Prin Sentinţa civilă nr. 4240 din 6 decembrie 2010, a Tribunalului Cluj, au fost respinse ca nefondate excepţiile invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Cluj.
A fost admisă cererea formulată de reclamanta A.A.C. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti, astfel cum a fost precizată. Au fost obligaţi pârâţii să calculeze şi să plătească reclamantei drepturile reprezentând sporul de confidenţialitate de 15%, actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data de 12.11.2006 şi până la data de 11.11.2009. A fost obligat pârâtul de rând 1 să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei. A fost obligat pârâtul de rând 3 să aloce fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale neîncasate.
S-a luat act de renunţarea reclamantei la judecată faţă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru sporul de confidenţialitate aferent perioadei anterioare datei de 19.11.2007 şi excepţia lipsei de interes pentru perioada ulterioară datei de 12.11.2009, invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Cluj, care se impune a fi analizate cu prioritate conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanţa le-a respins pentru următoarele considerente:
Prin Deciziile nr. 819, 820 şi 821 pronunţate de Curtea Constituţională la data de 03.07.2008 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 5.496/100/2007 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 7.980/99/2007 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă şi s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de , republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speţă, nu se pune însă problema substituirii unui act normativ cu alte norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci se solicită a se verifica dacă nu există o discriminare de fapt între angajaţii din sistemul public, prin acordarea sporului de confidenţialitate în favoarea unor categorii, fără a exista criterii de natură să ofere egalitate de tratament tuturor celor potenţial îndreptăţiţi la plata sporului. Or, această posibilitate şi, totodată, obligaţie de verificare, este instituită în sarcina judecătorilor naţionali prin dispoziţiile art. 20 alin. 2 din României, care consacră prevalenţa reglementărilor internaţionale mai favorabile în materia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În ceea ce priveşte celelalte excepţii, prin precizarea de acţiune formulată în cauză reclamanta a arătat că îşi restrânge pretenţiile la perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2009.
Având în vedere faptul că art. 4 alin. 1 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 a recunoscut în mod expres dreptul judecătorilor (inclusiv) de la curţile de apel la acordarea sporului de confidenţialitate, tribunalul apreciază că în speţă este incident cazul de întrerupere a cursului prescripţiei reglementat de art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr.167/1958, astfel că reclamanta beneficiază de un nou termen de prescripţie pentru recuperarea drepturilor neacordate şi care nu erau prescrise la data intrării în vigoare a legii de 12.11.2009.
Ca urmare a precizării formulate, în mod evident rămâne fără obiect excepţia lipsei de interes a solicitării de acordare a sporului după data mai sus menţionată.
Pentru toate acestea, au fost respinse excepţiile invocate de pârâţi.
Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta A.A.C. face parte din personalul din unităţile de justiţie, fiindu-i impusă prin lege o obligaţie profesională imperativă, specială şi specifică, de confidenţialitate (art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 şi art. 4 alin. 1 din Legea nr.303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic adoptat prin Hotărârea C.S.M nr.328/2005, art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/) care se îndeplineşte în cadrul executării raporturilor de muncă.
Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 3 din O.G. nr. 19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru păstrarea confidenţialităţii în legătura cu informaţiile clasificate, în funcţie de certificatul/avizul de securitate deţinut, cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe baza de contract şi personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, se prevede că sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcţiilor subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului Legislativ. Prin alin.(2) al respectivului act normative se prevede că categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Apoi, O.G. nr. 9/2001 a reglementat acordarea sporului de confidenţialitate de până la 30% calculat la salariul de baza brut, în favoarea anumitor categorii de personal din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (art. 13), iar Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor prevede acordarea sporului pentru personalul numit prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, în cuantum de până la 15% din salariul de bază.
Sporul menţionat este acordat şi personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului şi al Ministerului Integrării Europene, precum şi personalul contractual din instituţiile şi autorităţile publice (art. 13 din O.U.G. nr. 123/2003 şi art. 13 din O.G. nr.10/2007).
