţilor de rangul I -CLM Zalău şi de rangul II Primăria municipiului Zalău, solicitând instanţei obligarea acestora la plata drepturilor înscrise în A/CCM.

Tribunalul Sălaj prin Sentinţa Civilă nr. 983/26.06.2006 admite cererea formulată de reclamanţi pe considerentul că A/CCM a fost aprobat de CL Zalău, a fost înregistrat la DMSSF Sălaj şi că aceste drepturi au fost prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, sentinţă definitivă şi executorie, cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Ordonatorul de credite nu declară recurs la Curtea de Apel Cluj şi astfel sentinţa devine definitivă prin nerecurare, şi procedează la efectuarea plăţii acestor drepturi în cursul anului 2006.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din 30.09.2007, Tribunalul Sălaj dispune îndreptarea Sentinţei Civile nr.983/2006 în sensul că obligă pârâţii să plătească aceste drepturi şi în continuare pe durata valabilităţii A/CCM, încheiere rămasă definitivă prin nerecurare de Primarul municipiului Zalău.

Urmare a controlului efectuat de Camera de Conturi Sălaj în anul 2007 asupra contului de execuţie încheiat pentru exerciţiul bugetar al anului 2006, se emite de directorul Camerei de Conturi Sălaj Decizia nr. l6/20.07.2007 prin care se dispune suspendarea practicilor nelegale – incidente clauzelor înscrise in A/CCM şi care sunt lovite de nulitate.

Pe baza deciziei nr. 16/2007 Primarul municipiului Zalău prin adresa nr. 34247/02.08.2007 înştiinţează Sindicatul „C.” Zalău că începând cu 01.08.2007 se suspendă acordarea drepturilor ce fac obiectul A/CCM. iar prin adresa nr. 34580/06.08.2007 se solicită Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Sălaj ,,să precizeze în mod concret şi punctual clauzele care exced prevederilor legale în vigoare ale A /CCM înregistrat sub nr. 11/10.01.2006″.

În adresa de răspuns nr. 1022/14.08.2007 DMPS Sălaj precizează: ,,aceste clauze erau incluse la art. 24 din contract, articol care prevedea acordarea lunară a unor drepturi aşa zise speciale în cuantum de 650 lei, precum şi acordarea o dată pe an a unei indemnizaţii pentru refacerea capacităţii de muncă, echivalentă cu salariul mediu pe economie” şi că „toate drepturile funcţionarilor publici şi personalului contractual din sectorul bugetar sunt reglementate de acte normative speciale şi nu pot face obiectul unor negocieri”.

De menţionat, că Primarul municipiului Zalău nu a suspus atenţiei CLM Zalău (cel care a aprobat prin HCL acest A/CCM) sesizarea de nelegalitate a unor clauze făcută de DMPS Sălaj şi Camera de Conturi Sălaj şi nici nu a luat măsuri de conformare pentru aceste aspecte la expirarea termenului de valabilitate a A/CCM.

Sindicatul „C.” Zalău cheamă în judecată Instituţia Primarului Municipiului Zalău prin acţiunea depusă la Tribunalul Sălaj în anul 2007, prin care solicită:

– Anularea măsurii primarului municipiului Zalău comunicată cu adresa nr. 34247/02.08.2007 prin care s-a dispus suspendarea începând cu 01.08.2007 a plăţii tuturor drepturilor speciale convenite prin A/CCM;

– Respectarea executării A/CCM înregistrat la DMSSF Sălaj sub nr. 11/2006 şi plata tuturor acestor drepturi restante şi în continuare.

