Prin sentinţa civilă nr.325 din 15.02.2011, pronunţată de Tribunalul Maramureş, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul V.L. în contradictoriu cu pârâţii SC SRL şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş.
S-a constatat că reclamantul V.L. a avut calitatea de angajat al pârâtei SC K.C. SRL în perioada 15.04.2010 – 21.06.2010.
A fost obligată pârâta SC K.C. SRL să întocmească în formă scrisă contractul individual de muncă pentru perioada 15.04.2010 – 21.06.2010 şi să înscrie perioada lucrată în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost obligată pârâta SC K.C. SRL să achite obligaţiile privind fondul de asigurări sociale şi fondul pentru plata ajutorului de şomaj pentru perioada 15.04.2010 – 21.06.2010.
A fost obligată pârâta SC K.C. SRL la plata către reclamant a drepturilor salariale restante, în cuantum de 300 lei.
A fost obligată pârâta SC K.C. SRL la plata către reclamant a sumei de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din depoziţia martorului H.S., rezultă că reclamantul V.L. a prestat muncă pentru pârâta SC K.C. SRL în perioada aprilie – iunie 2010, în calitate de muncitor, pentru un salariu tarifar orar de 6 lei pe oră.
Pârâta nu a încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă, cu toate că s-a obligat să înscrie perioada lucrată în carnetul de muncă al reclamantului.
Potrivit declaraţiei aceluiaşi martor, pârâta a achitat reclamantului drepturile salariale aferente lunilor aprilie şi mai 2010, rămânând o restanţă de aproximativ 300 lei pentru luna iunie 2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română, iar obligaţia întocmirii revine angajatorului.
În situaţia în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Controlul efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş, invocat de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, cu toate că vizează perioada mai 2010 – august 2010, a fost realizat în luna septembrie 2010, ulterior încetării activităţii de către reclamant.
Constatările procesului-verbal de contravenţie nr. 26072 din 27.09.2010 nu sunt obligatorii pentru instanţă, care a analizat coroborat toate probele administrate în cauză.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. f) din Codul muncii, angajatorul are obligaţia să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii care îşi desfăşoară activitatea pe bază de contract individual de muncă se face lunar de către angajator.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Pârâta nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale solicitate către reclamant şi nici a contribuţiilor aferente pentru perioada 15.04.2010 – 21.06.2010, cu toate că sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 287 din Codul muncii.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, tribunalul a apreciat acţiunea formulată ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, o va admite.
În baza art. 16 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, instanţa a constatat că reclamantul V.L. a avut calitatea de angajat al pârâtei SC K.C. SRL în perioada 15.04.2010 – 21.06.2010 şi a obligat pârâta SC K.C. SRL să întocmească în formă scrisă contractul individual de muncă pentru perioada 15.04.2010 – 21.06.2010 şi să înscrie perioada lucrată în carnetul de muncă al reclamantului.
Conform art. 40 alin. 2 lit. f) din Codul muncii, instanţa a obligat pârâta SC K.C. SRL să achite obligaţiile privind fondul de asigurări sociale şi fondul pentru plata ajutorului de şomaj pentru perioada 15.04.2010 – 21.06.2010.
În baza art. 40 alin 2 lit. c), art. 161, art. 163, art. 287 din Codul muncii, instanţa a obligat pârâta SC K.C. SRL la plata către reclamant a drepturilor salariale restante, în cuantum de 300 lei.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reţinând că a căzut în pretenţii, fiind în culpă procesuală, instanţa a obligat pârâta SC K.C. SRL la plata către reclamant a sumei de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei nr. 4191889 din 8.02.2011 şi facturii fiscale nr. 12 din 8.02.2011, depuse la dosar fond.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta S.C. K.C. SRL prin avocat C.Z. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii prezentând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.
Reclamantul V.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar la termenul din 4 iulie 2011 a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a d-nului avocat C.Z.
Examinând hotărârea în raport de excepţia invocată, Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul recurs a fost declarat în numele pârâtei S.C. K.C. SRL de d-nul avocat C.Z. care a reprezentat această parte în faţa primei instanţe, Tribunalul Maramureş.
Or, deşi d-nul avocat C.Z. a semnat recursul declarat în numele pârâtei, nu a justificat prin împuternicire avocaţială dreptul de a reprezenta partea în faţa Curţii de Apel Cluj.
Astfel, împuternicirea acordată avocatului în dosarul de fond îi permite acestuia să asiste şi să reprezinte partea în faţa Tribunalului Maramureş, nu şi în faţa instanţei de recurs.
Chiar dacă în conformitate cu dispoziţiile art.69 alin.2 C.pr.civ., avocatul care a reprezentat partea în faţa primei instanţe poate să exercite fără împuternicire în acest sens, calea de atac împotriva hotărârii date, acest act de conservare menit să păstreze dreptul la exercitarea căii de atac trebuie însuşit de către parte, deoarece nu se încadrează în limitele mandatului acordat avocatului.
Or, în speţă, pârâta nu şi-a însuşit calea de atac declarată de avocatul său de la fond deşi a fost citată în acest sens, ceea ce atrage incidenţa excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant conform art.161 alin.1 C.pr.civ.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.161 alin.1 C.pr.civ., va anula ca efect al admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, recursul declarat de pârâta S.C. K.C. SRL, care în temeiul art.274 C.pr.civ. va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat (fila 37). (Judecător Sergiu Diaconescu)