Pentru perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată, sporul de confidenţialitate nu era prevăzut de actele normative care reglementau salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi respectiv cele ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării), directivă care a stat la baza adoptării Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în vederea definirii şi constatării discriminării directe, tratamentul diferenţiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situaţii doar comparabile, iar nu neaparat în situaţii similare.
Or, prin însăşi natura sa, activitatea judiciară desfăşurată de reclamantă implică administrarea şi contactul cu informaţii confidenţiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în datele cu caracter personal ale justiţiabililor şi colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 şi alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecţia minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanta nu îndeplineşte o funcţie de demnitate publică (numită sau aleasă), or, nefiind demnitar public, se află în aceeaşi situaţie ca şi restul personalului din unităţile bugetare căruia i-a fost recunoscut dreptul la sporul de confidenţialitate.
Toate persoanele din cadrul personalului din unităţile bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă şi, ca efect al acestor premise, se supun obligaţiei de confidenţialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcţia deţinută).
Obligaţia şi prestaţia de confidenţialitate reprezintă cauza juridică expresă şi indiscutabilă a obligaţiei sinalagmatice şi a contraprestaţiei unităţii bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii), corelative îndeplinirii prestaţiei de confidenţialitate de către reclamantă. Dacă nu ar exista o contraprestaţie a pârâţilor de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligaţiei sinalagmatice de confidenţialitate, această din urmă obligaţie ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligaţia sinalagmatică profesională (de muncă) de confidenţialitate în sarcina reclamantei, implicit şi de drept a instituit şi o obligaţie de plată (o contraprestaţie salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligaţia de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate şi principiile constituţionale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru prestată (potrivit art.16 alin. 1 şi art. 41 alin. 2 din Constituţie, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 şi art.154 din Codul muncii).
Principiul egalităţii de tratament în salarizare implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeaşi situaţie a depunerii unei activităţi în muncă cu efectul juridic al executării obligaţiei de confidenţialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul şi acelaşi element faptic generator de drept salarial, acelaşi element salarial: sporul de confidenţialitate. Din moment ce reclamanta este într-o situaţie identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unităţile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv, cu efectul identic al executării în mod egal şi nediferenţiat al aceleiaşi obligaţii de confidenţialitate la fel ca şi restul personalului, rezultă că reclamanta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu faţă de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidenţialitate.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
în Secţiile Unite prin Decizia nr. 46/2008 dată cu ocazia recursului în interesul legii promovat şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 495 din 16.07.2009, prin care a reţinut că sporurile la salariul (indemnizaţia) de bază “trebuie să fie acordate tuturor salariaţilor indiferent de posturile şi funcţiile pe care le ocupă şi de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condiţiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă şi la sporul de confidenţialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat şi secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administraţia publică, centrală sau locală, în justiţie sau în aparatul Parlamentului.
Acceptând teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii s-ar ajunge la o situaţie discriminatorie în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, şi ale art. 1 din Protocolul 12 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, întrucât nu se constată existenţa unei justificări legitime, obiective şi rezonabile”, concluzionând că “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al magistraţilor, şi ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, modificată şi completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidenţialitate de 15%, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar”.
Or, dezlegarea dată de Înalta Curte acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, conform art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat ca fiind fondată prezenta cerere şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâţii de rând 1-3 să calculeze şi să plătească reclamantei drepturile reprezentând sporul de confidenţialitate de 15% pentru perioada 12.11.2006 – 11.11.2009.
De asemenea, conform art. 161 alin. 4 raportat la art. 78 alin. 1 din Codul muncii, sumele datorate vor fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În temeiul art. 3 din Decretul nr. 92/1976, actualizat, pârâta de rând 1 a fost obligată la efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Conform art. 6 din H.G. nr. 652/2009, art. 30 raportat la anexa 2 din acelaşi act normativ, pârâtul a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale al reclamantei.
