Deşi, potrivit art. 267 alin. 1 Codul muncii, cercetarea disciplinară prealabilă ar fi obligatorie, sub sancţiunea nulităţii absolute, cu excepţia aplicării sancţiunii „avertismentului scris”, tribunalul observă că sunt aplicabile şi prevederile art. 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, care arată că nicio sancţiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, prevedere contractuală care este obligatorie în conformitate cu art. 236 alin. 4, 239 şi 243 Codul muncii.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., sent. nr. 7292/F/17 ianuarie 2011, nepublicată)
Prin contestaţia înregistrată contestatorul MCG a solicitat instanţei constatarea nulităţii dispoziţiei nr. 408/6 septembrie 2010 emisă de către intimatul Spitalul judeţean de urgenţă Bistriţa-Năsăud prin care a fost sancţionat disciplinar cu avertisment scris.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prin dispoziţia contestată înregistrată sub nr.408/6 septembrie 2010 emisă de intimatul Spitalul judeţean de urgenţă Bistriţa Năsăud, s-a dispus sancţionarea contestatorului MCG, medic specialist chirurgie generală, cu „avertisment scris potrivit prevederilor art. 264 alin. 1 lit. a Codul muncii pentru abaterile disciplinare indicate în partea introductivă a dispoziţiei.
În partea introductivă a dispoziţiei s-a avut în vedere la aplicarea sancţiunii disciplinare faptul că în data de 14 august 2010 s-a produs decesul pacientului BN în baia secţiei de chirurgie generală unde era internat. S-a mai avut în vedere şi referatul înregistrat sub nr. 360/6 septembrie 2010 întocmit de Comisia de cercetare numită prin dispoziţia managerului nr. 360/16 august 2010 în vederea cercetării şi evaluării împrejurărilor morţii din data de 14 august 2010 a pacientului menţionat, în care se arată că contestatorul nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile, dând dovadă de superficialitate în completarea foii de observaţie a pacientului decedat, nereieşind nici din foaia de observaţie şi nici din procesul verbal de predarea schimbului de lucru, indicaţiile medicului privind baia terapeutică a bolnavului, că a dat dovadă de ineficienţă privind implicarea în activitatea de coordonare a personalului mediu sanitar şi că a încălcat prevederile Ordinului M.S. 14/11.01.2010 privind raportarea evenimentelor deosebite, ordin adus la cunoştinţa secţiilor prin adresa nr. 520/27.01.2010.
Observând dispoziţia de sancţionare disciplinară, raportat la motivele de nulitate absolută invocată de către contestator prin contestaţia introdusă, tribunalul constată că decizia de sancţionare a contestatorului este lovită de nulitate absolută întrucât aceasta nu cuprinde toate elementele impuse în mod obligatoriu prin dispoziţiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, mai exact nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, fiind evident faptul că raportat la faptele imputate contestatorului trebuia să fie indicate ce prevederi din regulamentul intern al intimatului au fost încălcate din moment ce s-a reţinut că ar fi întocmit necorespunzător a foaia de observaţie a decedatului, cât şi privind ineficienta implicare în activitatea de coordonare a personalului mediu sanitar, însă asemenea menţiuni obligatorii lipsesc cu desăvârşire din dispoziţia contestată.
De asemenea, aceeaşi dispoziţie nu cuprinde un alt element obligatoriu, impus sub sancţiunea nulităţii absolute, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, şi aceasta întrucât deşi, potrivit art. 267 alin. 1 Codul muncii, cercetarea disciplinară prealabilă ar fi obligatorie, sub sancţiunea nulităţii absolute, cu excepţia aplicării sancţiunii „avertismentului scris”, cum s-a întâmplat în cauză, dar, în speţă, tribunalul observă că sunt aplicabile şi prevederile art.75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, care arată că nicio sancţiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, prevedere contractuală care este obligatorie în conformitate cu art. 236 alin. 4, 239 şi 243 Codul muncii, caz în care în mod evident în dispoziţia contestată ar fi trebuit să fie indicate motivele pentru care apărările formulate de către contestator cu ocazia declaraţiilor luate au fost înlăturate, ori, un asemenea lucru nu s-a întâmplat.
În ce priveşte celelalte elemente obligatorii impuse de art. 268 alin. 2 Codul muncii, tribunalul constată că acestea au fost menţionate în cuprinsul dispoziţiei atacate, chiar dacă descrierea faptei nu este suficient de detaliat indicată sub aspectul modalităţii concrete de comitere a faptelor arătate în dispoziţie, dar totuşi există în mod evident o descriere a faptei reţinute ca abatere disciplinară, caz în care pentru acest element nu se poate aplica sancţiune evocată.
Având în vedere faptul că dispoziţia contestată nu a cuprins toate elementele obligatorii impuse prin dispoziţiile imperative prevăzute de art. 268 alin. 2 Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, tribunalul va admite ca fondată contestaţia completată şi precizată formulată de către contestator şi în consecinţă va constata nulitatea dispoziţiei nr. 408/6 septembrie 2010 prin care contestatorului i s-a aplicat de intimat sancţiunea disciplinară „avertisment scris”. Faţă de această soluţie, nu se mai impune analizarea şi verificarea temeiniciei criticilor invocate de contestator sub aspectul situaţiei de fapt reţinute în dispoziţia contestată, din moment ce dispoziţia a fost constatată nulă de către tribunal.
