Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau cu numărul ………în data de 24.05.2012, reclamanta ……a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr………, înregistrată la D.G.F.P. Buzău sub nr. …….şi împotriva Procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr……., în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUZĂU şi cu ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUZĂU, emitentul acestor acte, solicitând anularea măsurilor asigurătorii dispuse.
Prin s.c. nr. 12478/08.10.2012, Judecatoria Buzau a admis contestaţia formulată de contestatoarea…….., în contradictoriu cu intimatele DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI BUZĂU şi ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE BUZĂU; a anulat Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. …….întocmita de pârâta Direcţia Generala a Finanţelor Publice Buzău, precum si anularea actului întocmit de Administraţia Finanţelor Publice Buzău in temeiul acestei decizii, respectiv Procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr……..; a respins cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecata.
Impotriva sentintei a declarat recurs DGFP Buzau, care a riticat solutia din urmatoarele considerente: in mod gresit prima instanta a admis contestatia cu motivarea ca, desi in cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asiguratorii este redat continutul art. 129 al. 2 din OG 92/2003, in motivarea instituirii masurii asiguratorii aceasta este justificata pe considerente ce nu conduc la stabilirea existentei pericolului de sustragere de la plata impozitelor si taxelor datorate catre bugetul de stat, a risipirii patrimoniului sau de ascundere/sustragere a acestuia.
Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, tribunalul apreciaza ca este intemeiat si urmeaza sa fie admis, avand in vedere urmatoarea motivare in fapt si in drept: prin cererea ce formeaza obiectul prezentului recurs, reclamanta …….a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr………, înregistrată la D.G.F.P. Buzău sub nr. …….şi împotriva Procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr………., în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUZĂU şi cu ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUZĂU, emitentul acestor acte, solicitând anularea măsurilor asigurătorii dispuse.
In motivarea contestatiei, reclamanta a aratat faptul ca decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr…….., înregistrată la D.G.F.P. Buzău sub nr. 23442/11.05.2012, nu este motivată; ca nu există pericolul sustragerii de la pentru recuperarea sumei care se va stabili cu titlu de impozit pe din cedarea folosinţei bunurilor şi nici pericolul înstrăinării bunurilor, întrucât, pe de o parte, foloseşte acest imobil pentru activităţile comerciale pe care le desfăşoară şi, pe de altă parte, nu s-a sustras niciodată de la plata sumelor datorate bugetului de stat; ca suma de 13.807 lei, înscrisă în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr………, înregistrată la D.G.F.P. Buzău sub………, este numai o estimare pentru impozitul pe venitul din cedarea folosinţei bunurilor, iar decizia care stabileşte această sumă nu i-a fost încă comunicată; ca această măsură este nelegală, întrucât face imposibilă contractarea unui credit bancar având ca garanţie bunul sus-menţionat, pentru a achita suma reprezentând datoria la bugetul de stat.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 172 din O.G. 92/2003.