Reclamanta A.A.C. prezentă personal în faţa instanţei a arătat că înţelege să renunţe la judecată faţă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Ţinând cont de atitudinea procesuală a reclamantei, precum şi de dispoziţiile art.246 din (aplicabile în speţă în temeiul art. 291 din Codul muncii), potrivit cărora „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”, instanţa a dat eficienţă actului de dispoziţie al părţii şi a luat act de renunţarea la judecată.
În temeiul art. 291 Codul muncii raportat la art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice.
Prin recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Cluj s-a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii doar în parte a acţiunii reclamantei, respectiv doar în ceea ce priveşte plata actualizată a sporului de confidenţialitate în cuantum de 15% aferent perioadei 01.10.2007-11.11.2009.
În motivarea recursului pârâta a arătat că raportat la data înregistrării acţiunii – 19 noiembrie 2010 – este evident că prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei pentru orice sume aferente unor intervale de timp anterioare lunii octombrie 2007 este deja împlinită. Or, instanţa a obligat-o la plata către reclamantă a sporului de confidenţialitate de la data de 12.11.2006 şi până la 11.11.2009.
Legea nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.762 din 12 noiembrie 2009 prevede un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instanţelor judecătoreşti, aplicarea ei urmând a se face din momentul precizat de art.47 şi conform prevederilor art. 29-40 din lege precum şi a art. 4 alin.1 şi 49-52 din Anexa VI la lege.
Faptul că prin Legea nr. 330/2009 s-a acordat un spor de confidenţialitate nu constituie o recunoaştere a dreptului la sporul de confidenţialitate solicitat de reclamantă şi pentru trecut, pentru a avea semnificaţia atribuită de instanţa de fond.
Dreptul la sporul de confidenţialitate a fost recunoscut unui număr de judecători, anterior Legii nr.330/2009, prin hotărâri judecătoreşti, însă aceste hotărâri au efecte doar pentru părţile pe care ele le vizează.
Sporul de confidenţialitate instituit de Legea nr.330/2009 s-a acordat, conform prevederilor legii, de la data intrării ei în vigoare, deci pentru viitor, şi nu există în lege prevederile care să trimită la recunoaşterea dreptului şi pentru perioada anterioară.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj a solicitat casarea sentinţei atacate, să se admită excepţia de necompetentă materială a Tribunalului Cluj în soluţionarea cererii şi să se decline competenţa la Curtea de Apel Bucureşti, iar pe fond să se respingă acţiunea ca inadmisibilă şi neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul arată că deşi acţiunea a fost înregistrată în contradictoriu şi cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, procedura de citare a fost îndeplinită cu Ministerul Finanţelor Publice, iar soluţia a fost dată în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, persoană care în fapt nu există, existând aşadar doar Ministerul Finanţelor Publice şi care nu are nici o atribuţie legală de plată a unor drepturi salariale ale persoanelor care au raporturi de serviciu cu alte instituţii şi autorităţi publice.
Având în vedere dispoziţiile art.18 din Legea nr. 330/2009 pârâtul apreciază că acţiunea reclamantei nu este de competenţa Tribunalului Cluj.
Consideră că promovarea acţiunii este inadmisibilă având în vedere că reclamanta nu a parcurs căile de control prealabile prevăzute de Legea nr. 330/2009.
Netemeinicia acţiunii o apreciază prin prisma faptului că pe de o parte, pentru perioada anterioară datei de 19.11.2007 acţiunea este prescrisă, iar pe de altă parte, această excepţie operează chiar dacă reclamanta a precizat că înţelege să-şi restrângă pretenţiile la perioada noiembrie 2006-noiembrie 2009.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei s-a solicitat casarea sentinţei atacate, cu constatarea că acţiunea este prescrisă pentru perioada anterioară datei de 19.11.2007, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivare pârâtul arată că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 al art. 304 din C.pr.civ., potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Pronunţându-se asupra cererii cu care a fost investită, instanţa a admis cererea cu ignorarea dispoziţiilor care reglementează instituţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune în sens material.
