Obligaţiile fiscale stabilite în plus după acordarea unor facilităţi fiscale vamale înlăturate la controlul ulterior, nu sunt susceptibile de a genera majorări şi penalităţi de la data realizării importului, ci numai de la data stabilirii acestor diferenţe, conform art. 109 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1412 din 29 septembrie 2006
Prin sentința civilă nr. 1148 din 9 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1699/2006 al Tribunalului Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL Cluj-Napoca împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj – Serviciul supraveghere și Control vamal.
în motivare s-a reținut în esență că, în urma controlului a posteriori autoritățile vamale străine nu au confirmat originea comunitară a bunurilor importate de societatea reclamantă, astfel că regimul tarifar preferențial nu poate fi acordat și în consecință societatea datorează o diferență de taxe vamale, precum și accesoriile calculate asupra acestei sume .
împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs în motivarea căruia invocă nulitatea procesului-verbal de control și a deciziei dată în soluționarea contestației pe considerentul că Direcția Regională Vamală Cluj trebuia sa-și finalizeze inspecția printr-un raport și nu printr-un proces-verbal de control, în drept, se invocă prevederile art. 107 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Pe fond, reclamanta invocă culpa exportatorului, care rezultă din corespondența purtată cu autoritățile vamale străine conform căreia exportatorul nu a prezentat dovezi suficiente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor.
Sub aspectul legalității recurenta arată că în mod greșit instanța a făcut în cauză aplicarea art. 34 al Protocolului nr. 4 din 27 decembrie 2001 referitor la definirea noțiunii de „produse originale” și metodele de cooperare administrativă ratificat prin O.U.G. nr. 192/2001, protocol în care la art. 34 se prevede că sancțiunile vor fi aplicate oricărei persoane care emite sau determină emiterea unui document ce conține date inexacte în scopul obținerii regimului preferențial pentru produse.
Or, recurenta arată ca documentele ce ar putea fi considerate că ar conține date inexacte referitoare la origine sunt facturile externe și certificatul de circulație al mărfurilor EUR 1 emise ele către exportatorul bunurilor din Italia, respectiv de autoritățile vamale ale țării exportatoare pe care s-a înscris de către aceștia faptul că mărfurile sunt originare din Uniunea Europeană.
Prin întâmpinarea înregistrată la 23 august 2006, intimata A.N.V. București, prin Direcția Regionala Vamală Cluj a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
în apărare intimata arată că asupra operațiunilor vamale desfășurate de societatea reclamantă a exercitat un control vamal ulterior potrivit Codului vamal și nu inspecție fiscală reglementată de Codul de procedură fiscală, de aplicabilitate generală. Astfel, documentul prin care se finalizează controlul vamal ulterior este procesul-verbal de control și nu un raport sau o decizie de impunere.
Pe fond, intimata arată că pentru importul de uzate pentru camioane și autoturisme în baza declarației vamale de import nr. 48013/16 septembrie 2002 reclamanta a beneficiat de un regim tarifar preferențial acordat în baza certificatului de origine EUR 1 BO A 0565445 și a facturii externe nr. 7/12 septembrie 2002. întrucât în urma controlului a posteriori care a avut la bază suspiciuni cu privire la originea mărfurilor s-a constatat că bunurile importate nu sunt originare în sensul Protocolului 4 ratificat prin O.U.G. nr. 192/2001, regimul tarifar preferențial acordat inițial nu s-a mai putut menține și astfel au fost aplicate măsurile dispuse prin art. 107 din HG nr. 1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal a României, procedându-se la retragerea regimului tarifar preferențial prin instituirea măsurilor de recuperare a datoriei vamale prin actul de control nr. 12360/S/103/19 septembrie 2005.
Prin întâmpinarea înregistrată la 15 septembrie 2006 intimata D.G.F.P. CLUJ a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că în speță s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 107 din HG nr. 1141/2001 și art. 141 din Legea nr. 141/1997, și că nu există nici un temei legal pentru stabilirea datoriei vamale în sarcina exportatorului și nu a importatorului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 232/30 decembrie 2005 organul de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. a jud. Cluj a respins contestația formulată de reclamanta SC M.P. SRL Cluj-Napoca împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control nr. 12360/S/103 din 19 septembrie 2004 emis de Direcția Regională Vamală Cluj prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligarea de a achita la bugetul de stat suma de 6150 lei cu titlu de taxe vamale, dobânzi și penalități de întârziere.
Procesul-verbal în cauză a fost întocmit în urma controlului a posteriori pentru certificatul EUR 1 nr. 1 AB C 0123456, constatându-se că nu au fost îndeplinite condițiile de eliberare a acestuia și, ca urmare, organul vamal a dispus anularea regimului vamal preferențial acordat în cadrul importului realizat cu declarația vamală import nr. 48013/16 septembrie 2002 constând în 115 bucăți anvelope uzate pentru camioane și 890 bucăți anvelope uzate pentru autoturisme achiziționate de reclamantă din Italia în calitate de titulară a operațiunii vamale și de beneficiară inițială a regimului preferențial.