Prin s.c. nr………, Judecatoria Buzau a admis contestatia asa cum a fost ea formulata, impotriva sentintei fiind exercitat recursul de fata de catre DGFP Buzau, prin care se arata, in esenta, faptul ca in mod gresit prima instanta a admis contestatia cu motivarea ca, desi in cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asiguratorii este redat continutul art. 129 al. 2 din OG 92/2003, in motivarea instituirii masurii asiguratorii aceasta este justificata pe considerente ce nu conduc la stabilirea existentei pericolului de sustragere de la plata impozitelor si taxelor datorate catre bugetul de stat, a risipirii patrimoniului sau de ascundere/sustragere a acestuia; ca in urma inspectiei fiscale din data de 11.05.2012, s-au stabilit obligatii suplimentare in sarcina contestatoarei in suma de 13.807 lei, ca urmare a incalcarii unor prevederi legale in materie fiscala, cu referire la impozitul pe venitul din cedarea folosintei bunurilor, respectiv dispozitiile art. 41 al.1 lit. c din Legea 571/2003, precum si art. 81 al. 2 din Legea 571/2003; ca echipa de control a constatat ca reclamanta contestatoare nu a declarat venitul si nici nu a achitat impozitul pe venitul incasat; ca emiterea unei decizii de instituire a masurilor asiguratorii este justificata de riscul evident de neplata, de comportamentul fiscal al contribuabilului, care a incalcat dispozitiile legale mentionate; ca reclamanta nu a dovedit in ce consta prejudiciul suferit ca urmare a luarii acestei masuri, instituirea masurii asiguratorii fiind o prerogativa legala la indemana organului fiscal, ce poate dispune poprirea asiguratorie si/sau sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor, pentru ca recuperarea creantelor sa aiba loc; ca in mod gresit instanta a retinut ca prin masurile asiguratorii dispuse ar fi incalcat dreptul de proprietate al reclamantei, cata vreme aceasta a incalcat dispozitiile legale, obtinand venituri consistente fara sa le declare si fara sa achite impozitul aferent; ca fata de comportamentul fiscal al contestatoarei, suma de plata stabilita suplimentar prin raportul de inspectie fiscala justifica existenta pericolului ca aceasta asa se sustraga, sa isi ascunda sau sa isi risipeasca patrimoniul, fiind indeplinita conditia impusa de art. 129 al. 2 din OG 92/2003; ca aceasta masura a fost determinata de imperativul eficientizarii procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le inregistreaza la bugetul de stat, iar finalitatea oricarei proceduri de executare silita este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligatiei.
Pentru a raspunde acestor critici, tribunalul urmeaza sa analizeze daca sunt intrunite cerintele prevazute de art. 129 cod de procedura fiscală, privind instituirea masurilor asiguratorii.
In conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) – (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007:
“(1) Masurile asiguratorii prevăzute in prezentul capitol se dispun si se duc la indeplinire, prin procedura administrativa, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, cand exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.
(3) Aceste masuri pot fi luate si inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare. Masurile asiguratorii dispuse atat de organele fiscale competente, cat si de instantele judecatoresti ori de alte organe competente, daca nu au fost desfiintate in conditiile legii, raman valabile pe toata perioada executarii silite, fara indeplinirea altor formalitati. Odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii.
(4) Masurile asiguratorii se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent. In decizie organul fiscal va preciza debitorului ca prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, dupa caz, masurile asiguratorii vor fi ridicate”.
(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(11) Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.
Art. 172, referitor la contestaţia la executare silită in materie fiscala, arata ca:
(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din nu sunt aplicabile.
(3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Totodată, potrivit art. 2.1 din Ordinul nr.2065/2010 emis de ANAF privind Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, punctul 5.1.1., în situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control.”
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunţate rezultă, deci, ca pentru a se justifica instituirea acestei masuri, organul de control, respectiv intimata recurenta, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul.
Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale şi a situaţiei financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de sau de insolvabilitate etc), astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 şi 5.6 litera f din Ordinul nr. 2605/2010 emis de A.N.A.F.
Raportand prevederile legale anterior enuntate la speta dedusa judecatii, tribunalul retine faptul ca reclamanta, împreuna cu coproprietarii …..si……., au încheiat un contract de închiriere in data de 19.09.2009, pentru o perioada de 3 ani, a unui teren in suprafaţa de 190 mp teren situat in Buzău, str……. nr….., catre SC ……SRL Buzău, chiria fiind de 5.000 lei/luna; prin acelaşi contract, părţile au convenit ca pentru folosinţa anterioara a terenului, chiriaşul sa achite proprietarilor suma de 90.000 lei cu titlu de chirie restanta, suma încasata la data de 19.09.2009, conform menţiunii din contract si înscrisurilor anexate.
Potrivit dispoziţiilor 41 alin. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt supuse impozitului pe venit, iar potrivit art. 81 alin.2 din Legea nr. 571/2003, contribuabilul avea obligaţia de a depune declaraţie privind veniturile estimate in termen de 15 zile de la încheierea contractului intre parti, odată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului de închiriere, insa reclamanta nu a declarat venitul si nu a achitat impozitul pentru venitul încasat.