Aşadar, solicită instanţei de recurs să observe că stabilirea obligaţiei de plată în sarcina pârâţilor pentru o perioadă în care pretenţiile corespunzătoare nu mai pot fi valorificate cu succes, întrucât s-a depăşit termenul de prescripţie de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum şi de art. 283 din Codul muncii, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată este total greşită.
Instanţa a reţinut în mod greşit că prin adoptarea Legii nr. 330/2009, care a reglementat acordarea sporului de confidenţialitate, a operat o întrerupere a cursului prescripţiei. Este absurd a se considera că prin reglementarea unui spor printr-un act normativ operează o întrerupere a cursului prescripţiei prin recunoaşterea dreptului de către debitor. Mergând pe acest raţionament ajunge la concluzia că acordarea oricărui spor dă dreptul beneficiarilor să introducă o cerere de chemare în judecată prin care să solicite acest spor pe o perioadă de trei ani anterior adoptării legii. Este evident că nu acesta este sensul dispoziţiilor legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei extinctive.
Recurentul solicită să se observe că deşi instanţa de fond a reţinut starea de discriminare în care s-ar afla reclamanţii, totuşi nu a ţinut cont de deciziile .
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi constată că prevederile art.1, art.2 alin.3 şi art.27 alin.1 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii”.
De asemenea, învederează faptul că prin Deciziile 1325/4 decembrie Curtea Constituţională a statuat că „…OUG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.
Deşi instanţa de fond a reţinut că reclamanta-intimată nu a solicitat instituirea unor norme juridice nou, solicită instanţei să observe că prin acordarea unor drepturi salariale neprevăzute de legislaţia în vigoare tocmai acest lucru se realizează, şi anume crearea unor norme pe cale judiciară.
Pârâtul arată că în cauză nu se poate pune problema existenţei unei discriminări a intimaţilor în raport cu alte categorii profesionale şi că, anterior intrării în vigoare a legii salarizării unitare, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidenţialitate pentru personalul din sistemul justiţiei, începând cu 12 noiembrie 2009, aşa cum a arătat, a intrat în vigoare legea salarizării unitare care reglementează acordarea sporului de confidenţialitate, stabilind modul de calcul al acestuia.
Menţionează că, confidenţialitatea apare ca o atribuţie de serviciu normală, compensarea salariului nefiind o condiţie de validitate a acestei obligaţii. Ea presupune îndatorirea părţilor de a nu transmite date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în timpul derulării raporturilor de muncă. În nici un caz sistemul de salarizare nu este conceput după „principiul” potrivit căruia fiecărei obligaţii a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
Un alt motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 din C.pr.civ., conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situaţia în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Faţă de obiectul acţiunii, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimata-reclamantă este salariată în temeiul unei legi speciale, care stabileşte în mod exhaustiv drepturile salariale şi alte drepturi de care aceasta beneficiază, neputând acorda alte drepturi decât dacă cele prevăzute expres în favoarea acesteia, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraţilor.
Prin urmare instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat şi neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare, este vorba despre opţiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizaţiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum şi a sporurilor sau adaosurile la indemnizaţiile şi salariile de bază şi drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia şi stabili dacă şi ce creşteri se acordă anumitor categorii de salariaţi.
Or, în cazul de faţă obligarea Ministerului Justiţiei şi a celorlalţi pârâţi la plata unor sume reprezentând un spor de confidenţialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuţiilor conferite puterii judecătoreşti.
Menţionează că pronunţarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituţională ca depăşire a puterii judecătoreşti.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine că recursurile sunt fondate în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Ministerul Finanţelor Publice, prin recursul declarat, a invocat neîndeplinirea procedurii de citare în faţa primei instanţe, precum şi excepţiile necompetenţei teritoriale a instanţei şi a inadmisibilităţii în raport de procedura de contestare reglementată prin dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 330/2009.