Tribunalul Sălaj prin Sentinţa Civilă nr. 2030/05.10.2007 „respinge ca nefondată acţiunea reclamantului Sindicatul C. împotriva pârâtului – Primarul municipiului Zalău, pentru anularea măsurii de suspendare, începând cu data de 01.08.2007 a tuturor drepturilor speciale convenite prin A/CCM nr. 11/2006″.Urmare a recursului formulat de Sindicatul „C.” Zalău la Curtea de Apel Cluj împotriva Sentinţei Civile nr. 2030/05.10.2007, Curtea de Apel Cluj prin Decizia Civilă nr. 1954/26.09.2008,dispune:

– Anularea măsurii primarului municipiului Zalău comunicată prin adresa nr. 34247/02.08.2007 prin care s-a dispus suspendarea începând cu data de 01.08.2007 a plăţii tuturor drepturilor salariale convenite prin contractul colectiv de muncă nr. 11/10.01.2006;

– Respinge petitul privind respectarea executării Contractului colectiv de muncă, decizie irevocabilă.

În urma deciziei civile a Curţii de Apei Cluj nr. 1954/26.09.2008 s-au acordat drepturile aferente Contractului colectiv de muncă pe perioada iulie 2007 – septembrie 2008 în sumă de 1808721 lei.

De asemenea, s-au acordat în continuare şi pe lunile octombrie-decembrie 2008 drepturile aferente A/C CM în sumă de 374469 lei.

S-au încălcat prevederile legale în vigoare prin includerea clauzele prevăzute la art. 24 din A/CCM, Legea nr. 188/1999. republicată, art. 34, alin (1) şi (2), cu modificările ulterioare aduse de OUG nr. 92/2004 prin art. 44 şi art. 61; Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, actualizată, art. 157(2); Legea nr. l30/1996 privind Contractul colectiv de muncă, republicată şi actualizată, art. 12(1).

Măsura a cărei anulare o solicită reclamantul este suspendarea practicilor nelegale constatate, referitor la negocierea clauzelor incluse în A/CCM ca urmare a nerespectării reglementărilor în vigoare prin: – renegocierea termenului de valabilitate a A/CCM a clauzelor lovite de nulitate sesizate de DMPSS Sălaj prin excluderea din prevederile contractului;- neacceptarea la semnare de clauze ce nu se încadrează în prevederile legale în vigoare.

Aceste măsuri dispuse nu sunt de actualitate atâta timp cât ele nu au fost cuprinse în prevederile unui Acord /Contract Colectiv de Muncă, care să fie aplicabil sau nu au fost puse în discuţie de părţile contractante şi a existat un refuz din partea vreuneia dintre părţi de a le include în contract.

O cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune este interesul, care conferă calitatea părţii.

Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

1)să fie legitim, corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale;

2)să fie personal şi direct, adică folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare , să aparţină celui care recurge la acţiune;

3)să fie născut şi actual, să existe în momentul în care este formulată cererea pentru că rolul judecătorului este de a rezolva litigii deja născute. Un interes eventual, ca şi un interes care a trecut, a fost depăşit, nu poate fi luat în considerare.

Interesul este actual în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acţiunea în momentul respectiv s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.

Or, în speţă, reclamanţii nu au făcut dovada încălcării dreptului lor de către pârâtă prin măsurile de viitor, dispuse prin decizia atacată şi ca atare interesul nu este născut şi actual, acţiunea de anulare a unor măsuri ,,viitoare” a fost respinsă.

În ceea ce priveşte excepţia lipse calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul ,,C.” invocată de către pârâtă, aceasta este nefondată, câtă vreme măsurile contestate s-au impus a fi respectate la negocierea Acordului/Contractului Colectiv de Muncă , negociere ce se poartă între angajator şi angajat reprezentat de sindicat.

Cererea de suspendare a efectelor deciziei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a hotărârii din prezenta cauză, a fost respinsă, alături de celelalte capete de cerere pentru următoarele:

Conform art. 14 şi art. 15 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa a reţinut că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente şi prin cererea adresată instanţei pentru anularea în tot sau în parte a actului administrativ atacat.