In urma inspecţiei fiscale din data de 11.05.2012, s-au stabilit obligaţii suplimentare in suma de 13.814 lei, ca urmare a incalcarii de catre reclamanta a prevederilor legale in materie fiscala, cu referire directa la impozitul pe venitul din cedarea folosinţei bunurilor.
În timpul inspecţiei fiscale, pentru suma precizată mai sus, pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUZĂU a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr………. pe bunurile proprietatea reclamantei debitoare, respectiv pe terenul intravilan în suprafaţă de 63 mp situat pe strada …….nr. 1 din municipiul Buzău. În aceeaşi dată, pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUZĂU a emis Procesul verbal asigurător pentru bunuri imobile nr…….
Ca urmare a finalizării inspecţiei fiscale, creanţa a fost individualizata, in conformitate cu art.129 alin.3 din Codul de procedura fiscala, masurile asigurătorii îndeplinite transformându-se in masuri executorii.
Reclamanta contestatoare nu a declarat venitul din cedarea folosinţei bunurilor şi nu a achitat impozitul pe venit, astfel cum de altfel a recunoscut în contestaţia formulată, insa a apreciat ca nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 129 cod de procedura fiscala, deoarece masura nu este motivată; nu există pericolul sustragerii de la executare pentru recuperarea sumei care se va stabili cu titlu de impozit pe venit din cedarea folosinţei bunurilor şi nici pericolul înstrăinării bunurilor, întrucât, pe de o parte, foloseşte acest imobil pentru activităţile comerciale pe care le desfăşoară şi, pe de altă parte, nu s-a sustras niciodată de la plata sumelor datorate bugetului de stat; ca suma de 13.807 lei, înscrisă în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr……., înregistrată la D.G.F.P. Buzău sub……., este numai o estimare pentru impozitul pe venitul din cedarea folosinţei bunurilor, iar decizia care stabileşte această sumă nu i-a fost încă comunicată; ca această măsură este nelegală, întrucât face imposibilă contractarea unui credit bancar având ca garanţie bunul sus-menţionat, pentru a achita suma reprezentând datoria la bugetul de stat.
Tribunalul retine ca masurile asiguratorii prevazute de Codul de procedura fiscala constau in indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului impus asupra bunurilor debitorului. Odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii”.
Aceasta viziune a legiuitorului a fost determinata de imperativul eficientizarii procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le inregistreaza la bugetul de stat. In acest sens, art. 215 alin. (1) din Codul de procedura fiscala prevede in terminis ca introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal. Acest lucru echivaleaza cu continuarea procedurilor de executare silita de catre organele fiscale impotriva debitorului. In aceste conditii, pentru a se recupera creantele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevazut ca masurile asiguratorii sa ramana valabile pe toata durata executarii silite, ca o garantie pentru recuperarea creantei fiscale datorate.
Faptul ca odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii, nu este decat o aplicare a imperativului mai sus enuntat.
Totusi, aceste masuri sunt mentinute in continuare, constituindu-se in garantia executarii intru totul de catre debitor a obligatiilor sale fiscale. In caz contrar, ar exista pericolul nerecuperarii creantelor la bugetul de stat si ar demonstra o lipsa de diligenta atat a legiuitorului, cat si a organelor de executare. Or, finalitatea oricarei proceduri de executare silita este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligatiei.
Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale şi existând pericolul ca societatea să-şi înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 alin. 2, 3 şi 4 din O.G. nr. 92/2003 la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către organele din cadrul D.G.F.P. Buzau, care au efectuat controlul. Ulterior, acest act a fost transmis organelor de executare competente din cadrul A.F.P. Buzau, care au procedat la instituirea sechestrului asigurator.
Măsurile asigurătorii nu trebuie confundate cu măsurile concrete de executare silită întreprinse de organele fiscale.
Toate aceste aspecte au fost reţinute în mod corect de către organul de control şi prezentate pe larg în procesul verbal de control, acestea fiind premisele iniţiale care au determinat organul de control să procedeze la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4737/11.05.2012.