în urma unui control „a posteriori’ în aplicarea dispozițiilor art. 74-75 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României și a dispozițiilor art. 32 pct. 6 din Protocolul nr. 4 din 25 ianuarie 1997, referitor la definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatea Europeana și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, protocol ratificat prin O.U.G. nr. 192/2001 aprobată prin Legea nr. 151/2002, autoritatea vamală italiană comunică faptul că exportatorul nu a prezentat dovezi suficiente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor acoperite de certificatul EUR, deci mărfurile în cauză nu beneficiază de regim tarifar preferențial.
Acest rezultat a condus la invalidarea certificatului EUR 1 și la pierderea efectului acestuia constând în aplicarea tarifului vamal preferențial.
Din economia dispozițiilor Protocolului din 25 ianuarie 1997 se desprinde concluzia că acordarea regimului tarifar preferențial se face exclusiv în temeiul documentelor autentice și regulat emise, iar stabilirea regimului preferențial ce se acordă de autoritățile vamale române are la bază prezentarea unui certificat de origine valid din punct de vedere legal, singura probă certă, concludentă și pertinentă ce conduce la aplicarea regimului tarifar preferențial în materia Protocolului din 25 ianuarie 1997 o constituie certificatul de origine eliberat cu respectarea strictă a procedurilor expres prevăzute in acest acord internațional. Orice alte acte prezentate în sprijinul dovezii de origine a produsului importat nu conferă importatorului dreptul de a solicita, iar autorității vamale obligația de a acorda regimul tarifar preferențial în temeiul Protocolului din 25 ianuarie 1997.
Din această perspectivă soluția instanței de fond este legală și ca atare va fi menținută în privința debitului principal.
Cu toate acestea, în ceea ce privește majorările de întârziere, dobânzile și penalitățile de întârziere calculate anterior emiterii procesului-verbal, curtea va dispune exonerarea reclamantei de la plata acestor accesorii în considerarea dispozițiilor art. 109 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora. Ori, organul vamal a calculat penalități și dobânzi de întârziere pentru o perioadă anterioară datei comunicării procesului-verbal de constatare a obligației de plată în ce privește diferența în minus, ceea ce evident contravine dispozițiilor exprese ale art. 114 din actul normativ anterior invocat conform căruia „pentru neachitarea Ia termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere”, iar conform art. 115 alin. (2) lit. a) „pentru diferențele de impozite, taxe, contribuții, precum și cele administrate de organele vamale, stabilită de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței impozitului, taxei sau contribuției pentru care s-a stabilit diferența, până la data stingerii acesteia”. Aceeași regulă este aplicabilă și în privința modului de calcul al penalităților de întârziere așa cum reiese din dispozițiile art. 120 din actul normativ invocat.
Din această perspectivă Decizia nr. 232 din 30 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. a jud. Cluj prin care se menține în întregime procesul-verbal de control nr. 12360/S/103/19 septembrie 2005 este parțial nelegală în ceea ce privește dobânzile, majorările și penalitățile de întârziere, respectiv: 1834 RON – majorări de întârziere și dobânzi aferente taxelor vamale, 502 RON – penalități de întârziere la taxele vamale, 30 RON – majorări de întârziere și dobânzi aferente comisionului vamal, 8 RON – penalizări de întârziere la comision vamal, 354 RON – majorări de întârziere și dobânzi aferente T.V.A. și 97 RON – penalități de întârziere la T.V.A.
în ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă nulitatea procesului verbal de control, curtea reține că este nefondat.
Asupra operațiunilor vamale desfășurate de societatea reclamantă sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României și nu cele ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ale cărui norme devin incidente – având caracter general – numai în situația m care normele speciale nu reglementează suficient.
Din această perspectivă, documentul prin care se finalizează controlul vamal a posteriori este procesul verbal de control, conform art. 16 din Decizia nr. 633/14 martie 2006 pentru aprobarea normelor tehnice pentru realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior, publicată în M. Of. nr. 150/2001.
De altfel, chiar dacă înscrisul cuprinzând rezultatul controlului ar fi purtat o denumire greșită, actul în sine nu ar fi fost lovit de nulitate absolută, ci doar de una relativă, ceea ce presupunea din partea reclamantei dovedirea prejudiciului încercat prin greșita intitulare a actului de control.
Față de cele ce preced, Curtea în temeiul art. 312 C. prov. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 urmează a admite recursul reclamantei, a casa sentința atacată și rejudecând în fond pricina urmează să admită în parte acțiunea formulată de reclamantă și să dispună anularea parțială a Deciziei nr. 232 din 30 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. a jud. Cluj și a procesului-verbal de control nr. 12360/S/103 din 19 septembrie 2005, în sensul exonerării reclamantei de plata sumelor mai sus menționate, cu titlu de accesorii ale debitului principal.