Textul art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 214/1999 conţine o normă de trimitere la dispoziţiile de ansamblu ale Decretului-lege nr. 118/1990 care consacră drepturi în favoarea beneficiarilor acestui act normativ nefiind stipulată o anume normă ori subdiviziune care să consacre anumite drepturi expres prevăzute în norma de trimitere aşa cum cere imperativ art. 48 alin. (3) teza I, din Legea nr. 24/2000.
Persoana care deţine calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă recunoscută ca atare printr-un act administrativ emis în condiţiile prevăzute de lege, se bucură de toate drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 prin aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 214/1999 şi, prin urmare, în sfera acestor drepturi intră şi dreptul la indemnizaţie lunară prevăzut la art. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990, chiar dacă acest text luat ca atare, fără nici o conexiune cu norma de trimitere conţinută de art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 214/1999, vizează exclusiv ipotezele pe care le consacră.
Prin conexiunea realizată de norma de trimitere, textul art. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990 trebuie socotit că se aplică şi persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, ipotezele textului de lege fiind extinse astfel şi la situaţiile care au fost avute în vedere de autoritatea de drept atunci când a emis decizia administrativă ori, după ca, judiciară, de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1987 din 8 noiembrie 2007
Prin sentința civilă nr. 1225 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V.A.A.S. împotriva pârâtei Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Baia Mare.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, că Hotărârea nr. 17 din 22 februarie 2007 emisă de pârâtă este legală și temeinică, că drepturile prevăzute de art. 6 și art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 i-au fost acordate reclamantului prin Decizia nr. 3591 din 10 ianuarie 2007, iar în ceea ce privește drepturile prevăzute la art. 3 din același act normativ, acestea se acordă doar persoanelor care s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) ale actului normativ citat pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat sau în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) pentru fiecare an de internare abuzivă în spitale de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, statuând astfel că reclamantul nu s-a aflat în niciuna din situațiile anterior reținute, iar prin Decizia nr. 640 din 16 noiembrie 2006 comisia i-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, având în vedere că a fost suspus unor măsuri abuzive, respectiv a fost îndepărtat din învățământ desfăcându-i-se contractul de muncă.
împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând, în esență, că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, prin confirmarea legalității decizie atacate în sensul neacordării și a indemnizației mai favorabile prevăzute la art. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990. Se susține că în mod vădit s-a încălcat și aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 care nu conține nici o îngrădire sau limitare a acordării tuturor drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și a dispozițiilor legale pertinente incidente în materie Curtea constată că este fondat, sentința atacată fiind esențial nelegală și vădit netemeinică pentru următoarele motive:
1. Principala problemă de drept pusă în discuție atât în fața autorității publice cu competențe în materie cât și în fața jurisdicției de contencios administrativ a tribunalului a fost dacă o persoană, respectiv reclamantul, care deține o decizie emisă de Comisia pentru Constarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă prin care i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă beneficiază de anumite drepturi prevăzute de lege și în caz afirmativ acare este sfera de cuprindere a acestora. Instanța de fond, ca de altfel și autoritatea administrativă a acceptat și acreditat teza acesteia din urmă conform căreia într-o atare ipoteză reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute la art. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990 deoarece de aceste prevederi beneficiază exclusiv persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile expres prevăzute la art. 1 din acest act normativ. Această interpretarea conduce Curtea, ca instanță de recurs, să rețină aplicabil în cauză motivul de recurs expres prevăzut la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. motiv care deși nu este expres menționat de recurent va fi calificat ca atare conform prevederilor art. 306 alin. (3) corelat cu art. 3041C.proc.civ.
2. Curtea reține că prin Decizia nr. 3591 din 18 ianuarie 2007 emisă de pârâtă i se recunoaște reclamantului calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 pe considerentul că din probele administrate în fața pârâtului constând în: Decizia nr. 640 din 16 noiembrie 2006 emisă de Ministerul Justiției – Comisia pentru Constarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, adresa nr. 1203 din 13 iunie 1968 a Inspectoratului Școlar Maramureș, adresa nr. 7757/1958 a Sfatului Popular Baia Mare, adresa nr. 268/1959 a Uniunii Artiștilor Plastici, sentința civilă nr. 2179/2006 a Judecătoriei Baia Mare, rezultă că în perioada 10 octombrie 1958 – 1 septembrie 1968 reclamantul a fost persecutat din motive politice, sens în care va beneficia de drepturile prevăzute la art. 6 din Decretul-lege nr. 118/1990 și conform art. 9 din același act normativ i s-a stabilit o vechime în muncă de 9 ani 10 luni și 21 zile, drepturile urmând a fi acordate începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cereri, respectiv de la 1 februarie 2007 și se plătesc de M.M.S.F.
