Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 18.02.2009, reclamantul I.V.G. i-a chemat în judecată pe pârâţii R.N.M. şi B.E.. Reclamantul a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale,precizată ulterior ca cerere în evacuare întemeiată pe Legea nr.114/1996, evacuarea pârâţilor din apartamentul nr. 5 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A. nr. 7, proprietatea reclamantului înscris în CF nr. 171764 Cluj, compus din 3 camere şi dependinţe şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 2670/2011 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, ca urmare a desfiinţării sentinţei civile nr.9072/2009 prin decizia nr.621/2009 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I.V.G., împotriva pârâţilor R.N.M. şi B.E., având ca obiect evacuare.
A fost respinsă cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În primul rând, pentru justa soluţionare a cauzei instanţa a apreciat că este necesar să fie stabilit cadrul procesual sub aspectul obiectului acţiunii.
Astfel, în dispozitivul instanţei de recurs se menţionează că se desfiinţează sentinţa civilă nr. 9072/18.06.2009.
Cu toate acestea recursul nu a fost formulat decât de reclamanţii pârâţi-reconvenţionali, şi nu şi de pârâţii reclamanţi reconvenţionali; respectiv doar cu privire la acţiunea principală şi nu şi cu privire la acţiunea reconvenţională.
În aceste condiţii dispozitivul deciziei civile nr. 621/18.11.2009 nu poate fi interpretat altfel decât în sensul că se desfiinţează sentinţa civilă nr. 9072/18.06.2009 exclusiv cu privire la soluţia pronunţată asupra acţiunii principale, menţinându-se soluţia de respingere cu privire la acţiunea reconvenţională. Acest lucru nu este contrazis de considerentele deciziei, întrucât analizarea art. 1 şi 7 din OUG nr. 40/1999 nu se poate face doar în cadrul acţiunii reconvenţionale ci şi în cadrul acţiunii principale ca apărare de fond.
În aceste condiţii instanţa a reţinut că este sesizată doar cu acţiunea principală având ca obiect evacuarea pârâţilor din imobilul în cauză, reţinând corelativ acestui fapt că soluţia instanţei de respingere a acţiunii reconvenţionale pentru faptul că pârâţii nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 6 din OUG nr. 40/1999 a rămas irevocabilă prin neexercitarea apelului împotriva sa.
Instanţa a mai reţinut faptul că la ultimul termen de judecată reclamantul prin reprezentant a precizat că solicită evacuarea pârâţilor în temeiul Legii nr. 114/1996 şi art. 480 din Codul civil. Raportat la această precizare clară a pretenţiilor reclamantului, instanţa a reţinut că este învestită cu o acţiune în evacuare întemeiată pe art. 114/1996 şi art. 480 din Codul civil.
Ţinând cont de aceste aspecte instanţa a apreciat că în speţă acţiunea este neîntemeiată. Aceasta deoarece în speţă situaţia părţilor din prezenta cauză este reglementată în ansamblu de prevederile OUG nr. 40/1999, care, ca şi normă specială se aplică cu prioritate atât faţă de Legea nr. 114/1996 cât şi faţă de art. 480 din Codul civil.
Din interpretarea coroborată a art. 1, 7 şi 10 din OUG nr. 40/1999 rezultă modalitatea în care în speţă reclamanţii pot fie să încheie un contract de închiriere cu pârâţii, fie că obţină evacuarea acestora, indiferent de timpul scurs de la intrarea în vigoare a actului normativ menţionat. Instanţa a apreciat însă că analiza punctuală a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de aceste texte legale nu mai este necesară faţă de precizarea de acţiune făcută de reclamant prin reprezentant în sensul că înţelege să solicite evacuarea în temeiul Legii nr. 114/1999.
În consecinţă, având în vedere aspectele menţionate instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul I.V.G..
Pe cale de consecinţă în baza art. 274, aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, instanţa a respins şi cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 227 din 10.05.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis apelul declarat de apelantul I.V.G. împotriva Sentinţei civile nr. 2670/2011 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca pe care a anulat-o şi evocând fondul s-a respins acţiunea civilă înaintată de reclamantul I.V.G. împotriva pârâţilor R.N.M., şi B.E., având ca obiect evacuare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin Decizia civilă nr. 621/A/2009 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei impunându-se administrarea unei probaţiuni referitor la evacuare, respectiv la posibilitatea de a încheia un contract de închiriere.
