Din cuprinsul art. 969 din Codul civil rezultă că numai convenţiile încheiate legal, ce nu contravin dispoziţiilor de ordine publică, au putere de lege între părţi. Raportul creat prin contract are o valoare tot atât de puternică precum raportul creat printr-o dispoziţie imperativă a legii.
Cum, prin contract, părţile au stipulat preţul garanţiei în monedă străină, aceasta leagă atât pe cel obligat a plăti garanţia, cât şi partea obligată a o restitui. în consecinţă, în temeiul art. 1604 din Codul civil, recurenta este obligată să restituie ce a primit, pentru că la data efectuării plăţii, potrivit normelor Băncii Naţionale a României în vigoare, a primit un preţ în monedă străină.
Obligaţia de restituire în aceste condiţii nu apare ca oneroasă, ci echitabilă.
(Decizia nr. 933 din 17 iunie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 9.064/2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială, reclamanta S.C. “P.” S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “B.” S.A., solicitând instanţei să constate rezilierea Contractului de comodat nr. 756 din 25.02.1998 şi a Contractului de livrare nr. 756 din 25.02.1998 şi să dispună obligarea societăţii pârâte la restituirea contravalorii în lei a sumei de 7.500 USD, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii s-a arătat că pârâta a solicitat rezilierea contractelor, reclamanta comunicând acordul său, faţă de clauzele abuzive conţinute, că în temeiul art. 6 şi 8 din contract se cuvine restituirea garanţiei constituite de reclamantă la încheierea contractului.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la 12.12.2001, pârâta a solicitat respingerea primului capăt de cerere ca inadmisibil, întrucât, rezilierea operând de drept, reclamanta nu îşi poate întemeia acţiunea pe dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă.
în ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, s-a solicitat admiterea în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 63.849.380 lei reprezentând contravaloare garanţii contractuale constituite în de către reclamantă. S-au invocat în acest sens dispoziţiile art. 8 alin. 3 din contractul părţilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 689 din 24.01.2002, pronunţată în Dosarul nr. 9.064/2001, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia prematurităţii acţiunii ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată şi a constatat reziliat Contractul de comodat nr. 756/1998 şi Contractul de livrare nr. 756/1998 şi a obligat pârâta la plata sumei de 7.500 USD în lei la data efectuării plăţii, precum şi la cheltuieli de judecată în sumă de 13.910.200 lei.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a solicitat modificarea în parte a sentinţei, în sensul obligării la plata sumei de 63.849.380 lei.
în esenţă au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi 970 din Codul civil şi a prevederilor contractuale, întrucât art. 8 alin. 3 din contractul părţilor prevede că “în caz de reziliere, proprietarul va restitui clientului garanţia contractuală care a fost constituită”. Or, garanţia contractuală a fost achitată în lei. S-au invocat dispoziţiile art. 1604 din Codul civil, potrivit cărora depozitarul trebuie să restituie numai ceea ce a primit, în aceeaşi monedă, indiferent dacă valoarea acesteia a scăzut sau a sporit pe perioada derulării contractului, şi principiul echităţii, restituirea garanţiei în dolari, potrivit clauzelor contractului, fiind socotită prea oneroasă.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a respins recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în fapt, prin Contractul de comodat nr. 756 din 25.02.1998, încheiat de părţi, la art. 6 s-a stipulat garanţia contractuală, intimatul având obligaţia de a constitui o garanţie de 7.500 USD în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii.
Potrivit art. 8 alin. 3 din acelaşi contract, în caz de reziliere, garanţia contractuală constituită urmează a fi restituită.
Recurenta nu a contestat obligaţia de restituire a garanţiei, ci cuantumul acesteia, susţinând că atâta vreme cât plata la data constituirii s-a făcut în lei, urmează ca doar această sumă să fie restituită. Un asemenea raţionament nu poate fi primit, întrucât s-ar încălca prevederile art. 969 din Codul civil, prin contract părţile stabilind valoarea garanţiei în monedă străină, respectiv 7.500 USD.
Potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 352/1991, toate persoanele juridice, care produc, comercializează mărfuri sau prestează servicii cu plata în valută liber convertibilă, vor efectua aceste operaţiuni în condiţiile prevăzute de Regulamentul Băncii Naţionale a României privind operaţiunile curente şi transferurile de capital cu mijloace de plată străine, cu plata în lei.
în consecinţă, pe teritoriul României, decontările se efectuează numai în monedă naţională.
Din cuprinsul art. 969 din Codul civil rezultă că numai convenţiile încheiate legal, ce nu contravin dispoziţiilor de ordine publică, au putere de lege între părţi.
Raportul creat prin contract are o valoare tot atât de puternică ca şi raportul creat printr-o dispoziţie imperativă a legii. Prin contract părţile au stipulat preţul garanţiei în monedă străină, aceasta legând atât pe cel obligat a plăti garanţia, cât şi partea obligată a o restitui. Plata efectivă s-a făcut în moneda naţională, cu respectarea normelor imperative emise de , fără să impieteze clauza contractuală.
în consecinţă, în temeiul art. 1604 din Codul civil, recurenta este obligată să restituie ceea ce a primit, pentru că la data efectuării plăţii, potrivit normelor Băncii Naţionale a României în vigoare, a primit 7.500 USD. Obligaţia de restituire în aceste condiţii nu apare ca oneroasă, ci echitabilă.
Valoarea acestei sume nu s-a modificat, iar devalorizarea monedei naţionale nu impietează executarea, întrucât nu este moneda contractului.
Prin urmare, instanţa de fond nu a obligat la plata unei sume mai mari decât cea constituită la data încheierii contractului.
Referitor la practica juridică invocată, instanţa nu este ţinută de raţionamentele juridice greşite strecurate în hotărârile invocate.
