Dreptul reclamantului de a beneficia de încadrarea în grupa II de muncă, pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 1990, s-a născut la data intrării în vigoare a Ordinului nr.50/1990( 20 martie 2990), nefiind condiţionat de existenţa buletinelor de determinare a noxelor iar, pentru perioada ulterioară acestei date până la încetare a activităţii, 01.08.1995, dreptul de încadrare în grupa II s-a născut la finalizarea operaţiunilor prevăzute în acest ordin, operaţiuni care trebuiau finalizate prin emiterea dispoziţiei de nominalizare a persoanelor beneficiare.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., sent. nr. 1469/F/ iulie 2011, nepublicată)
Prin acţiunea înregistrată reclamantul ZŞ a chemat în judecată pe pârâta SC „P” SA solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa: să oblige pârâta la acordarea grupei a II-a de muncă pentru perioada 01.07.1974-01.07.1995, dată la care s-a pensionat, potrivit decizie nr.57806/17.07.1995; să oblige pârâta să-i acorde sporurile de toxicitate, periculozitate şi spor de gestiune şi să-i elibereze adeverinţe în acest sens.
Tribunalul, din oficiu, în şedinţa publică din 1 iunie 2011 a ridicat şi pus în discuţie excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi în ceea ce priveşte cererea prin care reclamantul solicită acordarea de către pârâtă a grupei II de muncă.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate, potrivit art. 137 C.pr.civ., tribunalul reţine următoarele:
Reclamantul a fost angajatul fostei Întreprinderi pentru livrarea produselor petroliere Cluj, începând cu 1 iulie 1974, ocupând postul de conducător auto la depozitul Bistriţa, potrivit contractului individual de muncă nr. 648/1974 până la data de 01.09.1981, când a fost transferat în interesul serviciului la PECO Cluj, fiind încadrat pe postul de vânzător aragaz, post ocupat până la 01.08.1982, când a fost transferat la PECO Bucureşti, pe postul de şofer gr. V auto, post ocupat până la 15.05.1990, când a fost transferat în interesul serviciului la ICPP „P” Bistriţa, cu care a încheiat contractul individual de muncă aflat în copie la fila 143, pe postul de vânzător produse petroliere staţia PECO.
La data de 17.07.1995, a fost emisă decizia de pensionare nr. 57.806/1995, începând cu data de 01.07.1995, prin care s-a acordat invaliditate de gradul II, din decizia de pensionare rezultând că, la data pensionării, reclamantul avea o vechime totală în muncă de 23 de ani, 1 lună şi 9 zile, toată activitatea fiind încadrată în grupa a III-a de muncă.
Anterior emiterii deciziei de pensionare, angajatorul de la acea dată, SC „P” SA Bistriţa, a întocmit fişa de pensie, care cuprinde toate datele înscrise în carnetul de muncă, fişă din care rezultă că, la data de 01.07.1995 se face propunerea de pensionare şi că activitatea reclamantului a fost încadrată în grupa a III de muncă, pe toată perioada angajării şi stagiului militar (vechime asimilată) timp de 23 ani 1 lună şi 4 zile.
Potrivit adresei nr.942/02.08.1995, de confirmare a primirii deciziei de pensie, SC „P” SA Bistriţa arată că reclamantul şi-a încetat activitatea la 01.08.1995.
Toate menţiunile referitoare la schimbarea locului de muncă, transferul în interesul serviciului, postul ocupat, locul de muncă, acordarea gradaţiilor şi trecerea în alte trepte de salarizare, acordarea de sporuri, prevăzute în actele emise de angajator au fost înscrise şi în carnetul de muncă al reclamantului aflat în copie la dosar.
Potrivit acestor acte şi înscrieri reclamantul nu a fost încadrat în grupa II de muncă, reclamantul luând cunoştinţă despre faptul că activitatea pe care el a desfăşurat-o pe postul de şofer şi vânzător produse petroliere a fost încadrată în grupa a III-a, la data de 01.07.1995, când a fost propus spre pensionare de angajator şi i s-a înmânat carnetul de muncă şi actele în vederea pensionării sau, cel mai târziu, la data comunicării deciziei de pensionare şi încetarea efectivă a activităţii , 01.08.1995.