Prin sentința civilă nr. 2179 din 28 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dos. nr. 2139/2006 definitivă și irevocabilă prin neapelare s-a constat că reclamantul a fost îndepărtat din învățământ din motive politice începând cu data de 10 octombrie 1958 când i s-a desfăcut contractul de muncă. Această situație se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă fiind calificată ca măsură administrativă abuzivă, sens în care reclamantul a obținut recunoașterea acestei calități prin Decizia nr. 640 din 16.11.2006 emisă de Ministerul Justiției – Comisia pentru Constarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) și lit. e) din această ordonanță de urgență persoanele care au calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă beneficiază, între altele, de drepturile prevăzute în Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările ulterior precum și de orice alte drepturi prevăzute prin legi speciale.
între alte drepturi prevăzute expres de Decretul-lege nr. 118/1990 se înscrie și dreptul de a benefica de îndemnizația consacrată de art. 3 care dispune că: „Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei (RON) pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 50 lei (RON) pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. în funcție de evoluția prețurilor și a tarifelor, indemnizațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, o data cu indexările aplicate pensiilor și celorlalte drepturi de asigurări sociale de stat”.
Curtea constată că textul art. 7 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 214/1999 conține o normă de trimitere la dispozițiile de ansamblu ale Decretului-lege nr. 118/1990 care consacră drepturi în favoarea beneficiarilor acestui act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. Totodată, conform art. 48 din aceeași lege care are nota marginală trimiterea la alte acte normative, în cazul în care o norma este complementara altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conține. Nu poate fi făcută, de regula, o trimitere la o alta norma de trimitere. Dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului și a celorlalte elemente de identificare. Trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul sau conținut ori numai la o subdiviziune, precizată ca atare. Când actul ce face obiect de trimitere a fost modificat, completat ori republicat, se face mențiune și despre aceasta. La modificarea, completarea și abrogarea dispoziției la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau abrogare trebuie avută în vedere situația juridică a normei de trimitere.
Din cele ce preced, Curtea constată că norma de trimitere conținută la art. 7 alin. (1) lit. b) face trimitere la drepturile con sacrate de întreg Decretul-lege nr. 118/1990 nefiind stipulată o anume normă ori subdiviziune care să consacre anumite drepturi expres prevăzută în norma de trimitere așa cum cere imperativ art. 48 alin. (3) teza I, in fine.
Așa fiind, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit, în calitatea sa de luptător în rezistența anticomunistă recunoscută ca atare prin actul administrativ emis în condițiile prevăzute de lege, să se bucure de toate drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 prin aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 214/1999 și, ca atare, în sfera drepturilor intră și dreptul la indemnizație lunară prevăzut la art. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990, chiar dacă acest text luat ca atare, fără nici o conexiune cu norma de trimitere conținută de art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 214/1999, vizează exclusiv ipotezele pe care le consacră. Prin conexiunea realizată de norma de trimitere textul art. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990 trebuie socotit că se aplică și persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, ipotezele textului de lege fiind extinse astfel și la situațiile care au fost avute în vedere de autoritatea în drept atunci când a emis decizia administrativă ori, după caz judiciară, de recunoaștere as calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Astfel fiind, Curtea are în vedere că textul art. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990 distinge între îndemnizația lunară de 100 RON ce se acordă pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat și îndemnizația lunară de 50 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă persoanele dintr-o categoria sau alta sunt sau nu sunt pensionate.
Situația reclamantului așa cum a fost stabilită de comisia specială a fost încadrată în art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 214/1999 respectiv s-a stabilit că pe perioada 10 octombrie 1958 – 1 septembrie 1968 adică o durată de 9 ani 10 luni și 21 zile pentru care de altfel autoritatea pârâtă a și stabilit o vechime în muncă reclamantului, poate fi reținută și ca temei al acordării și a îndemnizației prevăzută de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, aceasta fiind regula generală stabilită de legiuitor între toate situațiile evidențiate în textul legal iar orice dubiu ori echivoc între cele două tipuri de îndemnizație îi profită reclamantului.
Astfel fiind, Curtea reține că recursul reclamantului se vădește a fi fondat, sentința atacată fiind nelegală sub aspectul motivelor analizate anterior, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.proc.civ. se va admite recursul, sentința instanței de fond va fi modificată în sensul anulării Hotărârii de soluționare a contestației nr. 17 din 22 februarie 2007 emisă de pârâtă și, ca o consecință, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va anula parțial Dispoziția nr. 3591 din 18 ianuarie 2007 sub aspectul refuzului de a recunoaște și acorda reclamantului dreptul îndemnizația lunară prevăzută la art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru durata de 9 ani 10 luni și 21 zile, sens în care, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâta va fi obligată să modifice Decizia nr. 3591 din 18 ianuarie 2007 în sensul de a recunoaște reclamantului și drepturile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru perioada de 9 ani 10 luni și 21 zile începând cu data de 1 februarie 2007.
(Judecător Liviu Ungur)