Dispoziţia art. 2 alin. 2 lit. t) din Legea nr. 554/200, defineşte sintagma ,,cazuri bine justificate” ca acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii, respectiv chiar prin respingerea acţiunii îndoiala asupra legalităţii actului, nu există, şi nici o pagubă iminentă în cauză nu există.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER AL SALARIATILOR DIN ADMINISTRATIA LOCALĂ DE STAT “C.” ZALĂU (denumit în continuarea acţiunii “C.”), în numele şi pentru membri de sindicat salariaţi din aparatului propriu al Consiliului Local al Municipiului Zalău, solicitând admiterea recursului modificarea in totalitate a sentintei civile nr. 2212/2010 a Tribunalului Salaj in sensul admiterii actiunii in contencios administrativa formulata de reclamanta Sindicatul C. Zalau

În motivare s-a arătat că:

Instanţa de fond a solutionat cauza in baza unei exceptii si anume pe lipsa de interes a acestuia, fara a pune in discutia partilor aceasta exceptie.

In dispozitivul sentintei se arata doar ca se respinge actiunea reclamantului, fara se face o alta precizare. In motivarea sentintei se arata ca reclamantul nu justifica un interes in a se adresa instantei de judecata, sens in care face o analiza a notiunii” de interes” care justifica introducerea unei actiuni in instanta ,fara ca aceaste probleme legale de drept sa fie puse in discutia partilor si fara a se da posibilitate reclamanului sa-si formuleze o aparare in acest sens.

Avand in vedere cele relatate mai sus arata ca reclamantului i s-a incalcat dreptul la aparare, instanta de judecata solutionand actiunea pe o exceptie ce nu a fost pusa in discutia partilor.

Instanta de fond nu a motivat respingerea actiunii cu privire la fondul cauzei, ci doar facand referire la lipsa interesului.

Sub aspectul fondului cauzei:

In urma acţiunii de audit financiar al contului de exerciţiu pe anul 2008 la Primaria Municipiului Zalau a fost emisa Decizia nr. 32/23.11.2009 inregistrata sub nr.59589/26.11.2009.

La Pct. A .1. din Decizie se dispune :suspendarea practicilor nelegale constatate referitor la negocierea clauzelor incluse in A/CCM ca urmare a nerespectarii reglementarilor legale in vigoare privind :

– renegocierea la expirarea termenului de valabilitate a A/CCM a clauzelor lovite de nulitate sesizate de DPMSS Salaj prin excluderea din prevederile contractului,

– neacceptarea la semnare de clauze ce nu se incadreaza in prevederile legale in vigoare

Ca urmare a acestei decizii la data de 26.11.2009, Primarul municipiului Zalau denunta prevederile A/CCM umand ca ele sa fie renegociate intre parti incepand cu data de 28.12.2009.

Rezulta astfel cu certitudine ca dispozitiile Deciziei nr. 23/31.11.2009 si-au produs efecte direct si imediat cu privire la drepturile stabilite prin A/CCM astfel ca instanţa de fond in mod cu totul nelegal a retinut ca reclamantul nu a justificat un interes pentru a se adresa instantei de judecata.

Ca urmarea a denuntarii A/CCM Sindicatul C. la data de 07.01,2010 a solicitat renegocierea A/CCM inaintand in acest sens proiectul A/CCM solicitând stabilirea de urgenta a unei date pentru inceperea negocierilor.

Deoarece nu s-a data curs acestei solicitari , la data de 22.03.2010 s-a inregistrat la Primaria municipiului Zalau o noua adresa prin care solicita renegocierea A/CCM, însa pana in prezent nu s-a realizat aceasta renegociere astfel ca incepand cu data de 28.12.2009 nu mai existat nici un A/CCM care sa se aplice membrilor de sindicat din cadrul Primariei Municipiului Zalau.

Mentionează ca legalitatea clauzelor din A/CCM a fost stabilita de instantele judecatoresti in procesele ce au avut loc intre Primaria Municipiului Zalau si Sindiatul ” C.” asa cum de fapt rezulta si din motivarea Deciziei nr. 32/23.11.2009.