În rejudecare, prima instanţă prin hotărârea pronunţată a reţinut că în speţă situaţia pârâtelor din prezenta cauză este reglementată de prevederile OUG 40/1999, măsură care se aplică cu prioritate faţă de Legea 114/1996, fără însă a respecta îndrumarul deciziei de casare privind administrarea unei probaţiuni vizând posibilitatea de a încheia un contract de închiriere.
În conformitate cu dispoziţiile art. 297 C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel ca şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorul fondului, în speţă constatându-se că prima instanţă nu a respectat îndrumarul deciziei de casare prin care s-a statuat necesitatea administrării unei probaţiuni şi cercetarea fondului cauzei,ca atare s-a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 297 al. 1 C.pr.civ., potrivit cărora în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului instanţa de apel, va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul examinând fondul.
Examinând fondul, tribunalul a reţinut că acţiunea formulată de către reclamantul I.V.G. a fost formulată iniţial ca o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care a solicitat să se dispună evacuarea pârâţilor din locuinţa-apartament nr. 5 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A. nr. 7, înscris în CF 171764 Cluj, cerere modificată în cerere de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea 114/1996, temei juridic reiterat şi cu ocazia punerii concluziilor pe fond, în rejudecare.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de către pârâţii-reclamanţi reconvenţionali, soluţia de respingere a acesteia a trecut în puterea lucrului judecat.
Din probele existente la dosar, a rezultat că între părţi nu s-a încheiat vreun contract de închiriere a cărui termen să fi expirat sau a cărei clauze să nu fi fost respectate de către pârâţi pentru a interveni sancţiunea prevăzută de Legea 114/1996 vizând evacuarea ca o consecinţă a rezilierii contractului de închiriere.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea OUG 40/1999, s-a reţinut faptul că reclamantul a notificat la data de 22.12.2008, prin intermediul executorului judecătoresc, pe pârâta R.N.M., în vederea încheierii contractului de închiriere însă nu şi pe pârâtul B.E..
Pârâta a comunicat reclamantului la data de 11.02.2008 cererea pentru închirierea imobilului din litigiu, situaţie în care nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 10 al. 3 din ordonanţa potrivit căreia nepredarea locuinţei înăuntrul termenului de 60 de zile de la data notificării îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară evacuarea pe cale de ordonanţă preşedinţială, întrucât cererea formulată de către reclamant s-a făcut cu încălcarea acestui termen.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor legale în baza cărora reclamantul şi-a întemeiat acţiunea în evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A. nr. 7, ap. 5, înscris în CF 171764 Cluj, dobândit prin restituire în natură în baza Legii 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.V.G. solicitând modificarea deciziei civile nr. 227/2011 a Tribunalului Cluj în sensul admiterii cererii formulate de către reclamant împotriva pârâţilor.
În motivare s-a arătat că instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile legale privind deţinerea doar cu titlu a unui spaţiu locativ, astfel cum este prevăzut în Codul civil, Legea nr. 114/1996 şi OUG nr. 40/1999.
OUG nr. 40/1999 nu mai poate constitui temei de drept pentru prelungirea contractului de închiriere, efectele sale întinzându-se pe o durată de 5 ani, în condiţiile în care de la intrarea sa în vigoare au trecut 12 ani.
Pârâţii nu mai pot fi menţinuţi în neîncheind un contract de închiriere.
Şi în condiţiile în care s-ar considera aplicabile prevederile art. 10 alin. 3 din acest act normativ, acest text de lege nu mai poate fi considerat temei al neîndeplinirii obligaţiilor reclamantului deoarece prin sentinţa civilă nr. 12698/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a respins acţiunea pârâţilor de obligare la încheierea contractului de închiriere.
Instanţa de apel omite a reţine principiul de bază al Legii nr. 114/1996, acela că locuinţa se ocupă numai după încheierea contractului de închiriere.
Deşi legal citaţi intimaţii nu au formulat întâmpinare şi nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia procesuală faţă de recursul declarat.
Analizând recursul declarat de către reclamantul I.V.G. împotriva deciziei civile nr. 227/2011 a Tribunalului Cluj, Curtea reţine următoarele:
În cea ce priveşte starea de fapt, aceasta a fost stabilită de instanţele de fond, reclamantul fiind din anul 2008 proprietarul tabular al imobilului în litigiu, imobil restituit în temeiul Legii nr.10/2001, iar pârâţii având calitatea de chiriaşi.
Important în soluţionarea cauzei este de reţinut care a fost soluţia pronunţată de instanţă asupra cererii reconvenţionale prin care s-a solicitat obligarea reclamantului la încheierea unui contract de închiriere în temeiul O.U.G. nr.40/1999, soluţie care a rămas irevocabilă prin neexercitarea vreunei căi de atac.
