Anulare autorizaţie de construcţie. Nechemarea în judecată a beneficiarilor cererii de intervenţie în interesul recurentei. Consecinţe


Prin anularea autorizaţiei de construcţie beneficiarilor acesteia care nu au fost chemaţi în judecată li s-au încălcat principii de drept fundamental.
În consecinţă, s-a apreciat întemeiată cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtei recurente în temeiul art. 49 alin. (3) C.proc.civ.

Secţia comercială, administrativ şi fiscal, Decizia nr. 329 din 28 februarie 2008

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 5390/86 din 30.08.2007, reclamanta C.C. Marginea a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Marginea, solicitând anularea autorizației de construire nr. 89 din 29.05.2007 eliberată în favoarea numiților G.M. și G.O., precum și suspendarea efectelor autorizației, până la pronunțarea sentinței.

în motivarea acțiunii, reclamanta a invocat nelegalitatea eliberării autorizației de construire, întrucât numiții G.M. și G.O. intenționează să construiască un spațiu comercial în fața sediului reclamantei, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 1541/2006 a Judecătoriei Rădăuți au fost obligați să-i asigure reclamantei accesul la drumul public.

A mai arătat reclamanta că autorizația de construire menționată a fost eliberată în condițiile în care numiții G.M. și G.O. nu au depus toate avizele cerute de lege.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât, deși documentația depusă în vederea autorizării de către numiții G.M. și G.O. a fost necompletă, ulterior s-a depus autorizația nr. 582 din 23.08.2007 eliberată de D.R.D.P Iași, prin care se aprobă amplasarea și execuția lucrărilor de „Construire spațiu comercial cu acces rutier indirect prin drumul de servitute existent” în zona DN 17A km 61+830 stânga, fiind astfel îndeplinită ultima condiție imperativă prevăzută de certificatul de urbanism nr. 82 din 14.05.2007.

Prin încheierea de ședință nr. 2926 din 12.10.2007, a fost admisă cererea de suspendare a executării autorizației de construire nr. 89 din 29.05.2007 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin sentința nr. 3048 din 31.10.2007, instanța de fond a admis contestația reclamantei, dispunând anularea autorizației de construire menționată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că autorizația de construire în litigiu a fost emisă nelegal, în sensul încălcării dispozițiilor art. 6 alin. (9) din Legea nr. 50/1991, întrucât la data emiterii, nu erau îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzut de textul legal menționat.

împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta.

în motivare, recurenta a invocat nelegalitatea sentinței, arătând că în mod eronat instanța de fond a admis atât cererea de suspendare a executării autorizației de construire, cât și acțiunea.

A precizat recurenta că este adevărat că la data redactării autorizației de construire nu erau îndeplinite cumulativ toate condițiile cerute de Legea nr. 50/2001, însă până la data comunicării autorizației și a începerii efective a lucrărilor de construire, au fost obținute toate avizele necesare.

în cauză, numiții G.M. și G.O. au declarat recurs împotriva încheierii de ședință nr. 2916 din 12.10.2007 și au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei, solicitând admiterea recursului și în rejudecare respingerea cererii de suspendare a acțiunii ca nefondată, arătând că autorizația de construire din litigiu le-a fost emisă cu respectarea atât a prevederilor legale, precum și a dreptului lor de proprietate.

Au precizat intervenienții că executarea lucrărilor de construire nu afectează cu nimic funcționarea reclamantei, în cauză fiind vorba doar de niște ambiții personale ale președintelui C.C. Marginea.

în dovedirea cererii de intervenție accesorie, intervenienții au depus acte la dosar și au solicitat efectuarea unei cercetări la fața locului.

Examinând ambele recursuri și cererea de intervenție în interesul recurentei Primăria comunei Marginea – prin primar, Curtea a constatat următoarele:

Obiectul litigiului de față îl constituie anularea autorizației de construire nr. 89 din 20.05.2007, emisă de către Primăria comunei Marginea, beneficiarilor G.M. și G.O.

Ori în cauză, reclamanții nu i-au chemat în judecată și pe aceștia, astfel încât acestora li s-a anulat autorizația de construcție emisă în favoarea lor, încălcându-li-se prin aceasta principiul dreptului la apărare, cel al contradictorialității, posibilitatea de a formula probe, hotărârea pronunțată nefiindu-le opozabilă.

Având în vedere cele menționate, beneficiarii autorizației de construire în litigiu au formulat cerere de intervenție în favoarea recurentei Primăria comunei Marginea, solicitând probe în apărare, cerere de intervenție ce urmează a fi admisă conform art. 49 alin. (3) și art. 51 C.proc.civ.

Cum însă în recurs nu pot fi administrate alte probe cu excepția înscrisurilor, potrivit art. 305 C.proc.civ., se impune admiterea recursului declarat de Primăria comunei Marginea, prin primar, precum și a cererii de intervenție accesorie formulată de G.M. și G.O, sentința atacată casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Referitor la recursul declarat de către G.M. și G.O., având în vedere faptul că aceștia nu au avut calitatea de părți procesuale la instanța de fond, curtea urmează a-l respinge ca inadmisibil, fiind formulat de persoane lipsite de calitate procesuală.

Totodată, referitor la recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii de ședință nr. 2916 din 12.10.2007, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării autorizației de construire în litigiu, Curtea a constatat că în speță, în mod corect a reținut instanța de fond îndeplinirea cerințelor art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că pe parcursul soluționării cauzei de față executarea lucrărilor de construcție ar afecta activitatea comercială a reclamantei care beneficiază de altfel și de un drept de servitute statuat pe cale judecătorească.

Ca urmare, recursul pârâtei împotriva încheierii de suspendare a executării autorizației de construcție menționată, a fost respins ca nefondat.