În baza OUG nr.4/2005 pensia reclamantului a fost recalculată, fiind emisă decizia nr. 57806/31.08.2005 în buletinul de calcul, fiind menţionat că stagiul total, la data recalculării era de 32 ani ş, 4 luni şi 9 zile, din care, perioada în care reclamantul a prestat efectiv activitate, 21 ani 8 luni, 28 zile, în condiţii normale, la care se adaugă stagiile asimilate(stagiul militar şi stagiul necontribuit cât a beneficiat de de invaliditate, în total 10 ani, 7 luni şi 29 zile).
Pârâta este continuatoarea fostei SC „P” SA Bistriţa..
Întrucât soluţionarea excepţiilor invocate este determinată de calificarea litigiului, tribunalul reţine că prezentul litigiu este un conflict de muncă prin care reclamantul solicită obligarea fostului angajator să-l încadreze în grupa a II de muncă şi să-i acorde anumite sporuri, pe care el consideră că era îndreptăţit să le primească şi nu i-au fost acordate şi nici plătite şi prin aceasta implicit contestă încadrarea dispusă de angajator, cât şi drepturile salariale ce i-au fost acordate.
În consecinţă acţiunea nu este una prin care se solicită rectificarea înscrierii greşite în carnetul de muncă, acţiune (plângere) prevăzută pentru situaţia în care înscrierile din carnetul de muncă nu corespund actelor emise de angajator sau dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti cât timp, în speţă, înscrierile din carnetul de muncă corespund actelor emise de angajator, reclamantul contestând tocmai faptul că angajatorul nu a emis acte de încadrare a activităţii sale în grupa II de muncă.Prin urmare, acţiunea este o acţiune în realizare prin care fostul salariat solicită modificarea conţinutului raporturilor de muncă aşa cum acestea sunt reflectate în actele emise de angajator, respectiv încadrarea în grupa II de muncă în loc de grupa III şi acordarea unor sporuri pe care angajatorul nu i le-a acordat în timpul desfăşurării activităţii.
Nu se poate susţine că cererea este doar o simplă cerere de obligare angajatorului la eliberarea unor adeverinţe, întrucât aşa cum anterior s-a arătat, reclamantul solicită chiar constituirea dreptului său de beneficiar al grupei a II şi doar urmare a admiterii acestei cereri apreciază că este îndreptăţit să primească adeverinţe constatatoare.
Nu este vorba nici de o acţiune de reconstituirea vechimii în muncă întrucât reclamantul nu solicită adăugarea la vechimea în muncă ce rezultă din carnetul de muncă şi actele emise de fostul angajator, ci el solicită modificarea raporturilor sale de muncă.
Având în vedere cele anterior reţinute, precum şi dispoziţiilemart.21 din Constituţie care garantează liberul acces la justiţie, faptul că dispoziţiile Codului muncii nu reglementează o procedură administrativă prealabilă obligatorie, în cazul conflictelor de muncă, tribunalul constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru nesolicitarea în prealabil angajatorului a unei adeverinţe şi excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată,pentru depăşirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 92/1996 , invocate de pârâtă prin întâmpinare nu sunt întemeiate şi vor fi respinse ca atare.
Excepţia prescrierii dreptului la acţiune excepţie invocată de pârâtă (în ceea ce priveşte acordarea sporurilor) şi de instanţă, în ceea ce priveşte cererea de încadrare în grupa II de muncă, este întemeiată şi urmare a admiterii acţiunea reclamantului va fi respinsă ca fiind prescris dreptul la acţiune.
Pentru a concluziona astfel tribunalul reţine că, în ce priveşte termenele de prescriere, Codul muncii conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care pot fi promovate acţiunile în justiţie, termene prevăzute în art.268 Codul muncii republicat (fostul art.283).