Aplicarea sechestrului asupra bunurilor contestatoarei are drept consecinţă juridică limitarea dreptului de dispoziţie al proprietarului asupra bunului respectiv, importanţa acestei masuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu ce va fi obţinut de creditor.
In scopul înlesnirii executării silite şi pentru a elimina eventualele posibilităţi de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 129 şi urm., permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acţiunii judiciare. Instituţiile juridice prin care se realizează aceste măsuri sunt sechestrul asiguratoriu şi poprirea asiguratorie, una din aceste măsuri fiind de altfel dispuse în cazul contestatoarei din dosarul de faţă.
Este pe deplin satisfăcută condiţia prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestei măsuri şi anume existenţa pericolului ca debitorul, faţa de bugetul general consolidat al statului să se sustragă, să-şi ascundă sau să-şi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor.
De altfel, este de observat că societatea contestatoare, în cererea sa, nu invocă motive de nelegalitate cu privire la actele de executare silită efectuate, făcând doar aprecieri cu privire la situaţia sa în raport de furnizori şi clienţi şi consideră a fi disproporţionată măsura popririi asigurătorii faţă de suma ce i se impută.
Tribunalul retine ca faptele prin care s-au încălcat de către contestatoare dispoziţiile fiscale in materie cu referire directa la obligaţiile stabilite imbraca pericolul social al unor acţiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea masurilor asigurătorii, masuri ce constituie o obligaţie pentru organele fiscale si nu o opţiune, măsura necesara garantării executării creanţei către bugetul de stat.
Aceste aspecte sunt sustinute de atitudinea fiscală a recurentei, respectiv gravitatea şi întinderea în timp a încălcării legislaţiei fiscale, avand in vedere faptul ca reclamanta intimata a încheiat un contract de închiriere in data de 19.09.2009, pentru o perioada de 3 ani, a unui teren in suprafaţa de 190 mp teren situat in Buzău, str. ……nr. 1, catre SC ………SRL Buzău, chiria fiind de 5.000 lei/luna; prin acelaşi contract, părţile au convenit ca pentru folosinţa anterioara a terenului, chiriaşul sa achite proprietarilor suma de 90.000 lei cu titlu de chirie restanta, suma încasata la data de 19.09.2009, conform menţiunii din contract si înscrisurilor anexate, insa de la acea data nu au achitat obligatiile ce le reveneau.
Numai in urma controlului efectuat de organele de control s-au stabilit aceste obligatii de plata, care nu au fost achitate nici in momentul de fata de catre contestatoare.
Criticile contestatoare sunt nefondate, întrucât măsura asiguratorie a fost motivata de organele de inspecţie fiscala in conformitate cu cerinţele art.129 din Codul de procedura fiscala, atât în referatul justificativ, cat si in decizie, arătându-se ca exista pericolul ca debitorul sa se sustragă, sa isi ascundă ori sa isi risipesca patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea.
Referitor la susţinerea potrivit căreia nu exista pericolul de sustragere de la urmărire, tribunalul retine că reclamanta contestatoare nu poate proba un astfel de fapt negativ, iar pentru protecţia eventualului sau drept creditorul este indreptatit sa ia masuri de conservare a patrimoniului debitorului sau, in speţa prin luarea unor măsuri asigurătorii. Masurile asigurătorii au fost dispuse pentru ca creanţa nu era individualizata la momentul emiterii deciziei de instituire. Individualizarea creanţei (13.814 lei) ca urmare a finalizării inspecţiei fiscale probează temeinicia solicitării D.G.F.P. Buzău de instituire a masurilor asigurătorii..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul privind pe intimata DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢALOR PUBLICE A JUDEŢULUI BUZĂU cu sediul în Buzău, str. Unirii, nr. 209, jud Buzău, împotriva sentinţei civile nr……, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr……., având ca obiect contestaţie la executare desfiinţare măsuri asiguratorii, în contradictoriu cu contestatoarea……., cu domiciliul în BUZĂU, STR……şi intimata ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE BUZĂU, cu sediul în BUZĂU, STR. UNIRII, nr. 209.
Modifică în tot sentinţa recurată şi pe fond respinge contestaţia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2013