Drepturile speciale stipulate în Acordul/contractul colectiv de muncă încheiat cu Sindicatul C., nu exced prevederilor legale , nu se încălcă prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă si nici disp. art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii sau art. 34 alin l si 2 din Legea nr. 188/1999 .

Acordul/contract colectiv de muncă, înregistrat la D.M.S.S.F. sub nr. 11/10.01.2006, încheiat între Primar pe de o parte şi Sindicatul C.- reprezentând funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul primăriei are la bază tocmai prevederile legale invocate de organul de control ca fiind încălcate.

Afirmaţia organului de control conform căreia drepturile ce fac obiectul Contractului colectiv de muncă reglementate de art. 24 alin.2 si acordate salariaţilor sunt drepturi ce exced legislaţiei prevederilor legale este neîntemeiată, deoarece negocierea şi acordarea acestor drepturi speciale, cum le şi denumeşte organul de control în decizie, s-a făcut în aplicarea dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 188/1999 – lege organică şi numai pentru situaţiile prevăzute la lit. a şi b.

In acest fel organul de control impune Primăriei Municipiului Zalău respectiv Primarului Municipiului Zalau o anumita conduita in negocierea A/CCM ba chiar se substituie acestei instituţii impunând eliminarea unor dispoziţii din acest contract.

Analizând recursul declarat, Curtea constată următoarele:

În baza procesului-verbal de constatare înregistrat la Primăria municipiului Zalău sub nr. 54983 din 30.10.2009 şi a raportului de audit financiar nr. 487 din 30.10.2009, a fost emisă, de către directorul Camerei de Conturi Sălaj, decizia nr. 32 din 23.11.2009.

Reclamantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Locală de Stat „C.” Zalău a formulat acţiune îndreptată iniţial împotriva Camerei de Conturi Sălaj şi extinsă ulterior împotriva Instituţiei Primarului municipiului Zalău, prin care a solicitat anularea măsurii dispuse prin pct. A.1 al deciziei, constând în suspendarea practicilor nelegale constatate referitoare la negocierea clauzelor incluse în acordul/contractul colectiv de muncă, ca urmare a nerespectării reglementărilor legale în vigoare, prin:

-renegocierea la expirarea termenului de valabilitate al A/CCM a clauzelor lovite de nulitate sesizate de DPMSS Sălaj, prin excludere din prevederile contractului;

-neacceptarea la semnare a clauzelor ce nu se încadrează în prevederile legale în vigoare, cu termen de realizare 21.12.2009.

Această măsură a fost dispusă în contextul în care s-a constatat că în baza HCL nr. 331 din 05.12.2005 a fost semnat cu reclamanta A/CCM înregistrat sub nr. 11 din 10.01.2006, în cadrul căruia sunt prevăzute clauze privind acordarea de sporuri, adaosuri, drepturi şi prime care exced cadrului normativ în vigoare. Specific, s-a apreciat că prevederile art. 24 alin. 2 din acord sunt cele care au fost acordate în mod nelegal, fiind încălcate prev. art. 34 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 188/1999, art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 şi art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.

În cadrul deciziei, s-a realizat o sinteză a istoricului acordării acestor drepturi, Primarul municipiului Zalău fiind obligat la plata acestora, pe toată durata de valabilitate a acordului, prin sentinţa civilă nr. 983 din 26.06.2006 din dosar nr. 1796/84/2006 al Tribunalului Sălaj, irevocabilă.

Ulterior, urmare a unui control efectuat de Camera de Conturi Sălaj în anul 2007, a fost emisă decizia nr. 16 din 20.07.2007, prin care se dispune suspendarea practicilor nelegale de acordare a unor drepturi prevăzute în acord, care sunt lovite de nulitate, ca urmare a încălcării unor prevederi imperative.