În ceea ce priveşte primul aspect, Curtea constată că procedura de citare a pârâtului recurent în faţa instanţei de fond s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 87 C.pr.civ., faptul că recurentul pârât a fost chemat iniţial în judecată şi citat în cauză ca Ministerul Economiei şi Finanţelor s-a datorat schimbării denumirii şi reorganizării acestei instituţii în timp.
Excepţia necompetenţei primei instanţe şi a inadmisibilităţii nu pot fi primite, în cauză nefiind incidente prevederile Legii nr. 330/2009 în condiţiile în care acţiunea dedusă judecăţii nu se întemeiază pe acest act normativ. De altfel reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită acordarea sporului de 15%, calculat până la data de 11.11.2009, data intrării în vigoare, în ceea ce priveşte personalul din justiţie, a Legii nr. 330/2009.
Pe fondul cauzei cu referire la criticile formulate de recurentul Ministerul Justiţiei, vizând lipsa de temei a acţiunii reclamanţilor, se constată că acestea sunt nefondate, având în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii – obligatorie conform art. 329 C.proc.civ, prin care s-a stabilit că, judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidenţialitate de 15%, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Nu se poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat atribuţiile conferite puterii judecătoreşti, anume, că ar fi adăugat la lege prin obligarea la plata sporului de 15% în favoarea reclamantului.
Sentinţa pronunţată are bază legală şi este expresia activităţii instanţei de aplicare a legii, anume, a dispoziţiilor enunţate în cuprinsul ei.
S-a mai invocat prin motivele de recurs Decizia nr. 821/2008, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art.1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin.1 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, soluţia pronunţată nu ar fi putut fi decât de respingere a acţiunii.
Trebuie subliniat faptul hotărârea atacată nu se bazează pe prevederile OG nr. 137/2000, astfel că rămân fără suport criticile aduse sub acest aspect.
Este adevărat că, prin Decizia nr. 838/27 mai 2009 Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătorească pe de o parte şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte.
Numai că, însăşi Curtea Constituţională în decizia de mai sus a reţinut faptul că, decizia pe care o pronunţă în soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în exercitarea atribuţiilor consacrate de art. 329 C.pr.civ.
Prin aceste considerente, s-a dat valoare principiului separaţiei puterilor în stat, recunoscând lipsa de efect a hotărârii pronunţate de Curtea constituţională asupra hotărârii pronunţate de o instanţă de judecată, această instituţie neavând competenţa de a cenzura legalitatea unei hotărâri judecătoreşti.
Recursurile pârâţilor se găsesc a fi fondate sub aspectul incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în ceea ce priveşte calculul termenului de prescripţie.
Astfel potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani astfel că, raportat la data introducerii acţiunii în faţa primei instanţe 19.11.2010, drepturile reprezentând sporul de confidenţialitate se cuvin a fi acordate reclamantei începând cu data de 19.11.2007.
Contrar susţinerilor primei instanţe, acordarea sporului de confidenţialitate prin dispoziţiile art. 4 alin.1 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009, nu poate avea semnificaţia întreruperii termenului de prescripţie în sensul prevederilor art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958, neavând semnificaţia unei recunoaşteri a dreptului pretins, dimpotrivă, abia de la data intrării în vigoare a acestui act normativ sporul de confidenţialitate fiind legiferat pentru categoria profesională din care face parte reclamanta, acordarea lui pe perioada anterioară datei de 11.11.2009 având la bază o altă cauză.
Aşa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursurile declarate de pârâţi, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de plată a drepturilor reprezentând sporul de confidenţialitate de 15% pentru perioada anterioară datei de 19.11.2007, ca fiind prescrisă.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate. (Judecător Ioana Rozalia Magzarosi)
