Judecător ŞTEFAN VIERU MARINELA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 535/27.04.2011
Dosar nr. 27/310/2011
Domeniu: CONTRAVENŢII. ÎNCHISOARE CONTRAVENŢIONALĂ.
Titlul: Plângere contravenţională respinsă. Trimiteri la jurisprudenţa CEDO.
Prin plângerea trimisă la această judecătorie spre competentă soluţionare, petentul a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:
– anularea procesului verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei întocmit de agenţii constatatori din cadrul INSPECTORATULUI TERITORIAL DE PRAHOVA,
– exonerarea de plata a amenzii in cuantum de 3000 lei.
În motivarea plângerii, petentul a învederat instanţei că la data de 21.12.2010 a fost amendat ilegal deoarece la punctul de lucru din Azuga, s-a efectuat un control de către intimata care i-a găsit pe numita BM lucrând la acest punct de lucru alături fără a avea contract de munca, ca muncitor necalificat.
Petentul învederează instanţei ca acesta persoana dădea o proba de lucru, urmând sa se încheie contractul de munca in termenul legal de 5 zile.
De asemenea, petentul invoca ca nu a fost săvârşită nici o contravenţie întrucât numita BM urma sa fie angajata la acest nou punct de lucru pe care petentul l-a înfiinţat la data de 24.12.2010, aşa cum rezulta si din Certificatul constatator pe care acesta l-a depus la dosar, alături de contractul individual de munca pe care l-a încheiat cu numita BM la data de 9.01.2011.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată şi menţinerea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
La data de 21.12.2010, in localitatea Azuga, s-a încheiat împotriva petentului procesul verbal de contravenţie prin care a fost sancţionat.
In actul sancţionator se constata ca la data de 21.12.2010 orele 12.30 la punctul de lucru din Azuga, al petentului, inspectorii de munca au identificat o persoana care a declarat ca îşi desfăşoară activitate pentru petent.
Aceasta persoana a spus ca prestează activitate din data de 17.12.2010 la C C. F.C. întreprindere individuala fără a avea contract de munca in forma scrisa.
Administratorul societarii petente a declarat agenţilor constatatori ca doamna BM se afla in perioada de proba, ca pana la acea data nu a fost încheiat cu aceasta contractul individual de munca în formă scrisă, deoarece urmează sa înfiinţeze punctul de lucru din strada … nr. .. si nu au sosit încă actele legate de deschiderea acestui punct de lucru astfel nu exista un loc de munca declarat.
Petentul a fost sancţionat cu amenda în cuantum de 3000 lei pentru încălcarea art. 16, alin. 1 din Legea 53/2003, fapta fiind sancţionata de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 – Codul Muncii cu modificările si completările ulterioare.
Instanţa, verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie instanţa reţine că deşi OG 2/2001, nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei din studierea textului art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrarie.
Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că procesul verbal de contravenţie s-a întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond cerute de art. 16 şi art. 17 din OG 2 / 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, sub sancţiunea nulităţii, fapta petentului a fost săvârşită cu vinovăţie, sancţiunea aplicata este temeinica, în limitele stabilite de lege şi proporţionale cu gradul pericolului social creat.
In privinţa prezumţiei de nevinovăţie in procedura contravenţionala, garanţie fundamentala conferita prin art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea CEDO a elaborat o bogata jurisprudenţa stabilind ca aceasta prezumţie impune ca instanţele sa nu pornească de la premisa ca cel trimis in judecata a comis actul incriminat, ca sarcina probei revine acuzării, îndoiala fiind in beneficiul acuzatului (in dubio pro reo).
Curtea a stabilit ca aceasta prezumţie nu este absoluta, în fiecare sistem de drept fiind operante prezumţii de drept sau de fapt, iar Convenţia nu le interzice in principiu atât timp cat statele respecta anumite limite si nu încalcă drepturile apărării.
OG 2/2001 nu conţine dispoziţii referitoare la forţa probantă a procesului verbal de constatare a contravenţiei, însă fiind vorba de un act administrativ, se aplica principiile generale din dreptul administrativ privind prezumţia de legalitate.
Întrucât art. 47 din OG 2/2001 dispune ca procedura de judecata prevăzuta de acest act normativ se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civila, se vor aplica regulile procesului civil privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor si având in vedere caracterul mixt al probelor, sunt aplicabile dispoziţiile procedurii civile cat si cele ale dreptului civil, anume art. 1169 – 1206 Cod civil.
Din aceasta perspectiva in materie contravenţionala, ii revine petentului obligaţia de a propune probe si a aduce probe care sa dovedească contrariul celor reţinute în actul sancţionator.
In cauza Salabiaku împotriva Franţei, precum si in cauza Janosevic împotriva Suediei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit sub aspectul sarcinii probei, ca paragraful 2 nu interzice existenta unor prezumţii de fapt sau de drept, insa, prin reglementarea acestora, statele membre trebuie sa respecte cerinţa proporţionalităţii intre mijloacele folosite si scopul legitim urmărit.
De exemplu, in cauza Blum împotriva Austriei, din 3.02.2005, reclamantul a invocat încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin inversarea sarcinii probei in fata autoritarii jurisdicţionale administrative.
Autoritatea administrativa l-a invitat pe petent sa dovedească contrariul celor reţinute de Inspectoratul de Munca în situaţia în care petentul a fost sancţionat întrucât la ferma sa lucra ilegal un muncitor străin, fără permis de munca si audierea acestuia nu a fost posibilă.
Curtea a apreciat ca autorităţile austriece au decis in baza probelor administrate de parţi în fata lor, acţionând in limitele art. 6 paragraful 2 din Convenţie.
Curtea a stabilit ca, existând un raport de proporţionalitate între scopul urmărit prin instituirea prezumţiei si mijloacele utilizate, nu s-a încălcat art. 6 din Convenţie.
Din toate acestea se desprinde concluzia ca prezumţia de legalitate de care se bucura in sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravenţiilor nu este contrara dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 si trebuie sa se facă de către instanţe o analiza de la caz la caz, daca aceasta prezumţie aduce sau nu atingere principiului proporţionalităţii între scopul urmărit si mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce priveşte dreptul la apărare al petentului.
In cauza de fata in faza de judecare a plângerii contravenţionale, petentul a avut ocazia sa dovedească netemeinicia procesului verbal de contravenţie, dar nu a administrat probe în apărarea sa, nu a depus înscrisuri prin care sa dovedească contrariul celor consemnate în actul sancţionator si s-a mărginit sa susţină oral doar, cele relatate de acesta în plângerea contravenţionala.
Instanţa apreciază că aceasta plângere este neîntemeiată, petentul nereuşind să dovedească că la data de 21.12.2010, nu a săvârşit fapta contravenţionala si ca la momentul definitivării controlului avea contract individual de munca încheiat în forma scrisa cu cei aceasta salariată, instanţa urmând a respinge apărarea petentului privitoare la faptul ca aceasta persoana pe de o parte se afla în perioada de probă, întrucât acest aspect nu a fost dovedit, iar pe de alta parte petentul a depus încă din data de 30.11.2010 actele pentru înfiinţarea punctului de lucru din orasul Azuga, str. …şi trebuia să aştepte pană la eliberarea acestor acte de înfiinţare legală a respectivului punct de lucru , nu să folosească o persoana care să lucreze în mod ilegal la un punct de lucru inexistent în acte.
Faţă de cele de mai sus, instanţa va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată şi va menţine procesul verbal atacat.
