JUDECĂTORIA CÂMPINA
Judecător: Elena Stănescu
Materie – Drept comercial -Contracte – Menţiunile făcute în facturi în sensul că pentru întârzierea în plată se aplică penalităţi într-un anumit cuantum pe zi de întârziere nu constituie o clauză penală, neexistând acordul părţilor exprimat de persoane ce sunt îndreptăţite, în condiţiile legii, să angajeze părţile contractante.
Sentinţa civilă nr. 543/17.02.2011
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/204/2010, debitoarea S.C. X S.R.L. a formulat în contradictoriu cu creditoarea S.C. Y S.R.L., cerere în anularea somaţiei de plată cuprinsă în ordonanţa nr. …/15.10.2010 pronunţată de Judecătoria C.
În motivarea cererii, debitoarea a susţinut că în mod eronat s-a calculat contravaloarea mărfii de 4.684 lei şi a penalităţilor de 2.819,22 lei, având în vedere că între părţi s-a încheiat contractul nr. …/04.03.2010 şi prin urmare în baza acestei convenţii puteau fi emise facturi decât ulterior datei de 04.03.2010 şi nu în luna februarie.
S-a mai arătat că suma de 300 lei a fost plătită în contul facturii nr. ../05.03.2010 de 4.200 lei, rămânând o diferenţă de 3.900 lei, iar despre penalităţile de 0,5%, exagerat de mari şi cu tentă speculativă, se vorbeşte numai în art. 8 din contractul dintre părţi, capitolul “Răspunderea contractuală” o astfel de clauză neputând fi aplicabilă unor debite anterioare datei încheierii contractului (4.03.2010).
Debitoarea a subliniat că penalităţile de întârziere de 0,5 % s-au aplicat sumei globale de 7.503,22 lei în care este cuprinsă şi suma de 484 lei, ca fiind un rest de plată din factura nr. ../10.02.2010 emisă anterior contractului, iar acest calcul este nelegal şi afectează ambele componente ale creanţei.
În drept, a invocat disp. art. 8 din Legea nr. 5/2001, modificată şi completată.
La 10.02.2011 debitoarea a precizat cererea în anulare menţionând că la fila 2 alin. 3 a indicat că penalităţile de întârziere de 0,5% s-au aplicat asupra sumei globale de 7.503,22 lei, însă în realitate această sumă reprezintă valoarea totală la care a fost obligată prin ordonanţă, penalităţile fiind incluse în aceasta.
A mai subliniat că-şi menţine critica potrivit căreia s-au aplicat penalităţi de întârziere unei sume ce face obiectul facturii nr. ../10.02.2010 emisă anterior contractului încheiat între părţi la 04.03.2010, iar penalităţile de 0,5% nu puteau fi aplicate decât facturii de 4.200 lei, respectiv nr. ../05.03.2010, emisă ulterior contractului şi din care s-a plătit suma de 300 lei, rămânând de achitat o diferenţă de 3.900 lei, la care urmează a se adăuga şi contravaloarea primei facturi – nr. ../10.02.2010 – în sumă de 784 lei.
La această precizare debitoarea a anexat tabel calcule (f. 24).
Legal citată, creditoarea a formulat în apărare întâmpinare (f. 27), prin care a solicitat respingerea acţiunii în anulare, ca nefondată şi menţinerea ca temeinică şi legală a ordonanţei nr. ./15.10.2010.
În cuprinsul acestei cereri a arătat că instanţa de fond a apreciat corect probele administrate şi a aplicat corect legea, creanţa sa fiind certă, lichidă şi exigibilă, atestată prin înscrisurile însuşite de debitoare.
Referitor la penalităţile de întârziere a arătat că a depus modul acestora de calcul, astfel încât susţinerile debitoarei conform cărora penalităţile sunt exagerat de mari şi cu tentă speculativă sunt nefondate.
A mai susţinut că deşi debitoarea avea cunoştinţă de existenţa dosarului şi de termenul de judecată nu a contestat suma datorată sau penalităţile de întârziere calculate şi nici nu a depus întâmpinare.
În drept a invocat disp. O.G. nr. 5/2001, modificată şi completată şi a ataşat chitanţa nr. 4071/4.03.2010 (f. 28).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin ordonanţa nr. ../15.10.2010 pronunţată de Judecătoria C. în dosarul nr. ../204/2010 a fost admisă cererea formulată de creditoarea S.C. X S.R.L. şi somată debitoarea S.C. Y S.R.L. să plătească acesteia suma de 7.503,22 lei, din care 4.684 lei reprezintă contravaloare marfă livrată şi neachitată şi 2.819,22 lei, penalităţi de întârziere, precum şi suma de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că la 04.03.2010 între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.., având ca obiect vânzarea-cumpărarea produselor marca …, în cuprinsul căruia, respectiv la art. 6.1, cumpărătorul – societatea debitoare – şi-a asumat obligaţia de a plăti preţul produselor livrate în termen de 30 de zile de la recepţia mărfii, iar în cazul în care cumpărătorul nu efectuează plăţile în termenul convenit s-a stipulat ca acesta să plătească penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere calculate la suma datorată până la achitarea efectivă.
S-a mai reţinut că în baza acestui contract creditoarea a livrat debitoarei produse pentru care a emis facturi fiscale, acceptate la plată prin semnarea şi ştampilarea acestora sau numai prin semnare, respectiv factura nr. ../05.03.2010 în valoare de 4.200 lei şi nr. ../10.02.2010 în valoare de 784 lei, din care creditoarea a solicitat doar 484 lei motivat de faptul că debitoarea a achitat suma de 300 lei şi potrivit centralizatorului şi modului de calcul al debitului efectuat de creditoare s-a acumulat un debit total de 7.503,22 lei, din care: 4.684 lei – contravaloare produse livrate şi 2.819,22 lei – penalităţi de întârziere.