Conform art. 268 alin. 1 litera c, în cazul în care litigiul se referă la drepturi salariale neacordate de angajator termenul de prescripţie este de 3 ani, de la data naşterii dreptului, drept care, în speţă, s-a născut la data primei luni în care reclamantul a primit salariul fără spor de toxicitate, periculozitate şi de gestiune şi acest termen de prescripţie a început să curgă cel mai târziu la data încetării raporturilor de muncă, 01.08.1995, urmare a pensionării şi predării carnetului de muncă, întrucât cel târziu la acea dată a luat cunoştinţă despre sporurile care i-au fost acordate şi per a contrario şi de faptul că sporurile solicitat în prezentul cadru procesual nu i-au fost acordate.
Aşa fiind termenul de prescripţie era împlinit la data promovării acţiunii, 29.12.2010.
În ce priveşte cererea reclamantului având obiect încadrarea activităţii lui în grupa II de muncă, tribunalul reţine că o astfel de acţiune nu este expres enumerată în alineatul 1 al articolului 268 astfel că devin incidente dispoziţiile art.268 alin.2.
În alineatul 2 al articolului 268 este prevăzut termenul de prescripţie de trei ani de la data naşterii dreptului, în toate situaţiile ce au obiect soluţionarea unui conflict de muncă, altele decât cele prevăzute la alineatul 1.
În speţă, dreptul reclamantului de a beneficia de încadrarea în grupa II de muncă, pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 1990, s-a născut la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 50/1990 ( 20 martie 2990), nefiind condiţionat de existenţa buletinelor de determinare a noxelor iar, pentru perioada ulterioară acestei date până la încetare a activităţii, 01.08.1995, dreptul de încadrare în grupa II s-a născut la finalizarea operaţiunilor prevăzute în acest ordin, operaţiuni care trebuiau finalizate prin emiterea dispoziţiei de nominalizare a persoanelor beneficiare.
Prin urmare dreptul reclamantului de a beneficia de încadrarea corespunzătoare a activităţii sale s-a născut anterior încetării activităţii, 01.08.1995 şi reclamantul a luat cunoştinţă despre faptul că nu a fost nominalizat şi încadrat în grupa II de muncă cel târziu la acea dată, 01.08.1995, astfel că termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut pentru formularea acţiunii în justiţie, a început să curgă de la data de 01.08.1995 şi s-a împlinit cu mult înainte de promovare acţiunii.
Este real că, potrivit art. 278 alin. 1 din Codul muncii republicat, dispoziţiile acestui cod se întregesc cu dispoziţiile legislaţiei civile, dar aceasta numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă. Or, spre deosebire de dreptul comun (Decretul nr. 167/1958), conform dispoziţiilor exprese din Codul muncii, acţiunile referitoare la conflicte de muncă se prescriu în termenele reglementate de art. 268 din Codul muncii (chiar dacă se referă la nulităţi absolute acţiunile sunt prescriptibile, de ex. nulitatea decizie de concediere poate fi invocată doar în termen de 30 de zile de la comunicare şi nu oricând ca în dreptul comun).
Raţiunea instituirii termenelor pentru promovare acţiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate şi stabilitatea raporturilor juridice.
Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept acţiunea reclamantului va fi respinsă în întregime, ca fiind prescris dreptul la acţiune.
În consecinţă nu se mai impune analizarea pe fond a pretenţiilor reclamantului, însă, chiar dacă acţiunea va fi respinsă, nimic nu împiedică pârâta să rezolve pe cale amiabilă solicitările reclamantului în măsura în care acesta se va adresa cu o cerere în acest sens şi pârâta va aprecia că sunt îndeplinite condiţiile pentru încadrarea activităţii reclamantului în grupa II de muncă în loc de condiţii normale(grupa III) şi să-i elibereze adeverinţă necesară în vederea recalculării drepturilor de pensie.
