Art.597, 591 Cod procedură civilă şi 907 şi 908 Cod comercial.
Potrivit art. 907 şi 908 Cod comercial măsura asiguratorie a sechestrului sau popririi se înfiinţează numai cu dare de cauţiune, fără însă a statua asupra momentului achitării acestei cauţiuni, aceste dispoziţii legale speciale se interpretează prin trimitere la art. 591 alin.1 teza I Cod pr. civilă, astfel că este corect modul cum a procedat instanţa de fond atunci când a stabilit cauţiunea prin aceeaşi încheiere prin care a înfiinţat măsura asiguratorie a popririi.
Decizia nr. 1189/4 august 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.2536/105/2010, reclamantul-creditor S.C. D. S.A a chemat în judecată pe pârâta-debitoare S.C. M. T. S. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună înfiinţarea unei popriri asiguratorii, prin care să se indisponibilizeze la terţul poprit B. U. Ţ. B. Ploieşti, suma pe care debitoarea o are de primit, până la concurenţa sumei de 234.696,81 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că relaţia comercială dintre reclamantă şi societatea pârâtă a luat naştere în baza contractului de închiriere nr.63/04.07.2007, debitoarea a închiriat de la creditoare un spaţiu constituit din teren şi hala metalică din oţel galvanizat tip ASTRA 250/70, în suprafaţă de 1.025 m.p., situat în comuna Brazi, sat Negoieşti, str. Piatra Craiului, nr.7, Zona Industrială DIBO, jud. Prahova, Hala nr.1, pârâta având obligaţia, potrivit dispoziţiilor contractuale, de a achita chiria pentru folosirea spaţiului închiriat, însă debitoarea nu a plătit contravaloarea chiriei, a formulat „acţiune în pretenţii” pentru obligarea acesteia la plata sumei de 234.696,81 lei, acţiunea formând obiectul dosarului nr. 2260/105/2010 aflat pe rolul Tribunalului Prahova.
Creditoarea a mai susţinut că cererea îndeplineşte condiţia dublului raport obligaţional, în sensul că reclamanta este creditoarea debitoarei pârâte, care, la rândul ei, poate deveni în viitor creditoarea terţului poprit.
Pârâta-debitoare S.C. M. T. S. S.R.L. a formulat întâmpinare, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de înfiinţare a popririi asigurătorii, întrucât reclamanta nu face dovada caracterului cert şi exigibil al creanţei sale.
După administrarea probei cu înscrisuri, prin încheierea din data de 14 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis cererea, a dispus înfiinţarea unei popriri asiguratorii până la concurenţa sumei de 234.696,81 lei, asupra disponibilităţilor băneşti deţinute de debitoare la terţul poprit B. U. T. B. Ploieşti şi a stabilit în sarcina creditorului S.C. D. S.A o cauţiune în cuantum de 23.469 lei ce va fi achitată în termen de 48 ore de la primirea hotărârii, nedepunerea cauţiunii fiind sancţionată cu desfiinţarea popririi, în condiţiile prev. de art. 592 alin. 4 C. pr. civ.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că poprirea asiguratorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 591 c. pr. civ., astfel că, pentru a se înfiinţa o măsură asiguratorie este necesară existenţa unei creanţe constatate prin act scris şi exigibilă, precum şi dovada că a fost intentată acţiune, iar creditorul a făcut dovada existenţei creanţei sale exigibile, constatate prin contractul de locaţiune nr.63, precum şi a faptului că a depus acţiune împotriva debitoarei pe rolul Tribunalului Prahova, măsura are caracter temporar, anume până la finalizarea procesului principal, oferind posibilitatea adoptării unor măsuri de indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe pârât ca, în timpul procesului, să-şi diminueze activul patrimonial.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea hotărârii recurate, cu consecinţa respingerii cererii de înfiinţare a popririi asiguratorii.,
În motivarea recursului, s-a arătat că încheierea recurată a fost dată fără respectarea art. 908 alin. 1 Cod comercial, ce prevede că o astfel de măsură se poate dispune numai cu dare de cauţiune, această dispoziţie legală este specială, derogatorie de la dreptul comun, care nu permite înfiinţarea sechestrului sau popririi cu posibilitatea plăţii ulterioare a cauţiunii, articolul 1 Cod comercial prevăzând expres că’’ în comerţ se aplică legea de faţă’’, acest cod cuprinde reglementări speciale în cazul măsurilor asigurătorii, reprezentând excepţii de strictă interpretare de la regula prevăzută de art. 591-597 Cod proc. civ., obligativitatea cauţiunii, la momentul formulării cererii de poprire, conform art. 908 Cod comercial fiind statuată şi de decizia 84/2007 a ICCJ pronunţată în recurs în interesul legii.
S-a mai susţinut de recurentă că nu au fost ataşate cererii de înfiinţare a măsurii asiguratorii niciun fel de înscrisuri din care să rezulte pretinsa creanţă, cu excepţia unor facturi neacceptate la plată şi care nu pot constitui înscris constatator al creanţei, facturile pe care creditoarea îşi bazează pretinsa creanţă nu sunt exigibile, astfel că nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 379 alin. 3 Cod proc. civ. coroborat cu art. 969 Cod civil, exigibilitatea creanţei trebuie să rezulte din înscrisul constatator al acesteia, astfel că ar fi trebuit făcută dovada îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 591 alin. 3 Cod proc. civ., simpla existenţă a contractului de închiriere nu reprezintă un înscris doveditor al unei creanţe certe, situaţie în care, cuantumul cauţiunii pe care instanţa trebuia să-l stabilească, conform art. 908 Cod comercial şi art. 591 alin. 2 Cod proc. civ., este de jumătate din valoarea reclamată, dispoziţiile legale fiind imperative, creditorul neaflându-se în posesia unui înscris probator al creanţei, fiind greşită stabilirea unei cauţiuni de numai 10% din valoarea reclamată.