În consecinţă instanţa de fond a concluzionat că în cauză sunt incidente disp. art. 2, art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, art. 969, art. 970, art. 1169-1170 şi art. 46 Cod comercial, întrucât creanţa creditoarei constând în contravaloarea mărfii livrate şi neachitate şi a penalităţilor de întârziere are caracter cert, lichid şi exigibil şi reprezintă o obligaţie născută ca urmare a relaţiilor contractuale între părţi, fiind atestate direct de facturile fiscale depuse la dosar .
Examinând ordonanţa atacată prin prisma motivelor cererii în anulare formulate, a înscrisurilor nou depuse şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa constată că cererea în anulare este în parte întemeiată, doar în ceea ce priveşte critica debitoarei privind penalităţile de întârziere calculate pentru prima factură fiscală ce a fost emisă anterior contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, urmând a anula în parte ordonanţa nr. ../15.10.2010 a Judecătoriei C., cu consecinţa înlăturării doar a obligaţiei debitoarei de la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 341,22 lei şi menţinerii dispoziţiei privind somarea debitoarei la plata sumei de 7.162 lei, din care 4.684 lei reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată şi 2.478 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Astfel, cu referire la debitorul principal, a invocat debitoarea că suma de 300 lei achitată de aceasta a reprezentat parte din contravaloarea facturii fiscale nr. 10245 emisă la 05.03.2010, însă o astfel de susţinere urmează a fi înlăturată, ca nefondată, întrucât aşa cum rezultă din chitanţa nr. 4071 depusă la fila 28 în dosar această sumă a fost plătită către creditoare la data de 04.03.2010, deci anterior emiterii celei de-a doua facturi, respectiv nr. … (5.03.2010), fiind evident că reprezintă parte din contravaloarea primei facturi fiscale invocate în cauză, emisă la 10.02.2010, în sumă totală de 784 lei.
Motivul invocat de debitoare potrivit căruia în mod eronat au fost aplicate penalităţi de întârziere de 0,5% pentru neplata cu întârziere a facturii fiscale nr. ../10.02.2010, ce a fost emisă anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. .. dintre părţi, este apreciat ca fiind întemeiat.
Cum convenţia de vânzare-cumpărare nr. …, prin care părţile au stabilit la art. 8.1 plata de penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere în caz de neachitare în termen a sumelor datorate, a fost încheiată la 04.03.2010, aceasta se aplică doar facturilor emise ulterior perfectării înţelegerii, efectele convenţiei neputând retroactiva cu privire la o factură emisă anterior, în speţă cea cu nr. … şi încheiată la 10.02.2010.
Deşi creditoarea cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei a susţinut că în chiar cuprinsul acestei facturi sunt indicate penalităţi de 0,5% din sold pe zi de întârziere pentru nerespectarea termenului, o astfel de apărare urmează a fi respinsă ca nefondată, iar în acest sens reţine că menţiunile făcute în facturi în sensul că pentru întârzierea în plată se aplică penalităţi într-un anumit cuantum pe zi de întârziere nu constituie o clauză penală, neexistând acordul părţilor exprimat de persoane ce sunt îndreptăţite, în condiţiile legii, să angajeze părţile contractante.
Semnarea facturilor certifică numai primirea produselor, iar facturile acceptate fac dovada existenţei raporturilor contractuale, dar nu pot înlocui contractul.
Un contract implică, de regulă, negocierea între părţi şi stabilirea unui acord cu privire la obligaţiile părţilor contractante, iar în lipsa unui contract încheiat între părţi înscrierea pe factură a menţiunii referitoare la aplicarea de penalităţi de întârziere este unilaterală şi nu exprimă un acord de voinţă.
Prin semnarea facturilor se dovedeşte primirea produselor facturate, dar nu se pot stabili noi obligaţii în sarcina debitoarei, mai ales că semnătura de pe facturile fiscale nu aparţine întotdeauna persoanei care poate reprezenta în mod valabil societatea debitoare.
În speţă, în condiţiile în care nu există un contract care să stipuleze obligaţia debitoarei la plata de penalităţi de întârziere într-un anumit cuantum pentru neplata în termen a sumei de 784 lei, menţionată în factura fiscală nr. .. încheiată la 10.02.2010, ci există doar menţiunea făcută de societatea creditoare în cuprinsul facturii potrivit căreia nerespectarea termenului se penalizează cu 0,5% din sold pe zi de întârziere, instanţa apreciază că nu este îndeplinită condiţia caracterului cert al penalităţilor de întârziere calculate la suma de 341,22 lei, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 7 în dosarul iniţial, pentru neplata în termen a acestei facturi.
Faţă de cele ce preced, reţine că în mod corect a fost stabilit debitul principal la suma de 4.686 lei, reprezentând contravaloare facturi emise şi neachitate, însă potrivit înscrisurilor de la dosar şi având în vedere în special efectele contractului de vânzare-cumpărare nr. ../4.03.2010 constată că doar suma de 2.478 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere pentru neplata în termen a celei de-a doua facturi fiscale nr. ../5.03.2010, are caracter cert, lichid şi exigibil.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul disp. art. 13 din O.U.G. nr. 119/2007 urmează a admite în parte cererea în anulare, anulând în parte ordonanţa nr. …/15.10.2010 a Judecătoriei C., menţinând dispoziţia privind somarea debitoarei la plata sumei de 7.162 lei, din care: 4.684 lei reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată şi 2.478 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 lei, înlăturând doar obligarea debitoarei de la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 341,22 lei.
În temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., urmează a obliga creditoarea la plata către debitoare a sumei de 1.019,8 lei, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat, potrivit dovezilor existente la dosar.
1