Prin sentinţa civilă nr.9072/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca această cerere reconvenţională a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se în considerente că pârâţii nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor art.6 din O.U.G. nr.40/1999, dreptul de a obţine încheierea unui contract de închiriere împotriva voinţei proprietarului fiind discutabil raportat la art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO. Aceasta în condiţiile în care reclamantul pârât şi-a exprimat poziţia procesuală referitoare la această cerere prin întâmpinarea depusă la dosar, arătând în mod expres că se opune încheierii unui astfel de contract, în lipsa acordului său neputând fi obligat la încheierea sa decât prin restrângerea nejustificată a dreptului de proprietate protejat de art.480 C.civ., României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Soluţia irevocabilă pronunţată asupra cererii reconvenţionale coroborată cu lipsa altor demersuri ale pârâţilor în vederea încheierii unui contract de închiriere pentru imobilul proprietatea reclamantului impune concluzia că menţinerea acestora în imobil apare ca o încălcare nejustificată a dreptului de proprietate al reclamantului, indiferent de modalitatea în care reclamantul şi-a îndeplinit în anul 2008 obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr.40/1999.
Contractele de închiriere în temeiul căruia pârâţii au ocupat imobilul în litigiu a putut fi prelungit în temeiul O.U.G. nr.40/1999, respectiv O.U.G. nr.8/2004, până la data de 08.04.2009. După retrocedare reclamantul era obligat să respecte contractul de închiriere aflat în derulare, dar până la data de 08.04.2009.
Astfel cum s-a indicat de către reclamant, cererea a fost întemeiată pe O.U.G. nr.40/1999, Legea nr.114/1996 şi art.480 C.civ., instanţa de apel având în vedere la soluţionarea acestuia doar prevederile primelor două acte normative, fără a analiza temeinicia acţiunii şi din perspectiva art.480 C.civ, adică din perspectiva încălcării sau nu a dreptului de proprietate al reclamantului. De altfel instanţa de apel a omis să aibă în vedere faptul că raportat la precizările făcute de reclamant nu mai este vorba despre o acţiune de evacuare pe cale de ordonanţă preşedinţială, referindu-se în considerentele deciziei la art.10 alin.3 din O.U.G. nr.40/1999, prevederi legale care nu sunt relevante în cauză.
Opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum aceasta reiese din hotărârile pronunţate împotriva României raportat la prevederile O.U.G. nr.40/1999, respectiv cauzele Radovici şi Stănescu împotriva României, Oancea împotriva României, Spanoche împotriva României, Popescu şi Toader împotriva României, Puşcaş împotriva României, Tarik împotriva României, Arsenovici împotriva României, este în acelaşi sens, statuându-se constant că ingerinţa în dreptul de proprietate trebuie nu doar să urmărească un scop legitim conform interesului general ci şi să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile destinate să reglementeze folosinţa bunurilor unui individ. Tocmai acest lucru este exprimat de noţiunea de just echilibru ce trebuie păstrat între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeană a mai statuat că interesele legitime ale colectivităţii cer într-un asemenea caz o repartiţie echitabilă a sarcinii sociale şi financiare pe care o presupun transformarea şi reforma imobilelor din ţară, însă această sarcină nu ar putea să se sprijine pe un anume grup social, indiferent de importanţa pe care o au interesele unui alt grup sau ale colectivităţii în ansamblul său.
De altfel, considerentele pentru care s-a apreciat de către Guvernul României, aspect reţinut de Curte, că ingerinţa în dreptul de proprietate astfel cum aceasta rezultă din O.U.G. nr.40/1999 este permisă raportat la al doilea alineat al art.1, Protocolul nr.1, şi anume interesul general constând în protecţia intereselor locatarilor într-o situaţie care se caracteriza prin penuria de locuinţe la preţ ieftin, nu mai subzistă în prezent.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin.3 C.pr.civ. urmează a admite recursul declarat de reclamantul I.V.G. împotriva deciziei civile numărul 227 din 10 mai 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o va modifica parţial în sensul că va admite acţiunea exercitată de reclamant împotriva pârâţilor R.N.M. şi B.E. şi în consecinţă va dispune evacuarea pârâţilor din apartamentul numărul 5 situat în imobilul din Cluj-Napoca, str. A. nr. 7.
În temeiul art.274 C.pr.civ instanţa va obliga pârâţii să-i plătească reclamantului suma de 1060 lei cheltuieli de judecată în toate instanţele reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial. (Judecător Anamaria Câmpean)