După analizarea criticilor formulate, Curtea de apel Ploieşti a pronunţat Decizia nr. 1189/4 august 2010 prin care a respins recursul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. 63/4 iulie 2007, SC D. SA închiriind societăţii recurente un spaţiu constituit din teren şi hală metalică, situate în comuna Brazi sat Negoieşti, str. Piatra Craiului nr. 7, zona industrială, S.C. M. T. S. S.R.L având obligaţia principală de a achita chiria pentru folosirea spaţiului închiriat, însă, deşi şi-a asumat, expres, această obligaţie, nu a îndeplinit-o, facturile emise de societatea creditoare, în executarea contractului de închiriere, fiind refuzate la plată de debitoare.
Întrucât societatea debitoare nu a îndeplinit obligaţia principală ce-i incumba, potrivit contractului, creditoarea a promovat acţiune în pretenţii ce se află în prezent pe rolul Tribunalului Prahova, solicitându-se şi instituirea unei măsuri asiguratorii,respectiv înfiinţarea popririi asiguratorii asupra contului debitoarei deschis la terţul poprit B. U. Ţ. B. Ploieşti.
Tribunalul Prahova a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 597 Cod proc. civ., şi cele, ale art. 591 Cod proc. civ., creditorul făcând dovada existenţei creanţei sale exigibile, astfel că a înfiinţat poprirea asiguratorie, a stabilit o cauţiune de 23.469 lei în sarcina creditorului, termen de 48 de ore de la primirea hotărârii pentru achitarea cauţiunii şi sancţiunea desfiinţării de drept a popririi, în condiţiile nedepunerii sumei stabilite cu titlu de cauţiune.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond a aplicat greşit legea, neobservând că art. 907 şi 908 Cod comercial instituie necesitatea plăţii anticipate a cauţiunii în materie comercială, aceste norme de drept reprezentând o excepţie de strictă interpretare de la regula prevăzută de art. 591 si 597 Cod proc. civ., consemnarea cauţiunii este o condiţie de admisibilitate a cererii de înfiinţare a popririi asiguratorii sens în care s-a statuat, de ICCJ, prin decizia 84/2007, Curtea constată că nu este fondat, întrucât normele speciale din Codul comercial prevăd că măsura asiguratorie a sechestrului sau proprii se înfiinţează numai cu dare de cauţiune, nefiind prevăzut, expres, momentul achitării acestei cauţiuni, astfel că în mod corect instanţa de fond a stabilit cauţiune, făcând aplicaţia prevederilor art.597 alin. 2, 591 alin. 1 şi 2 Cod proc. civ., prin recursul în interesul legii,admis prin decizia 84/2007, statuându-se că dispoziţiile art. 907 din Codul comercial se interpretează prin trimitere la art. 591 alin. 1 teza I Cod proc. civ., în sensul că sechestrul asigurator se poate înfiinţa şi asupra bunurilor mobile ale debitorului, nefiind, deci, exclusă aplicabilitatea normelor de drept comun în materie comercială, în materia măsurilor asigurătorii.
Nici motivul de recurs potrivit căruia creditoarea nu a făcut dovada creanţei prin act scris, nici a exigibilităţii acesteia, nu este fondat întrucât, între părţi, se derulează relaţii comerciale contractuale reglementate de convenţia de închiriere nr. 63/2007 în care au fost stabilite obligaţiile părţilor, societăţii recurente incumbându-i obligaţia de a achita contravaloarea chiriei pentru spaţiul folosit, în termen de 7 zile de la primirea facturii emise de locator, aceasta neprocedând în acest mod, astfel că societatea intimată a promovat acţiune în pretenţii, aflată pe rolul Tribunalului Prahova, respectiva creanţă rezultă din act scris, reprezentată de contractul încheiat între părţi şi facturile emise în executarea acestuia, iar sumele menţionate în facturi sunt exigibile nefiind achitate în termenul stipulat în contractul de închiriere.
De asemenea, nu este fondat nici motivul de recurs ce vizează cuantumul cauţiunii, care, în opinia recurentei, ar trebui să fie stabilit conform art. 591 alin. 2 Cod proc. civ. şi art. 597 Cod proc. civ., respectiv jumătate din suma reclamată, întrucât creanţa creditorului este constatată prin act scris şi este exigibilă, SC D. SA regăsindu-se în situaţia reglementată de alin. 1 al art. 591 Cod proc. civ. , şi nu în cea prevăzută de alin. 2 al aceluiaşi text de lege.
Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a concluzionat că societatea intimată a făcut dovada existenţei unei creanţe, constatată prin act scris, exigibilă, a împrejurării că a promovat acţiune împotriva recurentei, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 597, 591 şi 592 Cod proc. civ., astfel că a dispus înfiinţarea unei popriri asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti deţinute de recurentă la terţul poprit, stabilind cauţiune, termen pentru achitarea acesteia şi sancţiunea aplicabilă în cazul neîndeplinirii obligaţiei de depunere a cauţiunii, conform art. 592 alin. 4 Cod proc. civ., hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, respingându-l în conformitate cu art. 312 Cod proc. civ.