Reclamanta a chemat în judecată Instituţia Primarului municipiului Zalău, în anul 2007, prin înregistrarea unei acţiuni pe rolul Tribunalului Sălaj, prin care s-a solicitat anularea măsurii luate de primar, comunicate cu adresa nr. 34247 din 02.08.2007, prin care s-a dispus suspendarea plăţii acestor drepturi speciale începând cu 01.07.2008, precum şi obligarea pârâtului la executarea A/CCM nr. 11/2006.

La fond, cererea a fost respinsă, însă soluţia a fost modificată în recurs, de către Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1954 din 26.09.2008, dispunându-se:

-anularea măsurii Primarului municipiului Zalău comunicată prin adresa nr. 34247 din 02.08.2007 prin care s-a dispus suspendarea începând cu data de 01.08.2007 a plăţii tuturor drepturi salariale convenite prin CCM nr. 11 din 10.01.2006;

-respingerea petitului privind respectarea executării CCM, decizie irevocabilă.

În urma acestei decizii, s-au acordat drepturile aferente CCM pe perioada iulie 2007 – septembrie 2008, iar plata lor s-a realizat şi în continuare, până la sfârşitul anului 2008.

Organul de control a apreciat că este nelegală practica privind plata acestor drepturi speciale, motiv pentru care s-a dispus denunţarea acordului şi excluderea clauzelor lovite de nulitate din noul contract ce va fi încheiat.

Art. 24 alin. 2 din CCM nr. 11/2006 prevede că funcţionarii publici, respectiv salariaţii din cadrul aparatului propriu de specialitate al Consiliului Local Zalău sunt îndreptăţiţi la acordarea lunară a unor drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, în cuantum de 650 lei, constând în acoperirea unei părţi din cheltuielile cu tratamentele medicale, cu hrana, cu medicamentele, cu ţinuta decentă, din cele determinate de muncă în condiţii de stres şi în spor de fidelitate şi loialitate. Totodată, aceştia beneficiază, o dată pe an, de o indemnizaţie pentru refacerea capacităţii de muncă, echivalentă cu salariul mediu pe economie aferent lunii noiembrie.

Prin prezenta acţiune, reclamanta a solicitat anularea pct. A.1 din decizie, pe considerentul că, pe de o parte, legalitatea clauzelor din acord a fost stabilită în mod irevocabil de către instanţele judecătoreşti, iar pe de altă parte, s-a arătat că acordarea drepturilor speciale prev. de art. 24 din A/CCM nr. 11/2006 nu contravine legii, fiind respectate prev. art. 61 din Legea nr. 188/1999 şi art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, atât în ceea ce priveşte petitul de anulare, cât şi cel de suspendare a executării pct. A.1 din decizie, motivarea hotărârii axându-se exclusiv pe problema inexistenţei unui interes născut, actual şi direct al reclamantei. Totodată, s-a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către pârâtă, este nefondată, câtă vreme măsurile contestate s-au impus a fi respectate la negocierea noului acord colectiv, ce se poartă între angajator şi angajat, reprezentat de sindicat.

O primă remarcă ce se impune a fi făcută în legătură cu prezenta cauză este legată de împrejurarea că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a intrat în puterea lucrului judecat, în lipsa unui recurs al pârâtei, prin care să se critice această statuare.

Cu privire la excepţia lipsei de interes s-a relevat de către tribunal că reclamanta nu se poate erija în titulara unui interes actual, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada încălcării dreptului lor de către pârâtă prin dispunerea unor măsuri de viitor, acţiunea de anulare a unor măsuri „viitoare”, impunându-se a fi respinsă.

Prin recursul declarat de către reclamantă, se solicită modificarea în tot a sentinţei fondului, cu consecinţa admiterii cererii. Un prim motiv de nelegalitate invocat este cel referitor la încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, întrucât cauza a fost soluţionată pe excepţie, fără ca anterior aceasta să fie pusă în discuţia părţilor. Pe fond, s-au reiterat motivele din acţiunea introductivă, relevându-se că prevederile acordului încheiat în 2006 sunt legale, existând hotărâri judecătoreşti irevocabile în acest sens, precum şi că dispoziţiile din decizia nr. 32/2009 au fost date cu încălcarea competenţelor speciale a Camerei de Conturi Sălaj, aceasta neputându-se substitui autorităţii judecătoreşti, pentru a constata nulitatea unor clauze contractuale.

Curtea constată că sunt reale susţinerile conform cărora, chiar dacă în dispozitivul sentinţei atacate nu se menţionează că cererea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes, motivarea acesteia se axează exclusiv pe inexistenţa unui interes actual al reclamantei, nefăcându-se vorbire despre nici unul dintre motivele de nelegalitate invocate în cerere.

Pe de altă parte, se ia act şi de faptul că excepţia ce a fost admisă nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor la nici unul dintre termenele de judecată acordate în cauză, context în care reclamanta invocă cu temei faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nedându-i-se posibilitatea de a combate argumentele conform cărora interesul său nu ar fi actual.

În recurs se arată că nu se poate reţine inexistenţa unui interes născut şi actual, deoarece din conţinutul înscrisurilor depuse în baza art. 305 C.pr.civ. rezultă că, pe de o parte, pârâtul Primarul municipiului Zalău a denunţat prevederile A/CCM nr. 11/2006, iar pe de altă parte a refuzat să demareze negocierile în vederea semnării unui nou acord.

Analizând documentele anexate la dosarul de recurs, Curtea constată că susţinerile recurentei sunt întemeiate, în condiţiile în care pârâtul a înştiinţat reclamanta cu privire la denunţarea prevederilor acordului din 2006, precum şi cu privire la renegocierea unui nou contract, începând cu data de 28.12.2009.

Cu toate acestea, discuţiile nu au fost demarate până în prezent, reclamanta învederând că, deşi a depus proiectul noului acord, încă din data de 07.01.2010, pârâtul refuză orice negociere, atâta vreme cât nu se pronunţă o soluţie irevocabilă în prezentul dosar.

Curtea constată că o astfel de atitudine este de natură să ateste că reclamanta urmăreşte un folos practic concret, ce este justificat de împrejurările concrete ale cauzei, din moment ce, prin decizia nr. 32/2009, în sarcina angajatorului s-au dispus măsuri exprese cu privire la neincluderea unor clauze specifice în noul CCM, iar angajaţii se prevalează, pe de altă parte, de legalitatea acestora.

Chiar dacă decizia atacată este executorie, fiind posibilă punerea sa în executare, demararea negocierilor la acest moment ar fi de natură să dea naştere unor noi conflicte, ceea ce nu este de dorit.

Din această perspectivă, raportat la rolul şi atribuţiile conferite sindicatului, în calitate de reprezentant al angajaţilor, în cadrul viitoarelor negocieri, Curtea apreciază că interesul stabilirii legalităţii măsurilor dispuse prin pct. A.1 al deciziei există şi este actual, în condiţiile în care rolul instanţei este acela de a prefigura, implicit, termenii în care se vor derula discuţiile pe marginea drepturilor speciale prevăzute în fostul acord.

Aşa fiind, soluţia de admitere a excepţiei este nelegală, iar în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. 1 şi 5 teza I C.pr.civ., recursul reclamantei urmează a fi admis, iar ca urmare a constatării împrejurării că acţiunea nu a fost cercetată în fond, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, tribunalul va proceda la analiza motivelor de nelegalitate invocate de către reclamantă, stabilind în ce măsură dispoziţiile date sunt concordante cu prevederile legale invocate în cuprinsul deciziei, precum şi cu competenţa şi atribuţiile stabilite în sarcina organelor de control ale Curţii de Conturi.

De asemenea, se va solicita pârâtului Primarul municipiului Zalău să informeze instanţa cu privire la stadiul procedurii de contestare a legalităţii deciziei nr. 32/2009, demarate în baza prevederilor HG nr. 1/2009, în vederea evitării pronunţării unor soluţii contradictorii.